Literatură

„Un roman nu doar despre natura violentă a individului şi despre capacitatea lui de a alege între bine şi rău, ci şi despre frumuseţea ameţitoare a limbajului.“ (Daily Telegraph)

Botanica, explorarea lumii si dorinta: acestea sunt temele in jurul carora si-a construit Elizabeth Gilbert ultima carte (2013) – un mare roman despre un mare secol, al nouasprezecelea. Extraordinara sa eroina, Alma Whittaker, nascuta la Philadelphia la inceputul anului 1800, studiaza plantele, cu precadere muschiul, si ajunge astfel sa descifreze, independent de Darwin, misterele evolutiei in lumea naturala. Daca Alma e prototipul omului de stiinta riguros si lucid, Ambrose, barbatul de care se indragosteste, este artistul utopic care crede, asemenea misticului german din secolul al saisprezecelea Jakob Bӧhme, ca Dumnezeu si-ar fi lasat, spre binele oamenilor, semnatura, amprenta, marca, in alcatuirea fiecarei plante de pe pamant, astfel ca intreaga lume naturala e un cod divin purtand dovada iubirii Creatorului. Actiunea romanului, scris intr-un ritm alert, pe masura pasionantelor peripetii ale trupului si mintii pe care le infatiseaza, si populat cu personaje iesite din comun – aventurieri, misionari, astronomi, capitani de corabie, genii, nebuni –, se petrece, rand pe rand, la Londra, in Peru, la Philadelphia, in Tahiti si la Amsterdam.

„Cred ca suntem cu totii trecatori... Cred ca suntem pe jumatate orbi si plini de greseli. Cred ca intelegem foarte putin, iar din ce intelegem mare parte e gresit. Cred ca nu putem supravietui vietii – asta, cel putin, e evident! –, dar, daca avem noroc, ii putem rezista foarte mult timp. ...Niciodata n-am simtit nevoia sa inventez o lume dincolo de aceasta, fiindca lumea aceasta mi s-a parut dintotdeauna indeajuns de mare si de frumoasa pentru mine... Eu n-am vrut altceva decat sa cunosc lumea aceasta. Acum, cand ma apropii de sfarsit, pot spune ca o cunosc mult mai bine decat atunci cand am sosit in ea. Mai mult, farama mea de cunoastere s-a adaugat restului de cunoastere acumulata de-a lungul istoriei – s-a adaugat, cum s-ar zice, marii biblioteci. Nu e putin lucru... Oricine poate spune asta a trait o viata norocoasa.“ (Alma Whittaker, eroina lui Elizabeth Gilbert)

In Mr Gwyn, aparut in Italia in 2011, Alessandro Baricco este acelasi romancier stralucit care ne pune la incercare capacitatea de a privi lumea dincolo de invelisul ei cotidian. Cu pas sigur si decis, el intra in simetriile secrete ale misteriosului sau personaj, urmarind cu virtuozitate exemplara cararile pe care acesta le strabate, iar rezultatul este o bijuterie literara. Nimic din „arsenalul" care l-a facut celebru nu lipseste in acest al optulea roman al lui Baricco: nici corespondentele poetice, nici detaliile subtile si nici personajele stranii.

Acum insa, sub chipul enigmaticului scriitor londonez Jasper Gwyn, el pare sa se puna in ecuatie pe sine insusi. Marturie pentru aceasta supozitie sta trimiterea strecurata in finalul cartii la un microroman atribuit unui autor indian inexistent: De trei ori in zori. Volumul cu acest titlu a aparut in Italia la un an dupa Mr Gwyn, sub semnatura adevaratului sau autor, Alessandro Baricco, si urmeaza sa fie publicat in romaneste in colectia de fata.

Jasper Gwyn, scriitor londonez de succes, autor de romane cu mare cautare la public, hotaraste intr-o buna zi ca nu mai vrea sa scrie si, in pofida protestelor agentului sau literar, anunta ca pune capat frumoasei sale cariere. Cum insa inactivitatea in voia careia se lasa e cat pe ce sa-l coste sanatatea, iar ceea ce stie cel mai bine sa faca este totusi sa scrie, el isi propune sa traiasca din meseria de copist.

