Ebooks

„Sa nu vinzi inger pazitor! este o povestire curajoasa, un basm citadin modern despre un copil de noua ani, Nono, care cunoaste de timpuriu greutatile vietii. Dupa ce mama lui ajunge la spital in urma violentelor domestice de care n-a reusit sa-l protejeze nici pe Nono, acesta va trebui sa se descurce complet singur. Nono se imprieteneste cu o haimana simpatica, Corsaru, care-i promite ca-l va ajuta sa-si implineasca visul – acela de a vedea marea. Dar pentru o asemenea calatorie iti trebuie bani. Asa ajunge Nono sa-i vanda Reginei unicul sau lucru de pret – propriul inger pazitor. Dar, cum fara inger pazitor, fireste, n-ai cum sa razbati in viata, lucrurile iau o intorsatura cat se poate de dramatica pentru Nono... Cine este Regina si de unde vine ea, cum e sa ai prieteni amuzanti si descurcareti alaturi de care sa traiesti un basm cu final fericit si cat e de important sa crezi cu putere in ceva veti afla urmandu-l pe Nono pana la capat in aventura vietii lui.“ (Alexandru Al. Sahighian)

„Ei, da, sunt si zile din alea bune. In zilele bune, Corsaru si Nono se-asaza pe-o duna de nisip la mare. Si hranesc pescarusii. Valurile mari au creste inspumate. Iar aerul are gust foarte sarat, si cerul e pe de-a-ntregul albastru, si undeva, departe, unde se-ating cerul si marea, soarele apune intrand in apa ca o uriasa portocala incandescenta. Si jos, pe plaja, un catel alb latra la valuri. Il cheama Brutus si are o fundita albastru-deschis prinsa in par.“

„In Stalinism pentru eternitate, facand istoria politica a comunismului romanesc, Vladimir Tismaneanu consacra un tip de analiza intens etica si pasionala, in care competenta istorica se impleteste strans cu experienta personala si cu revendicarea dreptului sentimentelor morale de a avea o voce in istorie. Prin stilul pasionat al analizelor sale, el incearca sa ofere o voce publica sentimentelor pe care istoria secolului trecut le inecase in dispret: bunele sentimente morale.“ (Horia-Roman Patapievici)

„Vladimir Tismaneanu este un Marcel Proust al comunismului romanesc.“ (Mircea Cartarescu)

„Rodul a douazeci si cinci de ani de reflectie pe marginea comunismului romanesc, volumul lui Vladimir Tismaneanu este sortit clasicizarii: cea mai profunda si bine informata istorie a sectei iluminate bolsevice din Romania de la origini pana azi, cartea de fata e o veritabila capodopera.“ (Mircea Mihaies)

„Comunismul a fost o experienta esentiala a secolului XX, o experienta pe cat de cosmaresca, pe atat de importanta. Comunismul ne-a marcat pe toti, ne-a mutilat pe toti. Inca nu dispunem de o istorie integrala a partidului comunist polonez. Nu s-a scris inca – in pofida multor publicatii pretioase – o istorie profesionista a guvernelor comuniste din tara noastra. Vladimir Tismaneanu, reputat istoric si analist romano-american, a scris o istorie a comunismului din Romania care se citeste dintr-o singura suflare. In fond, aceasta istorie este varianta romaneasca a destinului nostru comun, am putea chiar spune – e Polonia reflectata in oglinda stramba a lui Dracula.“ (Adam Michnik)

„Stalinism pentru eternitate este prima sinteza remarcabila de istorie a comunismului autohton, care imbina adecvat trei mari categorii de izvoare istorice: documentele de arhiva, sursele deschise (documentele de partid), marturiile orale. Se adauga explorarea unei impresionante literaturi de specialitate, care plaseaza comunismul romanesc in contextul sau est-european si ii surprinde evolutia in conexiune cu desfasurarile de la Moscova si din intreg spatiul sovietic. Nu in ultimul rand, este o istorie a comunismului din Romania cu o puternica dimensiune comparatista.“ (Cristian Vasile)

„Aceasta carte e rezultatul a circa 25 spre 30 de ani de pasiune, aproape obsesie, in sensul bun, de scormonire a trecutului. Atunci cand am inceput sa ma ocup de comunismul romanesc, se ocupa si el de mine, drept care am plecat din Romania si am lasat o tara si o familie aici. Stalinism pentru eternitate este incununarea unui proiect stiintific si in egala masura incununarea unui proiect moral. Am convingerea ca a cunoaste ce s-a petrecut in secolul XX – comunismul in general, comunismul in particular, fascismul, totalitarismul –, a cunoaste aceste tragedii este o obligatie morala, pentru o umanitate care doreste sa iasa din cosmar.“ (Vladimir Tismaneanu)

„O imbinare de rigoare stiintifica, manie si durere, Stalinism pentru eternitate explica de ce ii este atat de greu Romaniei sa devina o tara normala.“ (David-Pryce Jones)

„E Biblia istoriei comunismului romanesc. Ar putea fi, totodata, un foarte bun punct de plecare pentru o dezbatere despre trecutul comunist al Romaniei. Un trecut inca neasumat, din pacate.“ (Cristian Patrasconiu)

„Numele lui Vladimir Tismaneanu este sinonim cu analizele patrunzatoare despre politica in Europa de Est si Centrala in secolele XX si XXI, iar aceasta carte nu este o exceptie. Desi, in limba engleza, lucrarile unor Ghita Ionescu, Robert King si, in special, Michael Shafir au contribuit in chip major la istoria P.C.R., Tismaneanu, prin concentrarea asupra acestei formatiuni, ne ofera primul studiu care exploreaza corelatiile istorice si structurale dintre comunismul romanesc si evolutiile din perioada postcomunista. O subtila examinare a naturii si dinamicii comunismului romanesc, ca si a fluctuatiilor politice specifice tranzitiei dinspre socialismul de stat catre o democratie incipienta, cartea sa ofera o baza inestimabila pentru orice studiu comparativ al iesirii din comunism in Europa Centrala.“ (Dennis Deletant)

