Ebooks

„Unii oameni au pretentia ca vad sporii de feriga, dar nu zaresc un elefant la zece metri departare, ziua in amiaza mare.“ (C.S. Lewis)

In distincta sa infatisare scriitoriceasca, C.S. Lewis ofera cu prilejul acestei noi colectii de eseuri o aparare a dreptei credinte crestine, confruntata cu amenintarile evului contemporan. Textele cuprinse aici sondeaza zone profunde si sensibile ale sufletului religios, abordand cu simt logic, cu imaginatie si cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenentei la Trupul lui Hristos, semnificatia si puterea rugaciunii, intelesul iertarii, adevarul istoric al intamplarilor descrise in Biblie, sau chestiuni ce tin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea fata de razboi si fata de moarte in genere, falsul conflict dintre religie si tehnologie ori pretentiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei. Argumentatia bine inchegata si de o mare limpezime, pusa in lumina de numeroase citate si aluzii la Scriptura si pigmentata cu inconfundabile tuse de umor si ironie, descopera carturarul fermecator si patrunzator care in finalul fiecarui pasaj lasa nostalgia vorbei scrise si graba de a ne adanci in urmatorul, spre a regasi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale mintii.

„Acolo unde Herman doar schiteaza viziunile sale de simetrii, analogii, antagonisme, coincidentia oppositorum si conexiuni cosmice, Mircea isi traieste viziunile ratacind de-a lungul universului fractalic in care povestea familiei si copilariei sale se-ntrepatrunde cu istoria Romaniei postcomuniste, ca si cu alte timpuri si spatii ale secolelor trecute si-ale privelistilor indepartate, din Bucuresti in Bulgaria si din Louisiana in Tarile de Jos.“ (American Book Review)

„Cartarescu pare ca s-a retras din orice discutie literara sau culturala locala si, in loc sa incerce sa coaguleze o realitate contemporana fragmentata, s-a intors intr-un timp care n-a existat cu adevarat niciodata, un timp imaginar in care toate genurile literare erau un singur gen si toate discursurile un singur discurs, dupa care totul s-a spart in bucati.“ (London Review of Books)

Noua povestiri, dintre cele mai frumoase creații literare ale lui Yasunari Kawabata, traduse pentru prima data in limba romana.

Valsul florilor este povestea emotionanta a pasiunii obsesive pentru dans. Hoshie, Suzuko si Nanjō au crescut in spiritul sacrificarii personale in numele unui scop mai inalt, cel artistic. Personajele povestirii sunt prinse ca intr-un dans al vietii, uneori hieratic si spectaculos, alteori morbid si frizand pierderea luciditatii, pentru ca, la final, disciplina de fier a acestei arte, reflectate asupra personalitatii fiecaruia, sa-si spuna cuvantul. Avand frumusetea echivoca si enigmatica a stampelor lui Hiroshige, maestrul peisajului nipon, Un sir de copaci dezvaluie, dincolo de metafora inexplicabilei desfrunziri a unor arbori de ginkgo, drama din sanul unei familii. Prima zapada pe Fuji relateaza intalnirea dureroasa a unui cuplu despartit de mult, care a trecut, separat, prin tragedia celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar si printr-o serie de drame personale. Tacerea, una dintre cele mai acute proze ale volumului, e o poveste-in-poveste, despre pasiunea pentru scris si consecintele, uneori dramatice, ale acesteia, iar Norii de dimineata surprinde dragostea unei eleve pentru profesoara sa de literatura japoneza. Povestirile din volum au, in ciuda dimensiunilor reduse, calitatile stilistice ale unor capodopere, in care fiecare cuvant are forta de a evoca un intreg univers.

Lacul este povestea unei obsesii. Ginpei pare sa fuga de o crima nemarturisita, insa in mintea lui planurile temporale se amesteca, iar femeile din prezent se confunda cu cele intalnite in trecut. Cititorul rataceste alaturi de personaj intr-un univers al incertitudinilor, intr-o lume ostila. Empatia pe care o provoaca Ginpei-calauza devine aproape o complicitate: lectura se transforma in panda infrigurata, in privire iscoditoare, in urmarire. Dar, daca protagonistul cauta doar frumusetea in ipostazierea feminina si o admira pasiv de la distanta, de care parte a liniei dintre bine si rau se afla faptele sale?

Romanul Frumusete si intristare este tradus pentru prima oara din limba japoneza.

La saisprezece ani, Otoko se indragosteste de Oki, un scriitor de treizeci de ani, insurat, iar relatia lor se sfarseste tragic. Dupa o depresie ingrozitoare si o tentativa de sinucidere, Otoko pare sa-si gaseasca linistea. Isi descopera si vocatia de pictorita. Are succes, si, dupa doua decenii, o vedem ducand o viata linistita, alaturi de Keiko, o ucenica uluitor de frumoasa, dar excentrica, in ale carei tablouri abstracte deslusim o violenta de neinteles. Reintalnirea cu Oki, care o cauta, tulbura echilibrul lui Otoko. Mai mult, va declansa o noua tragedie. Caci, dorind sa o razbune pe maestra (si probabil geloasa, pentru ca femeia matura inca pare atasata de barbatul care a distrus-o fara sa vrea), Keiko incepe un joc periculos, al seductiei si minciunii, al ademenirii si respingerii, al dragostei si al mortii.

