Între Troia şi obiectivul călătoriei însă, înaintarea stă sub semnul capriciilor furtunilor ce agită istoria şi-l constrâng pe drumeţ la nenumărate ocoluri, care mai mult îl depărtează decât îl apropie de ţel şi-l face astfel să zăbovească pe meleaguri mai mult sau mai puţin familiare. Adevăratul obiect al lucrării nu e oare de a ne da ocazia – sub pretextul călătoriei spre ceea ce ne e cel mai familiar – a unei perseverente explorări a lumilor imperfect cunoscute?
„Titlul, Metamorfozele cetăţii, explică limpede conţinutul lucrării. Conceptul-cheie de care cititorul are imperativ nevoie e cel de „formă politică". Pierre Manent observă şi separă formele politice, le examinează specificul, logica internă, modul în care se modifică şi se transformă pentru a da naştere altor forme. Modelele sale în materie de teorie politică sunt Aristotel, Montesquieu şi Tocqueville, nu atât pentru valorile ai căror purtători sunt, cât pentru metodologia lor. Aceşti trei autori caracterizează o tradiţie care, refuzând reducerea filozofiei politice la căutarea unui model unic, ideal – ca întemeiat pe raţiune –, observă cu interes pluralitatea de posibile politici şi, fără să cadă totuşi în relativism sociologic, fără să renunţe la judecăţile de valoare şi la ierarhizarea realului, descoperă, în fiecare dintre aceste posibilităţi, un sens propriu şi o necesitate legată de circumstanţe particulare.“ (Blaise Bachofen)