„Autorul reuseste aici mai mult decat o simpla investigatie analitica a odiseei politice a Partidului Comunist Roman. El examineaza si identifica etosul neobisnuit al acestuia: dimensiunile sociale, psihologice si experimentale si exprimarea in plan politic a statutului sau de partid paria.“ (Ken Jowitt)

In povestile sale captivante desprinse din experienta de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeste inca o data un explorator neobosit al mintii umane, parcurgand, impreuna cu pacientii, calea spre transformare. Terapia devine efort de vindecare in dublu sens. Desfasurarea de personaje e impresionanta si sta marturie pentru privirea pasionata de detaliu si de profunzime a autorului.

„O carte scrisa in traditia ganditorilor lucizi ai modernitatii, dispusi oricand sa sacrifice sentimentalismul ieftin de dragul adevarului. Nu misterul raului se cere chestionat si dezlegat pe lume, ci misterul binelui.“ (Gabriel LIICEANU)

„Un roman nu doar despre natura violentă a individului şi despre capacitatea lui de a alege între bine şi rău, ci şi despre frumuseţea ameţitoare a limbajului.“ (Daily Telegraph)

„Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmplă destul de des, din varii motive, răsfoiesc culegerile de perle de tranziţie ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureală şi impostură valahă are efectul paradoxal de a mă întrema. Avem, carevasăzică, resurse de umor (fie şi involuntar), avem încă resurse de vitalitate animală din care, cine ştie, vor răsări, cândva, şi florile gingaşe ale normalităţii!“ (Andrei PLEŞU)

Cartile lui Lucian Boia sunt mai mult decat reelaborari polemice, in sensul demitologizarii si inlaturarii locurilor comune din istoria si, implicit, din mentalitatea romaneasca. Miza reala o reprezinta scrierea unei istorii europene comune, dincolo de prejudecati si de teoriile general acceptate. Iar cartea de fata constituie expresia sintetica, necesara si lamuritoare, a ideilor de pana acum ale autorului, avand ca tematica principala ceea ce el numeste „evenimentul fondator al lumii in care traim“. Primul Razboi Mondial ramane, prin problematica morala, prin amploarea fenomenului si prin consecintele dezastruoase, materializate nemijlocit in cea de-a doua conflagratie mondiala, una dintre cele mai zguduitoare drame din istoria moderna. Sistemul de la Versailles ramane actul de nastere al Europei din zilele noastre. La ce bun sa rediscuti vinovatiile sau responsabilitatile, deja de mult stabilite si chiar asumate? De ce ar fi potrivit sa se rescrie „semantica“ urmarilor imediate sau cu bataie foarte lunga? Are rost sa-i identificam pe invingatori si pe invinsi, cand poate, de fapt, Europa a fost marele perdant? Daca ne dorim ca istoria acestui continent sa insemne mai mult decat o simpla juxtapunere de istorii nationale, fiecare rodandu-si si reciclandu-si, intre propriile granite, propriile mituri si „idei de-a gata“, e necesar sa facem, cu obiectivitate si cu deschidere, exercitii de imaginatie precum aceasta carte, sa cautam implicatiile mai profunde ale intamplarilor si sa gasim un echilibru in interpretare. In mod cert, Primul Razboi Mondial ne determina sa privim lucrurile si intreaga noastra evolutie cu mai multa intelepciune.

„Se implinesc o suta de ani de la declansarea Primului Razboi Mondial. Putine episoade ale istoriei raman atat de adanc ancorate in memoria colectiva. Perfect explicabil: este evenimentul fondator al lumii in care traim. Multa vreme vazut strict in termeni conflictuali (dreptatea noastra, vinovatia altora), Primul Razboi Mondial isi cauta acum o elaborare deschisa si libera de prejudecati, susceptibila de a fi impartasita de toate partile candva in conflict. Ceea ce propun acum se inscrie in acest curent de reelaborare istoriografica. Nu este o istorie «completa», ci un comentariu: o suita de interpretari, in jurul unor probleme-cheie.“ (Lucian Boia)

„O istorie fara Primul Razboi Mondial ramane posibila, macar in planul strict al imaginarului. O istorie cu adevarat fabuloasa, fiindca fara Primul Razboi Mondial nu s-ar fi petrecut o multime de evolutii ulterioare. Lumea de azi ar arata altfel. Desigur, singura istorie e cea care s-a petrecut: cu Primul Razboi Mondial la locul lui. Insa discutia asupra alternativei nu e lipsita de interes in planul teoretic al istoriei: ne indeamna spre luarea in considerare a unui mecanism cauzal mai complex si mai subtil, mai putin tiranic si mai putin previzibil decat schema explicativa cu care s-au obisnuit istoricii.“ (Lucian Boia)

Botanica, explorarea lumii si dorinta: acestea sunt temele in jurul carora si-a construit Elizabeth Gilbert ultima carte (2013) – un mare roman despre un mare secol, al nouasprezecelea. Extraordinara sa eroina, Alma Whittaker, nascuta la Philadelphia la inceputul anului 1800, studiaza plantele, cu precadere muschiul, si ajunge astfel sa descifreze, independent de Darwin, misterele evolutiei in lumea naturala. Daca Alma e prototipul omului de stiinta riguros si lucid, Ambrose, barbatul de care se indragosteste, este artistul utopic care crede, asemenea misticului german din secolul al saisprezecelea Jakob Bӧhme, ca Dumnezeu si-ar fi lasat, spre binele oamenilor, semnatura, amprenta, marca, in alcatuirea fiecarei plante de pe pamant, astfel ca intreaga lume naturala e un cod divin purtand dovada iubirii Creatorului. Actiunea romanului, scris intr-un ritm alert, pe masura pasionantelor peripetii ale trupului si mintii pe care le infatiseaza, si populat cu personaje iesite din comun – aventurieri, misionari, astronomi, capitani de corabie, genii, nebuni –, se petrece, rand pe rand, la Londra, in Peru, la Philadelphia, in Tahiti si la Amsterdam.

