Ebooks

Noua ficțiune a lui Alessandro Baricco impresionează, dincolo de virtuozitatea stilistică, prin umanitatea personajelor, prin poezia luminoasă a descrierilor și prin poveștile vieților unor cupluri întâmplătoare, care se condensează în trei secvențe, la ora când ziua se îngână cu noaptea.

În toiul nopții, o femeie în rochie de seară se adăpostește în camera de hotel a unui om de afaceri cu care poartă o lungă discuție, minată de o tensiune surdă, până în ceasurile dinaintea răsăritului. O fată se întinde la vorbă întreaga noapte cu recepționerul hotelului, căutând pretexte ca să nu urce în camera unde o așteaptă tânărul violent care se arată a-i fi iubit. Un băiețel scăpat din flăcările ce i-au mistuit casa și familia e răpit din camera de hotel de polițista pusă să-l vegheze. Și, ca într-o piesă muzicală, în lumina palidă a dimineții, când pe lume pare să nu se întâmple nimic, situațiile stranii în care plutesc cele trei cupluri își găsesc o neașteptată rezolvare.

Pesemne că Alessandro Baricco a hotărât în final să-i acorde această „altă viață“ lui Jasper Gwyn, eroul romanului său omonim, dispărut fără urmă. Fiindcă eroul celor trei povestiri din volumul De trei ori în zori pare să fie chiar holul unui hotel, în care șapte personaje – trei cupluri și recepționerul hotelului – au parte de întâmplări stranii, total independente și totuși în chip straniu legate. Dacă adăugăm că despre volumul în cauză se vorbește încă în ultimele pagini ale romanului Mr Gwyn, tradus în 2014 în colecția de față, iar „adevăratul“ său autor este deconspirat acolo drept un enigmatic scriitor anglo-indian, mort între timp, întregul caz se învăluie într-un mister hotărât de instanța în puterea căreia se află totul. Un mister pe care cititorul este invitat să-l dezlege.

Alternând comentariul textelor sacre evreiești cu analiza fină și plină de umor a istoriei acestui popor aflat într-o eternă chestionare a propriei identități, a naturii legăturii omului cu Dumnezeu și a relației dintre oameni, volumul Evreii și cuvintele aduce la lumină, cu farmec și elocință, povești uitate din Marea Istorie. Conceput sub forma unui dialog între scriitorul Amos Oz și fiica acestuia, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul reliefează personaje mitice și cuvinte străvechi care ascund în ele un înțeles pierdut al lumii.

Sub forma unui eseu care are la bază un dialog între Amos Oz și fiica sa, Fania Oz-Salzberger, volumul de față pune de fapt problema identității evreiești, demontând clișee și preconcepții și sintetizând câteva dintre trăsăturile esențiale ale istoriei evreilor. Minuțios documentată, cartea nu devine greoaie datorită supleții argumentării și ideilor, condimentate cu un umor savuros: fie că este vorba despre figuri exemplare de rabini, despre o istorie a personajelor feminine din Biblie sau potențialul autor feminin al Cântării Cântărilor, ori despre importanța educației și inițierii timpurii a copiilor în tainele textelor sacre, ea păstrează aceeași formulă alertă și palpitantă până la sfârșit. Diversitatea informațiilor, paginile scrise cu o atitudine lipsită de înverșunare fac din Evreii și cuvintele o lectură esențială nu numai pentru cei interesați de istoria și înțelepciunea evreiască, ci și pentru cititorii pasionați de eseuri culturale care păstrează balanța între efervescența ideilor și exprimarea ponderată a acestora.

