Istoria eternității * Evaristo Carriego

în stoc
SKU
a223343
10.56 LEI

Detalii

„Selecţia de faţă din proza lui Borges reuneşte două dintre volumele sale reprezentative, ce au avut o importanţă hotărîtoare în evoluţia spirituală a scriitorului. Istoria eternităţii (1936) încorporează, pe lîngă tema timpului, cîteva consideraţii despre metaforă şi despre arta traducerii. Meditaţiile despre eternitate, atît de specifice întregii opere borgesiene, capătă o formă sistematică şi se bazează pe texte antice, reiau dispute medievale şi ajung la autorii moderni. Pentru Borges muritorul, care trăieşte cufundat în timp, întreaga istorie universală, fără eternitate, este nimic, este un «timp pierdut». Evaristo Carriego (1930), «cea mai argentiniană carte a lui Borges», este totodată şi cartea descoperirii sale de sine, cartea în care s-a configurat viziunea inconfundabilă a scriitorului, din care se vor desprinde toate operele ulterioare, a căror originalitate se consolidează şi se impune treptat, parcurgînd drumul de la ciudăţenie la firescul acceptat şi seducător al magnificei formule borgesiene de ficţiune, care include, în doze imprevizibil necesare, poezia, naraţiunea filosofică şi eseul.” (Andrei Ionescu)

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Polirom
Colecție Top 10
ISBN 9789734685882
Traducător Irina Dogaru, Cristina Hăulică, Andrei Ionescu
Număr de pagini 304
Formatul cărţii 11 x 18 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
Premii Nobel 2010
Nou Nou

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Istoria eternității * Evaristo Carriego