6-9 ani
-
Val si Cetatea SufletelorPreț special 26.16 LEI Preț standard 34.89 LEIEpuizat din stoc
„Ce talent grozav are Ana Alfianu! Pe de o parte, spune o poveste iniţiatică, în genul celor ale lui Michael Ende sau Peter Beagle, cu băieţei și ţestoase vorbitoare, cu pești care se hrănesc cu lacrimi, cu prelegeri policolore despre puterea cuvintelor, cum foarte rar s-au scris în literatura noastră. Pe de altă parte, își ilustrează singură povestea cu imagini de o frumuseţe care îţi taie respiraţia, exact acele imagini ideale cu care ne visam în copilărie poveștile. Prin urmare, dragi cititoare & cititori, cartea pe care o aveţi în mână nu e doar o carte — e chiar copilăria voastră ilustrată. Deschideţi-o: o veţi iubi de îndată. Eu, cel puţin, așa am păţit.“ (Radu VANCU)
Val are 10 ani și face parte din specia visătorilor. Îi place să se joace, să exploreze prin pădurea din apropierea casei și să citească povești. Cu siguranţă, nici nu i-a trecut prin cap s-ajungă el însuși personaj într-o poveste.
Însă, într-o bună zi, cuprins de dorul bunicului său, plecat fără putinţă de întoarcere în Cetatea Sufletelor, Val se hotărăște să caute acest loc straniu, netrecut pe nici o hartă din lume.
Împreună cu Malila, o broască-ţestoasă zburătoare, băiatul porneşte într-o călătorie fantastică, presărată cu primejdii, probe de curaj, nenumărate întrebări şi cu descoperiri pe care le faci doar atunci când te apropii de sfârşitul copilăriei.
Drumul îi poartă pe cei doi din regatul mării, unde domneşte caracatiţa Elacaravolturna, care ştie să vindece suferinţele cu poveşti, într-un oraş ciudat, care-şi schimbă forma cu fiecare cuvânt rostit de locuitorii săi, în ţinutul balaurului poet O şi, în cele din urmă, în Palatul Lunii, unde stăpânesc visele, păstrătoarele tuturor tainelor omeneşti. Ajuns aici, Val e uimit să descopere că sfârşitul drumului nu-i capătul călătoriei şi că pentru el adevărata aventură de-abia începe. -
Mircea cel Mare si luptele sale cu turciiPreț special 28.31 LEI Preț standard 37.74 LEIEpuizat din stoc
Aţi aflat deja de la şcoală despre Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (adică al Munteniei), care a domnit între 1386 şi 1418, ducând lupte grele cu turcii. Apoi, probabil aţi citit sau poate chiar aţi învăţat pe dinafară, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bătăliei de la Rovine: înainte de înfruntare, sultanul îl sfidează pe Mircea cu aceste cuvinte: „Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedic de-un moşneag?“ Iată că şi genialul Eminescu s-a înşelat asupra înţelesului epitetului „cel Bătrân", căci pe vremea lui, la noi, cercetările istorice erau abia la început! În realitate, la Rovine, Mircea era foarte tânăr. „Cel Bătrân“ i s-a zis în veacurile următoare, când au ajuns în scaunul Ţării Româneşti şi alţi domnitori purtând (sau luând la înscăunare) acest nume. Atunci când se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Bătrân“, adică „cel Vechi“, cel din vechime. Asta înseamnă „cel Bătrân“. Să ştiţi, de asemenea, că datorită înfăptuirilor şi a nobleţei caracterului său i s-a mai zis şi „cel Mare": Mircea cel Mare. Veţi judeca şi voi, din povestirea care urmează, dacă e vrednic să i se spună astfel.
