Humanitas Junior

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 31-60 din 334

  • Magia realității. De unde stim care este de fapt adevarul
    89.00 LEI

    La o primă vedere, multe dintre fenomenele naturii par să ţină de magie, iar culturile arhaice au creat mituri pentru a le explica. Egiptenii antici credeau că se face noapte pentru că zeiţa Nut înghite Soarele. Grecii puneau iarna pe seama dispariţiei Persefonei în lumea subterană a lui Hades. Pentru vikingi, curcubeul era puntea care îi lega pe zei de Pământ.

    Richard Dawkins crede însă că adevărata magie este magia ştiinţei, care ajunge să explice aceste fenomene. Fiecare capitol al cărţii lămureşte câte o problemă: evoluţia şi diversitatea lumii vii, structura materiei, ciclurile diurn şi sezonier, alcătuirea şi istoria Soarelui, curcubeul, apariţia universului, posibilitatea existenţei vieţii pe alte planete, cutremurele, rolul jucat de probabilităţi în lumea noastră.

    Însoţită de desenele spectaculoase ale lui Dave McKean, „Magia realităţii” dezvăluie prin povestiri pasionante frumuseţea poetică a ştiinţei.

  • O școală mare cât lumea toată
    45.00 LEI

    Ilustrații de Noemi Vola

    O carte frumoasă și luminoasă ca o zi de vară de la autorul bestsellerului „Aventurile lui Cepelică”.

    Amuzantă, jucăușă, primitoare: aceasta este școala lui Gianni Rodari. E locul unde copiii descoperă lumea, își fac prieteni buni, se distrează și își aleg drumul în viață. Ba mai mult, e locul unde greșelile nu sunt nici arătate cu degetul, nici pedepsite, căci orice greșeală deschide poarta imaginației și devine un prilej de învățat lucruri extraordinare.

    Datorită talentului lui Gianni Rodari, şcoala devine un tărâm magic, de poveste, unde fiecare copil crește liber, dând frâu liber creativității, viselor şi aventurii.

  • Buzunarul cu pupici
    25.00 LEI

    La școală înveţi lucruri interesante, te joci și îţi faci prieteni buni. Când Digby, un puiuţ de cârtiţă cu ochelari roșii, refuză să meargă la școală fiindcă se teme că nu va putea să se descurce, mama lui găsește cea mai ingenioasă soluţie: îi strecoară câţiva pupici în buzunarul hăinuţei, ca să-l încălzească și să-i dea curaj de-a lungul zilei.

    „Angela McAllister a reușit să ascundă în paginile cărţii o îmbrăţișare caldă pentru copiii și părinţii încercaţi de emoţiile primei zile de școală. „Buzunarul cu pupici” este o poveste-talisman pentru toţi cei care pornesc în cea mai frumoasă și mai palpitantă aventură a vieţii: școala.“ — OLGA GUDYNN, autoarea cărţii „Aventurile râmei Oli”

  • Sambo se întoarce
    35.00 LEI

    Continuarea îndrăgitei cărți „Sâmbăta când vine Sambo”

    Pățaniile domnului Gambrino Berebum și ale lui Sambo continuă în acest volum, spre hazul și deliciul cititorilor. Nimeni nu poate intra în atâtea buclucuri și neînțelegeri nevinovate ca acești doi prieteni, mai ales când Mașina Dorințelor este pusă în funcțiune. Dar ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să primești! Domnul Gambrino vrea o mașină, deși nu are permis, vrea o vacanță pe o insulă pustie, fără să se gândească la faptul că o insulă pustie poate fi la fel de bine undeva la poli sau în apropie­rea unui vulcan activ, vrea tot soiul de trăsnăi lipsite de noimă ca să-și dea seama până la urmă că tot ce-și dorește cu adevărat este ca bunul lui prieten Sambo să rămână mereu alături de el.

    Plină de jocuri de cuvinte și de versuri hazlii, Sambo se întoarce este în primul rând o carte despre prietenie.

