O dată cu primul său volum de nuvele, publicat la Madrid în 1963 şi reluat după câţiva ani în România sub titlul celei mai fascinante dintre ele, Mircea Eliade pare să fi găsit tema de elecţie a "realismului magic", inaugurat de el în literatură.
Este o temă pe care o va explora neobosit de acum înainte; ea descinde parcă dintr-o idee recurentă a studiilor şi eseurilor sale de istorie a religiilor. Potrivit ei, omul modern este, chiar fără să o ştie, apăsat de o nemiloasă "tiranie a istoriei", de care caută cu înfrigurare să se elibereze. Numai că soluţia izbăvirii de această tiranie trece printr-o abolire a timpului, care alcătuieşte miezul acelui vârtej capabil să-l soarbă şi să-l desfiinţeze.
Este o temă pe care o va explora neobosit de acum înainte; ea descinde parcă dintr-o idee recurentă a studiilor şi eseurilor sale de istorie a religiilor. Potrivit ei, omul modern este, chiar fără să o ştie, apăsat de o nemiloasă "tiranie a istoriei", de care caută cu înfrigurare să se elibereze. Numai că soluţia izbăvirii de această tiranie trece printr-o abolire a timpului, care alcătuieşte miezul acelui vârtej capabil să-l soarbă şi să-l desfiinţeze.