''Ani la rînd, unul sau celălalt, ori amîndoi împreună, am crezut de nenumărate ori fie că despre spațiul orașelor noastre postcomuniste nu mai e nimic de spus, fie că nu s-a spus încă nimic cu sens. Am împărtășit speranța că, măcar după schimbările din administrațiile locale, vocea competentă sau doar preocupată a unor actori ai scenei publice s-ar putea face auzită atunci cînd vine vorba de intervenții și proiecte pe termen lung vizînd felul în care arată spațiile vieții noastre de zi cu zi.
Apoi deziluzia abruptă: spațiul public este cel mult un spațiu de consum pentru utilizatorii lui cotidieni, nicidecum un interval care se întocmește și se negociază prin dialog, prin dezbateri, prin rețecții. El este terenul de încercări al cohortelor de experți, suportul material al unei nesfîrșite campanii publicitare la monumentele efemere ale pieței, materialul de propagandă electorală al administrațiilor fanteziste, mînate în luptă de oportunisme politice ori de interese private.
Cu toate acestea, spațiul public nu încetează să fie o bătălie a tuturor; el nu este opera de artă a cîtorva, nici măcar edificiul unei majorități, oricît de legitime, ci este rezultatul mereu provizoriu, niciodată de încheiat, al participării tuturor, mai ales al celor care nu iau parte la decizii, al celor-fără-de-parte, neinvestiți cu nicio autoritate, cu nici un titlu altul decît acela al simplei și nesfîrșit de diversei lor participări la treburile cetății.'' (Ciprian Mihali)
Apoi deziluzia abruptă: spațiul public este cel mult un spațiu de consum pentru utilizatorii lui cotidieni, nicidecum un interval care se întocmește și se negociază prin dialog, prin dezbateri, prin rețecții. El este terenul de încercări al cohortelor de experți, suportul material al unei nesfîrșite campanii publicitare la monumentele efemere ale pieței, materialul de propagandă electorală al administrațiilor fanteziste, mînate în luptă de oportunisme politice ori de interese private.
Cu toate acestea, spațiul public nu încetează să fie o bătălie a tuturor; el nu este opera de artă a cîtorva, nici măcar edificiul unei majorități, oricît de legitime, ci este rezultatul mereu provizoriu, niciodată de încheiat, al participării tuturor, mai ales al celor care nu iau parte la decizii, al celor-fără-de-parte, neinvestiți cu nicio autoritate, cu nici un titlu altul decît acela al simplei și nesfîrșit de diversei lor participări la treburile cetății.'' (Ciprian Mihali)