  • Habarnam pe Lună
    49.90 LEI

    Ilustrații de G. Valk

    Dacă aţi citit deja „Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi” şi „Habarnam în Oraşul Soarelui”, atunci este timpul să începeți Habarnam pe Lună, cel de-al treilea volum al îndrăgitei serii, care apare astăzi într-o ediție nouă și dichisită, cu ilustrații nou-nouțe, care vă vor amuza și vă vor încânta.

    Prichindeii din Orașul Florilor au poftă de călătorit. Fiindcă, după cum ştiţi, sunt sunt foarte curioşi din fire şi, mai presus de toate, plini de neastâmpăr, vor să pornească, nici una, nici două, spre Lună. Ideea călătoriei i-a venit lui Ştietot şi, ca s-o ducă la îndeplinire, a construit o navă cosmică, cu care să zboare doar prichindeii cei mai disciplinaţi, adică bineînţeles nu Habarnam şi Gogoaşă. Dar ce să vezi? Lucrurile au luat o altă întorsătură: tocmai ei doi ajung primii pe Lună, unde au parte de peripeţii de tot soiul cu „prichindeii lunatici“, nişte prichindei cu altfel de apucături şi altfel de preocupări decât cei pământeni.

  • Povești pe nerăsuflate
    35.00 LEI

    Ilustrații de Daniela Olaru

    În sfârșit, niște povești supernemaipomenite, de citit dintr o suflare, scrise anume pentru voi, cei care v aţi cam plictisit de veșnicele basme cu Făt Frumos și Ileana Cosân­zeana și aţi vrea să citiţi întâmplări cu eroi care să vă semene, să locuiască într un oraș ca al vostru și să meargă la o școală precum școala voastră. Ce mai așteptaţi? Deschideţi iute cartea! Veţi descoperi o lume colorată și plină de „neobișnuit“ și „misterios“, în care nimic nu este ceea ce pare a fi, iar aventurile au, de fiecare dată, final neașteptat.

    „Toate cele pe care le veţi citi aici sunt născociri. Nu știu exact la ce vă așteptaţi voi de la mine, însă eu aștept un singur lucru de la voi: să citiţi. Povești. Cât mai multe! Pentru că eu sunt tare ocupată cu născocitul, vă las în grija personajelor din această carte. Nu vă fie teamă, sunteţi pe mâini bune! “ — ADRIANA ȘTEFAN

  • Kepler62. Cartea a doua: Numărătoarea inversă
    47.00 LEI

    În vreme ce Ari şi Joni ajung în Zona 51, peste tot în lume alţi copii încearcă să termine jocul Kepler62. Marie, o fată de 14 ani, cu o minte iscoditoare şi curaj pe măsură, vrea să ştie care-i misterul din spatele lui.

    Ea află că organizaţia OTNSPCFRVR (Out In Space For Ever) pune la cale o misiune spaţială şi se alătură echipajului.

    Odată ajunsă şi ea în Zona 51, Marie descoperă un extra­terestru ţinut prizonier care o avertizează telepatic să nu plece în călătoria spaţială. Dar ce se poate întâmpla dacă fata nu mai poate să dea înapoi?

    Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

  • 9 povești cu mustăţi despre niște hamsteri cu adevărat adevărați
    45.00 LEI

    Ilustrații de Paul Mureșan

    Cine ar fi zis că viața unor hamsteri poate fi atât de aventuroasă și de plină de neprevăzut? Ei bine, îmboldite de plictiseală și curiozitate, câteva ghemotoace de blană pe nume Johnny, Tigru, Văcuța, Speedy, Bella, Eta și Murdărici scapă uneori din cușcă și, în vreme ce-și rostogolesc prin minte meditații profunde despre limită și libertate, pornesc în explorare prin apartament ca să descopere ce are viața să le ofere. Iar surprizele – întotdeauna amuzante – se ivesc la tot pasul. De la o evadare ca-n filme sub bibliotecă la scris mesaje indescifrabile la calculator și comunicarea în limbi necunoscute cu extratereștrii, eroii celor nouă povești trăiesc frenetic peripeție după peripeție.

    Apropiați-vă ca să-i vedeți mai bine!

