Istorie & politologie

In ultimii ani s-a inregistrat un reviriment neasteptat si, totodata, perfect explicabil al popularitatii familiei regale in randul romanilor. Diverse sondaje de data recenta arata ca de la an la an poporul ii „pretuieste“ tot mai mult pe exponentii Casei Regale, fara insa a agrea in mod deosebit ideea revenirii tarii la statutul de monarhie constitutionala. In acest aparent paradox se ascunde mai degraba nevoia unei mai puternice si mai stabile reprezentari a autoritatii la nivel national si international, nevoie izvorata cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, in buna masura, meritoriu – si din frustrarile actuale provocate de o clasa politica dezbinata, lipsita de proiecte comune.

Este oare, in aceste conditii, oportuna ideea organizarii unui referendum pe tema reintoarcerii la monarhie? Si, presupunand ca poporul ar opta prin referendum pentru asa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru Romania, desi in istoria mondiala drumul inapoi de la republica la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al institutiilor si al mentalitatii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia sustine ca, dincolo de raspunsurile mai mult sau mai putin nuantate, singura certitudine in toata aceasta dezbatere ramane deocamdata necesitatea primenirii societatii. In lipsa acesteia, orice monarhie ar functiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republica.

„Se simte un freamat in zona promonarhica a societatii romanesti. Numarul sustinatorilor monarhiei e in crestere (chiar daca, in ansamblu, ramane minoritar). Sa fie aceasta solutia pentru Romania? Intrebarea, desi tinteste spre viitor, n-are cum sa faca abstractie de trecut. Am adunat in paginile acestei carti tot ce mi s-a parut esential in „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei si pana astazi.“ (Lucian Boia)

„Ramane de netagaduit faptul, verificat pana azi, de la o generatie la alta, ca in societatea romaneasca persoana investita cu autoritate ajunge sa reprezinte mai mult decat institutia in sine, iar normele, fie ele si constitutionale, sunt cu deosebire elastice. «Ce bine e cand o tara are un suveran inteligent», i-a spus odata regele Carol I lui Petre P. Carp. Raspunsul acestuia din urma – politician renumit pentru replicile lui memorabile – a cazut, taios si definitiv: «Nu, Maiestate, ci o dinastie e intr-adevar intemeiata numai cand [tara] poate respecta pe un rege prost». Altfel spus, intr-un sistem cu adevarat functional, capacitatile intelectuale ale suveranului sunt indiferente, si chiar e de dorit ca acesta sa nu faca prea mare uz de ele. Regele intruchipeaza punctul fix al edificiului national, si rostul sau, inalt simbolic, nu este acela de a se agita pe scena publica si de a cauta solutii la problemele curente.“ (Lucian Boia)

„In Stalinism pentru eternitate, facand istoria politica a comunismului romanesc, Vladimir Tismaneanu consacra un tip de analiza intens etica si pasionala, in care competenta istorica se impleteste strans cu experienta personala si cu revendicarea dreptului sentimentelor morale de a avea o voce in istorie. Prin stilul pasionat al analizelor sale, el incearca sa ofere o voce publica sentimentelor pe care istoria secolului trecut le inecase in dispret: bunele sentimente morale.“ (Horia-Roman Patapievici)

„Vladimir Tismaneanu este un Marcel Proust al comunismului romanesc.“ (Mircea Cartarescu)

„Rodul a douazeci si cinci de ani de reflectie pe marginea comunismului romanesc, volumul lui Vladimir Tismaneanu este sortit clasicizarii: cea mai profunda si bine informata istorie a sectei iluminate bolsevice din Romania de la origini pana azi, cartea de fata e o veritabila capodopera.“ (Mircea Mihaies)

„Comunismul a fost o experienta esentiala a secolului XX, o experienta pe cat de cosmaresca, pe atat de importanta. Comunismul ne-a marcat pe toti, ne-a mutilat pe toti. Inca nu dispunem de o istorie integrala a partidului comunist polonez. Nu s-a scris inca – in pofida multor publicatii pretioase – o istorie profesionista a guvernelor comuniste din tara noastra. Vladimir Tismaneanu, reputat istoric si analist romano-american, a scris o istorie a comunismului din Romania care se citeste dintr-o singura suflare. In fond, aceasta istorie este varianta romaneasca a destinului nostru comun, am putea chiar spune – e Polonia reflectata in oglinda stramba a lui Dracula.“ (Adam Michnik)

„Stalinism pentru eternitate este prima sinteza remarcabila de istorie a comunismului autohton, care imbina adecvat trei mari categorii de izvoare istorice: documentele de arhiva, sursele deschise (documentele de partid), marturiile orale. Se adauga explorarea unei impresionante literaturi de specialitate, care plaseaza comunismul romanesc in contextul sau est-european si ii surprinde evolutia in conexiune cu desfasurarile de la Moscova si din intreg spatiul sovietic. Nu in ultimul rand, este o istorie a comunismului din Romania cu o puternica dimensiune comparatista.“ (Cristian Vasile)

„Aceasta carte e rezultatul a circa 25 spre 30 de ani de pasiune, aproape obsesie, in sensul bun, de scormonire a trecutului. Atunci cand am inceput sa ma ocup de comunismul romanesc, se ocupa si el de mine, drept care am plecat din Romania si am lasat o tara si o familie aici. Stalinism pentru eternitate este incununarea unui proiect stiintific si in egala masura incununarea unui proiect moral. Am convingerea ca a cunoaste ce s-a petrecut in secolul XX – comunismul in general, comunismul in particular, fascismul, totalitarismul –, a cunoaste aceste tragedii este o obligatie morala, pentru o umanitate care doreste sa iasa din cosmar.“ (Vladimir Tismaneanu)

„O imbinare de rigoare stiintifica, manie si durere, Stalinism pentru eternitate explica de ce ii este atat de greu Romaniei sa devina o tara normala.“ (David-Pryce Jones)

„E Biblia istoriei comunismului romanesc. Ar putea fi, totodata, un foarte bun punct de plecare pentru o dezbatere despre trecutul comunist al Romaniei. Un trecut inca neasumat, din pacate.“ (Cristian Patrasconiu)

„Numele lui Vladimir Tismaneanu este sinonim cu analizele patrunzatoare despre politica in Europa de Est si Centrala in secolele XX si XXI, iar aceasta carte nu este o exceptie. Desi, in limba engleza, lucrarile unor Ghita Ionescu, Robert King si, in special, Michael Shafir au contribuit in chip major la istoria P.C.R., Tismaneanu, prin concentrarea asupra acestei formatiuni, ne ofera primul studiu care exploreaza corelatiile istorice si structurale dintre comunismul romanesc si evolutiile din perioada postcomunista. O subtila examinare a naturii si dinamicii comunismului romanesc, ca si a fluctuatiilor politice specifice tranzitiei dinspre socialismul de stat catre o democratie incipienta, cartea sa ofera o baza inestimabila pentru orice studiu comparativ al iesirii din comunism in Europa Centrala.“ (Dennis Deletant)

„Autorul reuseste aici mai mult decat o simpla investigatie analitica a odiseei politice a Partidului Comunist Roman. El examineaza si identifica etosul neobisnuit al acestuia: dimensiunile sociale, psihologice si experimentale si exprimarea in plan politic a statutului sau de partid paria.“ (Ken Jowitt)

Cartile lui Lucian Boia sunt mai mult decat reelaborari polemice, in sensul demitologizarii si inlaturarii locurilor comune din istoria si, implicit, din mentalitatea romaneasca. Miza reala o reprezinta scrierea unei istorii europene comune, dincolo de prejudecati si de teoriile general acceptate. Iar cartea de fata constituie expresia sintetica, necesara si lamuritoare, a ideilor de pana acum ale autorului, avand ca tematica principala ceea ce el numeste „evenimentul fondator al lumii in care traim“. Primul Razboi Mondial ramane, prin problematica morala, prin amploarea fenomenului si prin consecintele dezastruoase, materializate nemijlocit in cea de-a doua conflagratie mondiala, una dintre cele mai zguduitoare drame din istoria moderna. Sistemul de la Versailles ramane actul de nastere al Europei din zilele noastre. La ce bun sa rediscuti vinovatiile sau responsabilitatile, deja de mult stabilite si chiar asumate? De ce ar fi potrivit sa se rescrie „semantica“ urmarilor imediate sau cu bataie foarte lunga? Are rost sa-i identificam pe invingatori si pe invinsi, cand poate, de fapt, Europa a fost marele perdant? Daca ne dorim ca istoria acestui continent sa insemne mai mult decat o simpla juxtapunere de istorii nationale, fiecare rodandu-si si reciclandu-si, intre propriile granite, propriile mituri si „idei de-a gata“, e necesar sa facem, cu obiectivitate si cu deschidere, exercitii de imaginatie precum aceasta carte, sa cautam implicatiile mai profunde ale intamplarilor si sa gasim un echilibru in interpretare. In mod cert, Primul Razboi Mondial ne determina sa privim lucrurile si intreaga noastra evolutie cu mai multa intelepciune.

„Se implinesc o suta de ani de la declansarea Primului Razboi Mondial. Putine episoade ale istoriei raman atat de adanc ancorate in memoria colectiva. Perfect explicabil: este evenimentul fondator al lumii in care traim. Multa vreme vazut strict in termeni conflictuali (dreptatea noastra, vinovatia altora), Primul Razboi Mondial isi cauta acum o elaborare deschisa si libera de prejudecati, susceptibila de a fi impartasita de toate partile candva in conflict. Ceea ce propun acum se inscrie in acest curent de reelaborare istoriografica. Nu este o istorie «completa», ci un comentariu: o suita de interpretari, in jurul unor probleme-cheie.“ (Lucian Boia)

