Ebooks

Editie aniversara, 30 de ani

„...O astfel de carte istoriseste o fabula care, cu sau fara noi, merita sa fie inventata.“ (Constantin Noica)

Mult iubite Domnule Noica, Tin pe masa mea o poza pe care Andrei ne-a facut-o la Paltinis, in timp ce urcam pe poteca pietruita care duce spre cabana d-voastra. Poza este facuta din spate si are in ea o elocventa a insotirii care ma fascineaza de cate ori o privesc. Poate pentru ca astazi este ajunul Craciunului si simt nevoia sa ma deschid catre obiectele iubirilor si veneratiilor mele, ma intorc catre d-voastra, din departarea aceasta care apropie in chipul cel mai adanc, si va multumesc pentru drumul pe care, cu spatele intors catre lume, m-ati lasat sa il facem impreuna. De „despartit“ poate fi vorba doar in sensul ca drumul ce mi se deschide in fata trebuie de-acum sa-l strabat singur, vegheat doar de privirea d-voastra, pe care imi place sa o simt in urma mea ca pe o insotire, ce imi masoara din departare poticnirile, sovaiala si regasirile. Asa ma simt in clipa aceasta, altfel, dar la fel de tare, legat de d-voastra... (Gabriel Liiceanu catre Constantin Noica, 24 decembrie 1982)

„Peste 100 de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici Liiceanu. Dar raportul dintre noi va fi cunoscut. A face cultura e a sta intr-un picior. In fotografie si eu sunt intr-un picior, si el. Dar eu sunt pe piciorul drept, pe cand el e pe cel stang. Acesta e raportul.“ (Constantin Noica, Jurnal de idei)

„Asist cu bucurie la «despartirea» lui Gabriel de mine. O grabesc chiar. Voi sfarsi in singuratate, asa cum mi-am dorit. Sau poate legat numai de departele meu...“ (Constantin Noica, Jurnal de idei)

Linda tocmai a implinit 31 de ani si, in ochii celorlalti, are o viata perfecta – o casnicie exemplara, doi copii reusiti, o cariera de succes si o casa luxoasa in Geneva. De fapt, ea se afla la capatul puterilor, intr-atat o oboseste mimarea unei fericiri pe care nu o simte. Numai ca intr-o zi il reintalneste pe Jacob, un fost coleg de care fusese indragostita in adolescenta, ajuns acum un om politic influent. In timpul interviului pe care acesta i-l acorda, in ziarista de succes se redesteapta o pasiune de mult uitata. Linda va incerca sa traiasca deplin aceasta iubire imposibila, si nu-si va gasi fericirea pana nu-si va explora fara teama abisurile sufletului. Romanul Adulter ilustreaza criza existentiala a unei tinere femei din zilele noastre, surprinzand cu finete psihologica incercarile prin care trece pentru a se regasi.

„Un roman care combina teme delicate precum depresia, infidelitatea si rutina casniciei, presarate cu misticismul caracteristic acestui vrajitor al literelor.“ (O Globo Extra, Brazilia, 2014)

Exista momente inevitabile de nefericire care ne intrerup viata. Ele nu au loc insa fara motiv. Uneori lumea pare sa fi conspirat impotriva noastra, asa ca ne intrebam: „De ce trebuie sa mi se intample tocmai mie?“ Confruntati cu inevitabilul, unii dintre noi se descurajeaza; altii insa devin mai puternici si intelegerea lor sporeste. Povestea profetului Ilie este o lectie de speranta nepretuita pentru omul contemporan. In ce masura ne putem prezice destinul? Aceasta este intrebarea care pluteste in aer deasupra celui de-al cincilea munte si careia fiecare dintre noi incearca sa-i gaseasca raspuns. Evocand drama si intriga lumii haotice, pline de culoare a Orientului Mijlociu, Paulo Coelho transforma incercarile prin care trece Ilie intr-o poveste tulburatoare si plina de inspiratie – o poveste care aduce cu forta in prim-plan tema universala a triumfului dragostei si credintei.

Romanul Pantera din subterana a fost ecranizat in 2007, cu titlul Micul tradator, in regia lui Lynn Roth, cu Alfred Molina si Ido Port in rolurile principale.

Un oras zguduit de conflicte, Ierusalimul anului 1947, in Palestina aflata la finalul mandatului britanic. Un baiat de doisprezece ani, cu o imaginatie fara limite si o inteligenta sclipitoare, doi parinti anxiosi, macinati de temeri, unici supravietuitori ai familiilor lor ucise in lagarele de concentrare din Europa, si un soldat englez captiv intr-un conflict pe care-l dezaproba. Amos Oz aduna toate aceste elemente si le plaseaza intr-un context istoric complex, reusind sa creeze o poveste captivanta, scrisa cu mult umor si o sinceritate fascinanta.