    „Cred că merită să le dedicăm acestor bravi șoricei cartea de faţă, deşi din câte ştim, cel puţin până acum, niciun rozător de pe lumea aceasta n-a învăţat să citească.“ — VOICU BOJAN

  • Habarnam în Orașul Soarelui
    39.90 LEI

    Ilustraţii de A. Laptev

    Mai ştii ce te îndemnam atunci când am lansat prima carte cu Habarnam? Să nu laşi o clipă din mână Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilorsăi! Părinţii abia aşteaptă să se distreze din nou cu isprăvile eroului nostru. Ca să ştii de ce s-au amuzat pe vremea când erau copii şi de ce s-ar amuza şi acum: Habarnam porneşte într-o nouă călătorie! Dar nu oricum, ci la volanul unui automobil pe care a învăţat să-l conducă răsucind pur şi simplu bagheta magică pe care a primit-o de la un vrăjitor şi pe care o va păstra numai dacă va face fapte bune. Şi nu oriunde, ci într-un oraş fabulos, în care însă totul e dat peste cap de sosirea lui Habarnam şi a celor doi prieteni ai săi, Ţintişoara şi Pestriţu. Şi nici la întâmplare, fiindcă în Oraşul Soarelui se petrec o mulţime de încurcături cu tâlc din care Habarnam învaţă o sumedenie de lucruri despre maşinării ciudate, prichindei hazoşi şi chiar şi despre sine. Dar stai să vezi şi a treia carte: „Habarnam pe Lună”!

  • Nu e nicio clipă fără o pisică
    42.00 LEI

    Ilustrații de Naama Benziman

    David Grossman este unul dintre cei mai de seamă romancieri de azi. A fost distins cu Man International Booker Prize și Premiul Erasmus. Operele sale sunt traduse în peste 30 de limbi.

    Într-o dimineață magică, Maayan, Alma și ceilalți colegi de la grădiniță își dau seama că în noaptea dinainte au avut cu toții același vis: se făcea că o pisică gălbuie și cu ochi albaștri le spune „Nu e nicio clipă fără o pisică“, apoi țuști într-un copac și dispare! Repetând propoziția ca pe o incantație magică și amestecând realitatea cu visul, copiii descoperă într-un copac din apropierea grădiniței o pisică gălbuie, aidoma celei din vis. Cum se poate una ca asta? Și oare ce vor face cu mica felină?

  • Transformă apa în culori. În vacanță
    19.01 LEI

    O carte de activități superamuzantă, pe care copiii o pot colora fără se se murdărească!

    Când cei mici vor deschide această carte de colorat, vor vedea niște ilustrații foarte nostime, alcătuite din punctulețe gri. Îndemnați-i să ia puțină apă și s-o întindă pe pagini cu o pensulă sau cu degețelele, și vor vedea apărând deodată cele mai frumoase culori! Anume pentru a le oferi copiilor o experiență vizuală și tactilă deosebită, paginile cărții sunt din hârtie groasă, texturată. Micii artiști isteți și talentați vor fi încântați să se joace și să descopere lucruri noi!

    ● Fiecare carte conține 8 planșe de colorat ● Culorile apar pe hârtie imediat ce copilul atinge pagina cu pensula umedă sau chiar cu degețelele ● Activitate potrivită acasă, la grădiniță și în călătorii ● Produs sigur pentru copii

  • Ultimii dinozauri. Piticii şi uriaşii din Insula Haţeg
    55.00 LEI

    Ilustrații de Ana Alfianu

    Introducere și control științific de conf. univ. dr. Zoltán Csiki-Sava

    O călătorie în timp și o poveste captivantă, în care știința se întâlnește cu legendele!

    Ne sunt ghizi Cristian Ciobanu, specialist în geoturism la Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, care ne invită să descoperim de ce sunt deosebiți dinozaurii ce stăpâneau cândva pe acest teritoriu, Ana Alfianu, autoarea și ilustratoarea bestsellerului Val și Cetatea Sufletului, care recreează în ilustrații bogate lumea Insulei Hațeg, și cercetătorul Zoltán Csiki-Sava, de la care înțelegem cum reușește paleontologia să ne aducă dinaintea ochilor trecutul îndepărtat.

    Acum zeci și zeci de milioane de ani, pe când munții Pirinei, Alpi și Carpați încă nu se formaseră, iar sudul Europei era doar o întindere de apă, regiunea din Transilvania cunoscută astăzi ca Țara Hațegului era o insulă subtropicală înconjurată de Oceanul Tethys.

