Religie & Spiritualitate

„Cosmopolit și totuși român, călugăr și totuși om de lume, ortodox, dar cu o anumită aromă iezuită, André Scrima recită îndelung din Jalāl ad-Dīn Rūmī și din Rilke, din Emily Dickinson și Ion Barbu, din Upanișade și din Evanghelie. Se desfată de pitorescul unor rare și vechi cuvinte neaoșe, dar vorbește cu un cochet accent franțuzesc. Invocă astro­fizica, genetica modernă sau topologia ca pe niște domenii la îndemână, fredonează cântece rusești și își încheie conversațiile telefonice cu o sintagmă arabă... Competența cărturărească e dublată, în chip neașteptat, de o sensibilitate existențială puțin obișnuită, de finețuri sufletești care merg de la simpla candoare până la sondajul amețitor în măruntaiele interlocutorului. Iată, pe scurt, portretul cuiva care poate stârni, rând pe rând sau de-a valma, admirația, curiozitatea, perplexitatea, iritarea și dragostea... Nu contest că avem de-a face cu o identitate paradoxală. Eu însumi îi resimt vagul, când constat că, uneori, spun, spontan, «domnule Scrima», alteori «domnule profesor», alteori «părinte». Și e semnificativ că interlocutorul le acceptă pe toate, de la caz la caz, fără a se identifica, în fond, cu nici una.“ — ANDREI PLEȘU

„Există o anumită maturitate a gândirii în care spiritul devine atât de subtil, atât de pătrunzător, atât de deschis oricărei realități, încât ține locul, ca să spunem astfel, inimii. Cunoașterea suplinește atunci afecțiunea: îi înțelegi atât de bine pe oameni, încât îi tratezi cu tot atâta tact și indulgență ca și cum i-ai iubi.“ — ANDRÉ SCRIMA

În societatea noastră, în care credința creștină este prea adesea motiv de bravadă, iar nu de trăire interioară, acest jurnal are un caracter aparte. Cald, limpede și direct, PS Mihai Frățilă evocă harul binefăcător al credinței în Dumnezeu, un Dumnezeu prea puțin cunoscut – Cel al lui Isus –, care suferă alături de fiecare dintre noi. Ne este dăruit, astfel, un mesaj prețios pentru discernământul speranței. Aceasta este miza centrală a unui text solar, marcat de experiențe personale neașteptate, care pledează cu sobră eleganță pentru forjarea caracterelor sub povara încercărilor. O carte care inspiră curaj și luciditate, lipsită de comodități trufașe și de complicități facile. O carte aflată în așteptarea Binelui, oricare ar fi greutățile timpului.

„Când m-am infectat cu covid, celebrul microorganism parazit, m-am trezit, fără nici un preaviz, în fața posibilității de a-mi pierde viața. Orice comentariu sau lamentare, dar și actele de cutezanță deveniseră de prisos. După ce m-am vindecat – n-am avut parte de o formă prea ușoară –, într-o conversație la telefon cu Gabriel Liiceanu, discuția a alunecat inevitabil spre întâlnirea cu boala. Prevenitor în glas, filozoful m-a întrebat foarte direct: «V-a fost de ajutor credința, Monseniore?» Deși firească, întrebarea m-a surprins. Nu mă simțeam deloc chemat să perorez despre superioritatea credinței. Echilibrul la ceas de încercare nu-mi fusese asigurat de un curaj temerar, pe care oricum nu-l simțisem, ci de atașamentul față de Isus răstignit. Mai precis față de îngemănarea bucuriei cu suferința în Persoana lui.“ — MIHAI FRĂȚILĂ

Pe copertă: Giotto di Bondone, Visul lui Ioachim – Capela Scrovegni (detaliu)

