Pentru generația mea, Nicolae Popa este ceea ce a fost Mircea Ivănescu pentru optzeciști. Adică un poet de la care am învățat cum să înnoim poezia. Când l-am cunoscut în 1985, Nicolae Popa deja era un poet de cult. De la Nicolae Popa, poeții generației mele au învățat să scrie o poezie proaspătă, surprinzătoare și spectaculoasă. Țin minte și acum cum am petrecut o noapte în iarna lui 1987, într-un bloc avariat de cutremur, unde poetul locuise înainte de cataclism și de unde toată lumea fusese evacuată, dar poetul venea încoace când avea chef să scrie. Acolo, ne-a adus și pe noi, câțiva tineri poeți, pentru a discuta despre poezie. După o noapte de nesomn și cafea, eu mi-am scris una dintre cele mai dragi poezii ale mele. Iar Nicolae ne-a citit tot manuscrisul unei cărți noi de-ale sale, care urma să apară. Nicolae Popa e un poet al viitorului. Dovadă e și această nouă carte a sa, Mitrofan plângăciosul.
Dumitru Crudu