Au trecut douazeci de ani de cand Israelul, tara smulsa din ghearele desertului de vizionarii veniti din toate colturile Europei la inceputul secolului XX, si-a declarat independenta. In timp ce Iolek Lifshitz incearca sa-si tina fiii aproape, in kibbutzul Granot, acestia cauta sa evadeze cu orice pret. Fiul cel mic, Amos, alege o cariera militara in locul celei de agricultor, iar fiul cel mare, Ionatan, prizonierul unei casnicii nefericite cu o frumoasa femeie lunatica, ce incearca zadarnic sa aiba un copil, fuge din kibbutz cu gandul de a trece granita, in Iordania, atras de mirajul orasului sapat in stanca, Petra. Inainte de a pleca isi incredinteaza sotia unui imigrant rus nou-venit, Azaria Ghitlin, personaj extrem de pitoresc. Intrarea in scena a acestuia pare sa promita odihna ravnita de toti.

Opera lui Amos Oz este tradusa in peste patruzeci de limbi. Romanul Cutia neagra a fost distins in Franta, in 1988, cu Premiul Femina Étranger.

Plasandu-si romanul epistolar intr-o societate israeliana aflata in continua transformare, in anii '70 ai secolului trecut, Oz il populeaza cu personaje pitoresti si eterogene: tineri hippie, locuitori traditionalisti ai kibbutzurilor, fanatici religiosi, extremisti, ale caror portrete sunt creionate cu umor si inteligenta. Toate scrisorile din care este alcatuita Cutia neagra spun insa, direct sau indirect, povestea Ilanei Brandshteter, o femeie captiva in spatiul sufocant dintre o iubire imposibila, distructiva pentru fostul ei sot, Alexander Ghideon, un reputat om de stiinta israelian stabilit in strainatate, si o casnicie stabila, lipsita de pasiune cu un tanar sters, Michel Sommo. Intriga si personajele romanului graviteaza in jurul Ilanei si al lui Alex, tesand legatura dintre ei si ajutand la descifrarea cutiei negre a povestii lor de dragoste, aflate acum la un pas de un sfarsit tragic.

Cel de-al patrulea roman al scriitoarei Kate Morton, Pazitoarea tainei, a castigat, in 2012, Fellowship of Australian Writers National Literary Awards – Christina Stead Award iar in 2013, Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year, People's Choice – Queensland Book of the Year si American Library Association Award – Women's Fiction Category. Bestseller international, a figurat in topurile de vanzari din The Times si New York Times. Romanele lui Kate Morton – Casa de la Riverton, Gradina uitata, Orele indepartate si Pazitoarea tainei –, vandute in milioane de exemplare, sunt publicate in peste 40 de tari.

1961: Intr-o superba zi de vara, cand familia ei organizeaza un picnic pe malul paraului ce strabate terenul fermei Greenacres, adolescenta Laurel se ascunde de parinti si de surori. Are 16 ani si vrea sa viseze in voie la prima ei iubire, rebelul Billy, si la luminile rampei, care o asteapta la Londra, departe de cadrul bucolic al copilariei. Insa, pana la apusul soarelui, Laurel va fi martora unei crime terifiante, care o va marca toata viața.

2011:Acum actrita consacrata, Laurel Nicolson se intoarce acasa pentru a-și sarbatori, impreuna cu surorile ei, mama nonagenara, al carei sfarsit este aproape. De veghe la capataiul lui Dorothy, Laurel este coplesita de amintirile traumatizante din adolescenta, iar vorbele soptite de batrana la hotarul dintre somn si trezie ii ofera o pista de investigatie. Asemenea unui detectiv, Laurel incepe sa cerceteze trecutul familiei, aducand la lumina intamplari incredibile, petrecute in Londra zguduita de bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial.

„Unii oameni au pretentia ca vad sporii de feriga, dar nu zaresc un elefant la zece metri departare, ziua in amiaza mare.“ (C.S. Lewis)

In distincta sa infatisare scriitoriceasca, C.S. Lewis ofera cu prilejul acestei noi colectii de eseuri o aparare a dreptei credinte crestine, confruntata cu amenintarile evului contemporan. Textele cuprinse aici sondeaza zone profunde si sensibile ale sufletului religios, abordand cu simt logic, cu imaginatie si cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenentei la Trupul lui Hristos, semnificatia si puterea rugaciunii, intelesul iertarii, adevarul istoric al intamplarilor descrise in Biblie, sau chestiuni ce tin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea fata de razboi si fata de moarte in genere, falsul conflict dintre religie si tehnologie ori pretentiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei. Argumentatia bine inchegata si de o mare limpezime, pusa in lumina de numeroase citate si aluzii la Scriptura si pigmentata cu inconfundabile tuse de umor si ironie, descopera carturarul fermecator si patrunzator care in finalul fiecarui pasaj lasa nostalgia vorbei scrise si graba de a ne adanci in urmatorul, spre a regasi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale mintii.

„Acolo unde Herman doar schiteaza viziunile sale de simetrii, analogii, antagonisme, coincidentia oppositorum si conexiuni cosmice, Mircea isi traieste viziunile ratacind de-a lungul universului fractalic in care povestea familiei si copilariei sale se-ntrepatrunde cu istoria Romaniei postcomuniste, ca si cu alte timpuri si spatii ale secolelor trecute si-ale privelistilor indepartate, din Bucuresti in Bulgaria si din Louisiana in Tarile de Jos.“ (American Book Review)

„Cartarescu pare ca s-a retras din orice discutie literara sau culturala locala si, in loc sa incerce sa coaguleze o realitate contemporana fragmentata, s-a intors intr-un timp care n-a existat cu adevarat niciodata, un timp imaginar in care toate genurile literare erau un singur gen si toate discursurile un singur discurs, dupa care totul s-a spart in bucati.“ (London Review of Books)

Noua povestiri, dintre cele mai frumoase creații literare ale lui Yasunari Kawabata, traduse pentru prima data in limba romana.

