Ibricul de cafea

"Pendula suna ora unsprezece. Vibrarea ultimei batai se auzi prelung si cand se stinse de tot... O! nu, nu indraznes sa spun ce s-a intamplat, nimeni nu m-ar crede si as fi luat drept nebun.

Lumanarile se aprinsesera singure; foalele, fara ca vreo fiinta vizibila sa le imprime o miscare, incepura sa sufle in foc, gemand ca un batran astmatic, in timp ce clestele rascolea jarul si lopatica scotea cenusa...

Apoi, un ibric de cafea se arunca de pe o masa unde era asezat si se indrepta, copacel, spre semineu, asezandu-se pe jar...

Nu stiam ce sa cred despre ceea ce vedeam; dar ce urma sa vad era extraordinar..." (Theophile Gautier)