Cel de-al cincilea volum al Istoriei filosofiei trateaza pe larg filosofia britanica din secolele XVII-XVIII. Frederick Copleston analizeaza de aceasta data felul in care ganditorii reprezentativi pentru aceasta perioada (Hobbes, Newton, Berkeley, Locke, Hume) au conturat un „specific“ al filosofiei britanice: empirismul (la baza cunoasterii se afla senzatiile si perceptiile), contractualismul (societatea a luat nastere in urma unor conventii asumate in mod liber de cetateni, carora trebuie sa li se garanteze respectarea drepturilor „naturale“) si experimentalismul (ipotezele trebuie dovedite prin demonstratii si experimente).
Faimoasa formula esse est percipi („a fi inseamna/presupune a fi perceput“), enuntata de Berkeley, caracterizeaza cel mai bine tipul abordarii si temele preferate de filosofia britanica a acestor secole, exercitand o influenta decisiva asupra curentelor filosofice ulterioare.