-
Sâmbăta când vine SamboPreț special 21.40 LEI Preț standard 28.54 LEI
Carte recomandată de Academia Germană de Literatură pentru Copii și Tineret
Gambrino Berebum e un domn sfios și temător ca un șoricel. De cine se teme? De madam Pătlăgică, gazda lui, care mereu îi caută nod în papură; de șeful lui, Mugurel Boubătrân, un pisălog și jumătate; și în general de toți nerozii și mitocanii cu nasul pe sus cărora le tună și le fulgeră. Până când într-o bună zi – atenție, într-o sâmbătă! – domnul Gambrino îl întâlnește pe Sambo, mogâldeața, care decide să rămână la el. Pe obrăznicãtura de Sambo nimeni și nimic n-o sperie, are în minte numai ștrengării și pe deasupra… ac de cojocul multora – păzea! Dacă la început bietul domn Gambrino e teribil de jenat de asemenea purtări și caută să scape în fel și chip de Sambo, cu cât cei doi petrec mai mult timp împreună, cu-atât tăticul își îndrăgește mai mult odrasla! Iar la sfârșit, ce ciudat: blândul domn Gambrino a învățat de la Sambo cum să nu se mai teamă de alții – ba chiar să-i și pună la punct pe cei ce-o merită cu vârf și-ndesat!
-
Oare pestisorul meu stie cine sunt? (ebook)20.37 LEI Preț standard 27.15 LEI
În sfârşit, cei mici primesc răspunsuri la cele mai mari întrebări ale lor. Și nu de la oricine, ci de la oameni foarte importanți.
Nu e deloc simplu să fii părinte. Ce te faci când copiii te asaltează cu întrebări care mai de care mai năstruşnice: De ce au zebrele dungi? De unde vin unghiile? Care figură geometrică are cele mai multe laturi? De ce ţânţarii îi pişcă doar pe unii dintre noi? şi alte „întrebări mari de la cei mici“...
Antologia de faţă, alcătuită chiar din întrebări trimise de copii la care răspund specialişti din diverse domenii: oameni de ştiinţă, muzicieni, sportivi, vedete de televiziune, e un colac de salvare pentru toţi cei care se simt copleşiţi de curiozitatea şi inventivitatea celor mici.
Și, ca să fie şi mai atrăgătoare pentru minţile iscoditoare, această carte cuprinde şi o serie de teste, prin care, singuri sau împreună cu părinţii, copiii îşi pot măsura forţele.
-
Mircea cel Mare si luptele sale cu turcii (ebook)18.00 LEI Preț standard 24.00 LEI
Aţi aflat deja de la şcoală despre Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (adică al Munteniei), care a domnit între 1386 şi 1418, ducând lupte grele cu turcii. Apoi, probabil aţi citit sau poate chiar aţi învăţat pe dinafară, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bătăliei de la Rovine: înainte de înfruntare, sultanul îl sfidează pe Mircea cu aceste cuvinte: „Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedic de-un moşneag?“ Iată că şi genialul Eminescu s-a înşelat asupra înţelesului epitetului „cel Bătrân", căci pe vremea lui, la noi, cercetările istorice erau abia la început! În realitate, la Rovine, Mircea era foarte tânăr. „Cel Bătrân“ i s-a zis în veacurile următoare, când au ajuns în scaunul Ţării Româneşti şi alţi domnitori purtând (sau luând la înscăunare) acest nume. Atunci când se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Bătrân“, adică „cel Vechi“, cel din vechime. Asta înseamnă „cel Bătrân“. Să ştiţi, de asemenea, că datorită înfăptuirilor şi a nobleţei caracterului său i s-a mai zis şi „cel Mare": Mircea cel Mare. Veţi judeca şi voi, din povestirea care urmează, dacă e vrednic să i se spună astfel.
-
Oare pestisorul meu stie cine sunt? Si multe alte intrebari mari de la cei mici la care raspund specialistiiPreț special 33.30 LEI Preț standard 44.40 LEI
În sfârşit, cei mici primesc răspunsuri la cele mai mari întrebări ale lor. Și nu de la oricine, ci de la oameni foarte importanți.
Nu e deloc simplu să fii părinte. Ce te faci când copiii te asaltează cu întrebări care mai de care mai năstruşnice: De ce au zebrele dungi? De unde vin unghiile? Care figură geometrică are cele mai multe laturi? De ce ţânţarii îi pişcă doar pe unii dintre noi? şi alte „întrebări mari de la cei mici“...
Antologia de faţă, alcătuită chiar din întrebări trimise de copii la care răspund specialişti din diverse domenii: oameni de ştiinţă, muzicieni, sportivi, vedete de televiziune, e un colac de salvare pentru toţi cei care se simt copleşiţi de curiozitatea şi inventivitatea celor mici.
