Noutăți

Traducere de George Arion jr

Lisa – numele pe care artista Chrisann Brennan și Steve Jobs l-au ales pentru fiica lor nou-născută. Fata a crescut în Silicon Valley într-o perioadă în care zona era marcată de schimbări accelerate. În copilărie, tatăl s-a dovedit o figură absentă. Crescând, Lisa s-a apropiat de el, ceea ce i-a deschis calea către o lume în care casele luxoase, vacanțele exotice și școlile private erau normalitatea. Uneori o copleșea cu atenție, alteori era rece, critic și imprevizibil. În adolescență, când relația cu mama ei s-a răcit, Lisa a decis să se mute în casa tatălui, sperând că el va deveni părintele pe care și-l dorise dintotdeauna. O poveste complexă de familie, dar și o frescă a Californiei anilor ’70–’80, Small Fry este o carte de o sensibilitate aparte, care ne dezvăluie o voce literară profundă și inteligentă.

„Un tablou intim, conturat până la ultimul detaliu. Cititorul acestor memorii va rămâne cu imaginea unei femei înțelepte, capabilă să iubească și să ierte, împăcată cu propriul trecut.“ — San Francisco Chronicle

„O declarație copleșitoare de dragoste pentru tatăl ei – cu toate defectele și calitățile lui deopotrivă.“ —  Seattle Times

Traducere și note de Lia Decei

Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil. — Proverb sovietic

„Rusia este o țară fără granițe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevărată identitate centrală. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se întinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeană Kaliningrad până la Strâmtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska. Dacă ne mai gândim și că multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar populația este izolată, toate acestea ne ajută să explicăm de ce menținerea controlului central a fost o adevărată provocare și de ce pierderea acestui control asupra țării i-a obsedat pe conducătorii ei. Am întâlnit odată un ofițer KGB (în rezervă) care mi-a spus așa: «Am crezut întotdeauna că e vorba despre totul sau nimic: fie ținem țara cu pumn de fier, fie se va destrăma». Presupun că predecesorii lui, de la ofițerii țariști la primii cneji medievali, aveau cam aceleași îngrijorări – iar demnitarii lui Putin, cu toate progresele comunicațiilor moderne, le au cu siguranță în ziua de azi.“ — MARK GALEOTTI

„O sinteză accesibilă și edificatoare despre devenirea modernă a Rusiei.“ — Publishers Weekly

„O lucrare extraordinară..., foarte pătrunzătoare și care îi deschide cititorului curiozitatea.“  — Diplomatic Courier

Traducere de Irina Manea şi Andreea Niţă

ÎN TOPUL THE TIMES AL CELOR MAI BUNE CĂRŢI DIN 2019

E văzut drept cel mai periculos om din lume. Așa să fie cu adevărat? Cine e de fapt Vladimir Putin? Ce vrea? Ce planuri are?  S-a scris enorm despre Rusia de azi, însă Occidentul încă nu-l înțelege pe acest politician a cărui sferă de influență cuprinde întreaga planetă și ale cărui relații de putere pătrund până în cele mai intime sfere ale vieții noastre de zi cu zi. Mark Galeotti ne arată cine e omul din spatele mitului, analizează cele mai frecvente prejudecăți despre Putin și îi descifrează motivațiile. Urmărindu-i cariera de la începuturi, de când era un simplu ofițer KGB, până în prezent, cartea aceasta ne oferă o viziune inedita și realistă asupra omului care înclină, de multe ori decisiv, balanța politicii internaționale.

„O carte extrem de pertinentă, genială, captivantă, uimitor de pătrunzătoare. O lectură esențială.“ — SIMON SEBAG MONTEFIORE

„Mark Galeotti a sintetizat o cantitate imensă de cercetări în acest volum pasionant, ce le poate servi drept manual tuturor celor care ar putea avea de-a face cu președintele Rusiei.“ — Guardian

„De departe cea mai inteligentă analiză a politicii lui Putin.“ — Affairs

Traducere de Gabriela Russo

Făcându-și ordine prin hârtii și manuscrise în timpul pandemiei de Covid-19, Ludmila Ulițkaia descoperă un scenariu scris în 1988 și niciodată publicat, din motive politice. Îl găsește uluitor de actual, și astfel se naște acest microroman apărut în Rusia în 2020, care e bazat pe un fapt real: epidemia de ciumă izbucnită la Moscova în 1939, într-o vreme când „dușmanii“ regimului stalinist erau arestați pe capete.

Un cercetător care lucrează la crearea unui vaccin împotriva ciumei se infectează fără să-și dea seama. În aceeași zi, este chemat la Moscova, pentru a-și prezenta rezultatele. Când îi apar simptomele, autoritățile se pun în mișcare pentru a depista toate persoanele cu care a fost în contact și a le izola. Dramatismul situațiilor capătă accente de un comic grotesc, care amintește de scrierile lui Bulgakov sau Gogol.

Traducere și note de Alexandru M. Călin

O incursiune în istoria și în atmosfera Barcelonei, Cofetăria cu miracole pornește de la povestea adevărată a cofetăriei Escribà, un loc emblematic pentru toată Catalunya. O călătorie în universul catalan care acoperă aproape un secol, romanul ne face părtași la sărbători și tradiții locale deosebit de pitorești, precum și la evenimente care au marcat dramatic viața oamenilor, urmărind două destine, cel al lui Mateu Serra și cel al tinerei Alba. Un tablou plin de culoare al Barcelonei, o feerie care are în centrul său magia dulciurilor.