„O carte originală și cutremurătoare, Evreii și cuvintele reușește să adune laolaltă mai mult de cinci mii de ani de rugăciuni, cântece, povești, dispute, elogii, blesteme și glume în geamantanul unei cărți subțiri, palpitante de… ce anume? Istorie? Antropologie? Critică literară? Teologie? Toate acestea și chiar mai mult. Este o carte minunată.“ (Jonathan Safran Foer)

Cum ar fi ca într-o bună dimineaţă să vă treziţi că v-au crescut antene, că aveţi un abdomen cafeniu şi trei perechi de picioare… de gândac?
Ar fi… SUPER!
Aşa a crezut şi Andrei. Dar cum au reacţionat părinţii când în loc de băieţelul lor drag au dat cu ochii de creatura ciudată care avea chiar vocea lui?
Ce plan a ticluit vecina cea curioasă şi suspicioasă?
Ce au făcut colegii şi profesorul de matematică atunci când de sub păturã a ieșit elevul-gândac?
Şi până la urmă a reuşit să o impresioneze cu noua lui înfăţişare pe Raluca, pistruiata blondă pe care o plăcea atât de mult.

Romanul Soloviov și Larionov semnat de Evgheni Vodolazkin, autorul bestsellerului Laur (tradus în 2014 în colecția „Raftul Denisei“), a fost finalist, în 2010, la premiile Bolșaia Kniga (Marea Carte) și Andrei Belîi, ca o recunoaștere a originalității cu care reconstituie un episod din trecutul Rusiei, îmbinat cu un prezent nu mai puțin pasionant.

Soloviov, tânăr cercetător în domeniul istoriei, studiază figura legendară a generalului Larionov, comandant în Armata Albă în timpul Războiului Civil din Rusia. Dar portretul pe care i-l face este unul pseudoistoric, contaminat de figuri proeminente din istoria Rusiei și chiar din familia lui Vodolazkin. Tema de cercetare prilejuiește incursiuni în timp și spațiu, în cele mai diferite medii, colorate pe alocuri cu o tentă detectivistică. Romanul abundă în considerații despre istorie, politică și morală, întruchipate într-o galerie de portrete memorabile, bazate pe jocul ironic al autorului cu sursele reale și cele inventate. O frumoasă și seducătoare poveste de dragoste întregește, cu umorul inconfundabil al scriitorului, gustat deja de cititorii români, acestă remarcabilă operă literară în care meditația asupra relativității lucrurilor – mai cu seamă a adevărului istoric – ocupă un loc central.

„A fost un război ciudat, un război al rușilor cu rușii, în care soldații luați prizonieri puteau lupta chiar de-a doua zi de partea dușmană. O făceau cu același devotament ca și înainte. Nu erau puțini cei care își făcuseră o obișnuință din a trece dintr-o tabără în alta. Pentru unii era unica posibilitate de a munci în condiții de război, pentru alții era un mod de viață, nu mai avea importanță pentru cine luptau. Într-o viață tihnită nu aveau parte de senzații tari. Îi îmbăta frăția de arme în fața morții. Trecerile în tabăra dușmană erau, de regulă, oprite de glonț. Sau de sabie. De fapt, nu prea aveai ce alege.“

Pretutindeni în lume, cărțile care ne învață normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes. Codul bunelor maniere astăzi nu face excepție: la douăzeci de ani de la apariție, numărul de exemplare vândute a depășit 300 000. Scris cu inteligență, deplin adaptat uzanțelor moderne occidentale și totodată românești, Codul este un veritabil bestseller național. Acum aveți ocazia să-l și ascultați, chiar în lectura autoarei.

Codul bunelor maniere astăzi (ascultă un fragment)

Introducere în bunele maniere 10:30
Prezentare 08:21
Salutul 08:18
Arta conversației și comportamentului în societate 17:00
Cum ne îmbrăcăm 09:08
Bunele maniere la masă 06:11
Cum ne comportăm într-un restaurant 07:42

Psihanalistă, scriitoare şi secretară a lui C. G. Jung, Aniela Jaffé studiază şi interpretează relatările venite ca răspuns la ancheta revistei elveţiene Schweizer Beobachter privind fenomenele parapsihologice legate de apariţii de spirite, semne premonitorii, coincidenţe semnificative. Că asemenea fenomene nu sunt tocmai rare o dovedeşte numărul mare de reacţii la anchetă: 1200 de scrisori conţinând 1500 de relatări care se constituie într-un bogat material de studiu. Caracterul arhetipal al întâmplărilor e dezvăluit de remarcabilele similitudini şi constanţa unor teme în povestirile cercetate. Legăturile între anumite întâmplări inexplicabile petrecute relativ recent şi mituri, legende, experienţele misticilor şi reprezentările alchimiştilor ne apropie de inconştientul colectiv – concept central al psihanalizei lui Jung.