Și, ca să fie şi mai atrăgătoare pentru minţile iscoditoare, această carte cuprinde şi o serie de teste, prin care, singuri sau împreună cu părinţii, copiii îşi pot măsura forţele. -
AnimaliumPreț special 78.50 LEI Preț standard 104.66 LEIEpuizat din stoc
Bun venit la "Animalium"! Muzeul este deschis la orice oră. În sălile sale vizitatorii de toate vârstele pot admira o colecţie extraordinară cu 160 de animale. Veţi afla secretele evoluţiei vieţii, veţi intra în sălile de disecţie și veţi descoperi marea varietate a habitatelor terestre … Intraţi şi studiaţi regnul animal în toată splendoarea sa!
Katie Scott a studiat ilustraţia de carte la Brighton University, iar apoi a lucrat pentru BBC, New York Times şi Universal Records. Trăieşte şi lucrează la Londra.
Jenny Broom şi-a făcut studiile la Slade School of Art din Londra. Este o editoare cu experienţă şi autoare a mai multor cărţi pentru copii. Trăieşte la Londra.
În septembrie 2016, la Editura Humanitas apar trei cărţi minunate pentru copii şi părinţi deopotrivă. Trei atlase unice prin bogaţia informaţiilor şi felul în care au fost structurate, cu ilustraţii realizate în peniţă şi colorate digital şi informaţii uşor de reţinut. "Animalium" de Katie Scott şi Jenny Broom, "Historium" de Richard Wilkinson şi Jo Nelson şi "Hărţi. O călătorie prin ţările, mările şi culturile lumii" de Aleksandra Mizielinska şi Daniel Mizielinski sunt cele trei atlase, primul de zoologie, al doilea de istorie şi ultimul de geografie, primele două fiind adevărate muzee între coperţi în care vizitatori de toate vârstele pot cerceta exponate şi admira animale din vechime sau uimitoare colecţii de vestigii arheologice.
-
HistoriumPreț special 78.50 LEI Preț standard 104.66 LEI
Bun venit la Historium! Muzeul este deschis la orice oră. Vizitatorii de toate vârstele pot admira o uimitoare colecţie, de peste 130 de vestigii arheologice. Veţi afla cum trăiau popoarele vechi și veţi descoperi extraordinarele obiecte rămase de la ele. Intraţi şi studiaţi trecutul în toată splendoarea sa!
Richard Wilkinson a învăţat de unul singur să ilustreze cărţi. Trăieşte şi lucrează la Brighton. A colaborat cu publicaţiile New Scientist, Intelligent Life, TIME şi cu casa de modă Ted Baker.
Jo Nelson a studiat limbile moderne şi medievale la Cambridge University. Este cercetătoare de lucrări ştiinţifice.
În septembrie 2016, la Editura Humanitas apar trei cărţi minunate pentru copii şi părinţi deopotrivă. Trei atlase unice prin bogaţia informaţiilor şi felul în care au fost structurate, cu ilustraţii realizate în peniţă şi colorate digital şi informaţii uşor de reţinut. Animalium de Katie Scott şi Jenny Broom, Historium de Richard Wilkinson şi Jo Nelson şi Hărţi. O călătorie prin ţările, mările şi culturile lumii de Aleksandra Mizielinska şi Daniel Mizielinski sunt cele trei atlase, primul de zoologie, al doilea de istorie şi ultimul de geografie, primele două fiind adevărate muzee între coperţi în care vizitatori de toate vârstele pot cerceta exponate şi admira animale din vechime sau uimitoare colecţii de vestigii arheologice.
-
George si codul indescifrabilPreț special 45.20 LEI Preț standard 60.26 LEI
George şi Annie pornesc într-o aventură spaţială pentru a salva Universul.
„O mai scurtă istorie a timpului pentru un public mai tânăr.“ (USA Today)
George şi codul indescifrabil este al patrulea volum despre George, Annie, Eric și, bineînțeles, Cosmos scris în colaborare de Lucy și Stephen Hawking.