Un copist aparte, caci nu copiaza texte, ci oameni, cu alte cuvinte face la comanda portrete scrise, ca un pictor care deseneaza pe bani chipul unui trecator, la colt de strada. Isi amenajeaza, asadar, cu infinita grija un atelier intr-un cartier al Londrei si se lasa absorbit de aventura intelegerii sufletului omenesc, fiindca pentru el a scrie portretul cuiva este, asa cum spune, „un fel de a-l aduce acasa", de a-l face sa se regaseasca. Numai ca dupa zece portrete si un scandal de presa, dispare, nu fara a lasa totusi in urma mai multe semne care contureaza o enigma fara raspuns: cine este in fond personajul acesta purtator a nenumarate chipuri rasfrante in jocul de oglinzi al romanului?

Tel Ilan a fost întemeiat de colonişti cu un veac în urmă. Un secol de istorie comună cimentează o comunitate şi creează echilibru, dacă nu chiar armonie. De la o vreme însă, în acest microcosmos survin mici schimbări. Imperceptibile poate, dar neliniştitoare, ca o adiere care aduce cu sine prevestirea furtunii. Iar transformările subtile se pot traduce în gesturi imprevizibile. Pesah Kedem, fost membru al Knessetului, nemulţumit de prezenţa unui student arab pe care fiica lui îl găzduieşte, este obsedat de vuietul surd pe care îl aude noaptea la temeliile casei. Adolescentul Kovi îşi face, în cele din urmă, curaj să-i declare iubirea bibliotecarei care-i poate fi mamă. Doctoriţa Ghili Steiner îşi aşteaptă în zadar în staţia de autobuz nepotul care trebuie să sosească din capitală. Agentul imobiliar Iosi Sason visează să cumpere cea mai mare casă veche din sat şi să construiască în locul ei o vilă cochetă. Iar soţia lui Beni Avni dispare fără urmă într-o seară, lăsându-i totuşi soţului mâncare pe masă. În cele opt povestiri ce alcătuiesc volumul de faţă, drumurile şi destinele personajelor se întâlnesc, întreţesând o naraţiune de complexitate romanescă. Amos Oz aduce la lumină dramele şi speranţele unei umanităţi în ale cărei trăsături ne recunoaştem fiecare chipul.

In povestile de dragoste exista intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate si de esenta vietii, pentru ca ele contin toate tainele lumii. Ce se intampla insa atunci cand timiditatea impiedica o dragoste adolescentina sa infloreasca? Si ce se intampla cand, unsprezece ani mai tarziu, destinul ii reuneste pe indragostiti? Intre timp, pe ea viata a invatat-o sa fie puternica si sa-si ascunda sentimentele. Iar el a devenit un chipes indrumator spiritual – cu reputatia ca poate infaptui miracole – care a ales religia ca refugiu fata de conflictele sale interioare. Din nou impreuna, ei pornesc pe un drum care la inceput este presarat cu obstacole, caci trecerea anilor nu a reusit sa inabuse vina si resentimentele. Dar langa raul Piedra, intr-un satuc din Pirineii francezi, incercand sa gaseasca raspunsul la marile intrebari ale vietii, cei doi nu-l vor afla decat in si prin iubire.

Romanul Unsprezece minute este povestea Mariei, o fata dintr-un sat brazilian, ale carei prime intalniri inocente cu dragostea o lasa cu inima franta.

La o varsta frageda, ea se convinge ca nu va gasi niciodata iubirea adevarata, crezand in schimb ca „dragostea este un lucru cumplit, care te face sa suferi...“. O intalnire intamplatoare in Rio de Janeiro o determina sa plece la Geneva, unde viseaza sa gaseasca faima si bogatie, dar sfarseste in strada, ca prostituata. In Geneva, Maria se indeparteaza tot mai mult de iubire, devenind tot mai fascinata de sex. In cele din urma, conceptia ei lipsita de speranta despre dragoste este pusa la incercare cand cunoaste un tanar si chipes pictor. In aceasta odisee a descoperirii de sine, Maria are de ales intre a urma o cale a intunericului – placerea sexuala de dragul placerii sexuale – sau a risca totul pentru a gasi „lumina launtrica“ si potentialitatile sexului sacru, ale sexului in contextul dragostei. In acest palpitant si indraznet roman, Paulo Coelho analizeaza cu sensibilitate natura spirituala a sexului si a iubirii si ne invita sa ne confruntam cu propriile prejudecati, cu propriii demoni, sa ne aflam propria „lumina launtrica“.