„Psihologia inconştientului ne-a aprins lumini noi în atâtea alte privinţe, încât ne-am putea aştepta să lumineze şi lumea întunecată a poveştilor fantastice veşnic tinere. Din materialul bogat care stă la baza acestei cărţi, psihologia abisală dobândeşte într-adevăr cunoştinţe noi şi însemnate, cărora se cuvine să li se acorde întreaga atenţie. O pot recomanda deci tuturor celor care ştiu să aprecieze ceea ce sparge benefic monotonia cotidianului, ne zdruncină (uneori) siguranţa de sine şi ne face să avem parte de presimţiri.“ (C. G. JUNG)

„Ce și cine mai suntem, când ne-am pierdut prietenii, patria, cetatea, limba și Dumnezeul? Cum poate credința modela lumea și ce te faci când realitatea în care crezi te minte? E posibil ca, vreodată, să apară o mare credință unificatoare, un fel de esperanto al religiei, care să-i apropie pe toți oamenii?

Sunt câteva din întrebările grave ale căror fire străbat uimitoarea poveste a vieții lui Șabbatai Țevi, un fals Mesia născut în anul 1626 după Cristos sau 5386 după calendarul evreiesc. Viața lui Șabbatai este reconstituită de doctorul Mehmet Akif pentru prietenul său din tinerețe, voltairianul Spiros Philippidis, în anul 1923, anul Convenției pentru schimbul de populații, hotărâtă de Tratatul de la Lausanne: musulmanii din Grecia aveau să fie mutați în noua republică a lui Atatürk, iar creștinii ortodocși din Asia Mică urmau să fie aduși în Grecia.

Istoria prezentului, care-i implică pe cei doi prieteni, se lasă însă acoperită de întâmplările din secolul al XVII-lea, pe care fiecare din ei le înțelege altfel. Iar finalul este neașteptat… Un roman plin de volute baroce, în care adevărul istoric și închipuirea își etalează deopotrivă ispitele. Iar misterul din miezul lui «este cel al supraviețuirii». Sfatul criticului: Nu ratați intervențiile Autorului, un personaj simpatic și foarte atent la poveste. Vă vor fi de folos.“ (Ioana PÂRVULESCU)

„Iată deci una din ultimele cărţi ale privirii dintr-o epocă în care nu totul putea fi privit, dar ceea ce era îngăduit devenea semnificativ şi pentru domeniul neîngăduit, acuitatea privirii fiind intensificată tocmai de interdicţie. Această carte, scrisă încă sub cenzură, suportă din plin lectura timpurilor noi, spre care, chiar cu rateurile ştiute, se îndreaptă şi România.“ (Monica LOVINESCU)

Dincolo de lucidul tablou al unei existenţe în nuanţe terne, într-o societate uniformizantă, Fototeca este şi un roman despre cum să te uiţi altfel la lumea din afară şi dinăuntru. Colecţionarea de fotografii în fototeca unei reviste devine un pretext pentru a urmări spectacolul de pe „ecranul interior“, acolo unde timpul nu mai înseamnă succesiune, ci simultaneitate, starea privirii te ajută să uiți urâtul, primejdiile, spaimele şi umilinţele, iar viaţa devine „un desen geometric din pătrăţele colorate a căror combinaţie pare nelimitată“.

Adriana Bittel. Cititoare împătimită şi prozatoare, maestră neegalată a prozei scurte. Pe lângă alte preocupări, cum ar fi crearea unei splendide fototeci, a stabilit cum (şi de ce) încărunţeşte o blondă, a avut întâlniri (tainice) la Paris, unde s-a ascuns sub un nume de cod, a urmărit-o pe Iulia în iulie şi l-a citit pe Cehov (de la anticariat), fără să se sature vreodată de el. De scris, scrie rar, dar bine, adică invers decât se procedează îndeobşte. Tot ce atinge în viaţa cotidiană devine literatură. Povestirile ei au trecut fluierând proba timpului şi n-au încărunţit deloc. (Ioana PÂRVULESCU)

