Considerata prima autobiografie din literatura romana, cartea lui Teodor Varnav, boier din Moldova, a fost scrisa in 1845 si este una dintre putinele marturii din Tarile Romane despre prima jumatate a secolului al-XIX-lea. Cu o familie scapatata, Teodor Varnav are parte de putina educatie (frecventeaza totusi scoala unui dascal grec, pe nume Panaioti,la Bucuresti, in 1813-1814), iar povestea vietii lui este una a stradaniilor neincetate de a-si face o situatie si a regretelor ca nu a avut parte de mai multa invatatura. E in acelasi timp o istorie foarte spumoasa, scrisa in limba timpului, din care nu lipsesc aventurile picaresti si oamenii din cele mai diverse medii.
„Teodor Varnav, dintre toti memorialistii nostri, n-a fost numai primul in data, dar si intiiul si unicul care si-a marturisit fara rusine, dar si fara cinism, ca pe fapte ce nu trebuie ascunse, toate relele pe care de obicei autorii de amintiri le ascund: furturile, mici si mari, din copilarie si adolescenta, iar de la aceasta virsta tulbure, primele iubiri, fie chiar cele ancilare si consecintele lor, sanitare si penale, neplacute. Din acest punct de vedere Teodor Varnav imi aminteste, mutatis mutandis, de marele memorialist englez Samuel Pepys.” (Serban Cioculescu)