„La inceput a fost dragostea: frumusetea intalnind frumusete. O poveste oarecare, cu o fata indragostita de un scriitor casatorit. Apoi, cand frumusetea se transforma in intristare, dragostea nu mai e ca oricare alta: devine carte, devine tablou. Romanul frumusetii si tristetii lui se numeste O fata de saisprezece ani. Tabloul ei se numesteInaltarea nou-nascutului la Ceruri. Cand tanara de saisprezece ani ajunge o pictorita cunoscuta, de patruzeci de ani, are loc revederea: tristetea intalnind tristete, in zvonul clopotelor de Anul Nou. Atunci apare o fata razbunatoare, poate trista sau poate doar frumoasa, care schimba povestea. La sfarsit, dragostea s-a transformat pe neobservate din frumusete care intristeaza in tristete care infrumuseteaza. De aici stralucirea lacrimilor din ultima fraza.“ (Ioana Parvulescu)

„Sa nu vinzi inger pazitor! este o povestire curajoasa, un basm citadin modern despre un copil de noua ani, Nono, care cunoaste de timpuriu greutatile vietii. Dupa ce mama lui ajunge la spital in urma violentelor domestice de care n-a reusit sa-l protejeze nici pe Nono, acesta va trebui sa se descurce complet singur. Nono se imprieteneste cu o haimana simpatica, Corsaru, care-i promite ca-l va ajuta sa-si implineasca visul – acela de a vedea marea. Dar pentru o asemenea calatorie iti trebuie bani. Asa ajunge Nono sa-i vanda Reginei unicul sau lucru de pret – propriul inger pazitor. Dar, cum fara inger pazitor, fireste, n-ai cum sa razbati in viata, lucrurile iau o intorsatura cat se poate de dramatica pentru Nono... Cine este Regina si de unde vine ea, cum e sa ai prieteni amuzanti si descurcareti alaturi de care sa traiesti un basm cu final fericit si cat e de important sa crezi cu putere in ceva veti afla urmandu-l pe Nono pana la capat in aventura vietii lui.“ (Alexandru Al. Sahighian)

„Ei, da, sunt si zile din alea bune. In zilele bune, Corsaru si Nono se-asaza pe-o duna de nisip la mare. Si hranesc pescarusii. Valurile mari au creste inspumate. Iar aerul are gust foarte sarat, si cerul e pe de-a-ntregul albastru, si undeva, departe, unde se-ating cerul si marea, soarele apune intrand in apa ca o uriasa portocala incandescenta. Si jos, pe plaja, un catel alb latra la valuri. Il cheama Brutus si are o fundita albastru-deschis prinsa in par.“

In povestile sale captivante desprinse din experienta de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeste inca o data un explorator neobosit al mintii umane, parcurgand, impreuna cu pacientii, calea spre transformare. Terapia devine efort de vindecare in dublu sens. Desfasurarea de personaje e impresionanta si sta marturie pentru privirea pasionata de detaliu si de profunzime a autorului.

„Un roman nu doar despre natura violentă a individului şi despre capacitatea lui de a alege între bine şi rău, ci şi despre frumuseţea ameţitoare a limbajului.“ (Daily Telegraph)

In Mr Gwyn, aparut in Italia in 2011, Alessandro Baricco este acelasi romancier stralucit care ne pune la incercare capacitatea de a privi lumea dincolo de invelisul ei cotidian. Cu pas sigur si decis, el intra in simetriile secrete ale misteriosului sau personaj, urmarind cu virtuozitate exemplara cararile pe care acesta le strabate, iar rezultatul este o bijuterie literara. Nimic din „arsenalul" care l-a facut celebru nu lipseste in acest al optulea roman al lui Baricco: nici corespondentele poetice, nici detaliile subtile si nici personajele stranii.

Acum insa, sub chipul enigmaticului scriitor londonez Jasper Gwyn, el pare sa se puna in ecuatie pe sine insusi. Marturie pentru aceasta supozitie sta trimiterea strecurata in finalul cartii la un microroman atribuit unui autor indian inexistent: De trei ori in zori. Volumul cu acest titlu a aparut in Italia la un an dupa Mr Gwyn, sub semnatura adevaratului sau autor, Alessandro Baricco, si urmeaza sa fie publicat in romaneste in colectia de fata.

Jasper Gwyn, scriitor londonez de succes, autor de romane cu mare cautare la public, hotaraste intr-o buna zi ca nu mai vrea sa scrie si, in pofida protestelor agentului sau literar, anunta ca pune capat frumoasei sale cariere. Cum insa inactivitatea in voia careia se lasa e cat pe ce sa-l coste sanatatea, iar ceea ce stie cel mai bine sa faca este totusi sa scrie, el isi propune sa traiasca din meseria de copist.