Valsul florilor este povestea emotionanta a pasiunii obsesive pentru dans. Hoshie, Suzuko si Nanjō au crescut in spiritul sacrificarii personale in numele unui scop mai inalt, cel artistic. Personajele povestirii sunt prinse ca intr-un dans al vietii, uneori hieratic si spectaculos, alteori morbid si frizand pierderea luciditatii, pentru ca, la final, disciplina de fier a acestei arte, reflectate asupra personalitatii fiecaruia, sa-si spuna cuvantul. Avand frumusetea echivoca si enigmatica a stampelor lui Hiroshige, maestrul peisajului nipon, Un sir de copaci dezvaluie, dincolo de metafora inexplicabilei desfrunziri a unor arbori de ginkgo, drama din sanul unei familii. Prima zapada pe Fuji relateaza intalnirea dureroasa a unui cuplu despartit de mult, care a trecut, separat, prin tragedia celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar si printr-o serie de drame personale. Tacerea, una dintre cele mai acute proze ale volumului, e o poveste-in-poveste, despre pasiunea pentru scris si consecintele, uneori dramatice, ale acesteia, iar Norii de dimineata surprinde dragostea unei eleve pentru profesoara sa de literatura japoneza. Povestirile din volum au, in ciuda dimensiunilor reduse, calitatile stilistice ale unor capodopere, in care fiecare cuvant are forta de a evoca un intreg univers.

Lacul este povestea unei obsesii. Ginpei pare sa fuga de o crima nemarturisita, insa in mintea lui planurile temporale se amesteca, iar femeile din prezent se confunda cu cele intalnite in trecut. Cititorul rataceste alaturi de personaj intr-un univers al incertitudinilor, intr-o lume ostila. Empatia pe care o provoaca Ginpei-calauza devine aproape o complicitate: lectura se transforma in panda infrigurata, in privire iscoditoare, in urmarire. Dar, daca protagonistul cauta doar frumusetea in ipostazierea feminina si o admira pasiv de la distanta, de care parte a liniei dintre bine si rau se afla faptele sale?

Romanul Frumusete si intristare este tradus pentru prima oara din limba japoneza.

La saisprezece ani, Otoko se indragosteste de Oki, un scriitor de treizeci de ani, insurat, iar relatia lor se sfarseste tragic. Dupa o depresie ingrozitoare si o tentativa de sinucidere, Otoko pare sa-si gaseasca linistea. Isi descopera si vocatia de pictorita. Are succes, si, dupa doua decenii, o vedem ducand o viata linistita, alaturi de Keiko, o ucenica uluitor de frumoasa, dar excentrica, in ale carei tablouri abstracte deslusim o violenta de neinteles. Reintalnirea cu Oki, care o cauta, tulbura echilibrul lui Otoko. Mai mult, va declansa o noua tragedie. Caci, dorind sa o razbune pe maestra (si probabil geloasa, pentru ca femeia matura inca pare atasata de barbatul care a distrus-o fara sa vrea), Keiko incepe un joc periculos, al seductiei si minciunii, al ademenirii si respingerii, al dragostei si al mortii.

„La inceput a fost dragostea: frumusetea intalnind frumusete. O poveste oarecare, cu o fata indragostita de un scriitor casatorit. Apoi, cand frumusetea se transforma in intristare, dragostea nu mai e ca oricare alta: devine carte, devine tablou. Romanul frumusetii si tristetii lui se numeste O fata de saisprezece ani. Tabloul ei se numesteInaltarea nou-nascutului la Ceruri. Cand tanara de saisprezece ani ajunge o pictorita cunoscuta, de patruzeci de ani, are loc revederea: tristetea intalnind tristete, in zvonul clopotelor de Anul Nou. Atunci apare o fata razbunatoare, poate trista sau poate doar frumoasa, care schimba povestea. La sfarsit, dragostea s-a transformat pe neobservate din frumusete care intristeaza in tristete care infrumuseteaza. De aici stralucirea lacrimilor din ultima fraza.“ (Ioana Parvulescu)

„Sa nu vinzi inger pazitor! este o povestire curajoasa, un basm citadin modern despre un copil de noua ani, Nono, care cunoaste de timpuriu greutatile vietii. Dupa ce mama lui ajunge la spital in urma violentelor domestice de care n-a reusit sa-l protejeze nici pe Nono, acesta va trebui sa se descurce complet singur. Nono se imprieteneste cu o haimana simpatica, Corsaru, care-i promite ca-l va ajuta sa-si implineasca visul – acela de a vedea marea. Dar pentru o asemenea calatorie iti trebuie bani. Asa ajunge Nono sa-i vanda Reginei unicul sau lucru de pret – propriul inger pazitor. Dar, cum fara inger pazitor, fireste, n-ai cum sa razbati in viata, lucrurile iau o intorsatura cat se poate de dramatica pentru Nono... Cine este Regina si de unde vine ea, cum e sa ai prieteni amuzanti si descurcareti alaturi de care sa traiesti un basm cu final fericit si cat e de important sa crezi cu putere in ceva veti afla urmandu-l pe Nono pana la capat in aventura vietii lui.“ (Alexandru Al. Sahighian)

