Mai poate fi citită poezia lui Eminescu, astăzi, cu ochi străin, adică – aşa cum ar descoperi-o un cititor care nu sunt eu, cel educat în spiritul cultului eminescian, ci un seamăn al meu, cititor ca şi mine, dar lipsit de prejudecăţile mele în receptare?
Întorcându-mă la a scrie despre opera lui Eminescu, am vrut să recitesc poezia lui privind-o „cu ochi străini", căutând să reactivez acele locuri ale operei pe care exegeza le-a lăsat deoparte - ca fiind ininteligibile (de ex.: atelierul Odei în metru antic), incongruente (de ex.: Gemenii, Odin şi poetul) sau insuficient de valoroase (erotica de tinereţe, poeziile-pastişe după paşoptişti) - ori pe care aceeaşi exegeză le-a comentat urmând prea îndeaproape îndrumările discursurilor de escortă (Epigonii, Mureşanu).
Întorcându-mă la a scrie despre opera lui Eminescu, am vrut să recitesc poezia lui privind-o „cu ochi străini", căutând să reactivez acele locuri ale operei pe care exegeza le-a lăsat deoparte - ca fiind ininteligibile (de ex.: atelierul Odei în metru antic), incongruente (de ex.: Gemenii, Odin şi poetul) sau insuficient de valoroase (erotica de tinereţe, poeziile-pastişe după paşoptişti) - ori pe care aceeaşi exegeză le-a comentat urmând prea îndeaproape îndrumările discursurilor de escortă (Epigonii, Mureşanu).