Ebooks

Psihanalistă, scriitoare şi secretară a lui C. G. Jung, Aniela Jaffé studiază şi interpretează relatările venite ca răspuns la ancheta revistei elveţiene Schweizer Beobachter privind fenomenele parapsihologice legate de apariţii de spirite, semne premonitorii, coincidenţe semnificative. Că asemenea fenomene nu sunt tocmai rare o dovedeşte numărul mare de reacţii la anchetă: 1200 de scrisori conţinând 1500 de relatări care se constituie într-un bogat material de studiu. Caracterul arhetipal al întâmplărilor e dezvăluit de remarcabilele similitudini şi constanţa unor teme în povestirile cercetate. Legăturile între anumite întâmplări inexplicabile petrecute relativ recent şi mituri, legende, experienţele misticilor şi reprezentările alchimiştilor ne apropie de inconştientul colectiv – concept central al psihanalizei lui Jung.

„Psihologia inconştientului ne-a aprins lumini noi în atâtea alte privinţe, încât ne-am putea aştepta să lumineze şi lumea întunecată a poveştilor fantastice veşnic tinere. Din materialul bogat care stă la baza acestei cărţi, psihologia abisală dobândeşte într-adevăr cunoştinţe noi şi însemnate, cărora se cuvine să li se acorde întreaga atenţie. O pot recomanda deci tuturor celor care ştiu să aprecieze ceea ce sparge benefic monotonia cotidianului, ne zdruncină (uneori) siguranţa de sine şi ne face să avem parte de presimţiri.“ (C. G. JUNG)

„Ce și cine mai suntem, când ne-am pierdut prietenii, patria, cetatea, limba și Dumnezeul? Cum poate credința modela lumea și ce te faci când realitatea în care crezi te minte? E posibil ca, vreodată, să apară o mare credință unificatoare, un fel de esperanto al religiei, care să-i apropie pe toți oamenii?

Sunt câteva din întrebările grave ale căror fire străbat uimitoarea poveste a vieții lui Șabbatai Țevi, un fals Mesia născut în anul 1626 după Cristos sau 5386 după calendarul evreiesc. Viața lui Șabbatai este reconstituită de doctorul Mehmet Akif pentru prietenul său din tinerețe, voltairianul Spiros Philippidis, în anul 1923, anul Convenției pentru schimbul de populații, hotărâtă de Tratatul de la Lausanne: musulmanii din Grecia aveau să fie mutați în noua republică a lui Atatürk, iar creștinii ortodocși din Asia Mică urmau să fie aduși în Grecia.

Istoria prezentului, care-i implică pe cei doi prieteni, se lasă însă acoperită de întâmplările din secolul al XVII-lea, pe care fiecare din ei le înțelege altfel. Iar finalul este neașteptat… Un roman plin de volute baroce, în care adevărul istoric și închipuirea își etalează deopotrivă ispitele. Iar misterul din miezul lui «este cel al supraviețuirii». Sfatul criticului: Nu ratați intervențiile Autorului, un personaj simpatic și foarte atent la poveste. Vă vor fi de folos.“ (Ioana PÂRVULESCU)

„Iată deci una din ultimele cărţi ale privirii dintr-o epocă în care nu totul putea fi privit, dar ceea ce era îngăduit devenea semnificativ şi pentru domeniul neîngăduit, acuitatea privirii fiind intensificată tocmai de interdicţie. Această carte, scrisă încă sub cenzură, suportă din plin lectura timpurilor noi, spre care, chiar cu rateurile ştiute, se îndreaptă şi România.“ (Monica LOVINESCU)

Dincolo de lucidul tablou al unei existenţe în nuanţe terne, într-o societate uniformizantă, Fototeca este şi un roman despre cum să te uiţi altfel la lumea din afară şi dinăuntru. Colecţionarea de fotografii în fototeca unei reviste devine un pretext pentru a urmări spectacolul de pe „ecranul interior“, acolo unde timpul nu mai înseamnă succesiune, ci simultaneitate, starea privirii te ajută să uiți urâtul, primejdiile, spaimele şi umilinţele, iar viaţa devine „un desen geometric din pătrăţele colorate a căror combinaţie pare nelimitată“.