Scrise cu rafinament, forţă analitică, umor şi, pe alocuri, poezie, povestirile Adrianei Bittel vorbesc despre România secolului trecut, dar şi despre dragoste, prietenie, feminitate, vârstele oamenilor şi ale lucrurilor, supravieţuire. Fie că se desfăşoară în Bucureştiul interbelic, în cel al anilor ’50 sau în cel al ultimelor decenii comuniste, poveştile mărunte ale protagoniştilor lor au un aer cât se poate de familiar şi în acelaşi timp par a ascunde mereu un enigmatic ce s-ar fi întâmplat dacă, aspiraţia către o altă condiţie, către o lume mai frumoasă. Iar din colecţia aceasta de chipuri face parte, firesc, şi o prezenţă feminină reprezentantă a autoarei înseşi, discretă, mare iubitoare de cărţi şi observatoare avidă a realităţii.

"Un adevărat fenomen editorial, Supunere (ianuarie 2015), noul roman al lui Michel Houellebecq, cel mai important scriitor francez actual, se traduce in cursul acestui an în peste 40 de țări.

Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), Supunere a zguduit deja Occidentul. Un Occident pe care încă din 1998, prin Particulele elementare, Michel Houellebecq îl analizează cu scalpelul îm mână punându-i în faţă mizeria morală şi deruta politică. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatură la Sorbona, mizantrop care caută cu acelaşi entuziasm pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale, asistă abulic la instalarea legitimă la putere a unui guvern musulman moderat. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmană, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale cărei avantaje sunt nesperate. Şi de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit să se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizaţia modernă bazată pe dezideratul „căutării fericirii“? Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare."

"„O carte magistralã.“ (Sunday Times)

„Celebrul Paul Johnson ne prezintă o istorie provocatoare a poporului, religiei şi culturii evreieşti din cele mai vechi timpuri până în prezent. Împărţită ingenios în şapte secţiuni (Israeliţii, Iudaismul, Catedocraţia, Ghetoul, Emanciparea, Holocaustul şi Sionul), lucrarea descrie complexa interacţiune dintre istoria evreilor şi istoria mondială, arătând felul în care traiectoria civilizaţiei occidentale a fost influenţată decisiv de acest grup puţin numeros… O excelentă istorie nonacademică, pentru marele public.“ (Library Journal)

„O introducere foarte accesibilă şi utilă, mai ales în istoria modernă a evreilor.“ (Kirkus Reviews)

„O istorie de 4 000 de ani, de la Casa lui David până în anii 1980. Entuziasmul şi productivitatea lui Johnson sunt, ca de obicei, prodigioase.“ (Sunday Times)

„O carte captivantă, provocatoare, bine scrisă, adeseori mişcătoare, un amestec pătrunzător şi pasionat de istorie şi mit, de povestire şi interpretare.“ (Christian Science Monitor)

"Memoriile escrocului român George Manolescu – unul dintre modelele lui Felix Krull –, traduse în germană în 1905 de Paul Langenscheidt, au devenit sursă de inspirație pentru mai mulți scriitori și subiect pentru cercetări psihologice sau criminologice. În romanul de față, figura acestui escroc simpatic se combină subtil cu protagoniști din marea literatură universală și cu personaje din viața lui Thomas Mann.

