Publicată inițial în 1995, Inteligența emoțională este o carte-cult. Ea a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie, prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane.
Pornind de la rezultatele cercetărilor contemporane asupra creierului şi comportamentului, Daniel Goleman propune extinderea conceptului de inteligenţă. Este bine-cunoscut termenul de IQ – coeficientul care măsoară inteligenţa umană înnăscută şi a cărui creștere pe parcursul vieții este discutabilă. Dar Goleman a deschis calea unei psihologii care își îndreaptă atenția asupra unei inteligențe complementare, care chiar poate fi dezvoltată – cea a sentimentelor.
Studiul lui Goleman ne arată cum, atunci când ne înţelegem sentimentele, o situație dificilă în care ne aflăm poate deveni mai limpede. Totodată, această carte a avut efecte de proporții în societatea occidentală: inteligența emoțională se studiază în centre de cercetare, se predă în şcoli şi în universităţi, a ajuns un criteriu pentru angajare sau promovare în carieră, iar programele de educaţie dezvoltate pe baza ei susțin politicile sociale de prevenire a îmbolnăvirilor sau criminalităţii.
„Inteligența emoțională ne oferă o înțelegere cu totul nouă a cauzelor profunde ale multora dintre bolile care ne afectează familiile și societatea.” – Jon Kabat-Zinn
„Oricine este interesat de leadership ar trebui să citească această carte.” – The New York Times Book Review
„O perspectivă inteligentă, curajoasă, cu care Goleman a zguduit atât știința, cât și cunoașterea comună.” – The Philadelphia Inquirer
„O carte convingătoare, scrisă cu rigoare, care explică de ce inteligența emoțională este crucială.” – USA Today