Cititorul care uita de sine, lasandu-se sedus de o poveste de dragoste, este mai intai convins de o imagine, de o fereastra catre adevarul fictional al lumii despre care citeste. De la romanul grec pana la Miller, Anais Nin, Marquez, Nabokov, Bruckner sau Beigbeder lucrurile nu se schimba la fel de mult pe cat am crede. Fiecare poveste de dragoste isi are propriul adevar. Orice proiect amoros depinde de o erotologie, adica de o teorie despre adevarul iubirii si despre legatura vietii cu fictiunea, dar si a literaturii cu viata.
„O premiera substantiala in critica romaneasca, volumul Mihaelei Ursa are, pe linga cuprinderea, eruditia (lipsita de orice ostentatie) si respiratia unui tratat de literatura comparata, puterea de seductie proprie unui critic subtil, rafinat, empatic, care reuseste sa-si incite cititorii la lectura, punindu-i in relatie cu ceea ce e, in fond, mai pretios intr-o carte: «promisiunea vietii-din-literatura».” (Sanda Cordos)
„In filigranul micului tratat despre fictiunile amoroase consacrate de literatura lumii (un tur interpretativ de forta, de vreme ce perspectiva comparatista face casa buna cu istoria ideilor si chiar cu teoria literaturii) se ascunde o miza majora: redescoperirea lecturii de placere si a relatiei nemediate intre critic si opera. Atat de proteica si de expresiva e vocea autoarei pe tot cuprinsul cartii, incat, vorbind tot timpul pe limba lui Longos, Dante, Cervantes sau Shakespeare, ea reuseste sa atinga inflexiunea rara in care discursul despre amor se transforma el insusi intr-un discurs amoros. O carte careia ii va cadea robit, sint convins, chiar si cititorul fara tragere de inima spre critica.” (Alex Goldis)