Tânărul îşi lăsase acasă fetiţa de cinci anişori şi acum aştepta emoţionat pe holul maternităţii naşterea celui de-al doilea copil. O să fie băiat? O să fie fată? Medicina vremii nu îi răspunsese la întrebarea pe care şi-o punea de nouă luni, iar acum mai erau câteva minute şi avea să afle. Fiorii erau tot mai mari şi minutele păreau ore. Aşezase buchetul de flori pe un scaun şi se plimba pe coridor, dintr-un capăt în celălalt, când îşi făcu apariţia doctorul, care se îndreptă tăcut spre el şi îl bătu pe umăr. Ii dezvălui că are o fetiţă, apoi îi întinse palma dreaptă în care ţinea o verighetă de aur şi îi spuse că-i pare rău. Nu putuse să facă nimic…
Femeia făcea mâncare. Pentru că soţul ei era plecat pe un mare şantier al ţării din acea vreme, gătea acum doar pentru copiii ei, o fetiţă de trei ani şi un băiat de doi.
Un accident de muncă…
Diriginta poştei din localitate aflase prima. De la ea, au aflat şi alţii, vestea se răspândea în sat cu repeziciune. Numai femeia gătea liniştită în continuare, iar copiii se jucau în preajma ei şi erau cu gândul la soţul care avea să se întoarcă acasă în scurt timp.
Nu s-a mai întors…
Tânărul văduv se mutase să lucreze în Braşov, dar se ducea des la Proviţa de Sus, unde era înmormântată mama copiilor lui. în cimitirul urât şi trist, o vedea de fiecare dată pe femeia în negru, şi ea tot cu doi copii, şi ea tot văduvă.
Au ajuns să se cunoască. S-au cunoscut atât de bine, încât s-au căsătorit şi au făcut un copil.Un băiat. Un băiat care pe atunci n-avea caschetă. Pentru că era pe 7 septembrie şi a doua zi se sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului, mi-au pus numele Marian. Marian Godină.