„Escrocul internațional Felix Krull își scrie, la patruzeci de ani, memoriile. O poveste captivantă despre furturi, amor, înșelăciuni și aventuri prin hoteluri luxoase ale Europei. Departe de a fi însă un vulgar răufăcător, Felix face parte din categoria aleșilor thomasmannieni, are har. Plăcut la înfățișare, visător și cuviincios, cu voce frumoasă și o retorică fără cusur, el vorbește o mulțime de limbi străine și are un talent actoricesc înnăscut. Mai presus de orice însă, Felix are capacitatea aproape supranaturală de a convinge și a învârti pe degete pe oricine, chiar și pe cititorii lui de azi. Scrisă la începutul și la sfârșitul carierei lui Thomas Mann, între 1910–1913 și 1951–1954, cartea a rămas neterminată, ceea ce nu-i știrbește cu nimic savoarea. În ultima parte, la proces, escrocul ar fi urmat să-i convingă pe jurați de nevinovăția lui. Le rămâne cititorilor, pe lângă bucuria lecturii, și aceea a ghicirii verdictului.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Inspirându-se din volumul de memorii Ein Fürst der Diebe (Un prinț al hoților) de George Manolescu, un bestseller din primele decenii ale secolului XX în Germania, Thomas Mann scrie, în Mărturisirile escrocului Felix Krull, o autobiografie ficțională, în care tradiția clasică a bildungsromanului se contopește fericit cu picarescul. Cartea prinde contur în tinerețea scriitorului, este apoi abandonată, pentru a fi reluată după aproape patru decenii. „Prima parte a memoriilor“ apare în 1954, cu un an înainte de sfârșitul vieții autorului, iar în arhiva Thomas Mann rămân planurile de continuare a aventurilor lui Felix: seducătorul protagonist născut lângă Mainz, plecat să-și caute norocul la Paris și deja la el acasă în cercurile selecte ale Lisabonei, urma să facă înconjurul lumii, scriindu-și memoriile la sfârșitul carierei sale extraordinare."

"Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare. Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația. Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“

„La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor. Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)

"Îmbrăcând forma unei istorii personale, povestea împăratului Hadrian este o rafinată meditație despre moarte, dualitatea corp–spirit, dragoste, sacralitate și timp. Unul dintre cele mai valoroase romane ale secolului XX, Memoriile lui Hadrian poartă marca inconfundabilă a scriiturii lui Marguerite Yourcenar, prima femeie primită în Academia Franceză.

Conceput sub forma unei scrisori testamentare adresate de împăratul Hadrian succesorului său, Marcus Aurelius, romanul lui Marguerite Yourcenar este unul de o extraordinară adâncime psihologică. Cronica vieții lui Hadrian, scrisă de el însuși, oferă prilejul pentru o reconstituire exemplară a celui de-al doilea secol al erei noastre, autorul fictiv glosând asupra fiecărui eveniment și subliniindu-i anvergura în contextul epocii. Romanul este, în același timp, o importantă meditație asupra istoriei, un studiu asupra vieții politice și a relațiilor complicate ale lui Hadrian cu mulți dintre contemporanii săi, uneori prieteni, alteori dușmani. Existența tumultuoasă a împăratului, cu momentele de triumf și înfrângerile sale, devine astfel pretextul pentru a vorbi despre o lume răvășită de război și despre cum se poate păstra integritatea spiritului de-a lungul vieții."

„Destinul creator al omului nu e un fapt circumscris de un vag finalism metafizic, ci are aspectul unei saturaţii finaliste, cu structuri şi accesorii precise care îl reliefează ca atare. Toate aceste consideraţii nu fac, evident, decât să aducă o nouă contribuţie la definiţia plastică a omului ca fiinţă cu totul singulară în univers. Omul, aşa cum e, e o fiinţă unică în lume. Şi sunt unele stele care îi luminează numai lui – stele interzise fiarelor din peşteri şi îngerilor din cer deopotrivă.“ (Lucian BLAGA)

Cărțile lui Steve Biddulph se găsesc în peste 3 milioane de case din întreaga lume. Bestseller internațional tradus în 30 de limbi și văndut în peste 1 milion de exemplare, Cum să ne creștem băieții i-a ajutat pe părinții de pretutindeni să-și înțeleagă, în sfărșit, fiii.

Să crești un băiat fericit, iubitor și responsabil în zilele noastre nu-i lucru ușor. Steve Biddulph trece în revistă toate provocările care apar încă de la nașterea copilului - primii pași, prietenii, școala, temele, sportul, Internetul, sexul, violența, tentația drogurilor și a alcoolului - și oferă soluțiile potrivite nu doar pentru cuplurile de părinți, ci și pentru mamele și tații singuri. Scrisă cu căldură și umor și întemeiată pe deceniile de experiență a autorului ca psiholog și tată de familie, cartea îi învață pe părinți cum să le ofere copiilor îndrumarea de care au nevoie pentru a reuși în viață.