„Cred ca suntem cu totii trecatori... Cred ca suntem pe jumatate orbi si plini de greseli. Cred ca intelegem foarte putin, iar din ce intelegem mare parte e gresit. Cred ca nu putem supravietui vietii – asta, cel putin, e evident! –, dar, daca avem noroc, ii putem rezista foarte mult timp. ...Niciodata n-am simtit nevoia sa inventez o lume dincolo de aceasta, fiindca lumea aceasta mi s-a parut dintotdeauna indeajuns de mare si de frumoasa pentru mine... Eu n-am vrut altceva decat sa cunosc lumea aceasta. Acum, cand ma apropii de sfarsit, pot spune ca o cunosc mult mai bine decat atunci cand am sosit in ea. Mai mult, farama mea de cunoastere s-a adaugat restului de cunoastere acumulata de-a lungul istoriei – s-a adaugat, cum s-ar zice, marii biblioteci. Nu e putin lucru... Oricine poate spune asta a trait o viata norocoasa.“ (Alma Whittaker, eroina lui Elizabeth Gilbert)

In Mr Gwyn, aparut in Italia in 2011, Alessandro Baricco este acelasi romancier stralucit care ne pune la incercare capacitatea de a privi lumea dincolo de invelisul ei cotidian. Cu pas sigur si decis, el intra in simetriile secrete ale misteriosului sau personaj, urmarind cu virtuozitate exemplara cararile pe care acesta le strabate, iar rezultatul este o bijuterie literara. Nimic din „arsenalul" care l-a facut celebru nu lipseste in acest al optulea roman al lui Baricco: nici corespondentele poetice, nici detaliile subtile si nici personajele stranii.

Acum insa, sub chipul enigmaticului scriitor londonez Jasper Gwyn, el pare sa se puna in ecuatie pe sine insusi. Marturie pentru aceasta supozitie sta trimiterea strecurata in finalul cartii la un microroman atribuit unui autor indian inexistent: De trei ori in zori. Volumul cu acest titlu a aparut in Italia la un an dupa Mr Gwyn, sub semnatura adevaratului sau autor, Alessandro Baricco, si urmeaza sa fie publicat in romaneste in colectia de fata.

Jasper Gwyn, scriitor londonez de succes, autor de romane cu mare cautare la public, hotaraste intr-o buna zi ca nu mai vrea sa scrie si, in pofida protestelor agentului sau literar, anunta ca pune capat frumoasei sale cariere. Cum insa inactivitatea in voia careia se lasa e cat pe ce sa-l coste sanatatea, iar ceea ce stie cel mai bine sa faca este totusi sa scrie, el isi propune sa traiasca din meseria de copist.

Un copist aparte, caci nu copiaza texte, ci oameni, cu alte cuvinte face la comanda portrete scrise, ca un pictor care deseneaza pe bani chipul unui trecator, la colt de strada. Isi amenajeaza, asadar, cu infinita grija un atelier intr-un cartier al Londrei si se lasa absorbit de aventura intelegerii sufletului omenesc, fiindca pentru el a scrie portretul cuiva este, asa cum spune, „un fel de a-l aduce acasa", de a-l face sa se regaseasca. Numai ca dupa zece portrete si un scandal de presa, dispare, nu fara a lasa totusi in urma mai multe semne care contureaza o enigma fara raspuns: cine este in fond personajul acesta purtator a nenumarate chipuri rasfrante in jocul de oglinzi al romanului?

Volum finalist la Premiul Pulitzer, castigator al National Book Awards si inclus in lista The Times a celor mai bune o suta de carti ale deceniului

„Ni se vorbise despre Andrew Solomon ca despre o legenda: privindu-l, incercam sa-i ascult povestea, alcatuita nu din cuvinte mai intai, ci din tonuri de lumina si din mici straluciri ale canavalei pe care era pictat. Nu stiam atunci – a trebuit sa-i citesc cartea ca sa aflu – ca aveam in fata un om care incercase de toate, caruia nimic omenesc nu-i era strain, care supravietuise Africii negre si pustiurilor de gheata de dincolo de Cercul Polar, care cunoscuse toate formele de amor si toate nuantele suferintei umane, care-si dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simturile, care citise, asemenea lui Mallarmé, toate cartile, care cartografiase, asemenea lui Lautréamont, toate iadurile mintii... Fiziologia, chimia, sociologia, etnologia, tratamentul si istoricul depresiei sunt comprehensiv presarate de-a lungul intregii scrieri, dar fara-ndoiala ca aspectul cartii care ramane cel mai puternic in amintire este cel de autobiografie spirituala a autorului, povestea vietii lui intretesute indiscernabil cu tema depresiei. Aceasta privire retrospectiva asupra vietii unui personaj de o extrema complexitate morala nu e doar o confesiune, adevaratul termen ce trebuie folosit e spovedanie. M-am simtit imbogatit interior parcurgand, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decat stiinta si mai mult decat literatura, ea este o marturie despre suferinta, o meditatie despre scandalul etern al faptului ca o constiinta trebuie sa simta durere si sa moara. Traducerea in limba romana a acestei opere, nominalizata in anul publicarii ei la Premiul Pulitzer, trebuie privita drept ceea ce este cu adevarat: un eveniment.“ (Mircea Cartarescu)