Adriana Bittel. Cititoare împătimită şi prozatoare, maestră neegalată a prozei scurte. Pe lângă alte preocupări, cum ar fi crearea unei splendide fototeci, a stabilit cum (şi de ce) încărunţeşte o blondă, a avut întâlniri (tainice) la Paris, unde s-a ascuns sub un nume de cod, a urmărit-o pe Iulia în iulie şi l-a citit pe Cehov (de la anticariat), fără să se sature vreodată de el. De scris, scrie rar, dar bine, adică invers decât se procedează îndeobşte. Tot ce atinge în viaţa cotidiană devine literatură. Povestirile ei au trecut fluierând proba timpului şi n-au încărunţit deloc. (Ioana PÂRVULESCU)

Scrise cu rafinament, forţă analitică, umor şi, pe alocuri, poezie, povestirile Adrianei Bittel vorbesc despre România secolului trecut, dar şi despre dragoste, prietenie, feminitate, vârstele oamenilor şi ale lucrurilor, supravieţuire. Fie că se desfăşoară în Bucureştiul interbelic, în cel al anilor ’50 sau în cel al ultimelor decenii comuniste, poveştile mărunte ale protagoniştilor lor au un aer cât se poate de familiar şi în acelaşi timp par a ascunde mereu un enigmatic ce s-ar fi întâmplat dacă, aspiraţia către o altă condiţie, către o lume mai frumoasă. Iar din colecţia aceasta de chipuri face parte, firesc, şi o prezenţă feminină reprezentantă a autoarei înseşi, discretă, mare iubitoare de cărţi şi observatoare avidă a realităţii.

"Un adevărat fenomen editorial, Supunere (ianuarie 2015), noul roman al lui Michel Houellebecq, cel mai important scriitor francez actual, se traduce in cursul acestui an în peste 40 de țări.

Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), Supunere a zguduit deja Occidentul. Un Occident pe care încă din 1998, prin Particulele elementare, Michel Houellebecq îl analizează cu scalpelul îm mână punându-i în faţă mizeria morală şi deruta politică. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatură la Sorbona, mizantrop care caută cu acelaşi entuziasm pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale, asistă abulic la instalarea legitimă la putere a unui guvern musulman moderat. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmană, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale cărei avantaje sunt nesperate. Şi de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit să se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizaţia modernă bazată pe dezideratul „căutării fericirii“? Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare."

"„O carte magistralã.“ (Sunday Times)

„Celebrul Paul Johnson ne prezintă o istorie provocatoare a poporului, religiei şi culturii evreieşti din cele mai vechi timpuri până în prezent. Împărţită ingenios în şapte secţiuni (Israeliţii, Iudaismul, Catedocraţia, Ghetoul, Emanciparea, Holocaustul şi Sionul), lucrarea descrie complexa interacţiune dintre istoria evreilor şi istoria mondială, arătând felul în care traiectoria civilizaţiei occidentale a fost influenţată decisiv de acest grup puţin numeros… O excelentă istorie nonacademică, pentru marele public.“ (Library Journal)

„O introducere foarte accesibilă şi utilă, mai ales în istoria modernă a evreilor.“ (Kirkus Reviews)

„O istorie de 4 000 de ani, de la Casa lui David până în anii 1980. Entuziasmul şi productivitatea lui Johnson sunt, ca de obicei, prodigioase.“ (Sunday Times)

„O carte captivantă, provocatoare, bine scrisă, adeseori mişcătoare, un amestec pătrunzător şi pasionat de istorie şi mit, de povestire şi interpretare.“ (Christian Science Monitor)

"Memoriile escrocului român George Manolescu – unul dintre modelele lui Felix Krull –, traduse în germană în 1905 de Paul Langenscheidt, au devenit sursă de inspirație pentru mai mulți scriitori și subiect pentru cercetări psihologice sau criminologice. În romanul de față, figura acestui escroc simpatic se combină subtil cu protagoniști din marea literatură universală și cu personaje din viața lui Thomas Mann.

