Mostenirea babei Stoltz

(Psihanaliza unei secretare de primarie)

In mijlocul Baraganului, viata are propriile reguli, capatate de intreaga suflare a satului prin ani si ani de obiceiuri, mai mult sau mai putin potrivite unui trai linistit, asezat pe fagasul istoriei si al credintei. Insa cand secretara primariei se indragosteste, lucrurile nu pot ramane la fel, desigur. Pornita pe un drum al schimbarii, ea intalneste pe batrana Stoltz, detinatoarea unui numar impresionant de acareturi ancestrale, ca orice baba la casa ei, dar si de miraculoase solutii pentru o intrebare fundamentala: ce rost poarta sufletul omului?

„Visele oamenilor au oase de sticla, atat de fragile, incat adeseori nici insisi visatorii nu au curajul sa si le pipaie, atat de transparente, incat, atunci cand le visezi, nu pe ele le vezi, ci doar pe tine prin ele. Dar hultanii, cei consacrati si cei in devenire, reusesc intotdeauna sa praduiasca visele altora. Le dau obsesiv tarcoale, nu pentru ca i-ar interesa cum arata scheletul transparent al viselor, nici pentru ca, atunci cand raman singure, visele se aprind si isi striga pe nume stapanii rataciti, nici macar dintr-o pofta sadica, fiindca le-ar placea sunetul cristalin al osului de vis faramat, ci, pur si simplu, pentru ca orice cariera de hultan are nevoie de o cauza fondatoare. Chiar daca n-au invatat-o nicaieri – n-am auzit sa existe vreo scoala care da doctorate in hultanism, asta e mai degraba o vocatie, hultanul e artist in felul lui – ei stiu din instinct ca la fundatia oricarei opere din lumea noastra, fie si a uneia mediocre, trebuie sa ingropi un vis.”