Inchisoarea noastra cea de toate zilele (vol. III): 1959–1968

Explicatia o primim chiar de la Ion Ioanid, care, alegand exilul, a cautat deplina eliberare: „S-ar putea spune ca inchisoarea a fost un fel de muzeu in care s-a pastrat o parte din mentalitatea societatii romanesti, cu calitatile si defectele ei, asa cum s-a inchegat in perioada dintre cele doua razboaie. Pusa la adapost dupa gratii si intre zidurile «muzeului», n-a suferit aceleasi deteriorari ca partea ramasa expusa intemperiilor de afara. Statuia omului de caracter pe care o admiraseram afara a ramas intacta si in inchisoarea-muzeu, unde noua, detinutilor, ne-a servit in continuare drept model“.