Prefață de Andrei Pleșu

Traducere și note de Tatiana Niculescu

„Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

EBOOK > pdf

Bestseller Gaudeamus 2019

„«Orice lucru e ca o oală cu două toarte: una de care poți să-l apuci, cealaltă de care, apucându-l, te arzi.» Această vorbă a lui Epictet îmi pare că rezumă cel mai bine ajutorul pe care i-l dă cititorului cartea de față. Scrise cu limpezime, paginile lui Wilhelm Tauwinkl răspund în fond la această întrebare: cum pot religia și credința să ne întunece mintea și să ne schimonosească purtarea, în loc să ne ajute și însenineze? Toată viața, în apropierea celor sfinte, am auzit expresia «e pe placul lui Dumnezeu». Sau «e voia Domnului». Dar, mă întrebam, cum pot fi aflate placul sau voia Domnului cu măsura omului? Există vreun muritor «hăruit» în asemenea măsură încât să pretindă că îi cunoaște lui Dumnezeu, în fiecare clipă și împrejurare, gândul și placul? Apoi, se măsoară iubirea de Dumnezeu neapărat prin mersul la biserică, prin rugăciunea care cere ceva pentru cel ce se roagă, prin pioșenia afișată public? Nu cumva tot ce ține de spațiul credinței se validează mai cu seamă în raport cu fapta cântărită în spațiul moralității umane? Într-o lume plină de bigotism și superstiție, de o modestă catehizare a credincioșilor și nu întotdeauna de o autentică vocație a unora dintre slujitorii credinței, cartea profesorului Wilhelm Tauwinkl, prin prospețimea ei, face mai inteligentă lumea în care trăim. Rar mi-a fost dat să citesc un text mai dezinhibat scris de un teolog în România.“ — GABRIEL LIICEANU

„Dumnezeu poate fi mituit? Cu prilejul unor evenimente religioase, publicul e întrebat uneori de reporteri pentru ce se roagă, iar de obicei răspunsurile sună cam așa: «Pentru sănătate, pentru spor în casă, pentru ca băiatul nostru să-și găsească un loc de muncă mai bun…» Dar ce sens are oare rugăciunea pentru un loc de muncă mai bun? Cel care rostește o astfel de rugăciune egoistă speră că, dacă a aprins o lumânare în cinstea lui, Dumnezeu îi va oferi lui ce și-a dorit, și nu altcuiva, care poate e mai bine pregătit sau are mai mare nevoie. A face acest lucru echivalează cu încercarea de mituire a lui Dumnezeu, ca și cum El, o Ființă desăvârșită, ar putea fi manipulat sau corupt, luând partea cuiva în detrimentul altora. Atunci de ce să te mai rogi? Din punct de vedere creștin, rugăciunea e în primul rând un mod – printre altele – de a păstra o relație personală cu Dumnezeu și doar în al doilea rând un mod de a-i cere ceva lui Dumnezeu.“ — WILHELM TAUWINKL

EBOOK > EPUB / PDF

Bestseller Gaudeamus 2018

„Literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie. În această carte, cortina se ridică de pe cuvintele spuse în mare taină: scriitorii se roagă (în pagini de jurnal) și personajele lor se roagă (în ficțiune). Adunate laolaltă, cuvintele cele mai sincere și mai puternice li se transformă într-un teribil spectacol al omenescului, în momente pline de dramatism. Am ales 37 de autori din marea bibliotecă a lumii, de la Homer și Platon până la Ionesco, Cioran, N. Steinhardt și Mircea Cărtărescu și am încercat să-i citesc ca și cum aș face-o pentru prima dată. Bănuiala mi s-a confirmat: m-au recucerit prin actualitate și prin câteva detalii care – mi s-a părut – schimbă totul. Punctul de pornire este întotdeauna o rugăciune din cărțile lor, iar comentariul liber prin care m-am legat de acestea trece firesc de la literatură la viață. Deși rugăciunea este un moment liric sau dramatic, cartea a ieșit preponderent epică. Adevărul este că îmi place să povestesc. Fie și cărțile din bibliotecă, fie și viețile bieților oameni, viețile eroicilor oameni care le-au scris. Precum și, iată, dialogurile lor secrete.“ — IOANA PÂRVULESCU

EBOOK > PDF

Traducere și note de Camelia Dinică

După publicarea bestsellerului Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), autorii au primit sute de mesaje de la cititorii entuziasmați, care, printre altele, voiau răspunsuri concrete la întrebări de tipul: Cum îmi descopăr ikigai-ul (pasiunea vieții, „acel lucru pentru care merită să trăiești“)? Știu care este pasiunea vieții mele, dar cum să mă dedic ikigai-ului de vreme ce sunt întotdeauna atât de ocupat? Cum aș putea să-mi realizez visul?

