Ion Pop e un poet în continuă urcare. Nu știu cum, pentru că poezia lui are o unitate de nedesfăcut, o constanță atitudinală aproape lineară și înseși temele nu doar că au un fel de redundanță obsesională (cele mai personale), dar se și grupează parcă de la sine într‑o suită confesivă tot mai accentuat centrată pe arpegiul melancoliei existențiale. Deși a trecut printr‑un șoc, nu există o ruptură propriu‑zisă a traseului, ci doar imponderabile – dar decisive – mutații de accent și de nuanță. Un contemplativ – „fereastra” e locul privilegiat al dialogului cu lumea, se vede și din titlul acestui volum –, Ion Pop s‑a apropiat oarecum pe furiș de condiția unui poet „participativ”, în ale cărui versuri realitatea e asumată și înfruntată. Ultimul său triptic – În fața mării (2011), Casa scărilor (2015) și Lista de așteptare (2019), precum și ineditele atașate aici – constituie o unitate creativă distinctă pe continuitatea evidentă a parcursului poetic. Prin ele, Ion Pop a devenit, dintr‑un poet stimat, fără îndoială, dar nu și privilegiat, unul din poeții cei mai relevanți ai zilelor noastre. Așa cum am mai spus‑o, dacă n‑a fost, Ion Pop sigur a devenit unul din marii noștri poeți. (Al. Cistelecan)
* * *
Pentru acest volum amplu-recapitulativ al scrisului meu liric, mi s-a părut potrivit să aleg titlul Ferestre: e una dintre figurile centrale ale universului meu imaginar, îndeajuns de simplă și de complexă, îmi pare, pentru a sugera o obsedantă nevoie de deschidere spre lumea în care am trăit, cu răsfrângerile ei lăuntrice. Înrămare a câte unui fragment de real privit adesea din Bibliotecă, cu sentimentul inevitabilei limitări a vederii, dar și cu speranţa unei fie și relative „transfigurări” a celor văzute –, poate nu tocmai în zadar: o contemplaţie elegiacă, conștientă de fragilitatea ei. Într-un târziu, am ajuns și la versul care spune că „ce se vede prin mine, prin mine se va vedea”. Cu acest dram de încredere, mă așez încă o dată printre ferestrele răbdătoare dintotdeauna. (Ion Pop)