Pentru mulți dintre autorii care au contribuit cu evocări în volumul de față, dar și pentru editori, profesorul Dan Slușanschi (1943-2008) a întruchipat figura cărturarului și a dascălului prin excelență: un extraordinar profesor universitar, care a format generații de clasiciști, dar și unul dintre cei mai importanți umaniști și oameni de cultură pe care i-a avut România vreodată. Pe noi, editorii volumului, ne-a format (și informat) atît Omul, cît și profesorul Dan Slușanschi. Ne-au cucerit mai întîi blîndețea și vitalitatea contagioasă cu care-și revărsa informațiile cărturărești. L-am descoperit treptat pe profesor, luați prin surprindere în anii studenției de faptul că nu era doar un clasicist desăvîrșit (traducătorul prin excelență al epopeilor), dar și un expert în latină medievală și un foarte fin cunoscător (printre puținii de altfel) al neolatinei principelui Dimitrie Cantemir. (Ana-Maria Răducan, Florin-George Călian – editori)
„Dan Slușanschi era un fenomen. Traducea din greaca lui Homer, din latina lui Vergiliu, din engleza lui Tolkien ori din franceza lui Benveniste cu același sentiment de acasă, de limbă cunoscută nu pe dinafară, ci pe dinăuntru. Limbile pe care le știa, nu părea să le fi învățat cîndva: părea să le fi știut dintotdeauna. Pentru el, limbile nu erau achiziții exterioare, ci renașteri interioare. În Dan Slușanschi, limbile trăiau așa cum trăiesc în noi organele vitale. Ficatul său era greaca, rinichiul său era latina, plămînii săi erau alcătuiți dintr-un amestec ordonat de limbi, vechi și moderne. Era fabulos în etimologiile sale indo-europene. Uneori, cînd ne întîlneam și vorbeam despre de toate, se oprea din curgerea conversației și trăgea dintr-unele din cuvintele folosite cîte un fir etimologic, pe care îl ducea nu doar pînă în etimonul său originar (sau pînă la discuția savantă referitoare la el), ci pînă în ambianța sa culturală, religioasă, socială, economică și antropologică, despre care știa totul. În plus, părea că știe și toate cele patru sute treizeci și nouă de limbi și dialecte indo-europene și că le-a vorbit pe toate, ca limbi materne, încă de cînd s-au diferențiat din predecesoarele lor și s-au autonomizat. Dan Slușanschi era un platonician al etimologiilor. Părea că le văzuse cîndva derivarea, că fusese martorul formării lor, că le fusese contemporan și că, de atunci, nu le uitase. Cunoașterea, pentru el, nu era decît o anamneză, o rememorare a ceea ce, cîndva, văzuse cu ochii lui și ascultase cu urechile lui. Dan Slușanschi cu adevărat a fost un fenomen”. (Horia Roman Patapievici).
Au adus contribuții la volum: Francisca Băltăceanu, Florica Bechet, Arcadie Bodale, Louis Callebat, Florin George Călian, Eugen Ciurtin, Ștefan Colceriu, Gabriela Creția, Andrei Eșanu, Ioana Gogeanu, Octavian Gordon, Maria Iliescu, Liana Lupaș, Carmen Manea, Alexandru-Sorin Mărculescu, Ioana Munteanu, Adrian Muraru, Mihaela Paraschiv, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pippidi, Andrei Pleșu, Anca Plugaru, Elena Liliana Popescu, Ana-Maria Răducan, Vasile Rus, Antoaneta Sabău, Oana Sălișteanu, Marina Ștefureac, Bogdan Tătaru-Cazaban, Andrei Timotin, George Bogdan Țâra, Ileana Voicescu.