-
Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor saiPreț special 21.40 LEI Preț standard 28.54 LEIEpuizat din stoc
In Orasul Florilor, locuitorii sai prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupatiile si firile lor: Stietot, Pilula, Surubel si Piulita, Limonada , Glontisor, Acuarela, Posibil si Probabil. Este clar ca Habarnam nu stie nimic!
Degeaba incearca sa se faca muzicant, pictor, poet, sofer de curse... Dar transformarea lui incepe sa se petreaca odata cu plecarea intr-o expeditie nemaipomenita in lumea prichindeilor, la capatul careia Habarnam stie chiar sa si citeasca!
-
Alice in Țara MinunilorPreț special 22.48 LEI Preț standard 29.97 LEIEpuizat din stoc
Într-o după-amiază însorită de iulie, în anul 1862, un profesor de la Oxford, pe numele lui Charles Lutwidge Dodgson, porneşte într-o plimbare cu barca pe râul Tamisa, împreună cu cele trei fetiţe ale prietenilor săi, dintre care una se numeşte Alice. Ca să-şi distreze micuţele însoţitoare, cel ce mai târziu avea să semneze cu pseudonimul Lewis Carroll plăsmuieşte pe loc aventurile unei fetiţe care porneşte pe urmele unui personaj neobişnuit: un iepuraş alb cu ceas în buzunarul vestei.
Astfel s-a nascut povestea lui Alice în Ţara Minunilor, în care creaturi stranii precum Iepurele de Martie, Pisica-Cheshire, Regina de Cupă sau Falsa Broască Ţestoasă sfideaza legile firii şi ale limbajului cu o dezinvoltură pe care numai copiii o pot înţelege pe deplin. Dincolo de încercările exegeţilor de a descifra jocurile de limbaj şi aluziile presărate în text, Alice rămâne şi astăzi ceea ce a fost pentru atâtea şi atâtea generaţii: o „carte a cărţilor“ pentru copii, în care imaginaţia şi umorul îşi găsesc expresia dsăvârşită. -
Draga profesore EinsteinPreț special 25.37 LEI Preț standard 33.83 LEI
„Ce anume ține la locul lor Soarele şi planetele?“
„Ce există dincolo de cer? Mama mi-a spus că dumneavoastră mi-aţi putea spune.“
„Aş mai vrea să vă întreb: dumneavoastră faceţi vreodată greşeli?“Suntem adesea uimiți de inocența și de curiozitatea fără margini a copiilor, evidente în întrebările pe care le pun. Iar scrisorile copiilor sunt întotdeauna atrăgătoare, mai ales dacă se adresează unei celebrități. În Dragă profesore Einstein, editoarea Alice Calaprice a adunat peste 60 de scrisori, majoritatea inedite, scrise de copii — americani, japonezi, sud-africani etc. — marelui om de știință. Răspunsurile pe care Einstein le-a dat unora dintre aceste scrisori, aflate și ele în carte, dezvăluie fața intimă, plină de căldură umană, a marelui om de știință. Corespondența e pusă în valoare de numeroase fotografii ale lui Einstein în ipostaze relaxate și amuzante.
„Cartea de față reflectă cea mai extraordinară calitate a lui Einstein: aceea de a comunica în mod ludic și de a simplifica cele mai complexe idei despre univers, menținându-și o inocență de copil. O revelație pentru orice fan Einstein, indiferent de vârstă.“ (Michael PATERNITI, autorul cărții Driving Mr. Albert: A Trip across America with Einstein’s Brain)
-
Tomi. O povestePreț special 15.82 LEI Preț standard 21.09 LEIEpuizat din stoc
Povestea prieteniei dintre un băiat și câinele său, o poveste pentru copii și pentru oamenii mari care n-au uitat să iubească, fie doar și un câine.
