Ar trebui să fie riscant să debutezi cu un eseu despre opera unui scriitor care a câştigat Premiul Nobel. Dacă adăugăm că autorul analizat este un maghiar, din păcate puţin cunoscut în România, interesat de condiţia supravieţuitorilor din lagărele naziste, riscul devine aproape inconştienţă. Dar Etica supravieţuirii. Eseu asupra prozei lui Kertesz Imre a lui Gabriel Szünder nu ţine cont, din fericire, de prejudecăţile noastre, cum nu ia în seamă, fără să fie ireverenţioasă, nici explicaţiile tradiţionale ale Holocaustului. Mai bine spus, Szünder preia în discursul său "etica" lui Kertesz Imre, oferind o interpretare proprie, dar care se dezvoltă în interiorul gândirii autorului analizat, aşadar, o critică empatică, de identificare. Nu lipsesc, însă, nici aparatul teoretic, bine internalizat, care trece de la Arendt la Agamben şi ajunge la Žižek, şi nici comentariile criticilor maghiari, care îmbogăţesc textul şi îl conduc spre noi perspective.
Cartea aceasta este, prin forţa şi construcţia ei, nu atât o monografie, cât un studiu (atât de rar la noi) al totalitarismelor de tot felul, aşa cum au fost ele redate ficţional de unul dintre acei supravieţuitori ai lagărelor naziste care s-au trezit, apoi, sub Cortina de Fier.
Vasile Mihalache