Un copist aparte, caci nu copiaza texte, ci oameni, cu alte cuvinte face la comanda portrete scrise, ca un pictor care deseneaza pe bani chipul unui trecator, la colt de strada. Isi amenajeaza, asadar, cu infinita grija un atelier intr-un cartier al Londrei si se lasa absorbit de aventura intelegerii sufletului omenesc, fiindca pentru el a scrie portretul cuiva este, asa cum spune, „un fel de a-l aduce acasa", de a-l face sa se regaseasca. Numai ca dupa zece portrete si un scandal de presa, dispare, nu fara a lasa totusi in urma mai multe semne care contureaza o enigma fara raspuns: cine este in fond personajul acesta purtator a nenumarate chipuri rasfrante in jocul de oglinzi al romanului?

Volum finalist la Premiul Pulitzer, castigator al National Book Awards si inclus in lista The Times a celor mai bune o suta de carti ale deceniului

„Ni se vorbise despre Andrew Solomon ca despre o legenda: privindu-l, incercam sa-i ascult povestea, alcatuita nu din cuvinte mai intai, ci din tonuri de lumina si din mici straluciri ale canavalei pe care era pictat. Nu stiam atunci – a trebuit sa-i citesc cartea ca sa aflu – ca aveam in fata un om care incercase de toate, caruia nimic omenesc nu-i era strain, care supravietuise Africii negre si pustiurilor de gheata de dincolo de Cercul Polar, care cunoscuse toate formele de amor si toate nuantele suferintei umane, care-si dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simturile, care citise, asemenea lui Mallarmé, toate cartile, care cartografiase, asemenea lui Lautréamont, toate iadurile mintii... Fiziologia, chimia, sociologia, etnologia, tratamentul si istoricul depresiei sunt comprehensiv presarate de-a lungul intregii scrieri, dar fara-ndoiala ca aspectul cartii care ramane cel mai puternic in amintire este cel de autobiografie spirituala a autorului, povestea vietii lui intretesute indiscernabil cu tema depresiei. Aceasta privire retrospectiva asupra vietii unui personaj de o extrema complexitate morala nu e doar o confesiune, adevaratul termen ce trebuie folosit e spovedanie. M-am simtit imbogatit interior parcurgand, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decat stiinta si mai mult decat literatura, ea este o marturie despre suferinta, o meditatie despre scandalul etern al faptului ca o constiinta trebuie sa simta durere si sa moara. Traducerea in limba romana a acestei opere, nominalizata in anul publicarii ei la Premiul Pulitzer, trebuie privita drept ceea ce este cu adevarat: un eveniment.“ (Mircea Cartarescu)

„O calatorie de o sinceritate sfasietoare printr-una dintre cele mai sumbre incaperi ale sufletului omenesc." (Daniel Goleman)

„O imagine caleidoscopica si fascinanta a depresiei." (James Dewey Watson, Premiul Nobel pentru medicina, descoperitorul ADN-ului)

Demonul amiezii exploreaza, cu imagini graitoare si pana in strafunduri, fenomenul melancoliei si al spaimei. E o marturie cuprinzatoare, in toate sensurile – personal, stiintific, istoric si politic –, asupra depresiei clinice, a originilor ei, a modalitatilor de manifestare si a tratamentului necesar. O lucrare importanta care vorbeste despre suferinta, dar si – chiar intr-o mai mare masura – despre speranta.“ (Kay Redfield Jamison, profesor de psihiatrie, Johns Hopkins School of Medicine)

„Putine carti sunt atat de puternice, de polemice si, pe alocuri, de un asemenea umor straniu... O carte clasica a epocii noastre, un text esential pentru o generatie bantuitã de depresie.“ (Mail on Sunday)

„O carte fascinanta si empatica... Captivanta, de larga respiratie, lipsita de prejudecati, utila, o marturie a fortei de care poate da dovada mintea omeneasca in confruntarea cu provocarile cele mai cumplite, o carte care ne aduce tuturor o raza de speranta.“ (Erica Wagner, The Times)

Tel Ilan a fost întemeiat de colonişti cu un veac în urmă. Un secol de istorie comună cimentează o comunitate şi creează echilibru, dacă nu chiar armonie. De la o vreme însă, în acest microcosmos survin mici schimbări. Imperceptibile poate, dar neliniştitoare, ca o adiere care aduce cu sine prevestirea furtunii. Iar transformările subtile se pot traduce în gesturi imprevizibile. Pesah Kedem, fost membru al Knessetului, nemulţumit de prezenţa unui student arab pe care fiica lui îl găzduieşte, este obsedat de vuietul surd pe care îl aude noaptea la temeliile casei. Adolescentul Kovi îşi face, în cele din urmă, curaj să-i declare iubirea bibliotecarei care-i poate fi mamă. Doctoriţa Ghili Steiner îşi aşteaptă în zadar în staţia de autobuz nepotul care trebuie să sosească din capitală. Agentul imobiliar Iosi Sason visează să cumpere cea mai mare casă veche din sat şi să construiască în locul ei o vilă cochetă. Iar soţia lui Beni Avni dispare fără urmă într-o seară, lăsându-i totuşi soţului mâncare pe masă. În cele opt povestiri ce alcătuiesc volumul de faţă, drumurile şi destinele personajelor se întâlnesc, întreţesând o naraţiune de complexitate romanescă. Amos Oz aduce la lumină dramele şi speranţele unei umanităţi în ale cărei trăsături ne recunoaştem fiecare chipul.