„Escrocul internațional Felix Krull își scrie, la patruzeci de ani, memoriile. O poveste captivantă despre furturi, amor, înșelăciuni și aventuri prin hoteluri luxoase ale Europei. Departe de a fi însă un vulgar răufăcător, Felix face parte din categoria aleșilor thomasmannieni, are har. Plăcut la înfățișare, visător și cuviincios, cu voce frumoasă și o retorică fără cusur, el vorbește o mulțime de limbi străine și are un talent actoricesc înnăscut. Mai presus de orice însă, Felix are capacitatea aproape supranaturală de a convinge și a învârti pe degete pe oricine, chiar și pe cititorii lui de azi. Scrisă la începutul și la sfârșitul carierei lui Thomas Mann, între 1910–1913 și 1951–1954, cartea a rămas neterminată, ceea ce nu-i știrbește cu nimic savoarea. În ultima parte, la proces, escrocul ar fi urmat să-i convingă pe jurați de nevinovăția lui. Le rămâne cititorilor, pe lângă bucuria lecturii, și aceea a ghicirii verdictului.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Inspirându-se din volumul de memorii Ein Fürst der Diebe (Un prinț al hoților) de George Manolescu, un bestseller din primele decenii ale secolului XX în Germania, Thomas Mann scrie, în Mărturisirile escrocului Felix Krull, o autobiografie ficțională, în care tradiția clasică a bildungsromanului se contopește fericit cu picarescul. Cartea prinde contur în tinerețea scriitorului, este apoi abandonată, pentru a fi reluată după aproape patru decenii. „Prima parte a memoriilor“ apare în 1954, cu un an înainte de sfârșitul vieții autorului, iar în arhiva Thomas Mann rămân planurile de continuare a aventurilor lui Felix: seducătorul protagonist născut lângă Mainz, plecat să-și caute norocul la Paris și deja la el acasă în cercurile selecte ale Lisabonei, urma să facă înconjurul lumii, scriindu-și memoriile la sfârșitul carierei sale extraordinare."

"Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare. Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația. Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“

„La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor. Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)

"Îmbrăcând forma unei istorii personale, povestea împăratului Hadrian este o rafinată meditație despre moarte, dualitatea corp–spirit, dragoste, sacralitate și timp. Unul dintre cele mai valoroase romane ale secolului XX, Memoriile lui Hadrian poartă marca inconfundabilă a scriiturii lui Marguerite Yourcenar, prima femeie primită în Academia Franceză.

Conceput sub forma unei scrisori testamentare adresate de împăratul Hadrian succesorului său, Marcus Aurelius, romanul lui Marguerite Yourcenar este unul de o extraordinară adâncime psihologică. Cronica vieții lui Hadrian, scrisă de el însuși, oferă prilejul pentru o reconstituire exemplară a celui de-al doilea secol al erei noastre, autorul fictiv glosând asupra fiecărui eveniment și subliniindu-i anvergura în contextul epocii. Romanul este, în același timp, o importantă meditație asupra istoriei, un studiu asupra vieții politice și a relațiilor complicate ale lui Hadrian cu mulți dintre contemporanii săi, uneori prieteni, alteori dușmani. Existența tumultuoasă a împăratului, cu momentele de triumf și înfrângerile sale, devine astfel pretextul pentru a vorbi despre o lume răvășită de război și despre cum se poate păstra integritatea spiritului de-a lungul vieții."

