Câte ore a petrecut în bibliotecă, învăţând să scoată aur din pietre, cernând şi curăţind zile întregi, scăldându‑şi ochii în apele tulburi ale literaturii... Ce‑a câştigat? Câteva boabe de ştiinţă grosolană şi buboasă. De la o carte la alta, de la o pagină la alta. Sute de poveşti de iubire, de veselie, de disperare, de moarte, de plăceri, de omoruri, de întâlniri, de despărţiri. Iar ea, mereu acolo, aşezată pe fotoliul cu mileul brodat şi tocit sub cap. (Dacia Maraini)
* * *
În cazul Daciei Maraini, s‑a vorbit repetat și la superlativ despre scriitura magnifică, despre profunda meditație asupra condiției feminine, dar și asupra condiției umane în general. Feminismul ei e unul de adâncime, de substanță și de analiză. Privește lumea prin ochii unor femei nesupuse, răzvrătite, curajoase, care se simt/se știu egale și care reușesc să se impună, în cele din urmă, ca atare. Nu se supun fără crâcnire regulilor din afară, falocrate și obtuze, fie acestea și milenare. Dar meditația și discursul prozatoarei nu vizează exclusiv femeia. O interesează toți cei care nu au dreptul la cuvânt și vorbește în numele acestor dezmoșteniți și amuțiți ai sorții. (Irina Petraș)
* * *
Lunga viaţă a Mariannei Ucrìa este, evident, şi o metaforă a condiţiei feminine, nu numai în societatea închistată şi coruptă a Siciliei secolului al XVIII‑lea, dar şi în cea a tuturor timpurilor. Redusă la condiţia de obiect, trăind într‑o realitate creată de cele mai multe ori pentru ea de bărbat, femeia n‑a avut „voce” secole întregi. Iată de ce Marianna, mai mult decât oricare altă eroină marainiană, apare drept prototipul femeii care se ridică deasupra propriului destin, câştigându‑şi, prin inteligenţă şi printr‑o extraordinară poftă de a înţelege lumea, dreptul de a nu mai fi mută. (Gabriela Lungu)