În cercetările actuale, gemenii oferă un punct de vedere privilegiat în încercarea de a trasa o linie de demarcaţie între ceea ce depinde de „natură”, de patrimoniul genetic, şi ceea ce derivă din condiţiile de mediu şi socioculturale. Încă din Evul Mediu gemenii au atras însă atenţia medicilor şi magiştrilor, care i-au folosit pentru a-şi verifica propriile modele teoretice. Volumul trece în revistă dezbaterile medievale pe tema gemenilor, în care se intersectează instanţe epistemologice diferite: medicale, morale, filosofice şi teologice.
Gemenii le permit medievalilor nu doar să regîndească teoriile despre generarea umană moştenite de la lumea greco-romană, ci si să evalueze pretenţiile ştiinţifice ale unor discipline ca fiziognomonia sau astrologia, să analizeze modul în care harul diferentiază natura si să testeze (mai ales prin intermediul teratologiei şi al cazurilor de gemeni siamezi) o serie de ipoteze despre irepetabilitatea complexiunii, despre unicitatea sau pluralitatea compusului uman şi despre constituirea identităţii individuale.