Demonul amiezii

în stoc
SKU
HU000678/4
79.00 LEI

Detalii

Volum finalist la Premiul Pulitzer, câştigător al National Book Awards şi inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului

„Ni se vorbise despre Andrew Solomon ca despre o legendă: privindu-l, încercam să-i ascult povestea, alcătuită nu din cuvinte mai întâi, ci din tonuri de lumină şi din mici străluciri ale canavalei pe care era pictat. Nu ştiam atunci – a trebuit să-i citesc cartea ca să aflu – că aveam în faţă un om care încercase de toate, căruia nimic omenesc nu-i era străin, care supravieţuise Africii negre şi pustiurilor de gheaţă de dincolo de Cercul Polar, care cunoscuse toate formele de amor şi toate nuanţele suferinţei umane, care-şi dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simţurile, care citise, asemenea lui Mallarmé, toate cărţile, care cartografiase, asemenea lui Lautréamont, toate iadurile minţii...Fiziologia, chimia, sociologia, etnologia, tratamentul şi istoricul depresiei sunt comprehensiv presărate de-a lungul întregii scrieri, dar fără-ndoială că aspectul cărţii care rămâne cel mai puternic în amintire este cel de autobiografie spirituală a autorului, povestea vieţii lui întreţesute indiscernabil cu tema depresiei. Această privire retrospectivă asupra vieţii unui personaj de o extremă complexitate morală nu e doar o confesiune, adevăratul termen ce trebuie folosit e spovedanie.M-am simţit îmbogăţit interior parcurgând, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decât ştiinţă şi mai mult decât literatură, ea este o mărturie despre suferinţă, o meditaţie despre scandalul etern al faptului că o conştiinţă trebuie să simtă durere şi să moară. Traducerea în limba română a acestei opere, nominalizată în anul publicării ei la Premiul Pulitzer, trebuie privită drept ceea ce este cu adevărat: un eveniment.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)

„O călătorie de o sinceritate sfâşietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc." (Daniel GOLEMAN)

„O imagine caleidoscopică şi fascinantă a depresiei." (James Dewey WATSON, Premiul Nobel pentru medicină, descoperitorul ADN-ului)

Demonul amiezii explorează, cu imagini grăitoare şi până în străfunduri, fenomenul melancoliei şi al spaimei. E o mărturie cuprinzătoare, în toate sensurile – personal, ştiinţific, istoric şi politic –, asupra depresiei clinice, a originilor ei, a modalităţilor de manifestare şi a tratamentului necesar. O lucrare importantă care vorbeşte despre suferinţă, dar şi – chiar într-o mai mare măsură – despre speranţă.“ (Kay Redfield JAMISON, profesor de psihiatrie, Johns Hopkins School of Medicine)

„Puţine cărţi sunt atât de puternice, de polemice şi, pe alocuri, de un asemenea umor straniu... O carte clasică a epocii noastre, un text esenţial pentru o generaţie bântuitã de depresie.“ (Mail on Sunday)

„O carte fascinantă şi empatică... Captivantă, de largă respiraţie, lipsită de prejudecăţi, utilă, o mărturie a forţei de care poate da dovadă mintea omenească în confruntarea cu provocările cele mai cumplite, o carte care ne aduce tuturor o rază de speranţă.“ (Erica WAGNER, The Times

 

ANDREW SOLOMON s-a născut în 1963. Şi-a făcut studiile la Yale şi Cambridge. Trăieşte la New York şi Londra. Este doctor în psihologie şi scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică şi de ficţiune. Apare în mod regulat – cu o largă şi diversificată sferă de subiecte despre depresie, artiştii sovietici, renaşterea culturală afgană, politica libiană şi altele – în New YorkerNew York Times MagazineArtforumTravel and Leisure şi în alte publicaţii. Cartea sa The Noonday Demon: An Anatomy of Depression a câştigat în 2001 Premiul Naţional al Cărţii, în 2002 a figurat printre finalistele pentru Premiul Pulitzer, fiind inclusă în lista publicaţiei The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului.

Opera: The Irony Tower: Soviet Artists in a Time of Glasnost, Alfred A. Knopf, New York, 1991; A Stone Boat, Faber & Faber, New York, 1994; The Noonday Demon: An Anatomy of Depression, Scribner, New York, 2001; Far from the Tree: Parents, Children, and the Search for Identity, Scribner, New York, 2012.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Humanitas
Ediția cărții IV
ISBN 978-973-50-7270-4
Traducător Dana Ligia Ilin
Număr de pagini 704
Formatul cărţii 15 x 22.5 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
height 0
Nou Nou

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Demonul amiezii