„Ei, da, sunt si zile din alea bune. In zilele bune, Corsaru si Nono se-asaza pe-o duna de nisip la mare. Si hranesc pescarusii. Valurile mari au creste inspumate. Iar aerul are gust foarte sarat, si cerul e pe de-a-ntregul albastru, si undeva, departe, unde se-ating cerul si marea, soarele apune intrand in apa ca o uriasa portocala incandescenta. Si jos, pe plaja, un catel alb latra la valuri. Il cheama Brutus si are o fundita albastru-deschis prinsa in par.“

In povestile sale captivante desprinse din experienta de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeste inca o data un explorator neobosit al mintii umane, parcurgand, impreuna cu pacientii, calea spre transformare. Terapia devine efort de vindecare in dublu sens. Desfasurarea de personaje e impresionanta si sta marturie pentru privirea pasionata de detaliu si de profunzime a autorului.

„Un roman nu doar despre natura violentă a individului şi despre capacitatea lui de a alege între bine şi rău, ci şi despre frumuseţea ameţitoare a limbajului.“ (Daily Telegraph)

In Mr Gwyn, aparut in Italia in 2011, Alessandro Baricco este acelasi romancier stralucit care ne pune la incercare capacitatea de a privi lumea dincolo de invelisul ei cotidian. Cu pas sigur si decis, el intra in simetriile secrete ale misteriosului sau personaj, urmarind cu virtuozitate exemplara cararile pe care acesta le strabate, iar rezultatul este o bijuterie literara. Nimic din „arsenalul" care l-a facut celebru nu lipseste in acest al optulea roman al lui Baricco: nici corespondentele poetice, nici detaliile subtile si nici personajele stranii.

Acum insa, sub chipul enigmaticului scriitor londonez Jasper Gwyn, el pare sa se puna in ecuatie pe sine insusi. Marturie pentru aceasta supozitie sta trimiterea strecurata in finalul cartii la un microroman atribuit unui autor indian inexistent: De trei ori in zori. Volumul cu acest titlu a aparut in Italia la un an dupa Mr Gwyn, sub semnatura adevaratului sau autor, Alessandro Baricco, si urmeaza sa fie publicat in romaneste in colectia de fata.

Jasper Gwyn, scriitor londonez de succes, autor de romane cu mare cautare la public, hotaraste intr-o buna zi ca nu mai vrea sa scrie si, in pofida protestelor agentului sau literar, anunta ca pune capat frumoasei sale cariere. Cum insa inactivitatea in voia careia se lasa e cat pe ce sa-l coste sanatatea, iar ceea ce stie cel mai bine sa faca este totusi sa scrie, el isi propune sa traiasca din meseria de copist.

Un copist aparte, caci nu copiaza texte, ci oameni, cu alte cuvinte face la comanda portrete scrise, ca un pictor care deseneaza pe bani chipul unui trecator, la colt de strada. Isi amenajeaza, asadar, cu infinita grija un atelier intr-un cartier al Londrei si se lasa absorbit de aventura intelegerii sufletului omenesc, fiindca pentru el a scrie portretul cuiva este, asa cum spune, „un fel de a-l aduce acasa", de a-l face sa se regaseasca. Numai ca dupa zece portrete si un scandal de presa, dispare, nu fara a lasa totusi in urma mai multe semne care contureaza o enigma fara raspuns: cine este in fond personajul acesta purtator a nenumarate chipuri rasfrante in jocul de oglinzi al romanului?

Volum finalist la Premiul Pulitzer, castigator al National Book Awards si inclus in lista The Times a celor mai bune o suta de carti ale deceniului

„Ni se vorbise despre Andrew Solomon ca despre o legenda: privindu-l, incercam sa-i ascult povestea, alcatuita nu din cuvinte mai intai, ci din tonuri de lumina si din mici straluciri ale canavalei pe care era pictat. Nu stiam atunci – a trebuit sa-i citesc cartea ca sa aflu – ca aveam in fata un om care incercase de toate, caruia nimic omenesc nu-i era strain, care supravietuise Africii negre si pustiurilor de gheata de dincolo de Cercul Polar, care cunoscuse toate formele de amor si toate nuantele suferintei umane, care-si dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simturile, care citise, asemenea lui Mallarmé, toate cartile, care cartografiase, asemenea lui Lautréamont, toate iadurile mintii... Fiziologia, chimia, sociologia, etnologia, tratamentul si istoricul depresiei sunt comprehensiv presarate de-a lungul intregii scrieri, dar fara-ndoiala ca aspectul cartii care ramane cel mai puternic in amintire este cel de autobiografie spirituala a autorului, povestea vietii lui intretesute indiscernabil cu tema depresiei. Aceasta privire retrospectiva asupra vietii unui personaj de o extrema complexitate morala nu e doar o confesiune, adevaratul termen ce trebuie folosit e spovedanie. M-am simtit imbogatit interior parcurgand, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decat stiinta si mai mult decat literatura, ea este o marturie despre suferinta, o meditatie despre scandalul etern al faptului ca o constiinta trebuie sa simta durere si sa moara. Traducerea in limba romana a acestei opere, nominalizata in anul publicarii ei la Premiul Pulitzer, trebuie privita drept ceea ce este cu adevarat: un eveniment.“ (Mircea Cartarescu)