Când intră în familia băiatului de zece ani, Tomi e un căţel cu labe groase şi cu aspect de pui de lup. Apoi Tomi creşte şi devine un „lup“ în toată firea, inteligent foc şi, culmea!, plin de umor. O prietenie cum nu s-a mai văzut ia naştere între cei doi. Băieţelul, care e stăpânul lui, află că alături de un câine viaţa poate deveni cea mai frumoasă poveste. Tomi îl însoţeşte în excursiile cu bicicleta, mănâncă nuci şi struguri cot la cot cu stăpânul său, se scaldă cu el în iazuri, îl ajută să facă focul în luminişurile pădurii, îi ţine de cald băiatului când noaptea îi prinde pe câmp şi când rămân să se culce sub un şopron pe câte o grămadă de foi de porumb. O formidabilă complicitate îi uneşte pe băiat şi pe câinele său.
Ajuns adolescent, băiatul este într-o zi arestat şi dus în lagărul de la Canal. Când se întoarce, află că Tomi dispăruse la scurtă vreme după arestarea lui. Plecase oare să moară în vreunul din locurile îndrăgite ale vagabondajelor comune? Fusese omorât? -
Super! Sunt un gandac! Pentru copii zglobii si oameni mari strengariPreț special 20.06 LEI Preț standard 26.74 LEIEpuizat din stoc
Cum ar fi ca intr-o buna dimineata sa va treziti ca v-au crescut antene, ca aveti un abdomen cafeniu si trei perechi de picioare… de gandac?
Ar fi… SUPER!
-
Cele mai frumoase povesti. Cu ilustratii de Gustave DorePreț special 22.16 LEI Preț standard 29.54 LEIEpuizat din stoc
S-a nascut in 1628, intr-o familie apartinand burgheziei instarite. Timp de douazeci de ani a indeplinit diferite functii publice in subordinea lui Colbert, prim-ministrul lui Ludovic al XIV-lea, iar in 1671 a devenit membru al Academiei.
-
Aventurile baronului Munchhausen. Ilustratii de Gustave DorePreț special 23.27 LEI Preț standard 31.01 LEIEpuizat din stoc
„Eroul povestirilor care urmeaza a trait cu adevarat. S-a nascut in oraselul Bodenwerder, din Saxonia de jos, la 11 mai 1720 si a murit in Hanovra, 22 februarie 1797. Se numea Karl-Friederich Hyeronimus von Munchhausen, era baron [...] era pasionat de vanatoare si-i placeau, pesemne, calatoriile. [...] Daca, printre amicii sai, Munchhausen se va fi dovedit cel mai inspirat, cel mai inzestrat cu imaginaie si, totodata, cu darul povestirii, atunci nu este de mirare ca s-au gasit condeie care sa le puna pe hartie, mai luand, poate, si de la altii..." (Barbu Cioculescu)
-
Dumnezeu, Iahve, AllahPreț special 29.67 LEI Preț standard 39.56 LEIEpuizat din stoc
In cartea de fata sunt adunate raspunsurile la mai bine de o suta de intrebari primite de la copii, raspunsuri care ne ajuta sa ne cunoastem mai bine religia si sa descoperim cum traiesc si alti credinciosi.
-
George si Big Bangul (ebook)18.95 LEI Preț standard 25.26 LEI
Cartea conţine câteva dintre cele mai recente teorii ştiinţifice cu privire la călătoria în timp şi la Big Bang, precum şi diverse eseuri speciale, aparţinând unora dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din lume (printre aceştia, desigur, se numără şi Stephen Hawking). Maniera de prezentare, sub formă de naraţiune, este atractivă şi pe înţelesul tinerilor, diverse ilustraţii punctând de fiecare dată noile informaţii oferite cititorului.
În finalul cărţii există chiar şi o bandă desenată ce prezintă, succint, o desfăşurare în sens invers a evoluţiei Universului, începând din prezent şi încheindu-se în momentul Big Bangului. -
Enciclopedia zmeilorPreț special 47.45 LEI Preț standard 63.27 LEIEpuizat din stoc
M-am apropiat atunci cu sfiala si imensa curiozitate de cristalul din care emana frig si ceata. Fiinta inclestata-n interior nu semana cu nimic din ce poti vedea pe pamint, desi zimbetul cam nating ii dadea un straniu aer uman. Dar cele zece coarne care-i tisneau din teasta masiva, penajul care-i iesea din operculele din dosul urechilor, si care inca mai pastra o nuanta violeta, si mai ales sirul formidabil de solzi care-i tiveau coloana vertebrala, din crestet pina la coada vag reptilina, ii dadeau aspectul fantastic al unei creaturi dantesti. Creatura era implatosata si avea la briu un formidabil iatagan de otel, pe lama caruia se insirau un fel de rune. In pumnul cu patru degete dotate cu gheare inca mai stringea un buzdugan ce trebuie sa fi cintarit citeva tone.