„Destinul creator al omului nu e un fapt circumscris de un vag finalism metafizic, ci are aspectul unei saturaţii finaliste, cu structuri şi accesorii precise care îl reliefează ca atare. Toate aceste consideraţii nu fac, evident, decât să aducă o nouă contribuţie la definiţia plastică a omului ca fiinţă cu totul singulară în univers. Omul, aşa cum e, e o fiinţă unică în lume. Şi sunt unele stele care îi luminează numai lui – stele interzise fiarelor din peşteri şi îngerilor din cer deopotrivă.“ (Lucian BLAGA)

Scris cu intermitențe, ultimul mare roman al lui Kawabata a fost publicat în foileton în revista Shinchō între 1964 și 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când își ia viața, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra textului. În 1970, sinuciderea bunului său prieten scriitorul Yukio Mishima îi subminează și mai mult starea de sănătate, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata.

Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.

„Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care
i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori! –, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt.
Despre asemenea oameni este vorba în această carte. Ei poartă numele de Monica şi Virgil Ierunca, Noica sau Creţia, Sebastian sau Dragomir, Henri Wald, Andrei Pleşu sau Horia Bernea. Cu excepţia lui Mihail Sebastian, pe toţi ceilalţi
i-am întâlnit în carne şi oase şi ei sunt cei care mi-au construit sau mi-au influenţat destinul.“ (Gabriel LIICEANU)

"Istoria străzii Mântuleasa începe odată cu ridicarea bisericii, ctitorită de familia Manta, în zorii veacului al XVIII-lea. Povestea acestei familii, a mahalalei care ia numele soției lui Manta cupețul, Stanca (sau al surorii lui, Maria, enigma persistă încă), a străzii așa cum o știm astăzi traversează trei secole, iar cartea de față urmărește cum s-au reflectat transformările acestui segment din geografia bucureșteană în existența cotidiană a mântulescenilor.

Volumul de față dublează informația istorică, preluată inclusiv din documente inedite, cu elemente de atmosferă, studiul fiind unul de istorie a mentalităților, de sondare a moravurilor, ce mizează totodată pe amănunte de epocă, în încercarea de a recrea atmosfera unor veacuri trecute. Nu în ultimul rând, cartea urmărește sursele mitologiei bucureștene valorificate de Mircea Eliade în câteva dintre prozele sale scurte."

"Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii... Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?

Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt, dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine. (Petru CREŢIA)"

„În cărticica de faţă încerc să formulez ceea ce cred despre locul omului în univers şi despre posibilităţile sale de a accede la o viaţă împlinită.
Cu excepţia astronomiei, omenirea nu a dobândit priceperea de a previziona viitorul; în sfera lucrurilor omeneşti putem vedea că există forţe ce contribuie la fericire şi altele ce favorizează nefericirea. Nu ştim care din cele două va precumpăni, dar, pentru a acţiona chibzuit, trebuie să fim conştienţi de amândouă.
Nu am cum să dovedesc că viziunea mea despre valorile vieţii este corectă; pot doar să enunţ această viziune şi să sper că ea va fi îmbrăţişată de cât mai multă lume. Viziunea mea este aceasta: Viaţa demnă de trăit este cea inspirată de iubire şi călăuzită de cunoaştere.“ (Bertrand RUSSELL)

Considerat o capodoperă a literaturii ruse actuale, bestsellerul Laur este de două ori câştigător al Premiului Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – pe 2013. A primit, în acelaşi an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Este tradus în peste douăzeci de ţări.

„Borges însuşi n-ar fi putut s-o spună mai frumos: «Nu există paradis în absenţa luminii». După cum nu există întreprindere mai delicată – şi totodată aventură mai palpitantă – decât întoarcerea pe urmele propriilor paşi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decât pe memoria retinei. Prozele lui deschid cărări spre o lume populată de personaje asupra cărora timpul şi-a făcut lucrarea după cum a poftit. Ruba extrage amintiri din mâlul trecutului, le spală în soarele unei zile de toamnă şi le aşază pe catifea, sub ochii noştri, ca pe nişte ţăndări de pietre preţioase.
Forţa evocatoare şi talentul confesiv fac din O vară ce nu mai apune paşaportul spre ţinuturi şi oameni din alt loc şi din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre şaradele vieţii, despre farsele, descompunerile şi recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenţa dintre istorie, geografie şi biografie. Le citeşti cu emoţia elevului care, pe vremuri, aştepta ca soarele să prindă în raza lui picătura de cerneală suspendată în vârful peniţei. Apoi îţi vine să mângâi paginile şi să mulţumeşti celui care răstoarnă miere peste creştetele noastre. Fiindcă tocmai ai avut parte de ceva frumos şi sfâşietor." (Radu PARASCHIVESCU)