    Acolo, în mijlocul vegetației luxuriante, și-au găsit adăpost o mulțime de specii de animale, de la șerpi, broaște și păsări până la giganticul pterozaur Hatzegopteryx și la fascinanții dinozauri pitici.

    Captivi pe acest teritoriu, dinozaurii din Insula Hațeg s-au dezvoltat cu totul altfel față de exemplarele megafaunei de pe continent, continuând să-i surprindă și astăzi pe oamenii de știință, care le studiază cu pasiune urmele și le recompun din detalii existența.

    Deschide această carte și cercetează-i cu atenție: sunt ultimii din rasa lor!

  • Povești despre speranță
    42.00 LEI

    Ilustrații de Bianca Anton

    După succesul cărții și al filmului „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie”, Mihai Mănescu revine cu un nou volum despre curaj, generozitate, forță interioară și mai ales despre speranță, care ne transformă din oameni obișnuiți în învingători.

    Cinci istorioare pline de duioșie și candoare se ascund în paginile acestei cărți frumoase. Sunt povești de citit împreună, din care au de învățat și cei mici, și cei mari, care construiesc punți între oameni și amintiri ce nu se uită niciodată. Emoționante, adânci, surprinzătoare, luminoase, colorate cu umor, poveștile acestea recreează lumea în care trăim și o presară cu magie.

    Dacă ne vom strecura la ceas de seară în paginile cărții, vom descoperi că aricii vorbesc atunci când nu sunt oameni prin preajmă și învață să nu se teamă să fie diferiți, că puii de urs din Pădurea Verde merg la grădiniță și-și fac prieteni pe care-i ajută să-și depășească limitele, că uneori, atunci când granița dintre lumi se șterge, copiii curajoși nu se tem să zboare deasupra mării cocoțați în spinarea unei berze uriașe.

    Populate cu animale și oameni care învață împreună ce înseamnă prietenia adevărată, bunătatea, toleranța, tăria sufletească, generozitatea, aceste cinci povești sunt tot atâtea episoade de viață în care spiritul omenesc triumfă.

  • Cum am devenit vrăjitor. Din carnetul unui explorator
    49.90 LEI

    Biolog pasionat și călător neobosit în spațiu, în timp și în sine însuși, Alexandru N. Stermin este, înainte de toate, un om care iubește magia lumii înconjurătoare, pe care o străbate cu pasul și o cercetează cu priviri mereu curioase. Prin intermediul însemnărilor de față te invită să-l însoțești într-o călătorie fabuloasă prin lume, din trecutul omenirii până în prezentul recent și din cea mai mare mlaștină din Transilvania până în jungla amazoniană. Ești gata?

  • O călătorie prin univers. Astrofizica povestită
    79.00 LEI

    Ilustrații de Ana Alfianu

    După bestsellerul „Fizica povestită”, Cristian Presură revine cu o nouă carte la fel de captivantă, de data aceasta dedicată copiilor pasionați de spațiul cosmic. Însoțită de minunatele ilustrații ale Anei Alfianu, O călătorie prin univers: astrofizica povestită spune cea mai grozavă poveste din câte s-au spus vreodată: aceea a universului și a oamenilor care au visat dintotdeauna să-i descifreze tainele.

    „Dragi prieteni, astăzi pornim într-o palpitantă călătorie prin univers. Misiunea noastră spațială n-are nevoie de rachetă, fiindcă ne vor propulsa dorinţa de a cunoaşte şi puterea imaginaţiei. Împreună, vom îndrăzni să demontăm uluitoarea maşinărie cosmică şi să aflăm după ce legi funcţionează, să cercetăm cu metodă ştiinţifică incredibila acumulare de materie şi energie răspândită prin univers, să punem întrebări și să căutăm răspunsuri. Sunteţi gata? Să pornim, necunoscutul ne aşteaptă!" – CRISTIAN PRESURĂ

  • Radio Popov și copiii uitați
    45.00 LEI

    Ilustrații de Milla Vestin

    Tradus în peste 23 de ţări, Radio Popov şi copiii uitaţi spune o poveste plină de umor şi căldură, care ne aduce aminte de unii dintre cei mai îndrăgiţi clasici ai literaturii pentru copii, precum Roald Dahl şi Astrid Lindgren.

