Desi aproape necunoscut in modernitate, textul inedit al lui Vasile de Ancyra a fost vreme de secole unul dintre cele mai de seama − daca nu cel mai important dintre tratatele ascetice (fiind, oricum, cel mai copiat manuscris Despre feciorie din literatura patristica) −, dezbatand fecioria sub aspect socio-antropologic si medico-teologic, din perspectiva principiilor unei asceze aplicate, intr-o maniera singulara, complexa si inegalabila, marcata de insemnele stilistice ale unui discurs post modern.
Textul lui Pseudo-Atanasie al Alexandriei, prin sublinierea unei alte dimensiuni a acestei realitati, abordeaza viata in feciorie in context liturgic, din perspectiva asumarii unei fagaduinte concrete şi a unei „afierosiri” lui Dumnezeu care defineşte statutul social al fecioarei, avand ca interlocutor imaginar femeia, careia ii prezinta o varianta de emancipare sociala – probabil cea dintai in istoria culturala a omenirii –, si pledeaza pentru faptul ca egalitatea dintre sexe – atat la nivel teologic, cat şi social – nu poate fi dobandita şi intemeiata decat pe virtute.