„O calatorie de o sinceritate sfasietoare printr-una dintre cele mai sumbre incaperi ale sufletului omenesc." (Daniel Goleman)

„O imagine caleidoscopica si fascinanta a depresiei." (James Dewey Watson, Premiul Nobel pentru medicina, descoperitorul ADN-ului)

Demonul amiezii exploreaza, cu imagini graitoare si pana in strafunduri, fenomenul melancoliei si al spaimei. E o marturie cuprinzatoare, in toate sensurile – personal, stiintific, istoric si politic –, asupra depresiei clinice, a originilor ei, a modalitatilor de manifestare si a tratamentului necesar. O lucrare importanta care vorbeste despre suferinta, dar si – chiar intr-o mai mare masura – despre speranta.“ (Kay Redfield Jamison, profesor de psihiatrie, Johns Hopkins School of Medicine)

„Putine carti sunt atat de puternice, de polemice si, pe alocuri, de un asemenea umor straniu... O carte clasica a epocii noastre, un text esential pentru o generatie bantuitã de depresie.“ (Mail on Sunday)

„O carte fascinanta si empatica... Captivanta, de larga respiratie, lipsita de prejudecati, utila, o marturie a fortei de care poate da dovada mintea omeneasca in confruntarea cu provocarile cele mai cumplite, o carte care ne aduce tuturor o raza de speranta.“ (Erica Wagner, The Times)

Tel Ilan a fost întemeiat de colonişti cu un veac în urmă. Un secol de istorie comună cimentează o comunitate şi creează echilibru, dacă nu chiar armonie. De la o vreme însă, în acest microcosmos survin mici schimbări. Imperceptibile poate, dar neliniştitoare, ca o adiere care aduce cu sine prevestirea furtunii. Iar transformările subtile se pot traduce în gesturi imprevizibile. Pesah Kedem, fost membru al Knessetului, nemulţumit de prezenţa unui student arab pe care fiica lui îl găzduieşte, este obsedat de vuietul surd pe care îl aude noaptea la temeliile casei. Adolescentul Kovi îşi face, în cele din urmă, curaj să-i declare iubirea bibliotecarei care-i poate fi mamă. Doctoriţa Ghili Steiner îşi aşteaptă în zadar în staţia de autobuz nepotul care trebuie să sosească din capitală. Agentul imobiliar Iosi Sason visează să cumpere cea mai mare casă veche din sat şi să construiască în locul ei o vilă cochetă. Iar soţia lui Beni Avni dispare fără urmă într-o seară, lăsându-i totuşi soţului mâncare pe masă. În cele opt povestiri ce alcătuiesc volumul de faţă, drumurile şi destinele personajelor se întâlnesc, întreţesând o naraţiune de complexitate romanescă. Amos Oz aduce la lumină dramele şi speranţele unei umanităţi în ale cărei trăsături ne recunoaştem fiecare chipul.

Romanul Unsprezece minute este povestea Mariei, o fata dintr-un sat brazilian, ale carei prime intalniri inocente cu dragostea o lasa cu inima franta.

La o varsta frageda, ea se convinge ca nu va gasi niciodata iubirea adevarata, crezand in schimb ca „dragostea este un lucru cumplit, care te face sa suferi...“. O intalnire intamplatoare in Rio de Janeiro o determina sa plece la Geneva, unde viseaza sa gaseasca faima si bogatie, dar sfarseste in strada, ca prostituata. In Geneva, Maria se indeparteaza tot mai mult de iubire, devenind tot mai fascinata de sex. In cele din urma, conceptia ei lipsita de speranta despre dragoste este pusa la incercare cand cunoaste un tanar si chipes pictor. In aceasta odisee a descoperirii de sine, Maria are de ales intre a urma o cale a intunericului – placerea sexuala de dragul placerii sexuale – sau a risca totul pentru a gasi „lumina launtrica“ si potentialitatile sexului sacru, ale sexului in contextul dragostei. In acest palpitant si indraznet roman, Paulo Coelho analizeaza cu sensibilitate natura spirituala a sexului si a iubirii si ne invita sa ne confruntam cu propriile prejudecati, cu propriii demoni, sa ne aflam propria „lumina launtrica“.

„Fiecare poveste de dragoste este o calatorie“ – iata deviza sub care sta romanul lui Paulo Coelho.