    Alfred are nouă ani şi, practic, trăieşte singur. Mama lui a dispărut de multă vreme, iar tatăl, plecat mai mereu în călătorii de afaceri, nu pare să-şi amintească întotdeauna că băiatul există.

    Într-o noapte altfel decât toate nopţile, Alfred fuge de-acasă cu Amanda, din soiul misterios al Urechilor Ciulite, care îi ajută pe copiii uitaţi, vârându-le în cutia poştală mere, şosete de lână şi sendvişuri.

    Aşa începe o aventură incredibilă, care schimbă totul, şi nu doar pentru Alfred. În casa de culoarea terciului de fructe de pădure a Amandei, băiatul mănâncă bunătăţi, citeşte pe săturate şi descoperă un vechi emiţător radio proiectat chiar de marele fizician A.S. Popov. Cu ajutorul lui, Alfred începe să transmită în secret o emisiune nocturnă, pe care o ascultă ceilalţi copii uitaţi din oraş.

    Vor putea oare Alfred şi Amanda să-i ajute pe toţi? Şi ce se va întâmpla când tatăl băiatului va băga de seamă că a dispărut? Şi, mai presus de toate, cine sunt, de fapt, Urechile Ciulite?

  • Copiii Vulpii (seria Hoții din umbră, vol. I)
    52.00 LEI

    NPR Best Book of the Year, Amazon Best Book of the Month

    Ce faci când ți s-a spus toată viața să stai departe de magie, fiindcă s-ar putea să se întoarcă împotriva ta?

    Într-o lume peste care stăpânesc țesătorii de vrăji, câțiva adolescenți cu vieți zbuciumate și talente neobișnuite sunt aduși împreună de un personaj misterios, care le încredințează o misiune imposibilă: să fure o piatră cu puteri dincolo de orice închipuire de la cel mai primejdios vrăjitor. Eșecul este inacceptabil, dar succesul le-ar putea fi fatal.

    Promisiunea unei răsplăți pe măsură îi ademenește pe Callan, un bă­iat de 14 ani, care se pricepe să fure orice și citește oamenii ca pe-o carte deschisă, pe Meriel, expertă în acrobații (și cuțite!), pe Gareth, pasionat de cărți misterioase, în paginile cărora găsește răspunsuri la aproape toate întrebările, pe Lachlan, care poate obține orice de la oricine, și pe Coadă de Vulpe, fata fără chip, care poate să se cațere pe acoperișuri ca o pisică.

    Deși viața i-a făcut să nu aibă încredere în nimeni, cei cinci trebuie să învețe să se bazeze unul pe celălalt ca să supraviețuiască forței cataclismice pe care au dezlănțuit-o.

    O aventură de proporții, infuzată de magie și cu o notă de steam punk, care se citește și se trăiește cu răsuflarea tăiată.

  • Povești ca să te iubești mai mult. 35 de istorioare care cultivă respectul de sine
    42.00 LEI

    Ilustrații de Raquel Díaz Reguera

    Alcătuită din versiuni moderne ale unor povești tradiţionale din diferite culturi, această carte le oferă copiilor o călătorie amuzantă, plină de imaginație, în adâncul propriului suflet.

    „Ne-am hotărât sa publicăm cartea de față pentru ca părinții să poată împărtăși cu copiii lor aceste povești menite să-i facă să reflecteze asupra valorii personale și asupra dreptului de a fi fericiți așa cum sunt, nu așa cum se așteaptă lumea să fie. Fiecare dintre aceste povești ilustrează un aspect important al procesului de edificare a stimei de sine, care, ca un far călăuzitor, le va arăta celor mici calea de urmat pentru a deveni adulți siguri pe ei, independenți și toleranți – față de sine și faţă de ceilalți. Îți mulțumim că ne ajuți să sădim semințele unei lumi mai frumoase, mai bune și mai responsabile.“ — ÁLEX ROVIRA, FRANCESC MIRALLES

    Include un ghid al celor 12 chei ale stimei de sine la copii O carte terapeutică: întarirea stimei de sine este cea mai bună apărare împotriva bullying-ului

  • Misterul turnului din Vista Point
    45.00 LEI

    Ilustrații de Petur Antonsson

    Scriitorul american Ben Guterson este autorul trilogiei de succes „Casa de Iarnă”, tradusă în zece limbi, care i-a adus nominalizări pe lista scurtă la prestigioasele Edgar Award și Agatha Award în 2019. Publicat în Statele Unite în 2022, „Misterul Turnului din Vista Point” este deja tradus în șapte limbi.