„Fiecare poveste de dragoste este o calatorie“ – iata deviza sub care sta romanul lui Paulo Coelho.

Un scriitor stabilit la Paris, adulat de public,dar privit cu scepticism de critica, descopera ca sotia lui, corespondent de razboi,a disparut fara urma. A fost rapita, santajata, ori s-a saturat de casnicie pur si simplu? Scriitorul incepe s-o caute si ajunge pana in Asia Centrala. Sotia devine pentru el un „Zahir“, o entitate de neocolit, care il tulbura pana la obsesie si sa-l invaluie treptat in aceasta stare de „posedare" totala, penduland incert intre sfintenie si nebunie. Mai mult, „Zahirul“ il smulge din siguranta lumii sale si il mana, pe cai necunoscute, in cautarea unei noi intelegeri despre esenta iubirii si forta destinului. Cu Zahir, Paulo Coelho da inca o dovada a marelui sau talent de povestitor captivant, dar ofera si o perspectiva proprie asupra rosturilor fiintei umane intr-o lume plina de neprevazut.

Cine n-a visat sa devina obiectul admiratiei tuturor? Iata promisiunea pe care i-o face un artist excentric, zeu si demon in acelasi timp, unui tanar disperat, in pragul sinuciderii. Primul, mereu dornic sa scandalizeze, ii propune celui de-al doilea, dornic de o noua existenta, mai putin anosta, sa-l transforme intr-o opera de arta. La urma urmei, nu are nimic de pierdut, in afara de libertate.

Cu noua sa identitate de statuie vie, Adam bis devine mai celebru decat Gioconda. Dar, imediat ce incepe sa se simta privat de dreptul la constiinta, omul din el se razvrateste. Creatia incearca astfel sa fuga de creator si sa-si recastige libertatea pierduta. Prin dragoste. Va mai putea insa sa-si redobandeasca umanitatea si sa descopere fericirea intr-o lume stapanita de narcisism, de cultul simulacrelor si al aparentei si de puterea zdrobitoare a imaginii?

Poveste de dragoste arhetipala ce surprinde in acelasi timp esenta sufletului nipon, romanul Tumultul valurilor (Shiosai) a fost ecranizat in Japonia de cinci ori.

Marea ce scalda plajele insulei Utajima nu este un dusman, ci doar o forta in fata careia oamenii trebuie sa stie cand sa plece fruntea si cand sa se razvrateasca. Tot marea le asigura insa supravietuirea locuitorilor insulitei. Din adancurile se ridica plasele pline cu peste, in adancurile ei plonjeaza cautatoarele de perle, aducand la lumina zilei comori delicate. Shinji este un tanar pescar care-si intretine mama si fratele dupa ce tatal le-a fost rapit de valurile nemiloase pentru ca echipajul barcii sale a nesocotit legile nescrise ale navigatiei. Tanara Hatsue, fiica lui Terukichi Miyata, cel mai instarit om din Utajima, se intoarce pe insula pentru a deveni cautatoare de perle, iar marea ii aduce astfel impreuna pe cei doi. Insa tatal lui Hatsue are planuri mari pentru fata lui, iar iubirea tinerilor pare condamnata. Vor reusi cei doi sa infrunte interdictiile si prejudecatile unei lumi traditionale? Sau tocmai atasamentul fata de valorile stravechi si infruntarea lui Shinji cu marea il vor face pe Miyata sa cedeze?

Aventura, umor si poezia clipei trecatoare in Bucurestiul anului 1898

Toata lumea pare vinovata si toti au ceva de ascuns. Iar dragostea, oarba si imprudenta, nu ajuta prea mult la limpezirea lucrurilor. Conu Costache, un politist elegant, pasionat de ceea ce face, trebuie sa dea rapid de urma adevaratilor raufacatori. Marile ziare rivale, Universul si Adevĕrul, sunt implicate, fiecare in alt fel, in ceea ce se pune la cale.

