E asa de urat, ca e aproape frumos

Pozele făcute în închisoarea din La Paz și în cea de la Omdurman, pe o stradă din New York, în izolatul Bhutan ori în centrul capitalei Europei, în haoticul Delhi sau în și mai haoticul București sunt toate „taine nepătrunse“, cum ar fi zis Dimitri Karamazov. Iar celor care mă întreabă de ce în Catalonia nu am ales să fotografiez Sagrada Familia, ci o plajă din Tossa de Mar la amurg, de ce în Qatar nu am pozat un zgârie-nori din Doha, ci un tomberon de pe un maidan de la marginea deșertului, de ce kârgâzii, sârbii, iranienii, srilankezii sau bolivienii pe care i-am surprins sunt, în general, triști, bătrâni sau ponosiți, de ce am căutat în universul urban „certuri mărunte, votcă și insecte, mizerie fizică și buimăceală“, cum zicea un personaj cehovian, le voi răspunde că frumosul e, de fapt, realitatea neretușată. C.D. PREDA