„O calatorie de o sinceritate sfasietoare printr-una dintre cele mai sumbre incaperi ale sufletului omenesc." (Daniel Goleman)

„O imagine caleidoscopica si fascinanta a depresiei." (James Dewey Watson, Premiul Nobel pentru medicina, descoperitorul ADN-ului)

Demonul amiezii exploreaza, cu imagini graitoare si pana in strafunduri, fenomenul melancoliei si al spaimei. E o marturie cuprinzatoare, in toate sensurile – personal, stiintific, istoric si politic –, asupra depresiei clinice, a originilor ei, a modalitatilor de manifestare si a tratamentului necesar. O lucrare importanta care vorbeste despre suferinta, dar si – chiar intr-o mai mare masura – despre speranta.“ (Kay Redfield Jamison, profesor de psihiatrie, Johns Hopkins School of Medicine)

„Putine carti sunt atat de puternice, de polemice si, pe alocuri, de un asemenea umor straniu... O carte clasica a epocii noastre, un text esential pentru o generatie bantuitã de depresie.“ (Mail on Sunday)

„O carte fascinanta si empatica... Captivanta, de larga respiratie, lipsita de prejudecati, utila, o marturie a fortei de care poate da dovada mintea omeneasca in confruntarea cu provocarile cele mai cumplite, o carte care ne aduce tuturor o raza de speranta.“ (Erica Wagner, The Times)

Tel Ilan a fost întemeiat de colonişti cu un veac în urmă. Un secol de istorie comună cimentează o comunitate şi creează echilibru, dacă nu chiar armonie. De la o vreme însă, în acest microcosmos survin mici schimbări. Imperceptibile poate, dar neliniştitoare, ca o adiere care aduce cu sine prevestirea furtunii. Iar transformările subtile se pot traduce în gesturi imprevizibile. Pesah Kedem, fost membru al Knessetului, nemulţumit de prezenţa unui student arab pe care fiica lui îl găzduieşte, este obsedat de vuietul surd pe care îl aude noaptea la temeliile casei. Adolescentul Kovi îşi face, în cele din urmă, curaj să-i declare iubirea bibliotecarei care-i poate fi mamă. Doctoriţa Ghili Steiner îşi aşteaptă în zadar în staţia de autobuz nepotul care trebuie să sosească din capitală. Agentul imobiliar Iosi Sason visează să cumpere cea mai mare casă veche din sat şi să construiască în locul ei o vilă cochetă. Iar soţia lui Beni Avni dispare fără urmă într-o seară, lăsându-i totuşi soţului mâncare pe masă. În cele opt povestiri ce alcătuiesc volumul de faţă, drumurile şi destinele personajelor se întâlnesc, întreţesând o naraţiune de complexitate romanescă. Amos Oz aduce la lumină dramele şi speranţele unei umanităţi în ale cărei trăsături ne recunoaştem fiecare chipul.

In povestile de dragoste exista intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate si de esenta vietii, pentru ca ele contin toate tainele lumii. Ce se intampla insa atunci cand timiditatea impiedica o dragoste adolescentina sa infloreasca? Si ce se intampla cand, unsprezece ani mai tarziu, destinul ii reuneste pe indragostiti? Intre timp, pe ea viata a invatat-o sa fie puternica si sa-si ascunda sentimentele. Iar el a devenit un chipes indrumator spiritual – cu reputatia ca poate infaptui miracole – care a ales religia ca refugiu fata de conflictele sale interioare. Din nou impreuna, ei pornesc pe un drum care la inceput este presarat cu obstacole, caci trecerea anilor nu a reusit sa inabuse vina si resentimentele. Dar langa raul Piedra, intr-un satuc din Pirineii francezi, incercand sa gaseasca raspunsul la marile intrebari ale vietii, cei doi nu-l vor afla decat in si prin iubire.

Romanul Unsprezece minute este povestea Mariei, o fata dintr-un sat brazilian, ale carei prime intalniri inocente cu dragostea o lasa cu inima franta.

La o varsta frageda, ea se convinge ca nu va gasi niciodata iubirea adevarata, crezand in schimb ca „dragostea este un lucru cumplit, care te face sa suferi...“. O intalnire intamplatoare in Rio de Janeiro o determina sa plece la Geneva, unde viseaza sa gaseasca faima si bogatie, dar sfarseste in strada, ca prostituata. In Geneva, Maria se indeparteaza tot mai mult de iubire, devenind tot mai fascinata de sex. In cele din urma, conceptia ei lipsita de speranta despre dragoste este pusa la incercare cand cunoaste un tanar si chipes pictor. In aceasta odisee a descoperirii de sine, Maria are de ales intre a urma o cale a intunericului – placerea sexuala de dragul placerii sexuale – sau a risca totul pentru a gasi „lumina launtrica“ si potentialitatile sexului sacru, ale sexului in contextul dragostei. In acest palpitant si indraznet roman, Paulo Coelho analizeaza cu sensibilitate natura spirituala a sexului si a iubirii si ne invita sa ne confruntam cu propriile prejudecati, cu propriii demoni, sa ne aflam propria „lumina launtrica“.

„Fiecare poveste de dragoste este o calatorie“ – iata deviza sub care sta romanul lui Paulo Coelho.

Un scriitor stabilit la Paris, adulat de public,dar privit cu scepticism de critica, descopera ca sotia lui, corespondent de razboi,a disparut fara urma. A fost rapita, santajata, ori s-a saturat de casnicie pur si simplu? Scriitorul incepe s-o caute si ajunge pana in Asia Centrala. Sotia devine pentru el un „Zahir“, o entitate de neocolit, care il tulbura pana la obsesie si sa-l invaluie treptat in aceasta stare de „posedare" totala, penduland incert intre sfintenie si nebunie. Mai mult, „Zahirul“ il smulge din siguranta lumii sale si il mana, pe cai necunoscute, in cautarea unei noi intelegeri despre esenta iubirii si forta destinului. Cu Zahir, Paulo Coelho da inca o dovada a marelui sau talent de povestitor captivant, dar ofera si o perspectiva proprie asupra rosturilor fiintei umane intr-o lume plina de neprevazut.