Personajele principale din Viata incepe vineri sunt prinse in noi intamplari: escrocherii, politica, dezordine si povesti de dragoste care nu exclud escrocheria, politica si dezordinea. Le leaga un singur lucru: obsesia pentru viitor. Fiindca, daca asezi in alta ordine cifrele secolului XIX, dai, cu totul pe neasteptate, de secolul XXI. Intr-o singura saptamana, incepand de luni, 23 februarie, si pana duminica, 1 martie, Capitala e zguduita de o multime de evenimente. Si totul porneste de la o conferinta stiintifica tinuta la Ateneu de un doctor tanar si ambitios.

In fiecare dintre povestirile acestui volum, Eric-Emmanuel Schmitt dezvaluie cat de puternic este impactul imaginatiei asupra existentelor noastre. Cinci istorii emotionante conduse magistral de un Prospero modern, care ne conving ca visul este adevarata tesatura din care sunt plasmuite intamplarile de zi cu zi.

Pentru a-si vindeca inima ranita, un scriitor se refugiaza la Ostende, pe tarmul anodin si rece al Marii Nordului. Va sta in vila cocheta a Emmei Van A., o fosta frumusete tintuita intr-un scaun cu rotile. Mereu asezata in dreptul ferestrei din salon, Emma pare sa priveasca spre marea schimbatoare, dar ochii ei nu vad decat imagini din trecut. Un trecut in care, marturiseste ea, a trait o iubire aproape imposibila, alaturi de un barbat cu sange princiar. Sa fi fost aceasta femeie fragila capabila de gesturile indraznete, de imbratisarile senzuale pe care le evoca, sau imaginatia ei se hraneste din miile de volume ale bibliotecii din Vila Circe.

Alaturi de personajele acestui volum, cititorul va incerca sa distinga evanescentul adevar al unei vieti. Admiratia unui orb care ii este pacient o face pe timida si complexata Stéphanie sa se vada cu alti ochi. Pedantul Maurice Plisson nu mai deosebeste casuta idilica unde-si petrece vacanta de teatrul unor misterioase comploturi oculte. Gabrielle de Sarlat descopera dupa 30 de ani de casnicie adevaratul chip al sotului ei, iar femeia cu buchetul asteapta zi de zi un necunoscut, sau poate necunoscutul. Cu mana sigura, autorul schiteaza destinul fiecaruia la hotarul dintre aparenta si esenta, dintre realitate si vis.

Novecento a fost ecranizat de Giuseppe Tornatore in anul 1998, cu titlul La leggenda del pianista sull'oceano(Legenda pianistului de pe ocean), cu Tim Roth in rolul principal.

Intr-o dimineata, dupa ce toti calatorii au debarcat, marinarul Danny Boodmann descopera in luxosul salon de bal al transatlanticului Virginian o cutie de carton. In ea – un nou-nascut, pe care matrozul se hotaraste sa-l adopte, dandu-i numele secolului care de-abia incepea: Novecento. La opt ani, cand Danny Boodmann moare, micul Novecento ramane pentru a doua oara al nimanui. Adoptat din nou, de data aceasta de capitan si de intregul echipaj, baiatul isi dezvaluie talentul extraordinar: este un pianist desavarsit, care seara, alaturi de orchestra vasului, ii incanta pe pasagerii bogati de la clasa intai, iar noaptea, de unul singur, le ofera umililor calatori de la clasa a treia o muzica supraomeneasca, menita sa alunge orice urma de nefericire. Si totusi, cum de poate Novecento, care nu a coborat niciodata de pe vas, sa cante despre toata frumusetea lumii.

„Pamantul e un vapor prea mare pentru el, asadar n-a coborat niciodata pe uscat. Vaporul e micul lui pamant plutitor. Aici incepe si se sfarseste lumea. Cartea aceasta e un micro-roman, o drama, un poem sau doar o fermecatoare improvizatie pentru pian si trompeta. Cititi-o ca pe o parabola (lumea-vapor, omul-calator) sau ascultati-o relaxati, ca si cum, in drum spre America, ati descoperi deodata o melodie care v-ar umple sufletul.“ (Ioana Parvulescu)

O carte captivanta, in care este povestit pelerinajul lui Paulo Coelho catre Santiago de Compostela, pe un drum medieval ce incepe in Pirinei si strabate nordul Spaniei. Pelerinajul facut de autor in 1986 a inspirat acest roman de aventuri care este totodata o fascinanta parabola despre nevoia de a gasi propria cale in viata si despre descoperirea faptului ca miracolul se ascunde intotdeauna in pasii oamenilor obisnuiti.

