Noutăți

El va fi un poet local, in cel mai inalt si mai adanc inteles al cuvantului, si va ajunge unul din poetii nationali, nu plecand de la teorii sau de la sentimente generale, ci de la nemarginita dragoste pentru casa sa, pentru brazda sa, pentru biserica sa, pentru satul sau, pentru tinutul sau oltean si pentru tara sa ardeleana. El va iubi poporul romanesc, nu din datorie, nu din constiinta de carturar sau din simpatie de artist, ci din iubirea trainica si vesnica pentru parintii de-acasa, pentru fratii de joc, pentru vecinii bine cunoscuti, pentru preotul satului si pentru lauratul satului, si de aici pentru toti oamenii satului, tinutului si tarii sale ardelene.

Povestirea si nuvela lui Ion Agarbiceanu includ paginile de cea mai densa proza din intreaga sa opera. Preocupat a da aici contur universului spiritual al satului ardelenesc de dinainte si de dupa primul razboi mondial, cand framantarile si convulsiile desteptarii acestuia la constiinta plenarei sale emancipari genereaza puternice drame morale, scriitorul se fixeaza in devenirea prozei romanesti ca unul dintre cei mai interesanti deschizatori de drum, facilitand alaturi de loan Slavici consolidarea unei autentice si viguroase linii traditionale. Exemplare prin simplitate si profunzime, nuvelistica si povestirile lui Ion Agarbiceanu se contureaza, mereu mai mult, ca un moment de auto-determinare, de fixare pe coordonate proprii a epicii noastre moderne. CONSTANTIN CUBLESAN

    Cuprins:

Valva bailor • Comoara • Valea-dracului • Duhul bailor • Oana precupeata • Om ratacitor • Vecina • Om nacajit • Vecinii • Betivul • Zile ploioase • Sarlatanul • Tutu Ilie • Vedenii • Nica • Luminita • Dura lex • Melentea • Darul lui Mos Miron • Fefeleaga

     Fragment din povestirea “Om ratacitor”:

Aproape de satul Werst, undeva in Transilvania, se inalta Castelul din Carpati, parasit dupa plecarea ultimului sau stapan, baronul Radu de Gorj. Intr-o zi, o dara de fum se vede iesind din castel si o voce misterioasa se aude la hanul La Regele Matei. Tanarul padurar Nicu Deac si doctorul Patak, cu toata teama lor, se indreapta spre castel, ca sa vada ce se intampla, dar expeditia lor da gres. La putin timp dupa aceea, soseste in Werst contele Francisc de Telec, care hoinareste prin lume pentru a uita de moartea tragica, pe scena, a iubitei lui, cantareata de opera Stilla. Afland ca misteriosul Castel din Carpati ii apartine celui care l-a blestemat in momentul mortii Stillei, se hotaraste sa porneasca intr-acolo. O descoperire incredibila il asteapta...

Flaubertian aş putea spune şi eu: „Otilia c’est moi“, e fondul meu de ingenuitate şi copilărie - G. Călinescu

Romanul d-lui G. Călinescu este unul din cele mai bune romane din ultima vreme. De o construcţie sigură, cu o intuiţie socială şi psihologică de solid realism, de un adevăr sufletesc adânc şi de nuanţe sufleteşti revelatoare - Enigma Otiliei se clasează printre operele de întâia mână ale epicii noastre urbane.
Pompiliu Constantinescu, 1938

Prin Enigma Otiliei, roman obiectiv, de tipologie, balzacian, G. Călinescu realizează romanul citadin cu cea mai bogată galerie de caractere din literatura română...
S-au recunoscut romancierului în afară de însuşirea de a observa umanitatea sub latura morală şi de a face clasificaţie caracterologică, puterea de a zugrăvi în detaliu un mediu după metoda aceluiaşi Balzac - Al. Piru

Literatura noastra veche din epoca slavonismului se poate mandri cu o opera literara exceptionala, ca stil, ca spirit si continut. Este vorba de opera unuia dintre cei mai cucernici si mai invatati domnitori ai Munteniei, de Invataturille lui Neagoe Basarab. Aceasta lucrare, de dimensiuni relativ mari, este o completare la stirile pe care ni le da istoria cu privire la stralucita domnie a voievodului muntean de la inceputul secolului al XVI-lea, la personalitatea lui inzestrata cu inalte calitati sufletesti, la mediul moral si cultural al epocii. In aceasta opera se proiecteaza idealurile vietii de atunci, inaltator si inviorator; aici gasim crampeie din viata curtilor noastre domnesti, aici apare figura smerita, dar barbateasca si plina de intelepciune batraneasca a lui Neagoe Basarab.

...

"— Si nu ne putem misca deloc in Timp, nu putem scapa de momentul prezent.
     — Dragul meu domn, exact aici gresiti. Exact aici greseste intreaga lume. Mereu scapam de momentul prezent. Existentele noastre mentale, care sunt imateriale si nu au dimensiuni, merg de-a lungul dimensiunii Timp cu o viteza uniforma de la leagan pana la mormant. Exact asa cum am calatori „in jos" daca ne-am incepe existenta la cincizeci de mile deasupra suprafetei pamantului.
    — Dar marea dificultate este aceasta, l-a intrerupt Psihologul; Te POTI misca in toate directiile prin Spatiu, dar nu te poti misca prin Timp.
    — Acesta este grauntele marii mele descoperiri. Dar gresiti spunand ca nu ne putem misca prin Timp...."

    Capodopera a literaturii SF, binecunoscuta in intreaga lume. Celebra lucrare ce trateaza legatura spatiu-timp in care este portretizat viitorul implacabil al umanitatii, indiferent de perioada de timp in care am putea calatori, fara a putea intelege mare lucru din mijlocul de transport. Asadar, mai degraba o capodopera „fiction" decat una science-fiction. Prima lucrare a lumii literare care trateaza calatoria in timp doar ca o modalitate de a ne aminti latura existentei umane. Infinitul razboi viata-moarte, o epopee a involutiei, mai degraba, decat a evolutiei umanitatii. 

Unor oameni le plac locurile comode, care le oferă siguranța zidurilor... Altora le-ar plăcea să călătorească în jurul lumii, dar nu au bani sau timp. Alții nu pleacă de acasă, în excursii, pentru că ar trebui să facă față dialogurilor, pe care le consideră stresante, nefiind pregătiți pentru sinceritate. Alții nu riscă să-și deschidă sufletul, să râdă, să plângă, să se expună... Dar dacă stăm acasă, cum aflăm cine suntem noi, la ce ne raportăm, cum devenim mai buni, cum înțelegem viața, cum învățăm, cum ne luminăm? 
Societatea, prin politicieni și mass-media, ne lasă să credem că suntem în centrul lumii, din motive ușor de bănuit. Suntem INVĂLUIȚI de această senzație hrănitoarea orgoliului și ÎNLĂNȚUIȚI de frica pericolelor "din afara zidurilor". Nu ne dăm seama că, precum politicienii, renunțăm de bunăvoie la atributele libertății! Dar noi nu vrem putere; noi vrem să râdem și să plângem de lucrurile pe care le vedem și pe care le auzim în jurul nostru!... 

Un mare artist, un superb cizelator, un delicat povestitor, un intelept duios - iata cum cred ca s-ar putea caracteriza in cateva cuvinte Bratescu-Voinesti.
Arta lui de-a povesti e unica in literatura noastra prin discretie, prin simplicitate, printr-o gingasie fireasca. In tot ce a scris e atata masura, atata cuviinta, atata farmec, incat poate servi de model tuturor celor care iubesc intr-adevar literatura buna. (Mihail Sadoveanu)

Cam pe la începutul vremilor, până unde praştia minţii nu azvârle, se povesteşte, aşa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă.
Tot cu mâini şi cu picioare era şi pe atunci, tot cu ochi şi cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii şi cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul, smuls din rădăcină, şi mi-ţi izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte.
Apele curgeau la vale şi munţii se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer şi stele pe pământ - ca pe la pârdalnicii noştri de stihari - dar multe nu erau aşa după cum sunt.
Împăraţii, de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura ţărâna la nouă coţi în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz şi mai cuminte, şi-i dăruiau năframa, inelul, paloşul, stema şi gonaciul, ca să poată împărăţi şi război în locul lor.
Apărarea şi dreptatea atârna de tăişul paloşului. Cu mintea cântăreau şi hotărau, iar cu paloşul împărţeau. Şi spun unii că pe atunci mergea mai bine cu minte dreaptă şi fără de legi, decât ca în zilele noastre, cu legi şi cu minte strâmbă.
P-aşa vremuri se zice că ar fi văcuit împăratul cu stema ruptă din soare, în cel mai frumos palat de cleştar şi peste cel mai înţelept şi mai viteaz norod.

... Nouă ceasuri şi nouă minute... Peste şase minute pleacă trenul. Un minut încă şi se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon... Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aş găsi un loc mai comod... Aci. O damă singură, şi fumează, atât mai bine! Intru şi salut, când auz o mârâitură şi văz apărând dintr-un paneraş de lângă cocoana capul unui căţel lăţos, plin de funde de panglici roşii şi albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-si.
– Bůbico! zice cocoana... şezi mumos, mamă!
„Norocul meu – gândesc eu – să trăiesc bine!... Luate-ar dracul de javră!”

În Romeo şi Julieta problemele filozofice şi etice nu formează obiectul unor „dezbateri” ca, de pildă în Troilus şi Cresida. Din punct de vedere dramatic şi tematic, principalele imagini din piesă sunt lumina şi întunericul.
Faptul că, pentru prima oară, în Romeo şi Julieta Shakespeare a dat iubirii omeneşti o formă atemporală conferă acestei piese un loc important nu numai în ceea ce priveşte evoluţia lui Shakespeare, ci şi evoluţia dramei elisabetane. Această experienţă fundamentală a iubirii profunde şi pătimaşe stă la baza întregii drame - Leon Leviţch

• Stapanul Sac de Orez • Vrabia cu limba taiata • Povestea lui Urashirna Taro, baiatul pescar • Fermierut si bursucul • Shinansha, sau Carul care Arata spre Miazazi • Aventurile lui Kintaro, baiatul de aur • Povestea Prinsei Hase • O poveste din Japonia antica • Povestea ornului care nu voia sa moara • Taietorul de barnbus si copilul Lunii

..— Bună seara, Marusia! a spus el.
— Bună seara! a spus ea.
Au început dansurile şi jocurile. El s-a tras şi mai aproape de Marusia şi nu făcea un pas mai departe de ea. A sosit vremea să plece acasă.
— Hai afară să ne luăm rămas bun, Marusia! zice străinul.
Ea a ieşit pe uliţă şi, în vreme ce îşi lua rămas bun de la el, a agăţat pe furiş laţul de unul din nasturii lui. El a plecat pe drumul lui, iar ea a rămas unde era, deşirând ghemul. După ce l-a deşirat pe tot, ea a mers după fir, ca să afle unde locuia logodnicul ei. La început firul a urmat drumul, apoi   s-a întins peste tufe şi şanţuri şi a dus-o pe Marusia spre biserică şi direct în pridvorul acesteia. Marusia a încercat uşa; era încuiată. A mers în spatele bisericii, a găsit o scară, a pus-o în dreptul unei ferestre şi a urcat să vadă ce se afla înăuntru. Intrând în biserică, ea s-a uitat şi l-a văzut pe logodnicul ei stând lângă o groapă şi mâncând dintr-un cadavru – pentru că în noaptea aceea fusese lăsat în biserică un cadavru.
Ea a vrut să coboare în linişte pe scară, dar, de frică, nu a mai fost atentă şi a făcut zgomot. Atunci ea a fugit acasă... aproape leşinată de frică, închipuindu-şi tot drumul că era urmărită. Era aproape moartă când a intrat în casă. A doua zi dimineaţă, mama ei a întrebat-o:
— Ei, Marusia, l-ai văzut pe tânăr?

Ei bine, cine a citit Trei intr-o barca, are acum posibilitatea sa citeasca si cea de-a doua opera a lui Jerome. Umor englezesc de calitate. De cea mai buna calitate!

Divina comedie este impartita in trei cantice: Infernul, Purgatoriul si Paradisul iar fiecare cantica este impartita in treizeci si trei de canturi. Purgatoriul este o alta ipostaza a personalitatii umane care se indreapta spre zorile iradiate ale Renasterii. Lumea lui este strabatuta de filonul melancoliei, nou sentiment in poezia lumii. 
Prezenta omului Dante, viu in lumea stelelor, a dus la reprezentarea umana a divinitatii.

Mai veche decat Iliada si Odiseea, mai veche decat Biblia, epopeea care canta vitejia si suferintele lui Ghilgames, legendarul rege al Urukului, avea sa isi ia locul de cinste - oranduita in douasprezece tablete numerotate cu grija - in faimoasa biblioteca a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive, in cel dintai veac inaintea erei noastre. Ea constituia pentru Asia Occidentala ceea ce aveau sa constituie poemele homerice pentru Grecia celui dintai mileniu inaintea erei noastre si, de pilda, Cantecul lui Roland pentru Franta celui de-al XII-lea secol: glorificarea unui erou, chintesenta a bravurii poporului sau. (Al. Dima)

Cuprins:

• Balta-Alba


• Calatorie in Africa


• O plimbare la munti


• Vasile Porojan


• Dridri


• Postfata


• Tabel cronologic

Cosbuc nu este numai un desavarsit tehnician, dar nu rareaori si un poet mare, profund original, un vizionar al miscarii sufletesti sempiterne cu un accent ardelean numaidecat evident, inimitabil si tocmai pentru aceea asa de des imitat. El a izbutit, ca si Eminescu de altfel, sa faca poezie inalta care sa fie sau macar sa para priceputa poporului si sa educe astfel la marele lirism o categorie de oameni straini in chip obisnuit de literatura. G. Calinescu