Romanul Unsprezece minute este povestea Mariei, o fata dintr-un sat brazilian, ale carei prime intalniri inocente cu dragostea o lasa cu inima franta.

La o varsta frageda, ea se convinge ca nu va gasi niciodata iubirea adevarata, crezand in schimb ca „dragostea este un lucru cumplit, care te face sa suferi...“. O intalnire intamplatoare in Rio de Janeiro o determina sa plece la Geneva, unde viseaza sa gaseasca faima si bogatie, dar sfarseste in strada, ca prostituata. In Geneva, Maria se indeparteaza tot mai mult de iubire, devenind tot mai fascinata de sex. In cele din urma, conceptia ei lipsita de speranta despre dragoste este pusa la incercare cand cunoaste un tanar si chipes pictor. In aceasta odisee a descoperirii de sine, Maria are de ales intre a urma o cale a intunericului – placerea sexuala de dragul placerii sexuale – sau a risca totul pentru a gasi „lumina launtrica“ si potentialitatile sexului sacru, ale sexului in contextul dragostei. In acest palpitant si indraznet roman, Paulo Coelho analizeaza cu sensibilitate natura spirituala a sexului si a iubirii si ne invita sa ne confruntam cu propriile prejudecati, cu propriii demoni, sa ne aflam propria „lumina launtrica“.

„Fiecare poveste de dragoste este o calatorie“ – iata deviza sub care sta romanul lui Paulo Coelho.

Un scriitor stabilit la Paris, adulat de public,dar privit cu scepticism de critica, descopera ca sotia lui, corespondent de razboi,a disparut fara urma. A fost rapita, santajata, ori s-a saturat de casnicie pur si simplu? Scriitorul incepe s-o caute si ajunge pana in Asia Centrala. Sotia devine pentru el un „Zahir“, o entitate de neocolit, care il tulbura pana la obsesie si sa-l invaluie treptat in aceasta stare de „posedare" totala, penduland incert intre sfintenie si nebunie. Mai mult, „Zahirul“ il smulge din siguranta lumii sale si il mana, pe cai necunoscute, in cautarea unei noi intelegeri despre esenta iubirii si forta destinului. Cu Zahir, Paulo Coelho da inca o dovada a marelui sau talent de povestitor captivant, dar ofera si o perspectiva proprie asupra rosturilor fiintei umane intr-o lume plina de neprevazut.

„Deznadejdea de a fi creator intr-un spatiu cultural in care ideile, oricat de originale sau viguroase pentru cunoastere ar fi, raman fara ecou ne pune in fata unei alternative stranii: fie teza cartii va fi confirmata, si ea nu va fi urmata de o dezbatere de substanta, sfarsind prin a fi ignorata; fie cartea se va bucura de succes si ideile ei vor fi intens discutate si popularizate, dar infirmate in acelasi timp. Din pacate, la sapte ani dupa aparitie, cartea lui Horia-Roman Patapievici, esentiala pentru cunoasterea blocajelor din cultura romana, confirma prin propriul ei destin maladia pe care o descrie.“ (Gabriel Liiceanu)

„Intr-o lume in care aproape toti vocifereaza, tot mai putini se pot smulge din orbire ideologica si prea putini mai stiu sa asculte si altceva decat sunetul propriei voci; intr-o lume in care mai toti refuza sa practice ori sa recunoasca buna-credinta si in care nimeni nu se mai arata dispus sa cedeze la argument, sper ca prezenta carte, prin onestitatea ingrijorarilor si prin naivitatea optimismului, sa poata aduce un moment de calm al discutieisi de seninatate a valorilor. Prima editie a acestei carti a aparut in 2007 cu titlul Despre idei & blocaje. La cererea editurii – si pentru a consemna faptul ca nimic nu s-a schimbat in ceea ce priveste piata ideilor din Romania –, m-am gandit sa reeditez volumul cu un titlu care exprima in aceeasi formula si judecata asupra dramei culturii noastre, si remediul absent: De ce nu avem o piata a ideilor.“ (Horia-Roman Patapievici)

La inceputul lui 2010 a aparut in SUA, intr-un prim tiraj de un milion de exemplare, Committed, mult asteptata continuare a cartii care a facut-o celebra pe Elizabeth Gilbert, Mananca, roaga-te, iubeste. A devenit imediat Numarul 1 pe lista de bestselleruri nonfiction a publicatiei New York Times. In februarie 2011 a aparut in editie brosata. Intre timp, Committed a fost tradusa, sub diverse titluri, in numeroase limbi si figureaza pe listele de bestselleruri din multe tari.