Din cuprins: Cele trei etape ale copilăriei unui băiat ♦ Prin ce se deosebește cereierul băieților de al fetelor? ♦ Băieții și învățatul. La ce vârstă e indicat să meargă la școală? ♦ Ce înseamnă „dificultăți de învățare“? ♦ Cum să-i ajutăm pe băieți să aibă o atitudine sănătoasă față de sex

Scris cu intermitențe, ultimul mare roman al lui Kawabata a fost publicat în foileton în revista Shinchō între 1964 și 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când își ia viața, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra textului. În 1970, sinuciderea bunului său prieten scriitorul Yukio Mishima îi subminează și mai mult starea de sănătate, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata.

Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.

„Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care
i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori! –, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt.
Despre asemenea oameni este vorba în această carte. Ei poartă numele de Monica şi Virgil Ierunca, Noica sau Creţia, Sebastian sau Dragomir, Henri Wald, Andrei Pleşu sau Horia Bernea. Cu excepţia lui Mihail Sebastian, pe toţi ceilalţi
i-am întâlnit în carne şi oase şi ei sunt cei care mi-au construit sau mi-au influenţat destinul.“ (Gabriel LIICEANU)

"Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii... Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?

Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt, dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine. (Petru CREŢIA)"

„În cărticica de faţă încerc să formulez ceea ce cred despre locul omului în univers şi despre posibilităţile sale de a accede la o viaţă împlinită.
Cu excepţia astronomiei, omenirea nu a dobândit priceperea de a previziona viitorul; în sfera lucrurilor omeneşti putem vedea că există forţe ce contribuie la fericire şi altele ce favorizează nefericirea. Nu ştim care din cele două va precumpăni, dar, pentru a acţiona chibzuit, trebuie să fim conştienţi de amândouă.
Nu am cum să dovedesc că viziunea mea despre valorile vieţii este corectă; pot doar să enunţ această viziune şi să sper că ea va fi îmbrăţişată de cât mai multă lume. Viziunea mea este aceasta: Viaţa demnă de trăit este cea inspirată de iubire şi călăuzită de cunoaştere.“ (Bertrand RUSSELL)

Considerat o capodoperă a literaturii ruse actuale, bestsellerul Laur este de două ori câştigător al Premiului Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – pe 2013. A primit, în acelaşi an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Este tradus în peste douăzeci de ţări.

Ceea ce uneşte aceste trei eseuri este prestigiul pe care îl au temele lor în viaţa noastră. Toate trei pleacă de la prezumţia că, citindu-le, am putea dobândi un profit în privinţa felului în care vom înţelege să trăim. Vom deveni poate mai „înţelegători“, mai „inteligenţi“ şi, astfel, într-o epocă a demagogiei dotate cu multiple resurse, mai greu manipulabili.

Cu toţii ştim în chip intuitiv ce sunt minciuna, ura sau seducţia. Dar, întorcând paginile acestei cărţi, s-ar putea ca, la sfârşit, să ne trezim în cu totul alt punct decât eram înainte de a o fi deschis. Speranţa autorului este că, la capătul acestui exerciţiu de lectură, cititorul îi va împartăşi iluzia: aceea de a fi înţeles.

„Borges însuşi n-ar fi putut s-o spună mai frumos: «Nu există paradis în absenţa luminii». După cum nu există întreprindere mai delicată – şi totodată aventură mai palpitantă – decât întoarcerea pe urmele propriilor paşi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decât pe memoria retinei. Prozele lui deschid cărări spre o lume populată de personaje asupra cărora timpul şi-a făcut lucrarea după cum a poftit. Ruba extrage amintiri din mâlul trecutului, le spală în soarele unei zile de toamnă şi le aşază pe catifea, sub ochii noştri, ca pe nişte ţăndări de pietre preţioase.
Forţa evocatoare şi talentul confesiv fac din O vară ce nu mai apune paşaportul spre ţinuturi şi oameni din alt loc şi din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre şaradele vieţii, despre farsele, descompunerile şi recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenţa dintre istorie, geografie şi biografie. Le citeşti cu emoţia elevului care, pe vremuri, aştepta ca soarele să prindă în raza lui picătura de cerneală suspendată în vârful peniţei. Apoi îţi vine să mângâi paginile şi să mulţumeşti celui care răstoarnă miere peste creştetele noastre. Fiindcă tocmai ai avut parte de ceva frumos şi sfâşietor." (Radu PARASCHIVESCU)

