După romanul Ziua opricinicului, Sorokin mărturisea într-un interviu acordat revistei germane Spiegel: „Bineînţeles că e un roman despre prezent, iar el nu poate fi descris decât cu mijloacele satirei; încă trăim într-un stat ale cărui fundamente au fost create de Ivan cel Groaznic.“
Kremlinul de zahăr nu face excepţie de la programul lui Sorokin, o distopie din care nu lipsesc nici satira, nici parodicul şi nici disponibilitatea nestăpânită a autorului pentru experiment stilistic şi creativitate la nivelul limbajului. Sorokin nu lucrează cu jumătăţi de măsură, obscenul şi grotescul fac, de asemenea, parte din arsenalul său, şarjând şi scuturând realităţile tulburi ale prezentului — fie ele camuflate sub straturi multiple de virtuoase procedee literare.
Kremlinul de zahăr nu face excepţie de la programul lui Sorokin, o distopie din care nu lipsesc nici satira, nici parodicul şi nici disponibilitatea nestăpânită a autorului pentru experiment stilistic şi creativitate la nivelul limbajului. Sorokin nu lucrează cu jumătăţi de măsură, obscenul şi grotescul fac, de asemenea, parte din arsenalul său, şarjând şi scuturând realităţile tulburi ale prezentului — fie ele camuflate sub straturi multiple de virtuoase procedee literare.