Dupa un „stagiu“ la Vacaresti si la Jilava, ajunge in minele de la Cavnic, unde organizeaza spectaculoasa evadare care il va aduce in Bucuresti in vara lui 1953. Prins de haitasii Securitatii chiar in centrul orasului, este dus la penitenciarul din Oradea si pus in lanturi. Desi reconstituie o tragica peregrinare, desi face un recurs dureros la memorie, nici o urma de patetism, nici o nota de patima, nici o tendinta de literaturizare ieftina nu isi gasesc locul in acest adevarat roman-fluviu, scris de cel pe care criticii l-au numit „un Soljenitin roman".
Inchisoarea noastra cea de toate zilele apare, dupa zece ani, din nou la Humanitas, in trei volume, intr-o editie care reia textul revazut si adaugit de Ion Ioanid.