În stilul său inimitabil, Paulo Coelho ne ajută să descoperim războinicul luminii din noi. În scurte pasaje pline de inspiraţie, suntem invitaţi să pornim pe calea războinicului: cel care apreciază miracolul de a fi în viaţă, cel care acceptă eşecul şi cel a cărui căutare îl face să devină ceea ce doreşte să fie.

Diavolul si domnisoara Prym este o poveste incarcata de emotie, in care integritatea fiintei umane este supusa unui test cumplit.

Cartea lui Paulo Coelho vorbeşte despre cei care nu intră în tiparele considerate normale de către societate. Vorbeşte despre nebunie şi despre nevoia de a descoperi un alt mod de viaţă a acelor oameni care se confruntă cu prejudecăţile celorlalţi fiindcă gândesc diferit.

Părinţii îşi sacrifică relaţia cu propriii copii de dragul unor idealuri la care nu pot renunţa, iar copiii lor, odată deveniţi adulţi, caută instinctiv o fericire la care visează să ajungă în afara hotarelor kibbutzului. „Între prieteni explorează strălucit relaţiile nesigure şi sensibile dintre bărbaţi şi femei, dintre părinţi şi copii, dintre prieteni şi duşmani, într-un limbaj care se potrivește perfect cu tonul laconic al naraţiunii.“ (Guardian)

Modesta croitoreasa Genevieve nu banuieste ca viata ei banala in cartierul popular Marolles din Bruxelles este urmarita cu sufletul la gura de un cuplu de binefacatori misteriosi care traiesc astfel prin procura experientele ce le sunt refuzate. Intr-un orasel din Hainaut, taciturnul doctor Heymann este mai atasat de cainele lui ciobanesc decat de semenii sai. Fie ca se afla la Viena, fie la Copenhaga, intre Constanze si Georg intervine mereu umbra unui tert. In indepartata Islanda, Magnus si Alba traiesc cosmarul pierderii unui copil, iar la Paris Séverine si Benjamin il traiesc pe cel de a nu fi avut unul.

In cele cinci nuvele din volumul de fata, Eric-Emmanuel Schmitt incearca sa aduca la lumina iubirile invizibile, cele despre care nu se vorbeste niciodata, pe care nimeni nu le va ghici, inaccesibile uneori chiar si pentru cel care le incearca. Deși mereu trecute sub tacere, aceste sentimente sunt reale; mai mult, ele alcatuiesc adevarul unui destin.

Un microroman emotionant despre calatoria frumoasa si dificila de la copilarie spre adolescenta, narat cu toata forta si delicatetea lui Amos Oz.

Sumki e un baiat de 11 ani din Ierusalimul inca ocupat de britanici dupa al Doilea Razboi Mondial. Bicicleta primita in dar de la unchiul excentric care-l rasfata promite sa fie inceputul unei aventuri minunate. Dupa debutul spectaculos, ziua ii aduce lui Sumki nenumarate rasturnari de situatie, dar nu tocmai cele visate de temerarul biciclist. Baiatul va simti ce inseamna tradarea, frica, rusinea, abandonul. Iar seara va descoperi iubirea.