    Atunci când viața îi pune la încercare, membrii familiei Einstein se mută la Vista Point, un orășel fermecător și în aparență liniștit, ca să-și dea șansa unui nou început. Acolo, Zack, în vârstă de 11 ani, cel mai mic dintre copii, se împrietenește cu Ann, o fată haioasă, care știe o mulțime de povești despre locurile din jur. Cu ajutorul ei, băiatul are parte de o vacanță de pomină: descoperă o peșteră tainică, cu mesaje ciudate scrise pe pereți, o cabană abandonată în mijlocul pădurii, un vechi cimitir și, mai presus de toate, un turn părăsit, pe a cărui cupolă un medalion argintiu e purtătorul unui mesaj pe care nimeni n-a reușit să-l descifreze până acum. Dar mai e ceva care nu-i dă pace lui Zack: prietena lui, Ann, despre care nu știe mare lucru, pare că ascunde ea însăși un secret. Ce să fie?

  • Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi
    45.00 LEI

    Ilustrații de A. Laptev

    Una dintre cele mai iubite și mai citite cărți pentru cei mici, însoțită de minunatele ilustrații color care le-au încântat copilăria celor mari.

    În Orașul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupațiile și firile lor: Știetot, Pilulă, Șurubel și Piuliță, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonțișor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoașă, Zăpăcilă, Posibil și Probabil. Este clar că Habarnam nu știe nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, șofer de curse… Dar transformarea lui începe să se petreacă odată cu plecarea într-o expediție nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul căreia Habarnam știe chiar să șI citească!

  • George în căutare de comori prin Cosmos
    49.00 LEI

    O aventură din alte lumi, însoţită de o mulţime de informaţii ştiinţifice fascinante şi de 32 de pagini cu imagini color din spaţiul extraterestru

    Va putea oare George să descifreze misterioasele indicii care l-au atras în cosmos, antrenându-l în această fantastică vânătoare de comori? O poveste de aventuri fermecătoare şi plină de suspans. Şi numeroase informaţii pertinente din domeniul astronomiei, inclusiv despre cele mai recente teorii care au fost formulate cu privire la formarea şi la evoluţia universului.

    Carte oferită de Lucy Hawking şi de profesorul Stephen Hawking, cel mai faimos geniu al ştiinţei din întreg spaţiul cosmic!

    Volumul cuprinde noi isprăvi galactice ale îndrăgitelor personaje George şi Annie, pe care le cunoaşteţi deja din cartea „George şi cheia secretă a universului”, scrisă de aceiaşi autori.

  • Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi
    35.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de A. Laptev

    Primul volum al uneia dintre cele mai îndrăgite serii pentru copii vă invită într-o aventură de pomină alături de Habarnam, un personaj al cărui nume a devenit sinonim cu râsul în hohote.

    În Oraşul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupaţiile şi firile lor: Ştietot, Pilulă, Şurubel şi Piuliţă, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonţişor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoaşă, Zăpăcilă, Posibil şi Probabil. Este clar că Habarnam nu ştie nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, şofer de curse... Dar transformarea lui începe să se petreacă odată cu plecarea într-o expediţie nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul căreia Habarnam ştie chiar să şi citească!

    Tu eşti mare acum. Ai învăţat să citeşti bine-bine de tot şi nu e nimic mai amuzant decât să te bucuri singur, când vrei tu, unde vrei tu, de o carte de aventuri! Fii însă cu ochii în patru şi nu lăsa nicio clipă cartea din mână! Când erau de vârsta ta, părinţii tăi se dădeau în vânt după Aventurile lui Habarnam.