„Deznadejdea de a fi creator intr-un spatiu cultural in care ideile, oricat de originale sau viguroase pentru cunoastere ar fi, raman fara ecou ne pune in fata unei alternative stranii: fie teza cartii va fi confirmata, si ea nu va fi urmata de o dezbatere de substanta, sfarsind prin a fi ignorata; fie cartea se va bucura de succes si ideile ei vor fi intens discutate si popularizate, dar infirmate in acelasi timp. Din pacate, la sapte ani dupa aparitie, cartea lui Horia-Roman Patapievici, esentiala pentru cunoasterea blocajelor din cultura romana, confirma prin propriul ei destin maladia pe care o descrie.“ (Gabriel Liiceanu)

„Intr-o lume in care aproape toti vocifereaza, tot mai putini se pot smulge din orbire ideologica si prea putini mai stiu sa asculte si altceva decat sunetul propriei voci; intr-o lume in care mai toti refuza sa practice ori sa recunoasca buna-credinta si in care nimeni nu se mai arata dispus sa cedeze la argument, sper ca prezenta carte, prin onestitatea ingrijorarilor si prin naivitatea optimismului, sa poata aduce un moment de calm al discutieisi de seninatate a valorilor. Prima editie a acestei carti a aparut in 2007 cu titlul Despre idei & blocaje. La cererea editurii – si pentru a consemna faptul ca nimic nu s-a schimbat in ceea ce priveste piata ideilor din Romania –, m-am gandit sa reeditez volumul cu un titlu care exprima in aceeasi formula si judecata asupra dramei culturii noastre, si remediul absent: De ce nu avem o piata a ideilor.“ (Horia-Roman Patapievici)

Cine n-a visat sa devina obiectul admiratiei tuturor? Iata promisiunea pe care i-o face un artist excentric, zeu si demon in acelasi timp, unui tanar disperat, in pragul sinuciderii. Primul, mereu dornic sa scandalizeze, ii propune celui de-al doilea, dornic de o noua existenta, mai putin anosta, sa-l transforme intr-o opera de arta. La urma urmei, nu are nimic de pierdut, in afara de libertate.

Cu noua sa identitate de statuie vie, Adam bis devine mai celebru decat Gioconda. Dar, imediat ce incepe sa se simta privat de dreptul la constiinta, omul din el se razvrateste. Creatia incearca astfel sa fuga de creator si sa-si recastige libertatea pierduta. Prin dragoste. Va mai putea insa sa-si redobandeasca umanitatea si sa descopere fericirea intr-o lume stapanita de narcisism, de cultul simulacrelor si al aparentei si de puterea zdrobitoare a imaginii?

La inceputul lui 2010 a aparut in SUA, intr-un prim tiraj de un milion de exemplare, Committed, mult asteptata continuare a cartii care a facut-o celebra pe Elizabeth Gilbert, Mananca, roaga-te, iubeste. A devenit imediat Numarul 1 pe lista de bestselleruri nonfiction a publicatiei New York Times. In februarie 2011 a aparut in editie brosata. Intre timp, Committed a fost tradusa, sub diverse titluri, in numeroase limbi si figureaza pe listele de bestselleruri din multe tari.

Mananca, roaga-te, iubeste... Si mai departe?

Elizabeth Gilbert s-a casatorit cu iubitul ei brazilian, intalnit in Bali. De fapt, Liz si Felipe, traumatizati amandoi de divorturile prin care trecusera, isi jurasera sa nu se casatoreasca niciodata. Au fost obligati s-o faca - au fost aproape condamnati la casnicie de autoritatile americane de frontiera – doar pentru a putea ramane impreuna pe teritoriul Statelor Unite. La ceremonia de nunta in cerc restrans care s-a petrecut intr-un orasel linistit din New Jersey, Liz a spus da. A spus-o din toata inima. Dar pentru asta a trebuit sa-si invinga, incetul cu incetul, enorma reticenta fata de casatorie. si a facut-o in stilul ei: timp de aproape un an, calatorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra casatoriei. A incercat prin orice mijloace - lecturi, discutii cu tot felul de oameni, apel la experienta familiei proprii – sa se impace cu batrana institutie inainte de a-i trece inca o data pragul. Iar pe drum a descoperit o seama de fapte interesante despre casnicie, pe care le impartaseste cititorilor cu hazul, inteligenta si compasiunea ei caracteristice.

Dincolo de aceste „insertii socio-istorice", cum le numeste autoarea, noulmemoir al lui Elizabeth Gilbert este o celebrare a iubirii, cu toate consecintele si complexitatea pe care dragostea adevarata, in lumea adevarata, le atrage dupa sine intotdeauna. Autoarea a formulat cu simplitate, intr-un interviu, concluzia noului ei volum: „Casatoria e o stranie combinatie de vis si realitate, iar noi, cuplurile, ne petrecem viata incercand sa negociem granita dintre cele doua. Am sa spun asta, pentru ca este, cred, cea mai importanta informatie din toata cartea: casatoria nu e un joc pentru oameni tineri.“

Poveste de dragoste arhetipala ce surprinde in acelasi timp esenta sufletului nipon, romanul Tumultul valurilor (Shiosai) a fost ecranizat in Japonia de cinci ori.