Editie aniversara, 30 de ani

„...O astfel de carte istoriseste o fabula care, cu sau fara noi, merita sa fie inventata.“ (Constantin Noica)

Mult iubite Domnule Noica, Tin pe masa mea o poza pe care Andrei ne-a facut-o la Paltinis, in timp ce urcam pe poteca pietruita care duce spre cabana d-voastra. Poza este facuta din spate si are in ea o elocventa a insotirii care ma fascineaza de cate ori o privesc. Poate pentru ca astazi este ajunul Craciunului si simt nevoia sa ma deschid catre obiectele iubirilor si veneratiilor mele, ma intorc catre d-voastra, din departarea aceasta care apropie in chipul cel mai adanc, si va multumesc pentru drumul pe care, cu spatele intors catre lume, m-ati lasat sa il facem impreuna. De „despartit“ poate fi vorba doar in sensul ca drumul ce mi se deschide in fata trebuie de-acum sa-l strabat singur, vegheat doar de privirea d-voastra, pe care imi place sa o simt in urma mea ca pe o insotire, ce imi masoara din departare poticnirile, sovaiala si regasirile. Asa ma simt in clipa aceasta, altfel, dar la fel de tare, legat de d-voastra... (Gabriel Liiceanu catre Constantin Noica, 24 decembrie 1982)

„Peste 100 de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici Liiceanu. Dar raportul dintre noi va fi cunoscut. A face cultura e a sta intr-un picior. In fotografie si eu sunt intr-un picior, si el. Dar eu sunt pe piciorul drept, pe cand el e pe cel stang. Acesta e raportul.“ (Constantin Noica, Jurnal de idei)

„Asist cu bucurie la «despartirea» lui Gabriel de mine. O grabesc chiar. Voi sfarsi in singuratate, asa cum mi-am dorit. Sau poate legat numai de departele meu...“ (Constantin Noica, Jurnal de idei)

Linda tocmai a implinit 31 de ani si, in ochii celorlalti, are o viata perfecta – o casnicie exemplara, doi copii reusiti, o cariera de succes si o casa luxoasa in Geneva. De fapt, ea se afla la capatul puterilor, intr-atat o oboseste mimarea unei fericiri pe care nu o simte. Numai ca intr-o zi il reintalneste pe Jacob, un fost coleg de care fusese indragostita in adolescenta, ajuns acum un om politic influent. In timpul interviului pe care acesta i-l acorda, in ziarista de succes se redesteapta o pasiune de mult uitata. Linda va incerca sa traiasca deplin aceasta iubire imposibila, si nu-si va gasi fericirea pana nu-si va explora fara teama abisurile sufletului. Romanul Adulter ilustreaza criza existentiala a unei tinere femei din zilele noastre, surprinzand cu finete psihologica incercarile prin care trece pentru a se regasi.

„Un roman care combina teme delicate precum depresia, infidelitatea si rutina casniciei, presarate cu misticismul caracteristic acestui vrajitor al literelor.“ (O Globo Extra, Brazilia, 2014)

Exista momente inevitabile de nefericire care ne intrerup viata. Ele nu au loc insa fara motiv. Uneori lumea pare sa fi conspirat impotriva noastra, asa ca ne intrebam: „De ce trebuie sa mi se intample tocmai mie?“ Confruntati cu inevitabilul, unii dintre noi se descurajeaza; altii insa devin mai puternici si intelegerea lor sporeste. Povestea profetului Ilie este o lectie de speranta nepretuita pentru omul contemporan. In ce masura ne putem prezice destinul? Aceasta este intrebarea care pluteste in aer deasupra celui de-al cincilea munte si careia fiecare dintre noi incearca sa-i gaseasca raspuns. Evocand drama si intriga lumii haotice, pline de culoare a Orientului Mijlociu, Paulo Coelho transforma incercarile prin care trece Ilie intr-o poveste tulburatoare si plina de inspiratie – o poveste care aduce cu forta in prim-plan tema universala a triumfului dragostei si credintei.

Romanul Pantera din subterana a fost ecranizat in 2007, cu titlul Micul tradator, in regia lui Lynn Roth, cu Alfred Molina si Ido Port in rolurile principale.

Un oras zguduit de conflicte, Ierusalimul anului 1947, in Palestina aflata la finalul mandatului britanic. Un baiat de doisprezece ani, cu o imaginatie fara limite si o inteligenta sclipitoare, doi parinti anxiosi, macinati de temeri, unici supravietuitori ai familiilor lor ucise in lagarele de concentrare din Europa, si un soldat englez captiv intr-un conflict pe care-l dezaproba. Amos Oz aduna toate aceste elemente si le plaseaza intr-un context istoric complex, reusind sa creeze o poveste captivanta, scrisa cu mult umor si o sinceritate fascinanta.