Un scriitor stabilit la Paris, adulat de public,dar privit cu scepticism de critica, descopera ca sotia lui, corespondent de razboi,a disparut fara urma. A fost rapita, santajata, ori s-a saturat de casnicie pur si simplu? Scriitorul incepe s-o caute si ajunge pana in Asia Centrala. Sotia devine pentru el un „Zahir“, o entitate de neocolit, care il tulbura pana la obsesie si sa-l invaluie treptat in aceasta stare de „posedare" totala, penduland incert intre sfintenie si nebunie. Mai mult, „Zahirul“ il smulge din siguranta lumii sale si il mana, pe cai necunoscute, in cautarea unei noi intelegeri despre esenta iubirii si forta destinului. Cu Zahir, Paulo Coelho da inca o dovada a marelui sau talent de povestitor captivant, dar ofera si o perspectiva proprie asupra rosturilor fiintei umane intr-o lume plina de neprevazut.

„Deznadejdea de a fi creator intr-un spatiu cultural in care ideile, oricat de originale sau viguroase pentru cunoastere ar fi, raman fara ecou ne pune in fata unei alternative stranii: fie teza cartii va fi confirmata, si ea nu va fi urmata de o dezbatere de substanta, sfarsind prin a fi ignorata; fie cartea se va bucura de succes si ideile ei vor fi intens discutate si popularizate, dar infirmate in acelasi timp. Din pacate, la sapte ani dupa aparitie, cartea lui Horia-Roman Patapievici, esentiala pentru cunoasterea blocajelor din cultura romana, confirma prin propriul ei destin maladia pe care o descrie.“ (Gabriel Liiceanu)

„Intr-o lume in care aproape toti vocifereaza, tot mai putini se pot smulge din orbire ideologica si prea putini mai stiu sa asculte si altceva decat sunetul propriei voci; intr-o lume in care mai toti refuza sa practice ori sa recunoasca buna-credinta si in care nimeni nu se mai arata dispus sa cedeze la argument, sper ca prezenta carte, prin onestitatea ingrijorarilor si prin naivitatea optimismului, sa poata aduce un moment de calm al discutieisi de seninatate a valorilor. Prima editie a acestei carti a aparut in 2007 cu titlul Despre idei & blocaje. La cererea editurii – si pentru a consemna faptul ca nimic nu s-a schimbat in ceea ce priveste piata ideilor din Romania –, m-am gandit sa reeditez volumul cu un titlu care exprima in aceeasi formula si judecata asupra dramei culturii noastre, si remediul absent: De ce nu avem o piata a ideilor.“ (Horia-Roman Patapievici)

La inceputul lui 2010 a aparut in SUA, intr-un prim tiraj de un milion de exemplare, Committed, mult asteptata continuare a cartii care a facut-o celebra pe Elizabeth Gilbert, Mananca, roaga-te, iubeste. A devenit imediat Numarul 1 pe lista de bestselleruri nonfiction a publicatiei New York Times. In februarie 2011 a aparut in editie brosata. Intre timp, Committed a fost tradusa, sub diverse titluri, in numeroase limbi si figureaza pe listele de bestselleruri din multe tari.

Mananca, roaga-te, iubeste... Si mai departe?

Elizabeth Gilbert s-a casatorit cu iubitul ei brazilian, intalnit in Bali. De fapt, Liz si Felipe, traumatizati amandoi de divorturile prin care trecusera, isi jurasera sa nu se casatoreasca niciodata. Au fost obligati s-o faca - au fost aproape condamnati la casnicie de autoritatile americane de frontiera – doar pentru a putea ramane impreuna pe teritoriul Statelor Unite. La ceremonia de nunta in cerc restrans care s-a petrecut intr-un orasel linistit din New Jersey, Liz a spus da. A spus-o din toata inima. Dar pentru asta a trebuit sa-si invinga, incetul cu incetul, enorma reticenta fata de casatorie. si a facut-o in stilul ei: timp de aproape un an, calatorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra casatoriei. A incercat prin orice mijloace - lecturi, discutii cu tot felul de oameni, apel la experienta familiei proprii – sa se impace cu batrana institutie inainte de a-i trece inca o data pragul. Iar pe drum a descoperit o seama de fapte interesante despre casnicie, pe care le impartaseste cititorilor cu hazul, inteligenta si compasiunea ei caracteristice.

Dincolo de aceste „insertii socio-istorice", cum le numeste autoarea, noulmemoir al lui Elizabeth Gilbert este o celebrare a iubirii, cu toate consecintele si complexitatea pe care dragostea adevarata, in lumea adevarata, le atrage dupa sine intotdeauna. Autoarea a formulat cu simplitate, intr-un interviu, concluzia noului ei volum: „Casatoria e o stranie combinatie de vis si realitate, iar noi, cuplurile, ne petrecem viata incercand sa negociem granita dintre cele doua. Am sa spun asta, pentru ca este, cred, cea mai importanta informatie din toata cartea: casatoria nu e un joc pentru oameni tineri.“

Pana la a fi romanesc, din 1913, Balcicul era doar un spectacol al marii si un seducator amalgam etnic si cultural de la marginea fostului Imperiu otoman. Daca administratia noastra preia un targ modest, pictorii dau aici de Orient in toata splendoarea sa, dar mai ales de un peisaj si de o lumina cu totul aparte. Desi il vizitase in 1915 si vazuse ce era de vazut, regina Maria se indragosteste de Balcic abia in 1924, intr-atat de puternic, incat isi construieste, pe tarmul stancos si salbatic, un adevarat paradis. Se poate spune ca datorita ei, din acest moment, mitul Balcicului nu mai are nevoie de combustia istoriei, este pur si simplu sincron cu realitatea, ba chiar o inraureste, dandu-i o stralucire fara egal in perioada interbelica. Boema artistica, animatorii culturali, scriitorii, arhitectii si chiar si politicienii vin vara de vara la Balcic, infrumusetandu-l si pregatindu-l pentru o promitatoare cariera de statiune marina si culturala.

