Premiul Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018
Grand Prix Littéraire de la Femme 1986
Fiică a unei sclave violate de un marinar englez în drumul spre Barbados, Tituba se naşte din tragedia mamei: Abena dă viaţă pe un pămînt străin, în care mirosul sîngelui pluteşte peste plantaţiile coloniştilor. Rămasă orfană la şapte ani, Tituba, curînd eliberată, e luată în grijă şi iniţiată în tainele tămăduirii şi ale magiei de bătrîna Man Yaya. Dragostea ei pentru John Indian o aduce însă din nou în robie, purtînd-o departe, în America, sub stăpînirea pastorului Parris, pînă în comunitatea puritană din Salem. Acuzată de vrăjitorie, ajunge într-o celulă alături de Hester Prynne, eroina romanului Litera stacojie de Nathaniel Hawthorne. De pe ţărmurile Barbadosului de secol XVII, umbrite de realităţile crude ale comerţului cu sclavi, Tituba, singura victimă neagră a proceselor vrăjitoarelor din Salem (1692-1693), îşi rememorează viaţa plină de încercări extraordinare şi puteri mistice. Deşi protejată de spiritele celor dragi, Tituba nu va scăpa de minciuni şi de acuzaţiile din acele vremuri. Uitată de marea istorie, figura Titubei prinde astfel viaţă în universul ficţional al lui Maryse Condé pentru a spune, cu o voce modernă, fermecătoare şi plină de ironie, o poveste tulburătoare despre asuprire, solidaritate şi supravieţuire.
„Condé este unul dintre cei mai prolifici scriitori din Caraibi şi poate cea mai puternică voce feminină din literatura contemporană a Americilor.” (Choice)
„Jucăuşă şi necruţătoare deopotrivă, cartea lui Condé critică fără ocolişuri versiunile masculine, albe ale istoriei şi ale literaturii, luîndu-le subversiv în posesie.” (Publishers Weekly)
„Pentru mine, Tituba nu e un roman istoric. Tituba este exact opusul unui roman istoric. Nu m-a interesat cum ar fi putut să fie viaţa ei reală… Am inventat-o de-adevăratelea pe Tituba. I-am dat o copilărie, o adolescenţă, o maturitate. Totodată, am vrut să fac din ea un fel de erou feminin, o eroină epopeică asemenea legendarei Nanny of the Maroons. Am ezitat între ironie şi dorinţa de-a fi serioasă. În final, a ieşit un fel de personaj eroicomic.” (Maryse Condé)