Au trecut douazeci de ani de cand Israelul, tara smulsa din ghearele desertului de vizionarii veniti din toate colturile Europei la inceputul secolului XX, si-a declarat independenta. In timp ce Iolek Lifshitz incearca sa-si tina fiii aproape, in kibbutzul Granot, acestia cauta sa evadeze cu orice pret. Fiul cel mic, Amos, alege o cariera militara in locul celei de agricultor, iar fiul cel mare, Ionatan, prizonierul unei casnicii nefericite cu o frumoasa femeie lunatica, ce incearca zadarnic sa aiba un copil, fuge din kibbutz cu gandul de a trece granita, in Iordania, atras de mirajul orasului sapat in stanca, Petra. Inainte de a pleca isi incredinteaza sotia unui imigrant rus nou-venit, Azaria Ghitlin, personaj extrem de pitoresc. Intrarea in scena a acestuia pare sa promita odihna ravnita de toti.

Opera lui Amos Oz este tradusa in peste patruzeci de limbi. Romanul Cutia neagra a fost distins in Franta, in 1988, cu Premiul Femina Étranger.

Plasandu-si romanul epistolar intr-o societate israeliana aflata in continua transformare, in anii '70 ai secolului trecut, Oz il populeaza cu personaje pitoresti si eterogene: tineri hippie, locuitori traditionalisti ai kibbutzurilor, fanatici religiosi, extremisti, ale caror portrete sunt creionate cu umor si inteligenta. Toate scrisorile din care este alcatuita Cutia neagra spun insa, direct sau indirect, povestea Ilanei Brandshteter, o femeie captiva in spatiul sufocant dintre o iubire imposibila, distructiva pentru fostul ei sot, Alexander Ghideon, un reputat om de stiinta israelian stabilit in strainatate, si o casnicie stabila, lipsita de pasiune cu un tanar sters, Michel Sommo. Intriga si personajele romanului graviteaza in jurul Ilanei si al lui Alex, tesand legatura dintre ei si ajutand la descifrarea cutiei negre a povestii lor de dragoste, aflate acum la un pas de un sfarsit tragic.

Cel de-al patrulea roman al scriitoarei Kate Morton, Pazitoarea tainei, a castigat, in 2012, Fellowship of Australian Writers National Literary Awards – Christina Stead Award iar in 2013, Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year, People's Choice – Queensland Book of the Year si American Library Association Award – Women's Fiction Category. Bestseller international, a figurat in topurile de vanzari din The Times si New York Times. Romanele lui Kate Morton – Casa de la Riverton, Gradina uitata, Orele indepartate si Pazitoarea tainei –, vandute in milioane de exemplare, sunt publicate in peste 40 de tari.

1961: Intr-o superba zi de vara, cand familia ei organizeaza un picnic pe malul paraului ce strabate terenul fermei Greenacres, adolescenta Laurel se ascunde de parinti si de surori. Are 16 ani si vrea sa viseze in voie la prima ei iubire, rebelul Billy, si la luminile rampei, care o asteapta la Londra, departe de cadrul bucolic al copilariei. Insa, pana la apusul soarelui, Laurel va fi martora unei crime terifiante, care o va marca toata viața.

2011:Acum actrita consacrata, Laurel Nicolson se intoarce acasa pentru a-și sarbatori, impreuna cu surorile ei, mama nonagenara, al carei sfarsit este aproape. De veghe la capataiul lui Dorothy, Laurel este coplesita de amintirile traumatizante din adolescenta, iar vorbele soptite de batrana la hotarul dintre somn si trezie ii ofera o pista de investigatie. Asemenea unui detectiv, Laurel incepe sa cerceteze trecutul familiei, aducand la lumina intamplari incredibile, petrecute in Londra zguduita de bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial.