Literatură
-
Papadiile (ebook)15.86 LEI
Scris cu intermitențe, ultimul mare roman al lui Kawabata a fost publicat în foileton în revista Shinchō între 1964 și 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când își ia viața, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra textului. În 1970, sinuciderea bunului său prieten scriitorul Yukio Mishima îi subminează și mai mult starea de sănătate, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata.
Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.
-
Elixirul dragostei (ebook)18.17 LEI
Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate?
Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?
Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în acest roman epistolar, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.„În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincţia dintre dorinţă şi sentiment. Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)
-
Matase (ebook)14.21 LEI
O minunată alchimie țese, din fire impalpabile, acest roman devenit o carte-cult în peste 40 de țări. În 2007 a fost ecranizat de François Girard, cu Michael Pitt, Keira Knightley, Alfred Molina, Sei Ashina și Kōji Yakusho în rolurile principale.
La 1861, o epidemie care ucide viermii de mătase amenință să aducă ruina în înfloritorul orășel francez Lavilledieu, unde șapte filaturi produc prețioasele fire din care se țese senzualul și inefabilul material. Singura soluție este o călătorie până în îndepărtata Japonie, unde crescătoriile nu au fost afectate. Străinilor nu le este însă îngăduit să intre în Țara Soarelui-Răsare, iar periculoasa misiune îi este încredințată tânărului Hervé Joncour, care și-a abandonat cariera militară în favoarea mătăsii. Traversând toată Europa și Asia, el ajunge „la capătul lumii“, iar acolo, pe domeniul seniorului Hara Kei, are loc întâlnirea care îi va schimba viața. Pendulând între cele două lumi și între două femei – soția din Franța și iubita intangibilă din Japonia, amândouă în așteptare –, Hervé Joncour străbate continente și cartografiază teritoriile pline de neprevăzut ale iubirii.
-
Laur (ebook)23.23 LEI
Considerat o capodoperă a literaturii ruse actuale, bestsellerul Laur este de două ori câştigător al Premiului Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – pe 2013. A primit, în acelaşi an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Este tradus în peste douăzeci de ţări.
-
O vara ce nu mai apune ( ebook )20.19 LEI
„Borges însuşi n-ar fi putut s-o spună mai frumos: «Nu există paradis în absenţa luminii». După cum nu există întreprindere mai delicată – şi totodată aventură mai palpitantă – decât întoarcerea pe urmele propriilor paşi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decât pe memoria retinei. Prozele lui deschid cărări spre o lume populată de personaje asupra cărora timpul şi-a făcut lucrarea după cum a poftit. Ruba extrage amintiri din mâlul trecutului, le spală în soarele unei zile de toamnă şi le aşază pe catifea, sub ochii noştri, ca pe nişte ţăndări de pietre preţioase.
Forţa evocatoare şi talentul confesiv fac din O vară ce nu mai apune paşaportul spre ţinuturi şi oameni din alt loc şi din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre şaradele vieţii, despre farsele, descompunerile şi recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenţa dintre istorie, geografie şi biografie. Le citeşti cu emoţia elevului care, pe vremuri, aştepta ca soarele să prindă în raza lui picătura de cerneală suspendată în vârful peniţei. Apoi îţi vine să mângâi paginile şi să mulţumeşti celui care răstoarnă miere peste creştetele noastre. Fiindcă tocmai ai avut parte de ceva frumos şi sfâşietor." (Radu PARASCHIVESCU) -
Despre nerabdarea de a fi rabdator ( ebook )15.22 LEI
„Când, odată sorbiţi de fluxul demenţial al oraşului, vă veţi ciocni de mersul enervant de încet al unui zdrahon cu părul alb, păşind agale, boiereşte pe lângă pereţi, să ştiţi că-i foarte posibil ca eu să fiu acela. Ca să fiţi siguri de asta, plasaţi fulgerător îndemnul Hai, tataie, hai mai repede. Dacă veţi auzi răspunsul mulcom Poftiţi, luaţi-o dumneavoastră înainte, că eu nu mai am unde să mă grăbesc, atunci nu mai e loc de îndoială: eu sunt ăla.“ (Dan C. MIHĂILESCU)
-
Fata de la marginea vietii ( ebook )31.35 LEI
„Unele dintre micile istorii adunate aici sunt basme, altele povestiri, altele, până la urmă, fragmente de jurnal. Toate sunt în definitiv amintiri, reale sau inventate. Nu imagini ale realităţii, ci ale minţii care o decupează din hiperrealitatea noastră de toate zilele.
Au fost presărate până acum în multe dintre cărţile mele, în alte contexte şi cerând o altă lectură. M-am gândit să le strâng, pentru plăcerea cititorului, între coperţile unui singur volum, nu pentru că aş crede foarte mult – deşi cred – în calităţile prozei scurte, ci mai ales pentru că am o credinţă de neclintit în poezie.
N-am prea avut de ales în alcătuirea acestei culegeri de «povestiri alese». Am lăsat doar să intre texte de o lungime rezonabilă, pe care m-am amuzat să le aşez într-o ordine oarecare, dar altfel le-am lăsat să colaboreze, să se alieze, să se înfrunte, să se submineze-ntre ele ca orice grup de necunoscuţi adunat între zidurile unei odăi.
Sperând ca până la urmă să iasă de-aici mallarméanul «beau livre».“ (Mircea CĂRTĂRESCU) -
Manualul razboinicului luminii (ebook)17.15 LEI
În stilul său inimitabil, Paulo Coelho ne ajută să descoperim războinicul luminii din noi. În scurte pasaje pline de inspiraţie, suntem invitaţi să pornim pe calea războinicului: cel care apreciază miracolul de a fi în viaţă, cel care acceptă eşecul şi cel a cărui căutare îl face să devină ceea ce doreşte să fie.
-
Diavolul si dra Prym (ebook)20.19 LEI
Diavolul si domnisoara Prym este o poveste incarcata de emotie, in care integritatea fiintei umane este supusa unui test cumplit.
-
Veronika se hotaraste sa moara (ebook)18.17 LEICartea lui Paulo Coelho vorbeşte despre cei care nu intră în tiparele considerate normale de către societate. Vorbeşte despre nebunie şi despre nevoia de a descoperi un alt mod de viaţă a acelor oameni care se confruntă cu prejudecăţile celorlalţi fiindcă gândesc diferit.
-
Pescarusul Jonathan Livingston (ebook)14.10 LEI
În 2013 Richard Bach a descoperit între manuscrisele lui de tinereţe o parte a patra a poveştii, pe care nu i-o trimisese editorului său în 1970. O întâmplare plină de miez, căci acest capitol final avertizează asupra schimbărilor primejdioase ce îi pândesc, cu trecerea timpului, pe adepţii unei discipline spirituale: aceasta se poate transforma în ritual mecanic, golit de sens, învăţăturile devin dogmă, iar libertatea deplină a căutării este ameninţată de intoleranţa celor cantonaţi în certitudini comode.
-
Intre prieteni (ebook)15.22 LEI
Părinţii îşi sacrifică relaţia cu propriii copii de dragul unor idealuri la care nu pot renunţa, iar copiii lor, odată deveniţi adulţi, caută instinctiv o fericire la care visează să ajungă în afara hotarelor kibbutzului. „Între prieteni explorează strălucit relaţiile nesigure şi sensibile dintre bărbaţi şi femei, dintre părinţi şi copii, dintre prieteni şi duşmani, într-un limbaj care se potrivește perfect cu tonul laconic al naraţiunii.“ (Guardian)
-
Cei doi domni din Bruxelles (ebook)20.19 LEI
Modesta croitoreasa Genevieve nu banuieste ca viata ei banala in cartierul popular Marolles din Bruxelles este urmarita cu sufletul la gura de un cuplu de binefacatori misteriosi care traiesc astfel prin procura experientele ce le sunt refuzate. Intr-un orasel din Hainaut, taciturnul doctor Heymann este mai atasat de cainele lui ciobanesc decat de semenii sai. Fie ca se afla la Viena, fie la Copenhaga, intre Constanze si Georg intervine mereu umbra unui tert. In indepartata Islanda, Magnus si Alba traiesc cosmarul pierderii unui copil, iar la Paris Séverine si Benjamin il traiesc pe cel de a nu fi avut unul.
In cele cinci nuvele din volumul de fata, Eric-Emmanuel Schmitt incearca sa aduca la lumina iubirile invizibile, cele despre care nu se vorbeste niciodata, pe care nimeni nu le va ghici, inaccesibile uneori chiar si pentru cel care le incearca. Deși mereu trecute sub tacere, aceste sentimente sunt reale; mai mult, ele alcatuiesc adevarul unui destin.
-
Sumki (ebook)14.10 LEI
Un microroman emotionant despre calatoria frumoasa si dificila de la copilarie spre adolescenta, narat cu toata forta si delicatetea lui Amos Oz.
Sumki e un baiat de 11 ani din Ierusalimul inca ocupat de britanici dupa al Doilea Razboi Mondial. Bicicleta primita in dar de la unchiul excentric care-l rasfata promite sa fie inceputul unei aventuri minunate. Dupa debutul spectaculos, ziua ii aduce lui Sumki nenumarate rasturnari de situatie, dar nu tocmai cele visate de temerarul biciclist. Baiatul va simti ce inseamna tradarea, frica, rusinea, abandonul. Iar seara va descoperi iubirea.
-
Walkiriile (ebook)20.19 LEI
Walkiriile graviteaza in jurul unui om care vrea sa-si schimbe viata si sa-si implineasca un vis: va merge in desertul Mojave, unde spera sa-si intalneasca ingerul calauzitor, reusind astfel sa se cunoasca pe sine si sa inteleaga lumea. De la Maestrul lui spiritual, J., Paulo stie ca desertul nu este un loc pustiu, ci ascunde sansa unor intalniri neasteptate. Acolo, departe de valtoarea vietii de zi cu zi, se afla un tanar Maestru al Traditiei si un grup de femei razboinice, Walkiriile, care cutreiera calare desertul. Iar ele il vor ajuta pe Paulo sa-si implineasca visul. Paulo si femeia iubita, Chris, strabat intinderile de nisip, intr-un periplu ce se va dovedi, mai presus de toate, o calatorie interioara care le va pune la incercare sentimentele si credinta, dar ii va calauzi spre adevarata Dragoste si Cunoastere.
Una dintre cele mai importante opere ale lui Paulo Coelho, roman surprinzator si plin de mister, Walkiriile evoca o uluitoare experienta umana si spirituala survenita in viata autorului la scurt timp dupa ce Alchimistul a vazut lumina tiparului.
-
Brida (ebook)21.20 LEI
O poveste emotionanta despre iubire, mister si curaj
Brida este o tanara care crede ca exista o punte intre vizibil si invizibil. In cautarile ei, intalneste un intelept care o invata sa-si infranga temerile si o femeie care o invata sa danseze ascultand muzica tainica a lumii. Amandoi vad ca ea are un dar, insa stiu ca acest dar nu are valoare decat daca ea ajunge sa-l descopere de una singura.
„Marele talent al lui Paulo Coelho pare a fi usurinta cu care li se adreseaza tuturor in acelasi timp. El este un dascal indulgent si totodata plin de empatie.“ (Dana Goodyear, The New Yorker)
-
Adulter (ebook)22.32 LEI
Linda tocmai a implinit 31 de ani si, in ochii celorlalti, are o viata perfecta – o casnicie exemplara, doi copii reusiti, o cariera de succes si o casa luxoasa in Geneva. De fapt, ea se afla la capatul puterilor, intr-atat o oboseste mimarea unei fericiri pe care nu o simte. Numai ca intr-o zi il reintalneste pe Jacob, un fost coleg de care fusese indragostita in adolescenta, ajuns acum un om politic influent. In timpul interviului pe care acesta i-l acorda, in ziarista de succes se redesteapta o pasiune de mult uitata. Linda va incerca sa traiasca deplin aceasta iubire imposibila, si nu-si va gasi fericirea pana nu-si va explora fara teama abisurile sufletului. Romanul Adulter ilustreaza criza existentiala a unei tinere femei din zilele noastre, surprinzand cu finete psihologica incercarile prin care trece pentru a se regasi.
„Un roman care combina teme delicate precum depresia, infidelitatea si rutina casniciei, presarate cu misticismul caracteristic acestui vrajitor al literelor.“ (O Globo Extra, Brazilia, 2014)
-
Vrajitoarea din Portobello (ebook)23.33 LEI
S-a nascut in Romania si nu avea nici un nume.
In Beirut, parintii adoptivi ii spun Sherine.
Apoi primeste numele zeitei intelepciunii, Atena. Calatoreste in toata lumea, cautandu-se pe sine, si afla mult mai mult decat sperase – afla adevarul despre lumea in care traieste.
Si devine Vrajitoarea din Portobello.Romanul semnat Paulo Coelho spune povestea acestei fascinante tinere din Transilvania, care ajunge sa schimbe viata celor care au intalnit-o, iar marturiile lor contureaza un destin de exceptie:
„Era maestra mea, avea datoria de a-mi transmite misterele sacre, de a trezi energia necunoscuta care zace inauntrul fiecaruia dintre noi.“ (Andrea McCain, actrita)
„Marea problema a Atenei a fost ca era o femeie a secolului XXII nascuta in secolul XXI si nu s-a ferit sa o arate. Cu ce pret? A platit din plin pentru asta.“ (Deidre O'Neill, cunoscuta ca Edda)
„Nimeni nu-si incredinteaza visurile in mainile celor care le pot distruge. Nimeni, cu exceptia Atenei.“ (Heron Ryan, ziarist)
-
Al cincilea munte (ebook)21.31 LEI
Exista momente inevitabile de nefericire care ne intrerup viata. Ele nu au loc insa fara motiv. Uneori lumea pare sa fi conspirat impotriva noastra, asa ca ne intrebam: „De ce trebuie sa mi se intample tocmai mie?“ Confruntati cu inevitabilul, unii dintre noi se descurajeaza; altii insa devin mai puternici si intelegerea lor sporeste. Povestea profetului Ilie este o lectie de speranta nepretuita pentru omul contemporan. In ce masura ne putem prezice destinul? Aceasta este intrebarea care pluteste in aer deasupra celui de-al cincilea munte si careia fiecare dintre noi incearca sa-i gaseasca raspuns. Evocand drama si intriga lumii haotice, pline de culoare a Orientului Mijlociu, Paulo Coelho transforma incercarile prin care trece Ilie intr-o poveste tulburatoare si plina de inspiratie – o poveste care aduce cu forta in prim-plan tema universala a triumfului dragostei si credintei.
-
Pantera din subterana (ebook)15.22 LEI
Romanul Pantera din subterana a fost ecranizat in 2007, cu titlul Micul tradator, in regia lui Lynn Roth, cu Alfred Molina si Ido Port in rolurile principale.
Un oras zguduit de conflicte, Ierusalimul anului 1947, in Palestina aflata la finalul mandatului britanic. Un baiat de doisprezece ani, cu o imaginatie fara limite si o inteligenta sclipitoare, doi parinti anxiosi, macinati de temeri, unici supravietuitori ai familiilor lor ucise in lagarele de concentrare din Europa, si un soldat englez captiv intr-un conflict pe care-l dezaproba. Amos Oz aduna toate aceste elemente si le plaseaza intr-un context istoric complex, reusind sa creeze o poveste captivanta, scrisa cu mult umor si o sinceritate fascinanta.
-
Odihna desavarsita (ebook)23.23 LEI
Au trecut douazeci de ani de cand Israelul, tara smulsa din ghearele desertului de vizionarii veniti din toate colturile Europei la inceputul secolului XX, si-a declarat independenta. In timp ce Iolek Lifshitz incearca sa-si tina fiii aproape, in kibbutzul Granot, acestia cauta sa evadeze cu orice pret. Fiul cel mic, Amos, alege o cariera militara in locul celei de agricultor, iar fiul cel mare, Ionatan, prizonierul unei casnicii nefericite cu o frumoasa femeie lunatica, ce incearca zadarnic sa aiba un copil, fuge din kibbutz cu gandul de a trece granita, in Iordania, atras de mirajul orasului sapat in stanca, Petra. Inainte de a pleca isi incredinteaza sotia unui imigrant rus nou-venit, Azaria Ghitlin, personaj extrem de pitoresc. Intrarea in scena a acestuia pare sa promita odihna ravnita de toti.
-
Cutia neagra (ebook)18.17 LEI
Opera lui Amos Oz este tradusa in peste patruzeci de limbi. Romanul Cutia neagra a fost distins in Franta, in 1988, cu Premiul Femina Étranger.
Plasandu-si romanul epistolar intr-o societate israeliana aflata in continua transformare, in anii '70 ai secolului trecut, Oz il populeaza cu personaje pitoresti si eterogene: tineri hippie, locuitori traditionalisti ai kibbutzurilor, fanatici religiosi, extremisti, ale caror portrete sunt creionate cu umor si inteligenta. Toate scrisorile din care este alcatuita Cutia neagra spun insa, direct sau indirect, povestea Ilanei Brandshteter, o femeie captiva in spatiul sufocant dintre o iubire imposibila, distructiva pentru fostul ei sot, Alexander Ghideon, un reputat om de stiinta israelian stabilit in strainatate, si o casnicie stabila, lipsita de pasiune cu un tanar sters, Michel Sommo. Intriga si personajele romanului graviteaza in jurul Ilanei si al lui Alex, tesand legatura dintre ei si ajutand la descifrarea cutiei negre a povestii lor de dragoste, aflate acum la un pas de un sfarsit tragic.
-
Pazitoarea tainei (ebook)26.28 LEI
Cel de-al patrulea roman al scriitoarei Kate Morton, Pazitoarea tainei, a castigat, in 2012, Fellowship of Australian Writers National Literary Awards – Christina Stead Award iar in 2013, Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year, People's Choice – Queensland Book of the Year si American Library Association Award – Women's Fiction Category. Bestseller international, a figurat in topurile de vanzari din The Times si New York Times. Romanele lui Kate Morton – Casa de la Riverton, Gradina uitata, Orele indepartate si Pazitoarea tainei –, vandute in milioane de exemplare, sunt publicate in peste 40 de tari.
1961: Intr-o superba zi de vara, cand familia ei organizeaza un picnic pe malul paraului ce strabate terenul fermei Greenacres, adolescenta Laurel se ascunde de parinti si de surori. Are 16 ani si vrea sa viseze in voie la prima ei iubire, rebelul Billy, si la luminile rampei, care o asteapta la Londra, departe de cadrul bucolic al copilariei. Insa, pana la apusul soarelui, Laurel va fi martora unei crime terifiante, care o va marca toata viața.
2011:Acum actrita consacrata, Laurel Nicolson se intoarce acasa pentru a-și sarbatori, impreuna cu surorile ei, mama nonagenara, al carei sfarsit este aproape. De veghe la capataiul lui Dorothy, Laurel este coplesita de amintirile traumatizante din adolescenta, iar vorbele soptite de batrana la hotarul dintre somn si trezie ii ofera o pista de investigatie. Asemenea unui detectiv, Laurel incepe sa cerceteze trecutul familiei, aducand la lumina intamplari incredibile, petrecute in Londra zguduita de bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial.
-
Orbitor. Aripa dreapta (ebook)41.49 LEI
„Acolo unde Herman doar schiteaza viziunile sale de simetrii, analogii, antagonisme, coincidentia oppositorum si conexiuni cosmice, Mircea isi traieste viziunile ratacind de-a lungul universului fractalic in care povestea familiei si copilariei sale se-ntrepatrunde cu istoria Romaniei postcomuniste, ca si cu alte timpuri si spatii ale secolelor trecute si-ale privelistilor indepartate, din Bucuresti in Bulgaria si din Louisiana in Tarile de Jos.“ (American Book Review)
-
Orbitor. Corpul (ebook)39.46 LEI
„Cartarescu pare ca s-a retras din orice discutie literara sau culturala locala si, in loc sa incerce sa coaguleze o realitate contemporana fragmentata, s-a intors intr-un timp care n-a existat cu adevarat niciodata, un timp imaginar in care toate genurile literare erau un singur gen si toate discursurile un singur discurs, dupa care totul s-a spart in bucati.“ (London Review of Books)
-
Orbitor. Aripa stanga (ebook)36.42 LEI
„Aceasta opera fantastica si luminoasa ce risca atat de mult ca sa puna marile intrebari merita toate elogiile pe care le-a primit si cu siguranta va fi impodobita cu mai multe premii binemeritate in lunile care urmeaza. A facut ceea ce putine alte opere au reusit: a transformat literatura romana in literatura de clasa mondiala.“ (World Without Borders)
-
Valsul florilor (ebook)18.17 LEI
Noua povestiri, dintre cele mai frumoase creații literare ale lui Yasunari Kawabata, traduse pentru prima data in limba romana.
Valsul florilor este povestea emotionanta a pasiunii obsesive pentru dans. Hoshie, Suzuko si Nanjō au crescut in spiritul sacrificarii personale in numele unui scop mai inalt, cel artistic. Personajele povestirii sunt prinse ca intr-un dans al vietii, uneori hieratic si spectaculos, alteori morbid si frizand pierderea luciditatii, pentru ca, la final, disciplina de fier a acestei arte, reflectate asupra personalitatii fiecaruia, sa-si spuna cuvantul. Avand frumusetea echivoca si enigmatica a stampelor lui Hiroshige, maestrul peisajului nipon, Un sir de copaci dezvaluie, dincolo de metafora inexplicabilei desfrunziri a unor arbori de ginkgo, drama din sanul unei familii. Prima zapada pe Fuji relateaza intalnirea dureroasa a unui cuplu despartit de mult, care a trecut, separat, prin tragedia celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar si printr-o serie de drame personale. Tacerea, una dintre cele mai acute proze ale volumului, e o poveste-in-poveste, despre pasiunea pentru scris si consecintele, uneori dramatice, ale acesteia, iar Norii de dimineata surprinde dragostea unei eleve pentru profesoara sa de literatura japoneza. Povestirile din volum au, in ciuda dimensiunilor reduse, calitatile stilistice ale unor capodopere, in care fiecare cuvant are forta de a evoca un intreg univers.
-
Lacul (ebook)17.15 LEI
Lacul este povestea unei obsesii. Ginpei pare sa fuga de o crima nemarturisita, insa in mintea lui planurile temporale se amesteca, iar femeile din prezent se confunda cu cele intalnite in trecut. Cititorul rataceste alaturi de personaj intr-un univers al incertitudinilor, intr-o lume ostila. Empatia pe care o provoaca Ginpei-calauza devine aproape o complicitate: lectura se transforma in panda infrigurata, in privire iscoditoare, in urmarire. Dar, daca protagonistul cauta doar frumusetea in ipostazierea feminina si o admira pasiv de la distanta, de care parte a liniei dintre bine si rau se afla faptele sale?
-
Frumusete si intristare (ebook)15.22 LEI
Romanul Frumusete si intristare este tradus pentru prima oara din limba japoneza.
La saisprezece ani, Otoko se indragosteste de Oki, un scriitor de treizeci de ani, insurat, iar relatia lor se sfarseste tragic. Dupa o depresie ingrozitoare si o tentativa de sinucidere, Otoko pare sa-si gaseasca linistea. Isi descopera si vocatia de pictorita. Are succes, si, dupa doua decenii, o vedem ducand o viata linistita, alaturi de Keiko, o ucenica uluitor de frumoasa, dar excentrica, in ale carei tablouri abstracte deslusim o violenta de neinteles. Reintalnirea cu Oki, care o cauta, tulbura echilibrul lui Otoko. Mai mult, va declansa o noua tragedie. Caci, dorind sa o razbune pe maestra (si probabil geloasa, pentru ca femeia matura inca pare atasata de barbatul care a distrus-o fara sa vrea), Keiko incepe un joc periculos, al seductiei si minciunii, al ademenirii si respingerii, al dragostei si al mortii.
„La inceput a fost dragostea: frumusetea intalnind frumusete. O poveste oarecare, cu o fata indragostita de un scriitor casatorit. Apoi, cand frumusetea se transforma in intristare, dragostea nu mai e ca oricare alta: devine carte, devine tablou. Romanul frumusetii si tristetii lui se numeste O fata de saisprezece ani. Tabloul ei se numesteInaltarea nou-nascutului la Ceruri. Cand tanara de saisprezece ani ajunge o pictorita cunoscuta, de patruzeci de ani, are loc revederea: tristetea intalnind tristete, in zvonul clopotelor de Anul Nou. Atunci apare o fata razbunatoare, poate trista sau poate doar frumoasa, care schimba povestea. La sfarsit, dragostea s-a transformat pe neobservate din frumusete care intristeaza in tristete care infrumuseteaza. De aici stralucirea lacrimilor din ultima fraza.“ (Ioana Parvulescu)
-
Sa nu vinzi inger pazitor! (ebook)11.34 LEI Preț standard 15.12 LEI
„Sa nu vinzi inger pazitor! este o povestire curajoasa, un basm citadin modern despre un copil de noua ani, Nono, care cunoaste de timpuriu greutatile vietii. Dupa ce mama lui ajunge la spital in urma violentelor domestice de care n-a reusit sa-l protejeze nici pe Nono, acesta va trebui sa se descurce complet singur. Nono se imprieteneste cu o haimana simpatica, Corsaru, care-i promite ca-l va ajuta sa-si implineasca visul – acela de a vedea marea. Dar pentru o asemenea calatorie iti trebuie bani. Asa ajunge Nono sa-i vanda Reginei unicul sau lucru de pret – propriul inger pazitor. Dar, cum fara inger pazitor, fireste, n-ai cum sa razbati in viata, lucrurile iau o intorsatura cat se poate de dramatica pentru Nono... Cine este Regina si de unde vine ea, cum e sa ai prieteni amuzanti si descurcareti alaturi de care sa traiesti un basm cu final fericit si cat e de important sa crezi cu putere in ceva veti afla urmandu-l pe Nono pana la capat in aventura vietii lui.“ (Alexandru Al. Sahighian)
„Ei, da, sunt si zile din alea bune. In zilele bune, Corsaru si Nono se-asaza pe-o duna de nisip la mare. Si hranesc pescarusii. Valurile mari au creste inspumate. Iar aerul are gust foarte sarat, si cerul e pe de-a-ntregul albastru, si undeva, departe, unde se-ating cerul si marea, soarele apune intrand in apa ca o uriasa portocala incandescenta. Si jos, pe plaja, un catel alb latra la valuri. Il cheama Brutus si are o fundita albastru-deschis prinsa in par.“