-
Aventurile baronului MunchhausenPreț special 13.50 LEI Preț standard 18.00 LEIEpuizat din stocNoi, subsemnatii Gulliver, Sindbad si Aladin, juram solemn ca toate aventurile prietenului nostru, baronul Münchhausen, oricare ar fi fost tara in care ele s-au petrecut, sunt cat se poate de reale.
-
Cartea de CrăciunPreț special 31.28 LEI Preț standard 41.70 LEIEpuizat din stoc
„În opinia mea, nici una dintre romancierele de mare talent sau geniale nu o depășește pe Selma Lagerlof.“ (Marguerite Yourcenar)
„Fiecare carte a acestei mari povestitoare ne aduce dovezi fără seamăn ale artei sale... Nimeni în Europa nu poate spune povești atât de frumos ca ea.“ (Hermann Hesse)
-
Sâmbăta când vine SamboPreț special 20.62 LEI Preț standard 27.49 LEIEpuizat din stocGambrino Berebum e un domn sfios şi temător ca un şoricel. De cine se teme? De madam Pătlăgică, gazda lui, care mereu îi caută nod în papură; de şeful lui, Mugurel Boubătrân, un pisălog şi jumătate; şi în general de toţi nerozii şi mitocanii cu nasul pe sus cărora le tună şi le fulgeră.
-
Mircea cel Batran si luptele cu turciiPreț special 15.14 LEI Preț standard 20.18 LEIEpuizat din stocAti aflat deja de la scoala despre Mircea cel Batran, domn al Tarii Romanesti (adica al Munteniei), care a domnit intre 1386 si 1418 ducand lupte grele cu turcii. Apoi, probabil ati citit sau poate chiar ati invatat pe dinafara din "Scrisoarea a III-a" a lui Eminescu, superba evocare a bataliei de la Rovine: inainte de infruntare, sultanul il sfideaza pe Mircea cu aceste cuvinte: „si, purtat de biruinta, sa ma-mpiedic de-un mosneag?" Iata ca si genialul Eminescu s-a inselat asupra intelesului epitetului „cel Batran", caci pe vremea lui, la noi, cercetarile istorice erau abia la inceput! In realitate, la Rovine, Mircea era foarte tanar.
-
De la Vlad Tepes la Dracula VampirulPreț special 27.49 LEI Preț standard 36.66 LEIEpuizat din stoc
De ce „Dracul“? Sa fi fost el poreclit astfel, de rau ce a fost, dupa numele popular al Diavolului, al Necuratului? Nicidecum. Iata povestea, chiar extraordinara, a acestei porecle pe care o va purta si fiul lui Vlad Dracul, preavestitul Vlad Tepes.
Asa ca, sa vedeti lucru nemaiauzit pana atunci la noi, in catedrala marelui oras german Nurnberg, regele Sigismund il proclama pe Vlad voievod al tarii Romanesti – el, care n-a apucat inca domnia – si-l numeste si Cavaler al Ordinului Dragonului. Era o cinste mare sa faci parte din acel Ordin. De aceea, cand va ajunge efectiv domn al Tarii Romanesti in 1437, Vlad, mandru de apartenenta la Ordinul Dragonului, va pune sa se bata moneda cu emblema Ordinului: un dragon si o cruce. Si, intrucat in latineste dragonului i se spune draco, i-a iesit lui Vlad Voda porecla „Dracul“ sau „Draculea“. Iar cum apartenenta la Ordinul Dragonului se si mostenea, la fel vor fi chemati, ba in tara, ba de straini, si fiii lui Vlad Dracul, Vlad Tepes si Radu cel Frumos. Asa a ajuns, mai tarziu, sa fie cunoscut Vlad Tepes in toata Europa cu numele de Dracula Voievod. Nu-i asa ca e ciudata povestea?