Jurnalul unui Mag ocupa un loc important in opera lui Paulo Coelho nu doar pentru ca este prima dintre cartile lui importante, publicata inainte de Alchimistul, ci si pentru ca este expresia completa a umanismului filozofiei lui Paulo Coelho si a profunzimii cautarilor sale.

„Am ajuns ieri in oras, dupa ce am luat autobuzul care face curse regulate intre Pedrafita – aproape de Cebreiro – si Compostela. In patru ore am parcurs cei o suta cincizeci de kilometri care desparteau cele doua orase si mi-am amintit de calatoria cu Petrus – uneori aveam nevoie de doua saptamani ca sa strabatem o distanta ca asta. Peste putin aveam sa merg la mormantul Sfantului Iacob sa las acolo icoana Sfintei Fecioare Intrupate, montata in scoici. Apoi, cat mai curand posibil, voi lua avionul inapoi spre Brazilia, fiindca am multa treaba. [...] Ma gandesc sa scriu o carte despre tot ce mi s-a intamplat. Dar este inca un gand departat...“

Domnul Ibrahim si florile din Coran a fost adaptat pentru marele ecran in 2003, filmul avandu-i in distributie pe Omar Sharif si Isabelle Adjani. Nominalizata la Golden Globe, pelicula a fost distinsa cu Premiul César si Premiul Publicului la Festivalul de film de la Venetia.

Parisul anilor '60. Cartierul evreiesc. Moise, un pusti singuratic, parasit de mama, locuieste cu un tata neurastenic si observa lumea cea mare si ciudata de la inaltimea celor unsprezece ani ai sai. Domnul Ibrahim, bacanul musulman care pare sa cunoasca secretul fericirii, sade de dimineata pana seara pe taburetul din pravalie si contempla aceeasi lume cu detasarea senectutii. Dar intr-o buna zi privirile celor doi se intalnesc si, din vorba in vorba, din poveste in poveste, Moise ajunge invatacelul bacanului arab care-i desluseste tainele iubirii de oameni. Dupa ce tatal baiatului dispare fara urma, batranul il adopta pe micul orfan si impreuna traverseaza Europa spre Cornul de Aur, taramul vegheat de legile sfinte ale Coranului. Calatoria spre lumea nebanuita si stranie din inima Orientului cu moschei si dervisi rotitori e o parabola a vietii si a mortii, care surprinde si indeamna la meditatie.

William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatura in 1983.

Romanul Imparatul mustelor, devenit un clasic al secolului XX, continua sa aiba un ecou rareori intalnit in istoria literaturii.

Transpunerea cinematografica a romanului, din 1963, apartine regizorului Peter Brook. Un grup de copii scapa cu viata din catastrofa prabusirii unui avion si incearca sa supravietuiasca pe o insula pustie din mijlocul Pacificului. Insa ceea ce ar putea fi aventura vietii lor, o noua robinsoniada departe de adulti si de regulile acestora, se transforma intr-un cosmar ucigator de vise: ura ia locul inocentei si crima se instapaneste peste o lume care-si rataceste busola. O parabola de o forta incredibila care ne ofera un raspuns deopotriva crud si realist la intrebarea: este libertatea absoluta, calea spre paradis?

Roman cinematografic in spiritul marilor productii Gosford Park si Ramasitele zilei, Casa de la Riverton reinvie saga engleza de la inceputul secolului XX.

La Riverton, in 1924, un garden party reuneste crema societatii tinere. In vreme ce muzica de dans insufleteste spiritele, explozia unui glont rasuna in noapte: poetul Robbie Hunter isi pune capat zilelor, iar drama lui va schimba pentru totdeauna viata familiei Hartford. Pana si Grace, menajera, paraseste domeniul de la Riverton, incercand sa traga cortina peste tragica intamplare. Dar trecutul reinvie dupa saptezeci si cinci de ani, cand o tanara regizoare reia filmul evenimentelor. Grace, singurul martor in viata al acelei epoci apuse, incearca sa refaca din franturi de amintiri viata din casa de la Riverton. In fata ochilor ni se dezvaluie o lume aparte: ne plimbam prin saloanele vechii aristocratii engleze interbelice, luam parte la bucuriile, dramele si pasiunile ei, si aflam secretele ramase atata vreme nemarturisite. O veritabila saga de familie impletita din povesti tulburatoare si o meditatie profunda asupra destinului uman.