Mateu Serra, un orfan răzbătător care are sclipirea de a transforma o mică brutărie de cartier într-o cofetărie modernă, va deveni întemeietorul unei dinastii. Alba, a cărei naștere pare să se afle sub semnul unei stele norocoase, vine pe lume în zorii zilei de Crăciun a anului 1926, când peste Barcelona se așază o ninsoare miraculoasă. Pasionată de dulciuri și înzestrată cu un talent neobișnuit, manifestat încă din copilărie, Alba nu-și dorește decât să lucreze la faimoasa cofetărie Escribà, de care intuiește că este legat drumul ei în viață.

Traducere și note de Luana Schidu

Romanul În amintirea memoriei a fost distins în 2018 cu Premiul Bolșaia Kniga, propulsând-o pe Maria Stepanova în rândul marilor prozatori ruși actuali. Reușind să cuprindă diferitele forme – ficțiune, eseu, memoir, jurnal de călătorie, documente istorice – într-o vastă panoramă a ideilor și personalităților, Stepanova proiectează, cu precizie și lirism totodată, o inedită și îndrăzneață explorare a memoriei culturale și personale.

Fotografii, ilustrate, cărți, scrisori și obiecte vechi, răzlețe – din toate acestea, autoarea reconstituie povestea familiei sale, o poveste ce nu se lasă scrisă ușor, dar care treptat crește, căpătând, parcă, o viață proprie și devenind istoria unei lumi pe parcursul unui secol. Deopotrivă roman documentar, eseu și poem în proză, într-o înșiruire de imagini care apar și dispar, într-un joc de lumini și umbre, Stepanova își ține cititorul în mrejele poveștii sale cu iscusința unei Șeherezade. Oamenii și urmele lor pier, lucrurile își pierd sensul, iar mărturiile vorbesc limbi moarte, lăsându-ne, în cele din urmă, față în față cu propria istorie și cu propriile întrebări despre cum poate fi păstrată memoria trecutului.

Traducere și note de Sînziana Dragoș

Un roman-puzzle, o poveste surprinzătoare, emoționantă și plină de suspans, care îmbină cu măiestrie secrete de familie, sentimente înăbușite, locuri feerice și personaje de o forță copleșitoare.

Bestseller internațional, nominalizat în 2016 la Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year.

Romanele scriitoarei australiene Kate Morton s-au vândut în 11 milioane de exemplare în 42 de țări, fiind traduse în 34 de limbi.

Cornwall, iunie 1933. Domeniul familiei Edevane, Loeanneth, își așteaptă oaspeții pentru petrecerea tradițională de la mijlocul verii. Alice Edevane are 16 ani, o inteligență vie și vrea să fie scriitoare. Apropierea balului o emoționează peste măsură, iar motivele nu-i lipsesc – a scris o povestire polițistă după toate regulile artei și se pregătește să-și dezvăluie secretul: este îndrăgostită. Dar la miezul nopții, când focurile de artificii luminează cerul întunecat, familia Edevane va suferi o pierdere atât de grea, încât va părăsi Casa de lângă lac pentru totdeauna.

Traducere de Smaranda Bratu Elian

Bestseller internațional, tradus în peste 20 de limbi, Ce încredințăm vântului e o tulburătoare pledoarie pentru viață, inspirată din povestea adevărată a unui loc extraordinar din Japonia zilelor noastre, loc de pelerinaj și consolare după giganticul tsunami din 2011.

„Într-o zi cineva a instalat o cabină telefonică în grădina casei sale, la poalele muntelui Kujira-yama, adică Muntele Balenei, în imediata apropiere a orașului Otsuchi, unul dintre locurile cele mai grav lovite de tsunami-ul din 11 martie 2011. În interiorul ei se află un telefon vechi, negru, care însă nu este conectat și care poartă glasurile în văzduh. Mii de persoane merg în pelerinaj la el în fiecare an.“

Când un uragan violent lovește acea zonă, o femeie își riscă viața pentru a se asigura că grădina magică de pe Muntele Balenei nu va fi distrusă. Numele ei este Yui și pe data de 11 martie 2011, când marea a măturat coastele Japoniei, și-a pierdut mama și fiica în vârstă de trei ani. Până să afle din întâmplare, în timpul unei emisiuni la radio pe care o modera, de existența Telefonului Vântului, Yui nu mai avea nici o rațiune de a trăi. Dar călătoria spre Kujira-yama și întâlnirea cu Takeshi, medicul văduv a cărui fiică refuză să vorbească, și cu o întreagă galerie de ființe ale căror răni se vindecă au fost primii pași pe drumul regăsirii unui sens al vieții, reaprinderii speranței, redescoperirii iubirii.

Traducere și note de Adriana Liciu

O poveste de dragoste care fascinează de aproape un secol și jumătate; o examinare pătrunzătoare atât a legăturilor de familie, a fericirii conjugale și iubirii – erotice și spirituale –, cât și a marilor evenimente sociale; o frescă a decăderii și reînnoirii sufletului rus; o meditație asupra credinței, a lumii seculare și singurătății primordiale a ființei.