Răspunsurile lui Héctor García (Kirai) și Francesc Miralles se află în această a doua carte, în întregime practică. Metoda ikigai, spun autorii, oferă un instrument care-ți va revoluționa viitorul, ajutându-te să-ți înțelegi trecutul ca să trăiești în prezent așa cum dorești. Vei face o călătorie inițiatică: vei poposi în trei locuri emblematice ale Japoniei – Tokyo, Kyoto și sanctuarul de la Ise – pentru a-ți explora istoria personală în cautarea ikigai-ului. Vei beneficia de 35 de soluții practice pentru cultivarea ikigai-ului tău, inspirate din înțelepciunea japoneză și din psihologia modernă și însoțite de numeroase exerciții. Aceste soluții fac apel, printre altele, la gândirea shinkansen, slow life, arta haikuului, koan, puterea gândirii laterale, kaizen, îmbunătățirea continuă, serendipitate, enso – cercul armoniei interioare... Urmând cu consecvență metoda ikigai, vei ajunge acolo unde imposibilul devine posibil.

EBOOK > EPUB / PDF

Bestseller Bookfest 2019

Cu un cuvânt însoţitor al Preasfinţitului Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti

„Martiri ai credinței, martori ai fericirii, sfinți... Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trăit în curățenie morală, care au vorbit despre fericire, care au trăit asemenea sfinților. Mulți români de-a lungul deceniilor comuniste au murit în penitenciare, au avut parte de experiențe atroce și de privațiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt canonizați? Pentru că martiriul celor șapte episcopi greco-catolici povestit în aceste pagini s-a petrecut în raport cu o comunitate de credință și cu un jurământ de slujire prin care ei nu-și mai aparțineau ca inși. Se puneau cu viața lor de zi cu zi la dispoziția celorlalți, devenind garanții celor mai înalte valori ale noastre ca oameni. Între gând, faptă și cuvânt nu a existat la ei niciodată o fisură. Și au făcut toate astea neîngâmfați, cu umilință și cu iubire adevărată de semeni. Proba cea mai înaltă a slujirii este să nu abjuri de la un legământ pe care l-ai făcut cu oamenii în fața lui Dumnezeu. Când, în 1948, comuniștii au desființat Biserica Greco-Catolică, al cărei rol a fost uriaș în nașterea sentimentului de nație a românilor, în educarea lor și în apariția conștiinței latinității noastre, le-au cerut episcopilor să se lepede de legământul făcut de Biserica lor în urmă cu 248 de ani. Cu toții au luat această cerință ca pe o insultă. Și au ales, cum spune unul dintre ei, «marea cinste a temniței pentru credință».“ – Gabriel Liiceanu

„În momentul strivirii brutale a tuturor elitelor spirituale, intelectuale şi politice din România de către autoritățile comuniste, Biserica Greco-Catolică a oferit o contribuție inestimabilă de mărturie creștină dusă până la capăt, precum bobul de grâu căzut în pământ, care moare spre a aduce mult rod. Această carte se întemeiază pe dosarul înaintat la Vatican în vederea recunoașterii martiriului celor șapte episcopi greco-catolici morți sub prigoana comunistă între anii 1950 și 1970. Pentru ei, trăirea în credință n-a însemnat o simplă resemnare în fața suferințelor pe care le-au avut de îndurat, ci mai degrabă o anume bucurie de a se întâlni cu Cristos în pătimirea lui.“ – Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu

„Legăturile noastre cu Papa, Episcopul Romei, nu sunt orânduiri omenești, pe care să le putem schimba, ci orânduiri dumnezeiești, pentru care datori suntem să suferim, la nevoie, ocări, bătăi, amenințări, poate temniță și sărăcie, căci asta înseamnă a-l preamări pe Isus Dumnezeu, înseamnă a-i dovedi iubirea nemincinoasă, înseamnă a ne chezășui de acum și a ne agonisi, cu o trecătoare suferință, o veșnică mărire, mai presus de orice măsură (2 Cor 4, 17), căci durerile ceasului de față nu pot să stea în cumpănă cu mărirea ce va să se arate pentru noi (Rom 8, 18).“ – Scrisoare a episcopilor greco-catolici către credincioși, 24 iulie 1948

Pe copertă: Victor Vasnețov, Arhanghelul Mihail în genunchi, schiță pentru pictura Catedralei Sfântul Vladimir din Kiev, 1885–1893

Lucrarea continuă o serie de probleme pe care le-am schiţat anterior în City Lights. Despre experienţă la Walter Benjamin (Humanitas, Bucureşti, 2014) şi Cuvinte, lucruri, imagini. Teorie critică la Walter Benjamin şi Theodor W. Adorno (Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, Iaşi, 2015) privind lumea urbană şi posibilitatea de a sesiza, în textura şi în pliurile ei, prezenţa decisivă a Revelaţiei. Lectura cărţilor lui Michel de Certeau, în sine o aventură fantastică, schiţează, mai departe, hărţi multiple pentru o geografie a oraşului locuit de sacru.

Capitolele sunt redactate oarecum independent. Ceea ce le leagă însă sunt două pasiuni puternice în egală măsură: în primul rând, aceea de a vorbi despre un autor fascinant, subtil şi labirintic, de a pătrunde în lumea lui populată cu mistici, vagabonzi, nebuni, cititori şi călători; în al doilea rând, aceea de a urma, măcar parţial, cărările cotidiene pe care Celălalt se furişează în lume şi la care Michel de Certeau face, discret, aluzie. Aflată sub semnul acestor două pasiuni, cartea de faţă se află oarecum la mijloc, între o exegeză care se pretinde a fi sobră şi o lectură subiectivă a cărţilor aflate în discuţie.

„Unii oameni au pretentia ca vad sporii de feriga, dar nu zaresc un elefant la zece metri departare, ziua in amiaza mare.“ (C.S. Lewis)

In distincta sa infatisare scriitoriceasca, C.S. Lewis ofera cu prilejul acestei noi colectii de eseuri o aparare a dreptei credinte crestine, confruntata cu amenintarile evului contemporan. Textele cuprinse aici sondeaza zone profunde si sensibile ale sufletului religios, abordand cu simt logic, cu imaginatie si cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenentei la Trupul lui Hristos, semnificatia si puterea rugaciunii, intelesul iertarii, adevarul istoric al intamplarilor descrise in Biblie, sau chestiuni ce tin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea fata de razboi si fata de moarte in genere, falsul conflict dintre religie si tehnologie ori pretentiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei. Argumentatia bine inchegata si de o mare limpezime, pusa in lumina de numeroase citate si aluzii la Scriptura si pigmentata cu inconfundabile tuse de umor si ironie, descopera carturarul fermecator si patrunzator care in finalul fiecarui pasaj lasa nostalgia vorbei scrise si graba de a ne adanci in urmatorul, spre a regasi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale mintii.

Filocalia sau Culegere din scrierile sfintilor parinti, care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi

Volumul I

Sfantul Antonie cel Mare ♦ Evagrie Ponticul ♦ Sfantul Ioan Casian ♦ Nil Ascetul ♦ Marcu Ascetul ♦ Diadoh al Foticeii ♦ Isaia Pustnicul

Traducere din greceste, introducere si note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae

''Un drac cel mai bine se alungă, atunci când nu se lasă dus cu textele Scripturii, dacă îl faci de râs şi de batjocură, căci nu îndură să-l iei peste picior.'' (<b>Luther</b>)