Marea ce scalda plajele insulei Utajima nu este un dusman, ci doar o forta in fata careia oamenii trebuie sa stie cand sa plece fruntea si cand sa se razvrateasca. Tot marea le asigura insa supravietuirea locuitorilor insulitei. Din adancurile se ridica plasele pline cu peste, in adancurile ei plonjeaza cautatoarele de perle, aducand la lumina zilei comori delicate. Shinji este un tanar pescar care-si intretine mama si fratele dupa ce tatal le-a fost rapit de valurile nemiloase pentru ca echipajul barcii sale a nesocotit legile nescrise ale navigatiei. Tanara Hatsue, fiica lui Terukichi Miyata, cel mai instarit om din Utajima, se intoarce pe insula pentru a deveni cautatoare de perle, iar marea ii aduce astfel impreuna pe cei doi. Insa tatal lui Hatsue are planuri mari pentru fata lui, iar iubirea tinerilor pare condamnata. Vor reusi cei doi sa infrunte interdictiile si prejudecatile unei lumi traditionale? Sau tocmai atasamentul fata de valorile stravechi si infruntarea lui Shinji cu marea il vor face pe Miyata sa cedeze?

Pana la a fi romanesc, din 1913, Balcicul era doar un spectacol al marii si un seducator amalgam etnic si cultural de la marginea fostului Imperiu otoman. Daca administratia noastra preia un targ modest, pictorii dau aici de Orient in toata splendoarea sa, dar mai ales de un peisaj si de o lumina cu totul aparte. Desi il vizitase in 1915 si vazuse ce era de vazut, regina Maria se indragosteste de Balcic abia in 1924, intr-atat de puternic, incat isi construieste, pe tarmul stancos si salbatic, un adevarat paradis. Se poate spune ca datorita ei, din acest moment, mitul Balcicului nu mai are nevoie de combustia istoriei, este pur si simplu sincron cu realitatea, ba chiar o inraureste, dandu-i o stralucire fara egal in perioada interbelica. Boema artistica, animatorii culturali, scriitorii, arhitectii si chiar si politicienii vin vara de vara la Balcic, infrumusetandu-l si pregatindu-l pentru o promitatoare cariera de statiune marina si culturala.

Ca orice paradis, si Balcicul a fost pierdut. Lucian Boia l-a reconstruit insa atat de bine din farame de memorie, din documente si fotografii de epoca, incat se poate spune ca, printr-o carte atat de frumoasa, am recastigat, simbolic, paradisul pierdut.

„Pentru turism, Balcicul era, intr-adevar, splendid daruit, atat prin pitorescul lui natural, cat si printr-un pitoresc uman, nu mai putin batator la ochi. In totul, era diferit, era altfel. Istorie, legenda, cine mai stie unde era adevarul? De fapt, translatia spre legenda e un semn bun, un simptom de vitalitate. Ramane cu noi doar acea parte a trecutului susceptibila sa starneasca imaginatia. Balcicul este Balcic, tocmai fiindca peste Balcicul real, si transfigurandu-l, s-a asezat un Balcic imaginar.“ (Lucian Boia)

Aventura, umor si poezia clipei trecatoare in Bucurestiul anului 1898

Toata lumea pare vinovata si toti au ceva de ascuns. Iar dragostea, oarba si imprudenta, nu ajuta prea mult la limpezirea lucrurilor. Conu Costache, un politist elegant, pasionat de ceea ce face, trebuie sa dea rapid de urma adevaratilor raufacatori. Marile ziare rivale, Universul si Adevĕrul, sunt implicate, fiecare in alt fel, in ceea ce se pune la cale.

Personajele principale din Viata incepe vineri sunt prinse in noi intamplari: escrocherii, politica, dezordine si povesti de dragoste care nu exclud escrocheria, politica si dezordinea. Le leaga un singur lucru: obsesia pentru viitor. Fiindca, daca asezi in alta ordine cifrele secolului XIX, dai, cu totul pe neasteptate, de secolul XXI. Intr-o singura saptamana, incepand de luni, 23 februarie, si pana duminica, 1 martie, Capitala e zguduita de o multime de evenimente. Si totul porneste de la o conferinta stiintifica tinuta la Ateneu de un doctor tanar si ambitios.

Stiu ca, de foarte multe ori, va simtiti derutati si confuzi in fata ciudateniilor universului cotidian. De multe ori, de foarte multe ori, priviti lucrurile, oamenii, faptele si nu reusiti sa le intelegeti contemporaneitatea. Sunt foarte multe intamplari care par a veni dintr-un trecut pe care il credeati uitat, asa cum sunt rasismul, sclavagismul, partidele comuniste sau fumatul, sau care va sunt complet straine, picate parca din fanteziile futuriste ale scriitorilor science-fiction din Republica Dominicana: veganismul, printul Henry, miscarea Femen, ochelarii Google sau Dan Puric. Pentru dumneavoastra, pentru o mai buna intelegere a lumii si pentru linistea mea, am luat hotararea de a explica pe scurt cine si ce sunt aceste bizarerii care ne traiesc.

Al dumneavoastra,

iepurele mizantrop

In fiecare dintre povestirile acestui volum, Eric-Emmanuel Schmitt dezvaluie cat de puternic este impactul imaginatiei asupra existentelor noastre. Cinci istorii emotionante conduse magistral de un Prospero modern, care ne conving ca visul este adevarata tesatura din care sunt plasmuite intamplarile de zi cu zi.

Pentru a-si vindeca inima ranita, un scriitor se refugiaza la Ostende, pe tarmul anodin si rece al Marii Nordului. Va sta in vila cocheta a Emmei Van A., o fosta frumusete tintuita intr-un scaun cu rotile. Mereu asezata in dreptul ferestrei din salon, Emma pare sa priveasca spre marea schimbatoare, dar ochii ei nu vad decat imagini din trecut. Un trecut in care, marturiseste ea, a trait o iubire aproape imposibila, alaturi de un barbat cu sange princiar. Sa fi fost aceasta femeie fragila capabila de gesturile indraznete, de imbratisarile senzuale pe care le evoca, sau imaginatia ei se hraneste din miile de volume ale bibliotecii din Vila Circe.

