Don Quijote in Est

In imediata vecinatate a casei mele, dincolo de intersectie, e un soclu gol, de marmura roscata. Nu cred sa existe un simbol care sa caracterizeze mai bine starea noastra de spirit de azi... Daca ar fi dupa mine, as aseza pe soclul masiv de marmura roscata, pe care acum isi fac siesta ciorile, o statuie a lui Don Quijote, in armura lui caraghioasa si solemna, cu lancea in mina, gata de atac. Ma tem ca negatiile si dezamagirile ne-au adus foarte aproape de punctul unde inclini sa consideri idealismul o prostie si ne-ar trebui o reimprospatare a iluziilor. Pe deasupra, Don Quijote ne-ar putea ajuta, am impresia, sa ne analizam mai bine defectele. Operatie absolut capitala, cred eu, daca vrem sa pricepem ce se intimpla cu noi. In atmosfera incarcata de ura care ne otraveste viata, azi, capacitatea lui Don Quijote de a iubi are multe sanse sa para un miracol si sa ne puna, in consecinta, pe ginduri. Dezvaluindu-ne ceea ce noi nu prea stim, se pare, ca in adincul ei iubirea e tragica, bunul cavaler ne-ar face, poate, sa ne rusinam de placerea dubioasa a bascaliei prin care, in mod aproape reflex, incercam sa ne scuturam de contactul neplacut cu nenorocirile si, astfel, am deveni, presupun, mai profunzi, mai pregatiti sa iesim din mizeria morala in care ne balacim cu furie azi. - Octavian Paler