Mananca, roaga-te, iubeste... Si mai departe?

Elizabeth Gilbert s-a casatorit cu iubitul ei brazilian, intalnit in Bali. De fapt, Liz si Felipe, traumatizati amandoi de divorturile prin care trecusera, isi jurasera sa nu se casatoreasca niciodata. Au fost obligati s-o faca - au fost aproape condamnati la casnicie de autoritatile americane de frontiera – doar pentru a putea ramane impreuna pe teritoriul Statelor Unite. La ceremonia de nunta in cerc restrans care s-a petrecut intr-un orasel linistit din New Jersey, Liz a spus da. A spus-o din toata inima. Dar pentru asta a trebuit sa-si invinga, incetul cu incetul, enorma reticenta fata de casatorie. si a facut-o in stilul ei: timp de aproape un an, calatorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra casatoriei. A incercat prin orice mijloace - lecturi, discutii cu tot felul de oameni, apel la experienta familiei proprii – sa se impace cu batrana institutie inainte de a-i trece inca o data pragul. Iar pe drum a descoperit o seama de fapte interesante despre casnicie, pe care le impartaseste cititorilor cu hazul, inteligenta si compasiunea ei caracteristice.

Dincolo de aceste „insertii socio-istorice", cum le numeste autoarea, noulmemoir al lui Elizabeth Gilbert este o celebrare a iubirii, cu toate consecintele si complexitatea pe care dragostea adevarata, in lumea adevarata, le atrage dupa sine intotdeauna. Autoarea a formulat cu simplitate, intr-un interviu, concluzia noului ei volum: „Casatoria e o stranie combinatie de vis si realitate, iar noi, cuplurile, ne petrecem viata incercand sa negociem granita dintre cele doua. Am sa spun asta, pentru ca este, cred, cea mai importanta informatie din toata cartea: casatoria nu e un joc pentru oameni tineri.“

Aventura, umor si poezia clipei trecatoare in Bucurestiul anului 1898

Toata lumea pare vinovata si toti au ceva de ascuns. Iar dragostea, oarba si imprudenta, nu ajuta prea mult la limpezirea lucrurilor. Conu Costache, un politist elegant, pasionat de ceea ce face, trebuie sa dea rapid de urma adevaratilor raufacatori. Marile ziare rivale, Universul si Adevĕrul, sunt implicate, fiecare in alt fel, in ceea ce se pune la cale.

Personajele principale din Viata incepe vineri sunt prinse in noi intamplari: escrocherii, politica, dezordine si povesti de dragoste care nu exclud escrocheria, politica si dezordinea. Le leaga un singur lucru: obsesia pentru viitor. Fiindca, daca asezi in alta ordine cifrele secolului XIX, dai, cu totul pe neasteptate, de secolul XXI. Intr-o singura saptamana, incepand de luni, 23 februarie, si pana duminica, 1 martie, Capitala e zguduita de o multime de evenimente. Si totul porneste de la o conferinta stiintifica tinuta la Ateneu de un doctor tanar si ambitios.

La sfarsitul anilor '90, pornind de la jurnalul sau tinut inca din adolescenta, Monica Lovinescu a reconstituit o intreaga lume: lumea secolului care tocmai se incheia. S-a nascut astfel un volum de memorii cum nu sunt multe in literatura romana, un volum care restituie multimea chipurilor acestei lumi, mai senine sau mai framantate - Bucurestii copilariei si tineretii, instaurarea comunismului in Romania, exilul parizian si apoi colaborarea la postul de radio Europa Libera. Tabloul zugravit de autoare se alcatuieste deopotriva din portrete si din atmosfera care le inconjoara, din intamplari si din semnificatiile pe care le dezvaluie. Mai presus de toate insa, amintirea este strajuita de o inalta constiinta morala, aceeasi care a tinut treaza, in sufletele ascultatorilor sai „pe unde scurte“, deopotriva speranta ca normalitatea este cu putinta si ideea ca ea nu poate fi decat rodul unei necurmate lupte. Este si legatul cel mai insemnat pe care La apa Vavilonului ni-l transmite noua, celor de azi.

In sfarsit, cei mici primesc raspunsuri la cele mai mari intrebari ale lor. Si nu de la oricine, ci de la niste oameni foarte importanti!

Copiii au un talent nemaipomenit sa puna intrebari incuietoare: De ce e marea sarata De ce nu pot sa ma gadil singur? Cine a scris prima carte? De unde vine binele? Cum se indragostesc oamenii? De ce nu putem trai vesnic? si multe altele. Nu e deloc usor sa le faci fata si sa le dai raspunsuri potrivite pentru varsta lor. Aceasta carte este o colectie de peste o suta de intrebari trimise chiar de copii pentru a primi raspunsuri din partea unor specialisti cunoscuti si apreciati dintr-o multime de domenii: oameni de stiinta, scriitori, filozofi, vedete de televiziune, sportivi, muzicieni. Raspunsurile lor, unele elaborate si documentate, altele jucause si provocatoare, au, toate, o calitate esentiala: deslusesc numeroase probleme importante ale vietii si ale lumii in care traim traducandu-le pe intelesul copiilor. O carte care-i va face si mai curiosi pe viitorii oameni importanti si-i va scoate cu siguranta din incurcatura pe parintii asaltati de curiozitatea lor!