Editura Humanitas Fiction oferă cititorilor o nouă traducere a acestui „roman perfect“, așa cum a socotit  Amos Oz Anna Karenina. Fluidă, lucrată cu sensibilitate și inteligență, redând sonoritățile tolstoiene, poartă semnătura Adrianei Liciu.

„Tocmai am recitit Anna Karenina, carte pe care atât de mult am iubit-o în tinerețe. Admirația mea rămâne neschimbată. S-a spus că operele lui Shakespeare, Balzac și Tolstoi sunt cele trei mari monumente închinate umanității de umanitate. Sunt din ce în ce mai sigur că așa este. [...] Tolstoi se mișcă printre ființe cu o simplicitate, o naturalețe pe care nici un alt scriitor nu o atinge. Balzac rămâne înainte de toate romancier, Dostoievski deformează. Tolstoi, oglindă desăvârșită, reflectă imensa existență. Suntem atrași în curgerea unui fluviu liniștit. E viața care trece.“ — ANDRÉ MAUROIS

Traducere de Sînziana Dragoş

Romanele scriitoarei australiene Kate Morton s-au vândut în 11 milioane de exemplare în 42 de țări, fiind traduse în 34 de limbi.

Grădina uitată, cel de-al doilea roman al lui Kate Morton, a devenit bestseller în Australia, apoi bestseller Sunday Times în Marea Britanie, bestseller New York Times în SUA și bestseller Der Spiegel în Germania. În anul 2009 a fost recompensat cu General Fiction Book of the Year, în cadrul Australian Book Industry Awards (ABIA).

În ajunul Primului Război Mondial, o fetiță este găsită la bordul unui vas cu destinația Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlinește douăzeci și unu de ani, Nell O’Connor află un secret care îi va marca destinul. Peste câteva zeci de ani, ea pornește în căutarea adevăratei sale identități, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moșteniri neașteptate. Conacul Blackhurst și grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei, aparținând unor generații diferite, ale căror destine excepționale se continuă unul pe celălalt.

Traducere și note de Mihaela Dumitrescu

Roman finalist la Pulitzer Prize for Fiction 2020, nominalizat la The Women’s Prize for Fiction 2020 și ABIA Awards 2020, categoria International Book of the Year • În Marea Britanie, Casa Olandeză devine Cartea anului 2019 în Sunday Times, fiind bestseller Sunday Times,  Guardian, The Times și Daily Telegraph • În Statele Unite, ajunge bestseller New York Times 2019, 2020 și Publishers Weekly 2020, 2021 • E inclus în Time Magazine’s 100 Must-Read Books 2019, iar NPR, Washington Post, Herald, O: The Oprah Magazine, Good Housekeeping, Real Simple, Vogue, Refinery29 și Buzzfeed îl plasează în topul celor mai bune cărți din 2019.

Casa Olandeză este o poveste despre iubire și sacrificiu, despre absență și generozitate, despre puterea și magia unui loc care poate condamna, dar și vindeca.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma unui pont primit pe patul unui spital de campanie, Cyril Conroy face o investiție genială, care îl va transforma într-un mogul imobiliar. Ca orice îmbogățit peste noapte, va cumpăra Casa Olandeză, unde se va muta împreună cu familia sa. „Visul american“ al lui Cyril Conroy se destramă însă, așa cum înainte se întâmplase cu cel al familiei VanHoebeek, primii proprietari ai casei, dar va fi reactivat de ambițiosul său fiu, Danny, și va fi împlinit cu succes de nepoata sa, May. Reușita lui Danny vine cu un preț: Maeve, sora lui, va renunța la propriile visuri, renunțare care vorbește despre sacrificiul pe care numai iubirea îl poate face posibil și îl legitimează.

Cele zece povestiri ale acestei cărți se situează la granița imperceptibilă dintre viață și moarte, vis și realitate, amintire și vedenie. Personajele lor trăiesc prietenia, iubirea, suferința bolii, a despărțirii sau a doliului cu o tulburătoare acceptare însoțită de premoniții și de mesaje criptice. Iubiri, semne și minuni dintr-un nevăzut magic rup vălul realității pătrunzând pe neașteptate în miezul vieții. Mișcându-se cu grație în spațiu – București, Oradea, Stockholm, New York, Barcelona – și în timp – din anii ’50 până în zilele noastre –, misterioasa autoare pasionată de arhitectură Kaya de Vos construiește lumi după lumi în căutarea unui spațiu armonios și ocrotitor al fericirii la care visează, împreună cu ea, orice cititor.

„Îmi place să ascult. Poveștile pe care le aud se înregistrează undeva, în capul meu, și rămân să doarmă acolo ani de-a rândul. Apoi, cândva, încep să dea semne că vor să iasă din nou la lumină. Le visez, mă persecută. Vor să fie scrise. Așa s-a petrecut în 2020. Aveam proiecte în lucru, aveam șantiere de urmărit, apoi, deodată, totul s-a oprit. Pentru mine, asta a însemnat un răgaz neașteptat în care am putut să mă așez și să scriu. Oricât de puțin. În fiecare zi trebuia să pun pe hârtie măcar un dialog, un portret al vreunui personaj, o scenă simplă dacă nu mai mult. Așa s-a construit această carte cu povestiri stranii, ale căror înțelesuri ambigue rămân să fie descifrate de cititor după puterea lui, cu speranțele și visele lui, cu optimismul și negurile lui. Dar așa se face că povestirile vor arăta, pentru fiecare, altfel.“ — KAYA DE VOS

Traducere de Doru Mareș

Premiul Jules Renard 2020

Doliul durează doi ani, îi repetă prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt când el încearcă să depășească suferința provocată de moartea aceleia care i-a dat viață. Fiul documentează, în tulburătoarele pagini ale acestei confesiuni, cei doi ani în care parcurge drumul de la deznădejde la conștientizarea datoriei de a fi fericit – singura cale de a-și omagia mama. Doi ani în care deapănă amintiri de-o viață, trăiește și înregistrează curajos sentimente contradictorii, momente-cheie și clipe de cumpănă. Pendulând între evocarea trecutului fericit și consemnarea prezentului, cu realitățile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transformă experiența morții într-o pledoarie pentru viață.

„Un scriitor nu poate reînvia pe nimeni, dar poate da viață prin cuvinte. La doi ani de la dispariția mamei sale, autorul se hotărăște să-și transforme jurnalul doliului în carte – o carte în care nu vorbește de­spre el, ci despre noi, noi toți, care trebuie să înfruntăm, mai devreme sau mai târziu, pierderea părinților. Să dai nume durerii, să trasezi apoi un drum spre lumină, nu e oare acesta cel mai frumos dar pe care un romancier îl poate face cititorilor săi?“ — Le Pèlerin

Traducere de Doru Mareș

Romanul, scris în limba engleză și tradus de autor în franceză, se bucură de o ecranizare de excepție în 1965, în regia lui Peter Ustinov, cu Sophia Loren, Paul Newman și David Niven în rolurile principale.

Poveste de dragoste și ficțiune istorică având un deznodământ dintre cele mai neașteptate, Lady L. este și o satiră a aristocrației victoriene, combinată cu un portret reușit al anarhiștilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Iubirea și umorul domină o istorie picantă și cinică, în care farsa și tragedia își dau mâna.

O bătrână doamnă, etalon al aristocrației victoriene, este înconjurată, la împlinirea vârstei de optzeci de ani, de întreaga familie. Una dintre marile familii ale Angliei – după cum însăși Lady L. o spune: Guvernul de-a dreapta, Biserica la stânga, Banca Angliei și Armata în spatele ei. Cele patru reprezentate, toate, de urmașii acestei femei, care a dat Angliei tot ce avea mai bun. Dar nu întotdeauna trunchiul de pe care sar așchiile este pe atât de nobil pe cât ni l-am putea imagina. Ba chiar s-ar putea dovedi că nu este nici măcar pe atât de englez pe cât s-ar cuveni. Amenințată cu pierderea pavilionului de vară, sanctuarul ei secret, Lady L. este obligată să-și mute lucrurile cu toată discreția posibilă. De aceea apelează la prietenul de o viață Sir Percy Rodiner, poetul oficial al Curții, care va asculta perplex incredibila istorie a femeii pe care o iubește de peste patruzeci de ani.

Traducere și note de Gabriela Lungu

Între adevăr istoric și invenție narativă, romanul lui Matteo Strukul îl aduce în prim-plan pe Michelangelo Buonarroti într-un moment de tensiune cu Biserica și ne oferă imaginea fascinantă a unui oraș – Roma – și a unei lumi pline de conspirații și trădări, dar și de prietenie profundă și iubire. 

Michelangelo ereticul este povestea unei scurte perioade (1542–1547) din viața genialului artist, când, grație și prieteniei cu Vittoria Colonna, cunoscută poetă a Renașterii italiene, aderă la grupul Spiritualilor, care-și propunea o schimbare în sânul Bisericii Catolice tot mai corupte. Spiritualii intră însă în vizorul Inchiziției, și doar prestigiul imens îl salvează pe Michelangelo de la a fi declarat eretic și tratat ca atare. Toate frământările sale legate de o Biserică de care era tot mai dezamăgit sunt perfect sintetizate în opera descrisă de el ca „tragedia“ vieții sale, monumentul funerar al Papei Iulius II din biserica San Pietro in Vincoli, având drept figură centrală statuia lui Moise. Nemulțumit de faptul că Moise, așa cum îl sculptase, privește spre altar, Michelangelo reușește în doar două zile să modifice traiectoria privirii profetului, întorcându-i capul spre lumina ferestrei.

Pe copertă: Alexandre Cabanel, Michelangelo vizitat de Iulius II în atelierul său (detaliu)

Traducere și note de Alexa Stoicescu

O mărturie din iadul de sârmă ghimpată, singura carte scrisă la Auschwitz încă din timpul războiului, recuperată după aproape 75 de ani de la prima ediție și aflată în curs de apariție în peste 30 de țări.

Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr, 1943–1945 este o relatare copleșitoare, în care se regăsesc atrocități, suferință, degradare fizică și morală, dar și solidaritate și încredere, consemnată aproape în timp real, cu sclipiri de iubire și speranță ce luminează, fie și pentru o clipă, unul dintre cele mai cumplite locuri cunoscute, sinonim cu infernul. Scoțând la iveală și ceea ce este mai rău, și ceea ce este mai bun în ființa omenească, povestea lui Eddy de Wind este o lecție unică, mereu de actualitate, mereu citită ca un avertisment.

În 1943, tânărul medic Eddy de Wind se oferă voluntar pentru a merge să lucreze în lagărul de tranzit de la Westerbork, în care ajung toți evreii din estul Olandei. Are motive să creadă că își va găsi acolo mama. Dar ea a fost deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork se îndrăgostește de Friedel, iar în scurt timp sunt și ei trimiși la Auschwitz. Eddy este repartizat în Blocul 9, unde face parte din personalul medical, iar Friedel în Blocul 10, cumplitul Experimentenblock, de unde își alege victimele Josef Mengele. Eddy și Friedel supraviețuiesc, dar nu reușesc să rămână împreună. În încercarea de a-și șterge urmele, naziștii vor să golească rapid lagărul, iar Friedel pornește într-unul dintre „marșurile morții“. Eddy rămâne încă o vreme în lagărul eliberat pentru a-i îngriji pe bolnavi, și atunci își scrie povestea. Pe de o parte, se teme că manuscrisul său ar putea cădea în mâini nepotrivite; pe de altă parte, oroarea și povara celor trăite la Auschwitz îi produc atâta suferință, încât nu găsește putere să scrie la persoana întâi, ci la persoana a treia, folosindu-se de un personaj inventat.

„Pentru mine, aceasta e mărturia supremă despre Holocaust.“ — HEATHER MORRIS, autoarea bestsellerului Tatuatorul de la Auschwitz

Traducere și note de Marius Dobrescu

Mai presus de toate, Dimineți la Café Rostand este o declarație de iubire față de Paris, Parisul visat în anii tinereții, la Tirana sau la Moscova, și Parisul real, unde Ismail Kadare a creat o mare parte a operei sale, și în același timp o profesiune de credință a scriitorului albanez, francez, european.

„Ideea de a scrie ceva despre Café Rostand îmi venise atât de firesc, încât nu țin minte nici momentul și nici împrejurările. Era un sentiment între regret și recunoștință, asemănător cu acela pe care-l ai față de soția ta de o viață, care, fiindu-ți alături la orice, nu s-a bucurat, sau ție ți se pare că nu s-a bucurat, de atenția cuvenită. În această cafenea am scris sute de pagini și am făcut tot atâtea fișe despre subiecte și motive diverse, fără a o pomeni niciodată.“

Volum de memorii și reflecții asupra unor subiecte care țin atât de viața reală și de biografia subiectivă a scriitorului, cât și de procesul de creație. Descoperirea orașului e o temă predilectă, cartea debutând chiar cu evocarea primei vizite la Paris a lui Ismail Kadare, la începutul anilor 1970. Împărțindu-și timpul între Tirana și Paris în ultimele decenii, scriitorul și-a făcut un ritual zilnic al vieții sale pariziene, diminețile petrecute la Café Rostand, având în față Jardin du Luxembourg. Ele sunt catalizatorul acestor texte care evocă experiențele sale la Tirana și Moscova, prieteniile literare și iubirile de tinerețe într-o Albanie apăsătoare și cenușie, dar și Premiul Nobel, Academia Franceză, tragedia greacă sau Macbeth, deambulările pe străzile Parisului sau întâlnirile cu personalități din lumea literară și artistică.

Traducere și note de Iulia Gorzo

Autoarea bestselerurilor internaționale Miniaturista și Muza revine cu un roman luminos, puternic și emoționant despre secretele scrisului, ale maternității și prieteniei, despre cum ne pierdem și ne regăsim pe noi înșine.

Confesiunea are o construcție pe două paliere temporale, anii 1980, din Soho până la Hollywood, și Londra zilelor noastre, legate între ele de personajul unei scriitoare, Constance Holden, cândva de succes, dar care vreme de treizeci de ani a dispărut din lumea literară. Constance – Connie, cum îi spun femeile care îi traversează viața – este singura conexiune dintre Elise Morceau și fiica acesteia, Rose Simmons. Puntea pe care, fără să vrea, ajunge să o ridice între cele două devine o mărturisire pe mai multe planuri și o asumare.

Confesiunea este, în primul rând, un roman despre multiplele relații ce se stabilesc între femei, de la maternitate la iubire, de la prietenie la ură, urmând o dublă istorie, desfășurată într-un tempo la început lent, accelerându-se firesc pe parcurs, deoarece secretele nu pot fi dezvăluite oricum și uneori este nevoie de o viață întreagă pentru ca rostirea lor să devină o cale spre descoperirea și acceptarea de sine.

Traducere, repere biobibliografice, postfață şi note de Mihai Banciu

Important prozator italian al secolului XX, Italo Svevo a avut o lungă prietenie cu James Joyce, fiind de notorietate faptul că i-a inspirat personajul Leopold Bloom din Ulise. Cele mai multe traduse pentru prima dată în limba română, povestirile cuprinse în volumul de față oferă o privire caleidoscopică asupra obsesiilor lumii europene în urmă cu o sută de ani. Surprinzător sau nu, ele coincid în mare parte cu cele ale omului contemporan. Povestirea care dă titlul acestei selecții ilustrează o temă ce amprentează întreaga operă a lui Italo Svevo, și anume în ce fel „acțiunea memoriei se poate mișca în timp asemenea evenimentelor înseși“.

Preocuparea pentru evoluțiile din tehnică și medicină, fenomenul îmbătrânirii pus în relație cu suferința și moartea, atât din perspectivă individuală, cât și socială, literatura ca vehicul al supraviețuirii, memoria și visul, spațiul și timpul în geografia personală, erosul și, nu în ultimul rând, exploatarea unor elementele camuflate de autobiografie situează proza scurtă sveviană la nivelul marilor sale romane.

„Nu putem face abstracție, iar aceasta cu referire la toate operele lui Svevo, de ceea ce constituie însăși calitatea lui esențială: pasiunea pentru adevărul uman, dorința lui continuă de a sonda, dincolo de aparențele fenomenale ale ființei, în acea zonă subterană și întunecată a conștiinței în care oscilează și se tulbură evidențele cele mai consacrate.“ — EUGENIO MONTALE

Pe copertă: Piero Marussig, Seară la Trieste (detaliu)

Traducere de Irina Bojin

Un roman captivant bazat pe extraordinara poveste reală a unei americance căsătorite cu directorul de la Ritz, Blanche Auzello, implicată în lupta clandestină a Rezistenței franceze în timp ce juca rolul de gazdă primitoare pentru nemții care își stabiliseră cartierul general din Paris în somptuosul hotel.

Simbol al luxului și eleganței, hotelul Ritz din Paris atrage o pleiadă de artiști și celebrități internaționale, printre care Hemingway, Picasso, Cole Porter, Marlene Dietrich, Coco Chanel și Scott Fitzgerald.  Este decorul somptuos în care se desfășoară furtunoasa poveste de dragoste a unei starlete americane nonconformiste și a unui francez cu vederi conservatoare, palatul în care devin prințesă și cavaler, prinși într-o relație care e mereu altceva decât le pare lor a fi.

Adevărata încercare îi așteaptă însă în iunie 1940, când armata germană ocupă Parisul și își stabilește cartierul general la Ritz. De acum încolo, la fel ca toți concetățenii lor, și trebuind, în plus, să ascundă un secret ce le-ar putea fi fatal, încearcă să găsească o cale de la supraviețui, dar și de a-i sabota pe naziștii cărora le ține piept Rezistența franceză. În cei patru ani ai Ocupației, acțiunile îndrăznețe ale lui Blanche și ale lui Claude, încununate de succes, schițează un tablou complex al adevăratului curaj: este acesta o atitudine afișată, sau un risc asumat în repetate rânduri, pe ascuns? Și care este dovada unei iubiri adevărate, intrată pe un făgaș tragic?

O poveste frumoasă și emoţionantă despre ispita de a te îndepărta de ceilalţi, căreia îi cădem, la răstimpuri, pradă cu toţii. Miranda, o fată singuratică de pe fabuloasa insulă Rós, e tentată să se refugieze în bogata-i lume interioară, dar descoperă că singurătate fericită nu există și că în viaţă ai nevoie de prieteni. De prieteni care să te facă să râzi.

„Dacă aţi citit vreodată basmul despre Inimă-Rece, știţi deja că nu toate inimile sunt la fel. În cartea aceasta veţi da însă peste un gheţar în care bate o inimă caldă și peste un tâmplar în a cărui inimă crește un ghimpe. (Cine n-a avut măcar o dată un ghimpe în inimă? Imposibil! Despre asta e vorba!) Apoi mai e Miranda, care nu îmbătrânește (cum nici noi, cititorii de povești), și un fel de duh rău, Zarar Zimrig, pe care aţi face bine să nu-l întâlniţi niciodată, deși asta e greu de crezut. Așa că e mai bine să fiţi preveniţi: trebuie să-i spuneţi nu. Toţi au loc pe gheţarul Tue, care seamănă bine cu orice tărâm (de basm) locuit.  După ce citiţi cartea, vă rog să nu uitaţi două lucruri. Primul: frica îţi trece dacă râzi. Al doilea: când ţi-e foarte dor de un prieten, trebuie să te gândești tare, tare la el și poate o să-ţi bată la ușă.“ — IOANA PÂRVULESCU

Traducere de George Chiriță

„Narațiunile din jocurile video sunt fascinante. Într-un fel, sunt niște versiuni interactive ale poveștilor cu care ne delectăm la televizor sau la cinema. Au ceva de spectacol dramatic, de roman sau de poveste spusă în jurul focului. Când te gândești că aproape fiecare copil se joacă pe computer, se poate spune fără exagerare că acestea sunt formele narative principale din secolul XXI. Cu alte cuvinte, jocurile video sunt noile povești de adormit copiii, noile basme, noua mitologie, poate chiar și noua Scriptură. Sunt cea mai proaspătă formă de comunicare scrisă și înregistrată.“ — JORDAN SHAPIRO  

„Jordan Shapiro risipește temerile celor care se plâng de carențele educative ale noii generații conectate.“ — HOWARD GARDNER

„Noua copilărie trebuie citită de părinți și educatori! E o resursă incredibil de prețioasă pentru dezvoltarea sănătoasă a familiilor și a copiilor în lumea tehnologică de astăzi.“ — WENDY KOPP

Ilustrații de Chloe Bristol

Traducere de Anca Bărbulescu

Misterele de la Casa de Iarnă, cel de-al treilea volum al trilogiei Casa de Iarnă, tradusă în 10 limbi, încheie povestea plină de neprevăzut a celui mai faimos hotel din lume.

E primăvară, și Elizabeth s-a mutat în haosul magnific și vesel care este hotelul Casa de Iarnă. Nu va trece mult însă până când fata și prietenul ei, Freddy, vor fi atrași din nou în urzeala unui mister nefast. Oaspeții hotelului încep să se comporte ciudat, iar puterile lui Elizabeth se manifestă în cele mai neașteptate ‒ și uneori înspăimântătoare ‒ feluri. În vremea asta, din subsolul Casei de Iarnă trepidații ciudate zguduie hotelul din temelii, iar o lumină roșiatică plutește pe coridoare. Să fie oare îngrozitoarea Gracella, a cărei forță malefică nu s-a stins de tot? Răspunsul vine de la o carte rară, care închide în ea secretele unui ritual antic. Dacă cineva din hotel încearcă să o readucă la viață pe Gracella cu ajutorul ei? Nu mai e timp de pierdut! Dar vor putea Elizabeth și Freddy să alunge amenințarea care plutește peste Casa de Iarnă și să scape hotelul de primejdii odată pentru totdeauna?

„Un amestec captivant de intrigă detectivistică, puzzle-uri care se cer rezolvate și magie.“ — Kirkus Reviews

„Dacă mi-ar cere cineva să spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, aș răspunde fără ezitare compasiunea, despre care cu timpul am înțeles că este o treaptă a înțelegerii și o formă de cunoaștere. Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele.

Într-un anume fel, această carte continuă Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.

În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANA

Pe copertă: autoarea pe turnul din Pisa, anii ’70, foto de Romulus Rusan

„Ne‑am ivit pe Pământ, pare‑se, din întâmplare, printr‑un concurs cu totul improbabil de împrejurări; suntem o micuță crevasă de antientropie, născută abia ieri, fără scop și rost și care urmează să fie deja colmatată mâine. Suntem un dezastru ecologic, o mână de scandalagii care‑și hărțuiesc generosul proprietar – Natura – și murdăresc zilnic imobilul pe care‑l ocupă forțat, unde nu sunt decât vremelnici chiriași și defel proprietari, așa cum ei se imaginează cu un neîngrădit orgoliu. Suntem aberația ucigașă, eroarea impardonabilă a unui Demiurg ignorant, sursa iminentei «a șasea extincții», urâciunea Planetei. Pe de altă parte însă, prin exercitarea puterii noastre de cunoaștere – fiind noi «un punct în raport cu infinitul, un tot în raport cu neantul» (Pascal) –, și infinitul, și neantul își regăsesc centrul (Pico della Mirandola), măsura universală (Protagoras), deci întruparea regulii lor, oricât de minoritară cantitativ ar fi aceasta. Descărcăm în întreg scârna, ce‑i drept, dar și slava noastră, fiindcă numai prin noi, minuscula lui parte, întregul, căpătând conștiință de sine, se îmbrățișează pe sine cunoscându‑se și acționând, descoperindu‑și deopotrivă și toată scârna, și toată slava. Excepția care suntem, într‑un sens, tot ea e și regula, într‑alt sens; trăim, fără îndoială, ca făpturi «de‑o zi» și ca «visul unei umbre», cum suna versul lui Pindar, dar, oricât de rar, iată‑ne uneori și în rolul torței care iluminează o clipă întregul și‑i furnizează etalonul măreției. Infime și sordide slugi «toată săptămâna» și, de fapt, aproape tot timpul minuscul ce‑l avem la dispoziție, devenim totuși în câte‑o minunată și rară «ziuă a șaptea» boierii mari ai tuturor lumilor.“ — ANDREI CORNEA

„Ioan Stanomir e un cititor pasionat. Dar și foarte subtil. I-a picat în mână un dicționar alcătuit în 1975 de către ideologii Partidului Comunist Român și a făcut din el un instrument care ne îngăduie să înțelegem mai bine nu doar societatea de acum jumătate de secol, ci și vocile radicale de azi. Citiți acest volum, dacă vreți să deslușiți drumul de la totalitarism la democrație, cu toate scurtăturile și ocolișurile lui ideologice.“ — CRISTIAN PREDA

„Ioan Stanomir ne oferă o admirabilă lectură critică a catehismului comunist. În fraze memorabile, al căror stil este un contrapunct la barbaria limbii de lemn, el psihanalizează idiolectul minciunii, care a supraviețuit mitologiei comuniste. Omul nou trăiește, lobotomizat, într-o butaforie de tip Potemkin; liberul arbitru i-a fost amputat, iar cuvintele comuniste îl populează în continuare. Acest volum este un breviar al răului, al codului statolatriei, este o lectură transistorică memorabilă a național-comunismului românesc.“ — MARIAN VOICU

„Comunismul a fost un regim întemeiat pe puterea cuvintelor. Marxism-leninismul şi ceauşismul au mizat pe capacitatea ideilor de a mobiliza şi legitima tirania. Lumea pe care o descrie această încercare de investigaţie intelectuală este cea din care se naşte postcomunismul. Republica Socialistă România nu e un obiect de muzeu, ci terenul din care se ridică prezentul nostru. Cât despre ipoteza comunistă, ea rămâne un teribil exerciţiu de strivire a individului în numele perfecţiunii, egalităţii şi al progresului. Departe de a fi inocente, cuvintele evocate aici au fost osatura totalitarismului. Recitirea devine o formă de angajare etică, antidot la ispitele nostalgice sau utopice.“ — IOAN STANOMIR

„Am trăit aceşti ani la o intensitate fără seamăn: abuzurile, ticăloşiile, declaraţiile aberante ori dezvăluirile revoltătoare au fost, fiecare în parte, tot atâtea motive pentru a mă solidariza cu o societate civilă mereu activă şi mereu ameninţată, cu grupuri sau persoane expuse linşajului public sau defăimării. Au fost, deopotrivă, pretexte pentru a îndigui cât se poate prin analiză lucidă revărsările de ură, de frică, de laşitate ori de conformism care păreau să sufoce România zi după zi, aducând, atât cât mi-a stat în putinţă, un elogiu raţiunii, educaţiei şi declarându-mi încrederea necondiţionată în forţa argumentelor limpezi şi precis exprimate. Am scris de multe ori frenetic, transformând scrisul într-un soi de terapie prin care îmi făceam mie suportabilă o societate pe care o simţeam în acelaşi timp foarte străină şi totuşi copleşitoare, am scris mânat de tristeţe sau de indignare, fără a mă eschiva de la responsabilitatea pe care mi-am luat-o singur, fără mandat şi fără constrângeri, de a fi un intelectual public.“ — CIPRIAN MIHALI

TUDOR DINU (n. 1978) este profesor doctor abilitat la Universitatea din Bucureşti, unde predă limba, literatura şi civilizaţia greacă, și doctor honoris causa al Universității Democrit a Traciei (Grecia). A susţinut prelegeri şi conferinţe ca profesor invitat la universitățile din Atena, Tracia, Cipru, Berlin, Hamburg, Lund, Kiev, Brno, Sofia și Plovdiv, precum şi la mai multe societăţi ştiinţifice din Grecia. În ultimii ani a participat la cele mai importante congrese internaţionale de studii neoelene (Atena, Salonic, Ioannina, Chania, Chios, Paros, Komotini, Nicosia, Paris, Granada, Lund, Veliko Tîrnovo, Tbilisi). În 2014 a fost ales și în 2018 reales secretar general al Societăţii Europene de Studii Neoelene. Lucrările sale dedicate unor chestiuni de filologie, istorie, civilizație greacă veche, bizantină şi postbizantină, dar şi elenismului din Țările Române au fost tipărite în România, Grecia, Cipru, Franţa, Cehia, Letonia, Ucraina şi Georgia. Totodată, Tudor Dinu a publicat traduceri atât din autori antici (Aristofan, Plutarh, Iamblichos, Seneca, Plinius Maior), cât şi moderni (Iannis Ritsos, Nikos Engonopoulos, Andreas Embirikos, Hristos Yannaras etc.). Este fondatorul şi redactorul-şef al primei reviste româneşti de studii neoelene, Neograeca Bucurestiensia. La Editura Humanitas a publicat volumele Mihai Viteazul, erou al eposului grec (2008), Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat – rivalităţi politice şi literare la începutul secolului XVIII (2011), Bucureștiul fanariot. Biserici, ceremonii, războaie (2015), Bucureștiul fanariot. Administrație, meșteșuguri, negoț(2017), Oamenii epocii fanariote. Chipuri din bisericile Țării Românești și Moldovei(2018), lucrare distinsă, în varianta greacă, cu premiul Academiei din Atena. În duminica de Florii a anului 2018 a fost înnobilat la Constantinopol de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care i-a acordat titlul bizantin de archón hypomnematógraphos.

CONSTANTIN IONESCU s-a născut la 24 august 1878, într-o familie de proprietari funciari din Dolj. A avut două surori și a beneficiat de studii alese. A terminat liceul în 1896 și s-a înscris peste doi ani la Facultatea de Drept a Universității București. Practica juridică îi este întreruptă de efectuarea stagiului militar, la artilerie, fapt care l-a salvat probabil de la moarte în Primul Război Mondial. Avocat din 1903, procuror din 1905, se căsătorește în 1912 și are două fetițe. Avansat căpitan încă din 1915, este reactivat în armată în 1916, dar cade prizonier după doar trei luni. Revine din prizonieratul german în 1917 și practică avocatura până la pensie. Suferă din cauza instaurării regimului comunist, care-i confiscă parte din casă și colecția de arme, și moare în 1963.

VLAD ALEXANDRESCU este senator în Parlamentul României din partea Uniunii Salvați România și profesor titular al Universităţii din Bucureşti. A fost ministru al culturii (noiembrie 2015–mai 2016), ambasador al României în Marele Ducat de Luxemburg (2006–2011). A publicat volume de autor şi a coordonat volume colective în domeniul istoriei intelectuale a modernității timpurii. Este autor al unor articole publicate în serii și reviste ştiinţifice de prestigiu (Oxford Studies in Early Modern Philosophy, Intellectual History Review ş.a.), editor și traducător al unor autori importanți (René Descartes, Dimitrie Cantemir, André Scrima ş.a.). A fost membru și director de proiect la Institutul de Studii Avansate „Colegiul Noua Europă“, București, și Mellon Fellow la „The Warburg Institute“, Londra. În 2013 i s-a decernat Premiul „P.G. Castex“ de către Academia de Ştiinţe Morale şi Politice, Paris, iar în 2014 Premiul „Nicolae Bălcescu“ al Academiei Române. Din 2012, co-fondator și co-editor al revistei Journal of Early Modern Studies.