Cu ochii larg deschiși și cu urechile ciulite, Constanța Buzea s-a strecurat în surprinzătoarea lume a copiilor și a intrat în jocul lor. Din vorbele lor peltice au răsărit plopândăi și plisici și plurici, aventuri în jurul mesei și plimbări pe crinocai. Au admirat sau au certat împreună motani răsfățarnici și pisicoți neascultători, căței cocheți și căței cu covrigi în coadă, veverițe, bufniciori și alte feluri de ființe care reale, care inventate. Veți râde și voi când veți vedea, o să vă şi emoţionaţi un pic uneori. Și cu siguranță veți învăța pe de rost versuri ca acestea:
„Cu cizmulițe de mălai
Se plimbă puii-n luna mai.
Cu aripioara la chipiu
Și-n cioc un fluier, piu-piu-piu!“
Am citit cu mare bucurie cartea asta despre copilăria cuvintelor din copilăria copiilor. Păi da, am aflat noutăți. Deși se spune despre copilărie că e așa și pe dincolo, adică toate copilăriile ar fi la fel, de fapt nimeni nu știe cum arată exact copilăria altuia. Fiecare copilărie e altfel și fiecare copil e altfel și fiecare cuvânt al copilăriei e unic. A trecut așadar întâi pe pagină, în mare viteză, o zgomotocicletă (ați înțeles bine că zgomotul și motocicleta lui sunt unite pe veci, de nu le mai dezlipește nimeni) și zgomotocicleta asta m-a zgomototolit de tot cu zgomotorul ei. Am aflat apoi că scâncetele pot să stea la plajă ca să se bronzeze odată cu copilul care scâncește (dacă vreți să aveți scâncete cu pielea albă, nu le scoateți la soare). Am aflat că există un l foarte băgăcios, ca oamenii ăia care-și bagă nasul unde nu le fierbe oala și atunci plisicile au plurici, iar în povești Feții-Frumoși devin Fleți-Frumoși (cum e posibil? ce-o mai fi și asta?). Din copilăria cuvintelor a apărut un băiețel care voia să fie miel, ca să poarte clopoțel (la gât). A fost prima dată când mi-a fost milă de un nas răcit, foarte obosit, fiind încărcat (pe dinăuntru) cu poveri pe care nu le putea duce, și, în schimb, m-a înveselit alt nas, ca titirezul, cel mic și negru, pe care-l poartă cu el peste tot pechinezul.
Ioana Pârvulescu