Dupa douazeci si patru de ani de viata libera, Romania e tot in tranzitie. Ea isi aminteste de unde a plecat, dar nu mai stie exact – daca o fi stiut vreodata – unde isi propune sa ajunga. Mereu pe drum, eterna si fascinanta pentru unii, pur si simplu surprinzatoare pentru altii, Romania de azi e un spatiu in care se amesteca toate culorile, sunetele si aromele. Dincolo de verdicte si generalizari, dincolo de exasperari de-o zi si bucurii de-o ora, un lucru e sigur: traim intr-un spatiu unde plictiseala nu e doar interzisa, ci si imposibila. Prin comparatie cu Romania de-acum douazeci de ani, cea de azi e vesela si, vorba cantecului, „cu bujori in obrajori“. Prin raportare la ideal, avem, fireste, motive de incruntare. In cele treizeci de texte din Maimuta carpatina, Radu Paraschivescu incearca sa gaseasca explicatii pentru cateva fenomene care ne coloreaza strident viata de zi cu zi: voluptatea excesului, tabloidizarea zonelor pe care le credeam necontaminabile, triumful antimodelelor, comportamentele papuase etc. Cu toate acestea, Maimuta carpatina nu e scrasnetul unui ciufut, ci mai degraba expresia unei sperante. Aceea ca normalitatea va inceta – nu se stie cand si nu se stie cum – sa aiba statut de exceptie.

Cum a fost omul Eminescu? Cine, daca nu contemporanii lui, ar putea raspunde la aceasta intrebare?

Unii l-au cunoscut pur si simplu, altii i-au fost prieteni nedespartiti. Cu totii ne spun cate o poveste, iar povestile lor adunate laolalta spun, intreaga, povestea vietii lui. La capatul ei, dincolo de cliseele cu care ne-am obisnuit, apare un om care stia ca nimeni altul, in anii tineretii, sa se bucure de viata, dar care, ca nimeni altul, a indurat apoi calvarul ei. De aceea Eminescu face parte dintre cei putini care, iesind din conditia obisnuita a umanului, au facut-o pe aceasta vizibila pentru toti ceilalti. Cei mai multi dintre contemporani au inteles asta abia dupa ce plinul sau de fiinta a fost pus in lumina odata cu disparitia lui. Faptul de a-l fi vazut pe Eminescu a insemnat dintr-odata foarte mult. Asa cum va putea sa insemne, dupa lectura acestei carti, si pentru cititorul de azi. Incheind-o, el isi va putea spune: „Si eu l-am vazut pe Eminescu!“

Lista autorilor in ordinea aparitiei in volum: Matei Eminescu, Corneliu Botez, Ioan Sbiera, Vasile Vircol, Ioan Mihu, Teodor V. Stefanelli, Ioan Cotta, Iacob Onea, Alexandru Uilacanu, Petru Uilacanu, Nicolae Petra-Petrescu, Nicolae Densusianu, Elie Damian Domsa, Ioan Orga, Stefan Cacoveanu, Dimitrie Teleor, Mihai Pascaly, Ieronim Baritiu, Ioan Slavici, Samoil Isopescu, Iosif Vulcan, George Panu, Nicolai Andriescu Bogdan, Ion Creanga, Livia Maiorescu-Dymsza, Heimann Hariton Tiktin, Moses Gaster, Augustin B. Sinceleanu, Constantin Meissner, Ioan S. Ionescu, Iacob Negruzzi, Nicolae Gane, Cleopatra Poenaru Lecca, Grigore Paucescu, Zamfir C. Arbore, Mite Kremnitz, Ioan Al. Bratescu-Voinesti, Sofia Stefanovici, Titu Maiorescu, Constantin Popazu, H. Obersteiner, A. Chibici-Ravneanu, Petru Missir, Alexandru Vlahuta, Miron Pompiliu, A. C. Cuza, Eugeniu Sperantia, Gheorghe Bojeicu, Artur Gorovei, Ion Paun-Pincio, Nicolae Iorga, Ioan Simionescu, Ioan N. Roman, M. V. Mavrodin, Alexandru Vlahuta, Mihail Braneanu, Leon Gheorghe Nicoleanu, Nicolae Petrascu, Alexandru Sutu, Zaharia Petrescu, Ioan Russu-Sirianu, Septimiu Sever Secula, Maria Gavrilescu, I.L. Caragiale, Alexandru Obedenaru, Gheorghe Eminescu, Ionel Teodoreanu, Andronic Taranu, Vasile Scanteie, State Dragomir, Nicolae Zaharia.

