Întâlnire în Paradis

în stoc
SKU
FI000214/1
23.42 LEI

Detalii

La graniţa dintre scrierea autobiografică şi ficţiune, romanul Întâlnire în Paradis reuneşte mărturiile cutremurătoare ale unor personaje implicate în istoria tumultuoasă a ţărilor aflate sub dictatură în ultimele decenii ale secolului XX: Mirela este fiica unui judecător de origine română, Nataniel Moldovan, care emigrează în Cuba, unde speră să găsească o viaţă mai bună
pentru el şi familia lui, şi de unde crede că va reuşi să pornească spre America, Ţara cea
Grandioasă. Arestat sub bănuiala de disidenţă, încearcă să evadeze şi este împuşcat, în urma sa rămânând un caiet în care sunt notate ideile sale despre libertatea de expresie a individului şi importanţa acesteia.

Pe un alt palier narativ, Froilán Herrera îşi scoate fiul dintr-o Columbie instabilă politic şi îl duce în Peru, tot în speranţa că acesta va avea parte de o viaţă mai bună. Carlos Herrera reuşeşte ulterior să ajungă în America, dar ţara îndelung visată, a libertăţii şi a tuturor posibilităţilor, se dovedeşte a fi un miraj, căci din cauza unui accident stupid, în urma căruia ucide un poliţist, Carlos e condamnat la moarte. Când destinele Mirelei Moldovan, ajunsă între timp o avocată celebră în America, şi al deţinutului Carlos Herrera se întâlnesc, urmează o luptă pe viaţă şi pe moarte, cu spectaculoase răsturnări de situaţie, dedicată salvării acestuia.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Humanitas Fiction
Ediția cărții I
ISBN 978-973-689-403-9
Traducător Cornelia Rădulescu
Număr de pagini 224
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Data apariției 2012

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Întâlnire în Paradis