Ca orice paradis, si Balcicul a fost pierdut. Lucian Boia l-a reconstruit insa atat de bine din farame de memorie, din documente si fotografii de epoca, incat se poate spune ca, printr-o carte atat de frumoasa, am recastigat, simbolic, paradisul pierdut.

„Pentru turism, Balcicul era, intr-adevar, splendid daruit, atat prin pitorescul lui natural, cat si printr-un pitoresc uman, nu mai putin batator la ochi. In totul, era diferit, era altfel. Istorie, legenda, cine mai stie unde era adevarul? De fapt, translatia spre legenda e un semn bun, un simptom de vitalitate. Ramane cu noi doar acea parte a trecutului susceptibila sa starneasca imaginatia. Balcicul este Balcic, tocmai fiindca peste Balcicul real, si transfigurandu-l, s-a asezat un Balcic imaginar.“ (Lucian Boia)

Aventura, umor si poezia clipei trecatoare in Bucurestiul anului 1898

Toata lumea pare vinovata si toti au ceva de ascuns. Iar dragostea, oarba si imprudenta, nu ajuta prea mult la limpezirea lucrurilor. Conu Costache, un politist elegant, pasionat de ceea ce face, trebuie sa dea rapid de urma adevaratilor raufacatori. Marile ziare rivale, Universul si Adevĕrul, sunt implicate, fiecare in alt fel, in ceea ce se pune la cale.

Personajele principale din Viata incepe vineri sunt prinse in noi intamplari: escrocherii, politica, dezordine si povesti de dragoste care nu exclud escrocheria, politica si dezordinea. Le leaga un singur lucru: obsesia pentru viitor. Fiindca, daca asezi in alta ordine cifrele secolului XIX, dai, cu totul pe neasteptate, de secolul XXI. Intr-o singura saptamana, incepand de luni, 23 februarie, si pana duminica, 1 martie, Capitala e zguduita de o multime de evenimente. Si totul porneste de la o conferinta stiintifica tinuta la Ateneu de un doctor tanar si ambitios.

La sfarsitul anilor '90, pornind de la jurnalul sau tinut inca din adolescenta, Monica Lovinescu a reconstituit o intreaga lume: lumea secolului care tocmai se incheia. S-a nascut astfel un volum de memorii cum nu sunt multe in literatura romana, un volum care restituie multimea chipurilor acestei lumi, mai senine sau mai framantate - Bucurestii copilariei si tineretii, instaurarea comunismului in Romania, exilul parizian si apoi colaborarea la postul de radio Europa Libera. Tabloul zugravit de autoare se alcatuieste deopotriva din portrete si din atmosfera care le inconjoara, din intamplari si din semnificatiile pe care le dezvaluie. Mai presus de toate insa, amintirea este strajuita de o inalta constiinta morala, aceeasi care a tinut treaza, in sufletele ascultatorilor sai „pe unde scurte“, deopotriva speranta ca normalitatea este cu putinta si ideea ca ea nu poate fi decat rodul unei necurmate lupte. Este si legatul cel mai insemnat pe care La apa Vavilonului ni-l transmite noua, celor de azi.

In sfarsit, cei mici primesc raspunsuri la cele mai mari intrebari ale lor. Si nu de la oricine, ci de la niste oameni foarte importanti!

Copiii au un talent nemaipomenit sa puna intrebari incuietoare: De ce e marea sarata De ce nu pot sa ma gadil singur? Cine a scris prima carte? De unde vine binele? Cum se indragostesc oamenii? De ce nu putem trai vesnic? si multe altele. Nu e deloc usor sa le faci fata si sa le dai raspunsuri potrivite pentru varsta lor. Aceasta carte este o colectie de peste o suta de intrebari trimise chiar de copii pentru a primi raspunsuri din partea unor specialisti cunoscuti si apreciati dintr-o multime de domenii: oameni de stiinta, scriitori, filozofi, vedete de televiziune, sportivi, muzicieni. Raspunsurile lor, unele elaborate si documentate, altele jucause si provocatoare, au, toate, o calitate esentiala: deslusesc numeroase probleme importante ale vietii si ale lumii in care traim traducandu-le pe intelesul copiilor. O carte care-i va face si mai curiosi pe viitorii oameni importanti si-i va scoate cu siguranta din incurcatura pe parintii asaltati de curiozitatea lor!

Cum a fost omul Eminescu? Cine, daca nu contemporanii lui, ar putea raspunde la aceasta intrebare?

