Manualul intamplarilor

„Un scriitor de statura lui Stefan Agopian este stapin pe tot ce face, pe structura intregului si a partilor, pe cadenta frazelor, pe alegerea si intrebuintarea cuvintelor, pe realitati si fantasme, pe natura si functia personajelor si, fireste, pe inefabilul care face un stil si o opera. De asemenea el isi alege, de fapt isi construieste, o anume lume situata cumva in timp, si apoi face cu ea ce vrea, dupa geniul sau. Face ce vrea, dar si ceva pe deasupra, de care, in mod necesar (si salutar in cazul scriitorilor mari), nu este si nu trebuie sa fie pe deplin constient. Structurile de adincime ale unei scrieri de rang inalt tin de structurile de adincime ale psihicului. Or, acestea, in taina lor, nu sint niciodata un conglomerat de pulsiuni incongruente, sint ceva tot atit de coerent ca un destin si transmit coerenta acestora si adincimea aceasta operei literare, constituind-o intr-o lume.” (Petru Cretia)