  • Kepler62. Cartea întâi: Invitația
    39.00 LEI

    Pământul nu mai e cum îl ştim, e suprapopulat şi secătuit de resurse. Ari, în vârstă de 13 ani, are grijă de fratele lui mai mic, Joni, care s-a îmbolnăvit de un virus necunoscut. Ca să le treacă timpul mai uşor, cei doi reuşesc să facă rost de Kepler62, cel mai nou şi mai misterios joc video, despre care se spune că este aproape imposibil de terminat. Nimeni nu ştie ce se întâmplă când treci la ultimul nivel sau, mai mult, dacă Kepler62 este doar un joc, sau o poartă spre altceva…

    O aventură uimitoare e pe cale să înceapă.

    Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

  • Copacul dorinţelor. Amintiri din copilărie
    32.00 LEI

    Romanul „Copacul dorinţelor. Amintiri din copilărie” s-a născut din scenariul filmului omonim regizat de Andrei Huţuleac, avându-i în distribuţie pe Maya Noelle Prediger, Teodor Corban, Matei Dima, Grigore Silișteanu și Micutzu Cosmin Nedelcu.

    Adaptare după un scenariu de film de Mihai Mănescu, Matei Dima și Andrei Huţuleac • Ilustrații de Ingrid Nemțanu

  • Logodnicii iernii (saga Vizitatoarea din oglindă, vol. I)
    49.90 LEI

    Carte câștigătoare a concursului de debut organizat de Gallimard Jeunesse, RTL și Télérama (2013) și recompensată cu Grand Prix de l'Imaginaire (2016).

    Cu peste 1 milion de cititori şi tradusă în 17 limbi, saga Vizitatoarea din oglindă este o aventură plină de intrigi şi suspans împletită cu o emoţionantă poveste de dragoste, imaginând un univers fantastic, devenit cult.

    Într-un univers alcătuit din douăzeci şi una de arce – insule cereşti plutitoare, rupte din ceea ce a fost odată Pământul –, trăieşte Ophélie, o tânără introvertită şi genială, înzestrată cu darul de a citi trecutul lucrurilor şi de a călători prin oglinzi. Casa ei e Anima, „arca pe care obiectele prind viaţă“, unde fata îşi petrece timpul studiind cu atâta pasiune trecutul, încât uneori pierde din vedere viitorul.

    Când familia o logodeşte cu Thorn, membru al puternicului clan al Dragonilor, Ophélie se vede silită să părăsească Anima şi să-şi urmeze destinul la Curtea din Cetacera, capitala arcei îngheţate de la Pol. Acolo, într-o lume străină, prinsă în intrigi şi jocuri de putere, Ophélie va descoperi că este cheia unei enigme de care depinde soarta lumii sale.

  • Povestea doctorului Dolittle
    19.01 LEI
    John Dolittle este un doctor cu suflet bun, care iubește animalele și are de tot felul – peștișori aurii în iazul din grădină, șoareci albi într-un pian și un arici în pivniță. Dar, cu timpul, pe lângă casa lui se aciuează încă multe altele. Ca să le înțeleagă mai bine, le învață limba și se hotărăște să devină medic veterinar, iar vestea despre darul lui extraordinar se răspândește cu repeziciune. Într-o zi, Dolittle află că în Africa maimuțele suferă de o boală cumplită, așa că pornește pe dată într-acolo împreună cu cei mai buni prieteni ai săi. În timpul călătoriei aventurile se țin lanț: trebuie să traverseze teritoriul Jolliginki, să negocieze cu regele acestui ținut și, mai mult, să dea piept cu o bandă de pirați nelegiuiți.
  • Întoarcerea lui Arpagic
    45.00 LEI

    Ilustrații de Livia Coloji

    „Lumea lui Arpagic este lumea în care tot ce e firesc e miracol. O lume fermecată în care se produce miracolul naşterii dintr-o sămânţă cât o gămălie de ac a unei plante cu frunze şi flori, care, la rândul lor, nasc fructe şi seminţe. Iar pe lângă această minune, nimic nu mai pare de neînchipuit: faptul că animalele citesc, păsările au emoţii, fluturii au idei şi legumele sentimente. De altfel, când am scris prima dintre aceste cărţi, nicio clipă nu m-am gândit că o scriu pentru copii. Mă jucam cu mine însămi. Abia dupa ce, publicând-o, copiii au adoptat-o, am continuat să scriu gândindu-mă la ei ca la nişte parteneri de joc." (Ana Blandiana în interviul acordat Simonei Chiţan pentru Evenimentul Zilei, 26 oct 2008)