În stilul său inimitabil, Paulo Coelho ne ajută să descoperim războinicul luminii din noi. În scurte pasaje pline de inspiraţie, suntem invitaţi să pornim pe calea războinicului: cel care apreciază miracolul de a fi în viaţă, cel care acceptă eşecul şi cel a cărui căutare îl face să devină ceea ce doreşte să fie.

Diavolul si domnisoara Prym este o poveste incarcata de emotie, in care integritatea fiintei umane este supusa unui test cumplit.

Cartea lui Paulo Coelho vorbeşte despre cei care nu intră în tiparele considerate normale de către societate. Vorbeşte despre nebunie şi despre nevoia de a descoperi un alt mod de viaţă a acelor oameni care se confruntă cu prejudecăţile celorlalţi fiindcă gândesc diferit.

În 2013 Richard Bach a descoperit între manuscrisele lui de tinereţe o parte a patra a poveştii, pe care nu i-o trimisese editorului său în 1970. O întâmplare plină de miez, căci acest capitol final avertizează asupra schimbărilor primejdioase ce îi pândesc, cu trecerea timpului, pe adepţii unei discipline spirituale: aceasta se poate transforma în ritual mecanic, golit de sens, învăţăturile devin dogmă, iar libertatea deplină a căutării este ameninţată de intoleranţa celor cantonaţi în certitudini comode.

Părinţii îşi sacrifică relaţia cu propriii copii de dragul unor idealuri la care nu pot renunţa, iar copiii lor, odată deveniţi adulţi, caută instinctiv o fericire la care visează să ajungă în afara hotarelor kibbutzului. „Între prieteni explorează strălucit relaţiile nesigure şi sensibile dintre bărbaţi şi femei, dintre părinţi şi copii, dintre prieteni şi duşmani, într-un limbaj care se potrivește perfect cu tonul laconic al naraţiunii.“ (Guardian)

Modesta croitoreasa Genevieve nu banuieste ca viata ei banala in cartierul popular Marolles din Bruxelles este urmarita cu sufletul la gura de un cuplu de binefacatori misteriosi care traiesc astfel prin procura experientele ce le sunt refuzate. Intr-un orasel din Hainaut, taciturnul doctor Heymann este mai atasat de cainele lui ciobanesc decat de semenii sai. Fie ca se afla la Viena, fie la Copenhaga, intre Constanze si Georg intervine mereu umbra unui tert. In indepartata Islanda, Magnus si Alba traiesc cosmarul pierderii unui copil, iar la Paris Séverine si Benjamin il traiesc pe cel de a nu fi avut unul.

In cele cinci nuvele din volumul de fata, Eric-Emmanuel Schmitt incearca sa aduca la lumina iubirile invizibile, cele despre care nu se vorbeste niciodata, pe care nimeni nu le va ghici, inaccesibile uneori chiar si pentru cel care le incearca. Deși mereu trecute sub tacere, aceste sentimente sunt reale; mai mult, ele alcatuiesc adevarul unui destin.

Un microroman emotionant despre calatoria frumoasa si dificila de la copilarie spre adolescenta, narat cu toata forta si delicatetea lui Amos Oz.

Sumki e un baiat de 11 ani din Ierusalimul inca ocupat de britanici dupa al Doilea Razboi Mondial. Bicicleta primita in dar de la unchiul excentric care-l rasfata promite sa fie inceputul unei aventuri minunate. Dupa debutul spectaculos, ziua ii aduce lui Sumki nenumarate rasturnari de situatie, dar nu tocmai cele visate de temerarul biciclist. Baiatul va simti ce inseamna tradarea, frica, rusinea, abandonul. Iar seara va descoperi iubirea.