Selectie, note, cronologie si prefata de Catalin Cioaba

„...O carte despre mine si timpul pe care l-am strabatut: un timp in ebulitie, bulversat de vantul batand mereu din alta directie a istoriei, spulberand sensurile, dar nu si incapatanarea mea de a le intelege. Nu am scris aceasta carte pentru a transmite un adevar pe care eu il detin, ci pentru a gasi un adevar de care eu am nevoie. Sensul ei nu este sa acopere, ci sa descopere ceva.“ (Ana Blandiana)

„Feminitatea incoronata, nobletea superb, infantil sau parsiv alintata... Sensibilitate, senzualitate, instinct si educatie, deghizament, arta disimularii, one-woman show cu efecte invariabil seducatoare. Feminitatea ultragiata, a carei naturala, inocenta vulnerabilitate se vede calcata in copitele unei istorii bestiale, trecand umilitor din avutie, adica din confortul domestic al gospodariei taranesti, sau din efervescenta saloanelor culturale, in animalitatea carcerei, mizeria interogatoriilor si duhorile dormitoarelor colective. Si feminitatea spirituala, initial etic, apoi afectiv si civic arhitecturata conform oprelistilor, cruzimilor, aberatiilor si malformarilor specifice unei istorii in care omul devenise doar o cifra in statisticile ororii. Intr-o Romanie (si-o lume) a deriziunii, marlaniei si pustiitorului relativism postmodern, iata ca avem cui ne pleca fruntile, cuminte si recunoscator, cu buna-cuviinta datorata celor care ne pot fi (ar trebui sa ne fie) oricand modele de viata...“ (Dan C. Mihailescu)

Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Camarasescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Jeni Acterian, Pia Pillat, Cornelia Pillat, Annie Bentoiu, Ecaterina Balacioiu Lovinescu, Lena Constante, Adriana Georgescu, Oana Orlea, Anita Nandris

Novecento a fost ecranizat de Giuseppe Tornatore in anul 1998, cu titlul La leggenda del pianista sull'oceano(Legenda pianistului de pe ocean), cu Tim Roth in rolul principal.

Intr-o dimineata, dupa ce toti calatorii au debarcat, marinarul Danny Boodmann descopera in luxosul salon de bal al transatlanticului Virginian o cutie de carton. In ea – un nou-nascut, pe care matrozul se hotaraste sa-l adopte, dandu-i numele secolului care de-abia incepea: Novecento. La opt ani, cand Danny Boodmann moare, micul Novecento ramane pentru a doua oara al nimanui. Adoptat din nou, de data aceasta de capitan si de intregul echipaj, baiatul isi dezvaluie talentul extraordinar: este un pianist desavarsit, care seara, alaturi de orchestra vasului, ii incanta pe pasagerii bogati de la clasa intai, iar noaptea, de unul singur, le ofera umililor calatori de la clasa a treia o muzica supraomeneasca, menita sa alunge orice urma de nefericire. Si totusi, cum de poate Novecento, care nu a coborat niciodata de pe vas, sa cante despre toata frumusetea lumii.

„Pamantul e un vapor prea mare pentru el, asadar n-a coborat niciodata pe uscat. Vaporul e micul lui pamant plutitor. Aici incepe si se sfarseste lumea. Cartea aceasta e un micro-roman, o drama, un poem sau doar o fermecatoare improvizatie pentru pian si trompeta. Cititi-o ca pe o parabola (lumea-vapor, omul-calator) sau ascultati-o relaxati, ca si cum, in drum spre America, ati descoperi deodata o melodie care v-ar umple sufletul.“ (Ioana Parvulescu)

Filocalia sau Culegere din scrierile sfintilor parinti, care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi

Volumul I

Sfantul Antonie cel Mare ♦ Evagrie Ponticul ♦ Sfantul Ioan Casian ♦ Nil Ascetul ♦ Marcu Ascetul ♦ Diadoh al Foticeii ♦ Isaia Pustnicul

Traducere din greceste, introducere si note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae

O carte captivanta, in care este povestit pelerinajul lui Paulo Coelho catre Santiago de Compostela, pe un drum medieval ce incepe in Pirinei si strabate nordul Spaniei. Pelerinajul facut de autor in 1986 a inspirat acest roman de aventuri care este totodata o fascinanta parabola despre nevoia de a gasi propria cale in viata si despre descoperirea faptului ca miracolul se ascunde intotdeauna in pasii oamenilor obisnuiti.

Jurnalul unui Mag ocupa un loc important in opera lui Paulo Coelho nu doar pentru ca este prima dintre cartile lui importante, publicata inainte de Alchimistul, ci si pentru ca este expresia completa a umanismului filozofiei lui Paulo Coelho si a profunzimii cautarilor sale.