  • Aventurile lui Mac
    37.00 LEI

    Amuzante, palpitante, pline de prospețime, „Aventurile lui Mac” istorisesc peripețiile rostogolite cu viteza luminii ale unui rățoi năzdrăvan și ale piticilor Pic și Punepiedici, care îi poartă pe eroii noștri prin Țara Poveștilor, prin Țara Pitilungilor, ba chiar și prin Țara Mâncăcioșilor, unde casele sunt cu totul și cu totul de ciocolată. Mai mult nu dezvăluim, ca să descoperiți singuri întreaga poveste.

    „Aventurile lui Mac este un reper în istoria benzii desenate din România, fiind primul titlu dintr-o serie minunată, Mac și Cocofifi, care a dăinuit peste timp. Publicate inițial în revista Arici Pogonici, Aventurile lui Mac au fost reluate și redesenate în 1970 pentru apariția în volum. Seria s-a bucurat de un imens succes în epocă: a avut mai multe ediții, a primit premii, a fost tradusă în germană, maghiară, engleză și spaniolă și a stat la baza serialului de desene animate Coco și Roco produs de Animafilm. Gingășia și inocența poveștilor Luciei Olteanu și spectacolul vizual oferit de ilustrațiile Liviei Rusz fac din acest superb album un titlu de referință, și sunt fericit că, de acum încolo, și mai multe generații se pot bucura de el.“ — ALEXANDRU CIUBOTARIU, grafician și autor de benzi desenate

  • Prietenii noștri pisoi
    35.00 LEI

    O colecţie superamuzantă de rime… feline aduse la viaţă de Axel Scheffler, bine-cunoscutul ilustrator al lui Gruffalo.

    Aţi văzut vreodată pisici cântând la pian? Sau făcând baie cu spumă? Ori citind şi socotind? Nu-i aşa că v-aţi întrebat adesea ce se întâmplă când prietenii noştri pisoi rămân singuri acasă?

    Ei bine, Franz Wittkamp, autorul acestei cărţi frumoase, le-a aflat toate secretele şi e de acord să vi le împărtăşească şi vouă. Sunteţi gata să descoperiţi de ce sunt în stare pisicile atunci când oamenii nu sunt prin preajmă?

  • Întrebări mari de la cei mici ...la care răspund nişte oameni foarte importanţi
    47.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de Rareș Ionaşcu

    În sfârşit, cei mici primesc răspunsuri la cele mai mari întrebări ale lor. Şi nu de la oricine, ci de la nişte oameni foarte importanţi!

    Copiii au un talent nemaipomenit să pună întrebări încuietoare: De ce e marea sărată De ce nu pot să mă gâdil singur? Cine a scris prima carte? De unde vine binele? Cum se îndrăgostesc oamenii? De ce nu putem trăi veşnic? şi multe altele. Nu e deloc uşor să le faci faţă şi să le dai răspunsuri potrivite pentru vârsta lor. Această carte este o colecţie de peste o sută de întrebări trimise chiar de copii pentru a primi răspunsuri din partea unor specialişti cunoscuţi şi apreciaţi dintr-o mulţime de domenii: oameni de ştiinţă, scriitori, filozofi, vedete de televiziune, sportivi, muzicieni. Răspunsurile lor, unele elaborate şi documentate, altele jucăuşe şi provocatoare, au, toate, o calitate esenţială: desluşesc numeroase probleme importante ale vieţii şi ale lumii în care trăim traducându-le pe înţelesul copiilor. O carte care-i va face şi mai curioşi pe viitorii oameni importanţi şi-i va scoate cu siguranţă din încurcătură pe părinţii asaltaţi de curiozitatea lor!

Filter by

Categorie

Voce audiobook

Format eBook

Preț

Editura