Unii l-au cunoscut pur si simplu, altii i-au fost prieteni nedespartiti. Cu totii ne spun cate o poveste, iar povestile lor adunate laolalta spun, intreaga, povestea vietii lui. La capatul ei, dincolo de cliseele cu care ne-am obisnuit, apare un om care stia ca nimeni altul, in anii tineretii, sa se bucure de viata, dar care, ca nimeni altul, a indurat apoi calvarul ei. De aceea Eminescu face parte dintre cei putini care, iesind din conditia obisnuita a umanului, au facut-o pe aceasta vizibila pentru toti ceilalti. Cei mai multi dintre contemporani au inteles asta abia dupa ce plinul sau de fiinta a fost pus in lumina odata cu disparitia lui. Faptul de a-l fi vazut pe Eminescu a insemnat dintr-odata foarte mult. Asa cum va putea sa insemne, dupa lectura acestei carti, si pentru cititorul de azi. Incheind-o, el isi va putea spune: „Si eu l-am vazut pe Eminescu!“

Lista autorilor in ordinea aparitiei in volum: Matei Eminescu, Corneliu Botez, Ioan Sbiera, Vasile Vircol, Ioan Mihu, Teodor V. Stefanelli, Ioan Cotta, Iacob Onea, Alexandru Uilacanu, Petru Uilacanu, Nicolae Petra-Petrescu, Nicolae Densusianu, Elie Damian Domsa, Ioan Orga, Stefan Cacoveanu, Dimitrie Teleor, Mihai Pascaly, Ieronim Baritiu, Ioan Slavici, Samoil Isopescu, Iosif Vulcan, George Panu, Nicolai Andriescu Bogdan, Ion Creanga, Livia Maiorescu-Dymsza, Heimann Hariton Tiktin, Moses Gaster, Augustin B. Sinceleanu, Constantin Meissner, Ioan S. Ionescu, Iacob Negruzzi, Nicolae Gane, Cleopatra Poenaru Lecca, Grigore Paucescu, Zamfir C. Arbore, Mite Kremnitz, Ioan Al. Bratescu-Voinesti, Sofia Stefanovici, Titu Maiorescu, Constantin Popazu, H. Obersteiner, A. Chibici-Ravneanu, Petru Missir, Alexandru Vlahuta, Miron Pompiliu, A. C. Cuza, Eugeniu Sperantia, Gheorghe Bojeicu, Artur Gorovei, Ion Paun-Pincio, Nicolae Iorga, Ioan Simionescu, Ioan N. Roman, M. V. Mavrodin, Alexandru Vlahuta, Mihail Braneanu, Leon Gheorghe Nicoleanu, Nicolae Petrascu, Alexandru Sutu, Zaharia Petrescu, Ioan Russu-Sirianu, Septimiu Sever Secula, Maria Gavrilescu, I.L. Caragiale, Alexandru Obedenaru, Gheorghe Eminescu, Ionel Teodoreanu, Andronic Taranu, Vasile Scanteie, State Dragomir, Nicolae Zaharia.

Selectie, note, cronologie si prefata de Catalin Cioaba

Novecento a fost ecranizat de Giuseppe Tornatore in anul 1998, cu titlul La leggenda del pianista sull'oceano(Legenda pianistului de pe ocean), cu Tim Roth in rolul principal.

Intr-o dimineata, dupa ce toti calatorii au debarcat, marinarul Danny Boodmann descopera in luxosul salon de bal al transatlanticului Virginian o cutie de carton. In ea – un nou-nascut, pe care matrozul se hotaraste sa-l adopte, dandu-i numele secolului care de-abia incepea: Novecento. La opt ani, cand Danny Boodmann moare, micul Novecento ramane pentru a doua oara al nimanui. Adoptat din nou, de data aceasta de capitan si de intregul echipaj, baiatul isi dezvaluie talentul extraordinar: este un pianist desavarsit, care seara, alaturi de orchestra vasului, ii incanta pe pasagerii bogati de la clasa intai, iar noaptea, de unul singur, le ofera umililor calatori de la clasa a treia o muzica supraomeneasca, menita sa alunge orice urma de nefericire. Si totusi, cum de poate Novecento, care nu a coborat niciodata de pe vas, sa cante despre toata frumusetea lumii.

„Pamantul e un vapor prea mare pentru el, asadar n-a coborat niciodata pe uscat. Vaporul e micul lui pamant plutitor. Aici incepe si se sfarseste lumea. Cartea aceasta e un micro-roman, o drama, un poem sau doar o fermecatoare improvizatie pentru pian si trompeta. Cititi-o ca pe o parabola (lumea-vapor, omul-calator) sau ascultati-o relaxati, ca si cum, in drum spre America, ati descoperi deodata o melodie care v-ar umple sufletul.“ (Ioana Parvulescu)

Filocalia sau Culegere din scrierile sfintilor parinti, care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi

Volumul I

Sfantul Antonie cel Mare ♦ Evagrie Ponticul ♦ Sfantul Ioan Casian ♦ Nil Ascetul ♦ Marcu Ascetul ♦ Diadoh al Foticeii ♦ Isaia Pustnicul

Traducere din greceste, introducere si note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae