Suntem pe deplin convinşi că Nietzsche şi Marea Amiază sau această absolut originală, curajoasă Religie a viului se vor înscrie nu numai printre exegezele importante, necesare, în acest moment, literaturii contemporane, ci va propune şi un alt stil al interpretării, repetăm încă o dată, extrem de curajos, al autoarei, deoarece se aplică, vine în urma unor mari hermeneuţi, exersându‑se pe texte despre care nu se mai poate spune nimic!, ar exclama orice neofit.
Acest curaj, credem noi, încă o dată, îi este dăruit literalmente Aurei Christi, căci ea nu ezită să se scufunde în întregime în baia fierbinte sau insuportabil de rece, de glacială, a unor texte, care, deşi scrise şi publicate cu un secol sau două înainte, ne apar mereu în faţă cu o luminiscenţă aburită, intensă, inconfundabilă, ca cea a unor culmi înzăpezite, eterne, ca acel spectacol al înălţării în zare a unui colos fals blând, precum Fujiyama, dându‑ne mereu impresia de fugă şi de apropiere, de mișcare a acelor corpuri stelare, făcute doar pentru a fi contemplate. (Nicolae Breban)