„O istorie fara Primul Razboi Mondial ramane posibila, macar in planul strict al imaginarului. O istorie cu adevarat fabuloasa, fiindca fara Primul Razboi Mondial nu s-ar fi petrecut o multime de evolutii ulterioare. Lumea de azi ar arata altfel. Desigur, singura istorie e cea care s-a petrecut: cu Primul Razboi Mondial la locul lui. Insa discutia asupra alternativei nu e lipsita de interes in planul teoretic al istoriei: ne indeamna spre luarea in considerare a unui mecanism cauzal mai complex si mai subtil, mai putin tiranic si mai putin previzibil decat schema explicativa cu care s-au obisnuit istoricii.“ (Lucian Boia)

Pana la a fi romanesc, din 1913, Balcicul era doar un spectacol al marii si un seducator amalgam etnic si cultural de la marginea fostului Imperiu otoman. Daca administratia noastra preia un targ modest, pictorii dau aici de Orient in toata splendoarea sa, dar mai ales de un peisaj si de o lumina cu totul aparte. Desi il vizitase in 1915 si vazuse ce era de vazut, regina Maria se indragosteste de Balcic abia in 1924, intr-atat de puternic, incat isi construieste, pe tarmul stancos si salbatic, un adevarat paradis. Se poate spune ca datorita ei, din acest moment, mitul Balcicului nu mai are nevoie de combustia istoriei, este pur si simplu sincron cu realitatea, ba chiar o inraureste, dandu-i o stralucire fara egal in perioada interbelica. Boema artistica, animatorii culturali, scriitorii, arhitectii si chiar si politicienii vin vara de vara la Balcic, infrumusetandu-l si pregatindu-l pentru o promitatoare cariera de statiune marina si culturala.

Ca orice paradis, si Balcicul a fost pierdut. Lucian Boia l-a reconstruit insa atat de bine din farame de memorie, din documente si fotografii de epoca, incat se poate spune ca, printr-o carte atat de frumoasa, am recastigat, simbolic, paradisul pierdut.

„Pentru turism, Balcicul era, intr-adevar, splendid daruit, atat prin pitorescul lui natural, cat si printr-un pitoresc uman, nu mai putin batator la ochi. In totul, era diferit, era altfel. Istorie, legenda, cine mai stie unde era adevarul? De fapt, translatia spre legenda e un semn bun, un simptom de vitalitate. Ramane cu noi doar acea parte a trecutului susceptibila sa starneasca imaginatia. Balcicul este Balcic, tocmai fiindca peste Balcicul real, si transfigurandu-l, s-a asezat un Balcic imaginar.“ (Lucian Boia)

„Aşa ne-a fost dat: să trăim o epocă de răscruce. Fascinantă sau derutantă, în funcţie de percepţia şi gradul de adaptabilitate ale fiecărui individ. O istorie se încheie şi o alta prinde contur. Nu este sfârşitul lumii, dar e ceva ce oarecum îi seamănă: sfârşitul unei lumi. O lume apune şi se întrevăd, ca prin ceaţă, contururile nedesluşite ale unei lumi noi.“

„S-a întâmplat la un moment dat ceva ieşit din comun. Miracolul Occidentului. Ar fi putut să nu se întâmple? Cine poate şti? S-a ivit o civilizaţie altfel decât celelalte, care a împins omenirea pe drumul unde se află astăzi. Aroganţa Occidentului a fost pe măsură. În raport cu «ceilalţi», puterea lui a atins o cotă înspăimântătoare. Ne dăm seama astăzi că a fost doar o fază a istoriei. Dar a putut să pară – atât de mare ajunsese să fie distanţa – că e un dat fundamental al unei umanităţi ierarhizate.“ (Lucian Boia)

Se sfârşeşte o lume • Cum merge istoria • Miracolul occidental • Un Occident tot mai mic • Autodeprecierea • Dispariţii: femeia şi rasele • Viaţa de apoi sau zece ani în plus • Naţiunile şi Europa • Impasul democratic • Un deficit de utopie • „Ceilalţi" • Accelerare sau ruptură? • Amestecul • Trei scenarii europene • China, şi iar China • Încălzirea globală şi Noul Nord • Scenarii blânde, scenarii rele • Într-un fel sau altminteri

Emil Cioran

S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti.

Era nevoie, după un lung şir de tentative intransigente, dar neizbutite, de judecata fină a unui istoric precum Lucian Boia care să pondereze şi iacobinismul, şi îngăduinţa faţă de cei care, în numai două decenii, din cauza amalgamului de idei abstracte şi de orgolii personale, cad în capcanele istoriei.

Autor al unor erudite studii de istorie şi filozofie a istoriei apărute în Franţa, premiat de Academia Franceză, profesorul Neagu Djuvara lasă la o parte de data aceasta tonul academic, pentru a povesti tinerilor – şi celor mai puţin tineri – istoria românilor. Cartea e o privire sintetică şi originală asupra momentelor-cheie din trecutul nostru, fără tabuuri sau prejudecăţi, scoţând la lumină întâmplări mai puţin cunoscute, dar revelatoare.

Este Tragedia Germaniei o lucrare de istorie revizionistă? O reorientare către „germanofilie“ a unui autor care este notoriu pentru inaderenţa la orice curent interpretativ major şi comod? Categoric nici una, nici alta.