Martin Heidegger şi Ludwig Wittgenstein, cei mai importanţi gânditori din secolul trecut, aparţin unor curente de gândire divergente: fenomenologia şi analiza limbajului. Cu toate acestea, îi leagã o experienţă comună pe care paginile acestei cărţi caută să o descrie în detaliu. Aş numi-o experienţa unei onestităţi intelectuale duse până la capăt. Căci nu e puţin lucru să renunţi şi să iei totul de la început atunci când tezele şi teoriile pe care le-ai enunţat la un moment dat cu aplomb se întorc împotriva ta.
Şi cred că asta îi uneşte pe aceşti gânditori atât de diferţi: amândoi au simţit dramatic, în anii târzii ai vieţii şi în variante diferite, zădărnicia saltului peste umbra lor. Unde se refugiază atunci gândirea care s-a recunoscut înfrântă de măreţia propriului ei proiect?
Colecţia Academica, în noua ei formă, reprezintă un proiect realizat cu ajutorul elitei culturale din ţara noastră. Prin el, Humanitas omagiază tot ce e efort onest de cunoaştere şi investigaţie originală în ştiinţele umaniste. (Gabriel Liiceanu)