„Am ajuns ieri in oras, dupa ce am luat autobuzul care face curse regulate intre Pedrafita – aproape de Cebreiro – si Compostela. In patru ore am parcurs cei o suta cincizeci de kilometri care desparteau cele doua orase si mi-am amintit de calatoria cu Petrus – uneori aveam nevoie de doua saptamani ca sa strabatem o distanta ca asta. Peste putin aveam sa merg la mormantul Sfantului Iacob sa las acolo icoana Sfintei Fecioare Intrupate, montata in scoici. Apoi, cat mai curand posibil, voi lua avionul inapoi spre Brazilia, fiindca am multa treaba. [...] Ma gandesc sa scriu o carte despre tot ce mi s-a intamplat. Dar este inca un gand departat...“

Domnul Ibrahim si florile din Coran a fost adaptat pentru marele ecran in 2003, filmul avandu-i in distributie pe Omar Sharif si Isabelle Adjani. Nominalizata la Golden Globe, pelicula a fost distinsa cu Premiul César si Premiul Publicului la Festivalul de film de la Venetia.

Parisul anilor '60. Cartierul evreiesc. Moise, un pusti singuratic, parasit de mama, locuieste cu un tata neurastenic si observa lumea cea mare si ciudata de la inaltimea celor unsprezece ani ai sai. Domnul Ibrahim, bacanul musulman care pare sa cunoasca secretul fericirii, sade de dimineata pana seara pe taburetul din pravalie si contempla aceeasi lume cu detasarea senectutii. Dar intr-o buna zi privirile celor doi se intalnesc si, din vorba in vorba, din poveste in poveste, Moise ajunge invatacelul bacanului arab care-i desluseste tainele iubirii de oameni. Dupa ce tatal baiatului dispare fara urma, batranul il adopta pe micul orfan si impreuna traverseaza Europa spre Cornul de Aur, taramul vegheat de legile sfinte ale Coranului. Calatoria spre lumea nebanuita si stranie din inima Orientului cu moschei si dervisi rotitori e o parabola a vietii si a mortii, care surprinde si indeamna la meditatie.

Cartea Dragul meu turnator este un raspuns la intrebarea „De ce arata Romania asa cum arata in ultimii 23 de ani?“ O poveste despre un viol istoric, realizat prin complicitatea tuturor celor care scapasera de povara constiintei.

„Mie mi se pare ca nimeni dintre cei care s-au intalnit cu imaginea lor pusa pe masa de disectie a Securitatii n-ar trebui sa taca. Fiecare bucatica din aceasta experienta satanica, oricat de marunta ar fi ea, ar trebui adusa in constiinta celorlalti, impreuna cu cei care, pierzandu-si calitatea de «seaman», au facut-o cu putinta.“ „«De ce arata Romania altfel?» nu este o intrebare deloc complicata, de fapt. [...] Romania arata altfel pentru ca vremurile noi au fost facute de oameni vechi, cu tehnicile vechi adaptate la o situatie noua; de oameni crescuti in cultul lui «nimic sfant» si cu o psihologie generalizata de caini pitbull: apuci, si ce-ai apucat nu mai lasi sa-ti scape din gura. De fapt nu e nevoie de o mare forta analitica pentru a intelege ca «Romania tranzitiei» s-a construit pe clanurile fostei Securitati, adaptate rapid la o noua conjunctura politica si economica. A profita de incognito-ul in care lucrasera si a ocupa in mod pasnic centrele de putere ale societatii, mimand formele lor de functionare democratica si deturnandu-le fondul, iata formula simpla si eficace adoptata de cei care, pana in 1990, traisera in culisele puterii.“ (Gabriel Liiceanu)

„Matricea stilistica“ este ca un manunchi de categorii care se imprima, din inconstient, tuturor creatiilor umane, si chiar si vietii intrucat ea poate fi modelata de spirit. Matricea stilistica, in calitatea ei categoriala, se intipareste, cu efecte modelatoare, operelor de arta, conceptiilor metafizice, doctrinelor si viziunilor stiintifice, conceptiilor etice si sociale etc. Sub acest unghi trebuie sa notam ca „lumea“ noastra nu e modelata numai de categoriile constiintei, ci si de un manunchi de alte categorii, al caror cuib e inconstientul. Frontul creator uman in raport cu „lumea" nu e simplu, cum cred Kant si toti care l-au urmat, ci multiplu, sau cel putin dublu. „Lumea noastră" se infrupta deci din spontaneitatea umana cu o intensitate exponentiala. (Lucian Blaga)

„O conceptie metafizica e destinata sa dea o transparenta mai intai figurii si articulatiilor grave ale existentei, sa puna in lumina coordonatele fundamentale ale tainei cosmice, sa reveleze osatura si arhitectura secreta ce le banuim in fiinta Marelui Tot din care facem parte. Ca atare, orice gand metafizic aspira sa-si aduca lumina sa in noaptea mare in mijlocul careia suntem pusi. Metafizica e o lansare de faclii aprinse in ultime abisuri si se repercuteaza in noi ca o «trezire». Noaptea din afara nu e insa totul. Mai este si o noapte launtrica a propriei noastre fiinte. Cand ochiul filozofic s-a indrumat spre launtrul omului, s-a ajuns de asemenea la intelegeri care, indiferent de priza lor sub raport absolut, au devenit si ele tot atatea «treziri» pentru spiritul omenesc.“ (Lucian Blaga)