Alaturi de personajele acestui volum, cititorul va incerca sa distinga evanescentul adevar al unei vieti. Admiratia unui orb care ii este pacient o face pe timida si complexata Stéphanie sa se vada cu alti ochi. Pedantul Maurice Plisson nu mai deosebeste casuta idilica unde-si petrece vacanta de teatrul unor misterioase comploturi oculte. Gabrielle de Sarlat descopera dupa 30 de ani de casnicie adevaratul chip al sotului ei, iar femeia cu buchetul asteapta zi de zi un necunoscut, sau poate necunoscutul. Cu mana sigura, autorul schiteaza destinul fiecaruia la hotarul dintre aparenta si esenta, dintre realitate si vis.

La sfarsitul anilor '90, pornind de la jurnalul sau tinut inca din adolescenta, Monica Lovinescu a reconstituit o intreaga lume: lumea secolului care tocmai se incheia. S-a nascut astfel un volum de memorii cum nu sunt multe in literatura romana, un volum care restituie multimea chipurilor acestei lumi, mai senine sau mai framantate - Bucurestii copilariei si tineretii, instaurarea comunismului in Romania, exilul parizian si apoi colaborarea la postul de radio Europa Libera. Tabloul zugravit de autoare se alcatuieste deopotriva din portrete si din atmosfera care le inconjoara, din intamplari si din semnificatiile pe care le dezvaluie. Mai presus de toate insa, amintirea este strajuita de o inalta constiinta morala, aceeasi care a tinut treaza, in sufletele ascultatorilor sai „pe unde scurte“, deopotriva speranta ca normalitatea este cu putinta si ideea ca ea nu poate fi decat rodul unei necurmate lupte. Este si legatul cel mai insemnat pe care La apa Vavilonului ni-l transmite noua, celor de azi.

In sfarsit, cei mici primesc raspunsuri la cele mai mari intrebari ale lor. Si nu de la oricine, ci de la niste oameni foarte importanti!

Copiii au un talent nemaipomenit sa puna intrebari incuietoare: De ce e marea sarata De ce nu pot sa ma gadil singur? Cine a scris prima carte? De unde vine binele? Cum se indragostesc oamenii? De ce nu putem trai vesnic? si multe altele. Nu e deloc usor sa le faci fata si sa le dai raspunsuri potrivite pentru varsta lor. Aceasta carte este o colectie de peste o suta de intrebari trimise chiar de copii pentru a primi raspunsuri din partea unor specialisti cunoscuti si apreciati dintr-o multime de domenii: oameni de stiinta, scriitori, filozofi, vedete de televiziune, sportivi, muzicieni. Raspunsurile lor, unele elaborate si documentate, altele jucause si provocatoare, au, toate, o calitate esentiala: deslusesc numeroase probleme importante ale vietii si ale lumii in care traim traducandu-le pe intelesul copiilor. O carte care-i va face si mai curiosi pe viitorii oameni importanti si-i va scoate cu siguranta din incurcatura pe parintii asaltati de curiozitatea lor!

Dupa douazeci si patru de ani de viata libera, Romania e tot in tranzitie. Ea isi aminteste de unde a plecat, dar nu mai stie exact – daca o fi stiut vreodata – unde isi propune sa ajunga. Mereu pe drum, eterna si fascinanta pentru unii, pur si simplu surprinzatoare pentru altii, Romania de azi e un spatiu in care se amesteca toate culorile, sunetele si aromele. Dincolo de verdicte si generalizari, dincolo de exasperari de-o zi si bucurii de-o ora, un lucru e sigur: traim intr-un spatiu unde plictiseala nu e doar interzisa, ci si imposibila. Prin comparatie cu Romania de-acum douazeci de ani, cea de azi e vesela si, vorba cantecului, „cu bujori in obrajori“. Prin raportare la ideal, avem, fireste, motive de incruntare. In cele treizeci de texte din Maimuta carpatina, Radu Paraschivescu incearca sa gaseasca explicatii pentru cateva fenomene care ne coloreaza strident viata de zi cu zi: voluptatea excesului, tabloidizarea zonelor pe care le credeam necontaminabile, triumful antimodelelor, comportamentele papuase etc. Cu toate acestea, Maimuta carpatina nu e scrasnetul unui ciufut, ci mai degraba expresia unei sperante. Aceea ca normalitatea va inceta – nu se stie cand si nu se stie cum – sa aiba statut de exceptie.

Cum a fost omul Eminescu? Cine, daca nu contemporanii lui, ar putea raspunde la aceasta intrebare?

Unii l-au cunoscut pur si simplu, altii i-au fost prieteni nedespartiti. Cu totii ne spun cate o poveste, iar povestile lor adunate laolalta spun, intreaga, povestea vietii lui. La capatul ei, dincolo de cliseele cu care ne-am obisnuit, apare un om care stia ca nimeni altul, in anii tineretii, sa se bucure de viata, dar care, ca nimeni altul, a indurat apoi calvarul ei. De aceea Eminescu face parte dintre cei putini care, iesind din conditia obisnuita a umanului, au facut-o pe aceasta vizibila pentru toti ceilalti. Cei mai multi dintre contemporani au inteles asta abia dupa ce plinul sau de fiinta a fost pus in lumina odata cu disparitia lui. Faptul de a-l fi vazut pe Eminescu a insemnat dintr-odata foarte mult. Asa cum va putea sa insemne, dupa lectura acestei carti, si pentru cititorul de azi. Incheind-o, el isi va putea spune: „Si eu l-am vazut pe Eminescu!“

