MARAMURESUL MEU. MY MARAMURES

“Am sosit si am intrat la sala de asteptare a garii din Iasi dar nu stiam limba romana, dreapta sau stanga, sau unu, doi, trei, toaleta sau mi-e foame. Nu stiam nimic. M-am asezat in scaun si au venit romani multi, 40-50 de oameni, ciobani si ingineri si studenti si profesori si m-au intrebat de unde sunt. La acea vreme nu stiam si nu intelegeam limba romana. Eram o aparitie ciudata pentru multi dintre ei, poate ca unii nici nu mai vazusera alti japonezi pana atunci. S-au adunat in jurul meu, la inceput sfiosi apoi cu mai mult curaj, si au inceput sa vorbeasca. Pana la urma ne-am inteles cat de cat, eu stiam franceza, unii dintre cei care erau langa mine stiau si ei cate ceva si uite-asa, a inceput acolo, pe peronul garii din Iasi, prietenia mea cu romanii. M-au invitat la ei acasa, unde m-au primit cu mare ospitalitate, ma chemau la ei, ma trimiteau si la rudele lor din alte orase.” (Miya Kosei)