„Şapte ani, o poveste, o întâmplare ciudată sau poate doar un vis... Se-ntâmplă la Berlin în 1907. Se leagă o prietenie stranie iar de aici, o mulţime de întrebări se ivesc. Despre prietenul meu. Şi totuşi hotărăsc să nu ştiu nimic despre el. Amintirea lui îmi rămâne proaspătă în minte, fascinantă, frumoasă şi totodată ireală. Dacă Aubrey de Vere se va identifica cu existenţa mea dintr-o anumită perioadă voi hotărî eu, personajul principal.“

E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână.
Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o sămânţă de extraordinar care dă rod epic.

Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei“.

„N-am mai scris niciodată povestiri asemenea celor din Nostalgia, căci ele nu pot fi pastişate, continuate sau dezvoltate. După Arhitectul m-am oprit pentru că nu mai era nimic de spus. Nici n-am mai citit din această carte, am rămas doar cu vaga, dar magica ei amintire. Mi-au rămas jocul fetițelor din REM, stiloul ambiguu din Mendebilul, muzeul Antipa din Gemenii, micul râs de gnom al revolverului din Ruletistul. Dar pentru mine n-a existat cu adevărat niciodată decât o singură carte a mea: cea la care tocmai scriu.“ (Mircea Cărtărescu)

„O carte stranie, strălucire bruscă pe firmamentul palid al literaturilor europene.“ (Le Monde)

„Cărtărescu este un Proust psihedelic, un degustător literar al Apocalipsei care, în acelaşi timp, se lasă în voia aromelor delicate ale după-amiezilor din copilărie.“ (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

„Nostalgia lui Mircea Cărtărescu este fascinantă, pătimaşă şi neaşteptată – aşa cum poate fi numai literatura adevărată.“ (Los Angeles Times) „Creator al unui univers suspendat între vis şi realitate, Cărtărescu este o revelaţie.“ (El País)

„Aşa ar scrie George Lucas dacă ar fi poet. Prin imaginaţia sa prolifică şi ameţitoare, Mircea Cărtărescu se dovedeşte, în pofida avangardismului crepuscular, mai modern decât aproape toată literatura europeană tradusă acum.“ (New York Sun)

Kerem Avraham, un cartier de la periferia Ierusalimului, undeva la graniţa cu deşertul, o aglomerare pitorească de oameni dintre cei mai diverşi, comercianţi, gospodine, oameni de ştiinţă, medici, muncitori, o mulţime de copii colindând străzile de dimineaţa până seara, imigranţi veniţi din Europa de Est care vorbesc o ebraică stricată sau nu o vorbesc deloc. Un adevărat Turn Babel în care nu mai există nici o ierarhie clară, totul în atmosfera de incertitudine ce domina Ţara Sfântă laînceputul anilor '40.

„O carte despre interregn, despre amurgul unei epoci şi răsăritul alteia. O carte despre anxietăţi profunde, dar şi despre mari speranţe. Cred că fiecare cititor român care a trecut printr-o experienţă marcată de o schimbare istorică majoră sau a suportat consecinţele acesteia se poate regăsi în carte.“ (Amos Oz, mai 2012)

Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăşte să joace rolul de pacientă neajutorată. Plin de revelaţii surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.

Încrezător în propriile forţe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci recurge, în timpul şedinţelor de terapie, la tehnici experimentale. Însă, în ciuda infatuării psihiatrilor, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat şi plin de primejdii: stabilind o relaţie sinceră - crede el - cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest îşi deschide tainiţele sufletului şi devine vulnerabil, neavând habar că femeia pe care îşi închipuie că o tra-tează doreşte de fapt să-l manipuleze şi să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relaţie terapeutică, în care figura autoritară a medicului a cedat tentaţiei confesiunii şi i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebănuite adevăruri incomode despre sine şi despre natura umană, ale cărei taine credea că le cunoaşte.

io stau la etaju şapte. şi la geamu meu de la bucătărie io văd un teren vilan. sau viran. sau cum mă-sa-i zice că io nu le prea am p-astea. adică-i un teren pe care nu e nimica. şi mă tot obsedează gându că mâine poimâine o să vină ăştia cu buldozere şi macarale şi-o să-mi facă viaţa un chin. nu ştiu simt io aşa senzaţia asta că n-o să mai fie linişte prea multă vreme. noaptea stau şi mă uit pe geam şi-ascult cum latră câinii. ăsta e singuru motiv care mă face să mă bucur că o să vină ăia cu buldozerele. că sigur poate-o să omoare toţi câinii şi-o să am şi io linişte. adică uite că tot n-o să am linişte c-o să facă ăia balamuc până termină cu şantieru. hîm. uite io acuma mi-am dat seama că io oricum o-ntorc tot prost pică.

Un actor blazat, o femeie (care e chiar Femeia), un bătrân lucid, o fată închipuită – din substanţa lor îşi construieşte Florin Piersic jr un roman cu titlu înşelător. Povestea nu e nici romantică, nici porno: e aşezată în prăpastia dintre cele două cuvinte, într-un peisaj abrupt. Peisajul abrupt al conştiinţei. Florin Piersic jr face alpinism cu grad înalt de risc.

„Romantic Porno e o călătorie pe teritoriul guvernat de chimia organică. O alunecare într-o altă dimensiune, unde sentimentele capătă intensitate supraomenească. O poveste care provoacă plăceri și dureri viscerale. O carte care îţi lasă simțurile suspendate la un nivel pe care nu l-ai atins până acum.“ (Smaranda Şchiopu, Decât o Revistă)

Milarepa e marele yoghin tibetan, înţeleptul enigmatic ce a străbătut nouă veacuri, distilând, transmutaţie după transmutaţie, toate experienţele lumii de carne şi spirit. Acum locuieşte în visele parizianului Simon şi-l tulbură noapte de noapte cu aceeaşi nălucire de nepătruns, aşa încât viaţa trăită şi viaţa visată încep să se amestece până la confuzie. Cheia enigmei e oferită de o femeie stranie pe care Simon o întâlneşte într-o cafenea din Parisul diurn. O poveste tulburătoare, în spiritul budismului tibetan, despre iluminare prin suferinţă şi dragoste, şi un posibil răspuns la multe dintre întrebările ce ne frământă din zorii omenirii.

Încă de la apariţie, în 1948, în revista Sur a Victoriei Ocampo, romanul Tunelul s-a bucurat, de aprecierile elogioase ale unor mari scriitori ca Thomas Mann, Graham Greene şi Albert Camus, autorul fiind considerat un „clasic existenţialist“.

Roman tulburător şi captivant despre dragoste şi moarte, întemeiat pe o investigaţie existenţială a dramei determinate de imposibilitatea comunicării cu semenii, de solitudinea iremediabilă a individului şi mai cu seamă a artistului, de abisul halucinant dintre puritate şi nebunie, Tunelul este confesiunea pictorului Juan Pablo Castel. Din închisoare, acesta decide să relateze faptele şi să dezvăluie motivele obscure care l-au determnat s-o omoare pe María Iribarne. Sondând cu rigoare magistrală condiţia tragică a omului contemporan, izvorâtă din credinţa excesivă în raţiune, Sabato descrie modul în care un artist sensibil şi talentat ajunge treptat, sub imperiul propriilor demoni lăuntrici, de la obsesia atotstăpânitoare pentru dragostea absolută la gelozie (auto)distrugătoare, apoi la nebunie şi crimă.

-

-

O femeie caută lucrurile cu adevărat importante în Italia, India şi Indonezia. La 30 şi ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-şi poate dori o femeie ambiţioasă. Şi totuşi e asaltată de îndoieli, suferă de panică şi insatisfacţii. Urmează divortul, prăbuşirea în depresie, o relaţie catastrofală… Aşa că Liz abandonează totul şi pleacă în lume de una singură.

La catharsisul emoţional pe care îl provoacă această carte contribuie şi componenta ei vizuală, un alt fel de text, crescut din carnea celui present în litere, un alt fel de poveste.