Lista autorilor in ordinea aparitiei in volum: Matei Eminescu, Corneliu Botez, Ioan Sbiera, Vasile Vircol, Ioan Mihu, Teodor V. Stefanelli, Ioan Cotta, Iacob Onea, Alexandru Uilacanu, Petru Uilacanu, Nicolae Petra-Petrescu, Nicolae Densusianu, Elie Damian Domsa, Ioan Orga, Stefan Cacoveanu, Dimitrie Teleor, Mihai Pascaly, Ieronim Baritiu, Ioan Slavici, Samoil Isopescu, Iosif Vulcan, George Panu, Nicolai Andriescu Bogdan, Ion Creanga, Livia Maiorescu-Dymsza, Heimann Hariton Tiktin, Moses Gaster, Augustin B. Sinceleanu, Constantin Meissner, Ioan S. Ionescu, Iacob Negruzzi, Nicolae Gane, Cleopatra Poenaru Lecca, Grigore Paucescu, Zamfir C. Arbore, Mite Kremnitz, Ioan Al. Bratescu-Voinesti, Sofia Stefanovici, Titu Maiorescu, Constantin Popazu, H. Obersteiner, A. Chibici-Ravneanu, Petru Missir, Alexandru Vlahuta, Miron Pompiliu, A. C. Cuza, Eugeniu Sperantia, Gheorghe Bojeicu, Artur Gorovei, Ion Paun-Pincio, Nicolae Iorga, Ioan Simionescu, Ioan N. Roman, M. V. Mavrodin, Alexandru Vlahuta, Mihail Braneanu, Leon Gheorghe Nicoleanu, Nicolae Petrascu, Alexandru Sutu, Zaharia Petrescu, Ioan Russu-Sirianu, Septimiu Sever Secula, Maria Gavrilescu, I.L. Caragiale, Alexandru Obedenaru, Gheorghe Eminescu, Ionel Teodoreanu, Andronic Taranu, Vasile Scanteie, State Dragomir, Nicolae Zaharia.

Selectie, note, cronologie si prefata de Catalin Cioaba

„...O carte despre mine si timpul pe care l-am strabatut: un timp in ebulitie, bulversat de vantul batand mereu din alta directie a istoriei, spulberand sensurile, dar nu si incapatanarea mea de a le intelege. Nu am scris aceasta carte pentru a transmite un adevar pe care eu il detin, ci pentru a gasi un adevar de care eu am nevoie. Sensul ei nu este sa acopere, ci sa descopere ceva.“ (Ana Blandiana)

„Feminitatea incoronata, nobletea superb, infantil sau parsiv alintata... Sensibilitate, senzualitate, instinct si educatie, deghizament, arta disimularii, one-woman show cu efecte invariabil seducatoare. Feminitatea ultragiata, a carei naturala, inocenta vulnerabilitate se vede calcata in copitele unei istorii bestiale, trecand umilitor din avutie, adica din confortul domestic al gospodariei taranesti, sau din efervescenta saloanelor culturale, in animalitatea carcerei, mizeria interogatoriilor si duhorile dormitoarelor colective. Si feminitatea spirituala, initial etic, apoi afectiv si civic arhitecturata conform oprelistilor, cruzimilor, aberatiilor si malformarilor specifice unei istorii in care omul devenise doar o cifra in statisticile ororii. Intr-o Romanie (si-o lume) a deriziunii, marlaniei si pustiitorului relativism postmodern, iata ca avem cui ne pleca fruntile, cuminte si recunoscator, cu buna-cuviinta datorata celor care ne pot fi (ar trebui sa ne fie) oricand modele de viata...“ (Dan C. Mihailescu)

Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Camarasescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Jeni Acterian, Pia Pillat, Cornelia Pillat, Annie Bentoiu, Ecaterina Balacioiu Lovinescu, Lena Constante, Adriana Georgescu, Oana Orlea, Anita Nandris

Novecento a fost ecranizat de Giuseppe Tornatore in anul 1998, cu titlul La leggenda del pianista sull'oceano(Legenda pianistului de pe ocean), cu Tim Roth in rolul principal.

Intr-o dimineata, dupa ce toti calatorii au debarcat, marinarul Danny Boodmann descopera in luxosul salon de bal al transatlanticului Virginian o cutie de carton. In ea – un nou-nascut, pe care matrozul se hotaraste sa-l adopte, dandu-i numele secolului care de-abia incepea: Novecento. La opt ani, cand Danny Boodmann moare, micul Novecento ramane pentru a doua oara al nimanui. Adoptat din nou, de data aceasta de capitan si de intregul echipaj, baiatul isi dezvaluie talentul extraordinar: este un pianist desavarsit, care seara, alaturi de orchestra vasului, ii incanta pe pasagerii bogati de la clasa intai, iar noaptea, de unul singur, le ofera umililor calatori de la clasa a treia o muzica supraomeneasca, menita sa alunge orice urma de nefericire. Si totusi, cum de poate Novecento, care nu a coborat niciodata de pe vas, sa cante despre toata frumusetea lumii.

„Pamantul e un vapor prea mare pentru el, asadar n-a coborat niciodata pe uscat. Vaporul e micul lui pamant plutitor. Aici incepe si se sfarseste lumea. Cartea aceasta e un micro-roman, o drama, un poem sau doar o fermecatoare improvizatie pentru pian si trompeta. Cititi-o ca pe o parabola (lumea-vapor, omul-calator) sau ascultati-o relaxati, ca si cum, in drum spre America, ati descoperi deodata o melodie care v-ar umple sufletul.“ (Ioana Parvulescu)

Filocalia sau Culegere din scrierile sfintilor parinti, care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi

Volumul I

Sfantul Antonie cel Mare ♦ Evagrie Ponticul ♦ Sfantul Ioan Casian ♦ Nil Ascetul ♦ Marcu Ascetul ♦ Diadoh al Foticeii ♦ Isaia Pustnicul

Traducere din greceste, introducere si note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae