Noutăți

Toată viața ne ținem eul în brațe, fără să putem, o clipă măcar, să-l punem jos și să ne uităm la el ca și cum n-ar fi al nostru. Imposibila lui separare de noi nu ne permite să-l atingem și să-i pipăim conturul. Cu toate astea, m-am încăpățânat să întind o mână spre necunoscutul din mine, să bâjbâi după el, să mă cert și să mă împac cu el, sperând că, într-un târziu, va ieși la iveală, vom cădea la o înțelegere și mă va ajuta, într-o bună zi, să aflu cine e și cine sunt. „În această carte eu sunt «îndrăgostitul în acțiune» (l’amoureux au travail) al lui Barthes, iar «ideile îndrăgostite» sunt cele care s-au născut în mine, cu care am stat de vorbă în taina minții mele, adăpostindu-le întreaga viață. Și, desigur, le-am iubit. Dar, spre deosebire de ideile lui Barthes, ale mele, ca obiecte ale adorației, nu sunt o absență. Le-am dat glasul meu, le-am înființat. Nevoia de a înțelege, care m-a condus la întâlnirea cu ele, este o formă de iubire prin care îmbrățișăm toate lucrurile lumii. Prin noi și numai prin noi, ca ființe gânditoare și cuvântătoare, lumea poate avea sens și poate fi iubită.“ — GABRIEL LIICEANU

„Evoluția speciilor prin selecție naturală și numele lui Charles Darwin țin de cultura generală a oricărui om din secolul nostru. Mai puțini au auzit însă de naturalistul Alfred Russel Wallace, care, independent de Darwin, a ajuns la o teorie identică. Cartea doctorului Cătălin Vasilescu arată felul în care celor doi oameni de știință li se intersectează destinele și scrisorile, precum și problema spinoasă a priorității unei teorii revoluționare, în secolul marilor schimbări și al oamenilor uimitori care le-au prilejuit. Scrisă alert și echilibrat, cu argumente bazate pe documente, Dragul meu Wallace oferă – pe lângă reconstituirea impecabilă a unei pagini importante din culisele istoriei științei și din biografia lui Darwin – multe bucurii scriitoricești. Cititorii vor constata, între altele, că umorul și știința nu se exclud, iar povestea pasionantă a unei descoperiri poate deveni aproape detectivistică. Posteritatea, care l-a reținut pe Darwin, n-ar trebui să-l uite nici pe Wallace, iată pledoaria pe care o face cartea de față.“ — IOANA PÂRVULESCU „Am citit noua carte a lui Cătălin Vasilescu bucuros că mi se confirmă nu numai o reînnoită plăcere a lecturii, dar și pentru că m-am ales cu unele beneficii colaterale: 1. Admirația nu trebuie să fie niciodată idolatrie. Poți fi darwinist, fără a a-l considera pe Darwin extraterestru. Ba chiar potențându-i umanitatea prin analiza unor detalii biografice semnificative, care i-au însoțit performanța cu tatonări, neliniști, penumbre de care nimeni nu este, de regulă, scutit. Cătălin Vasilescu ilustrează astfel o vorbă a lui Ernst Mayr (pe care o citează): «istoria științei nu e hagiografie». 2. Specializarea profesională nu trebuie să excludă preocupări, căutări, reflecții care îi depășesc și îi îmbogățesc orizontul, deschizând-o spre o reflexivitate totalizantă. Cătălin Vasilescu e un medic chirurg recunoscut ca «meșteșugar» de excepție, dar asta nu-l împiedică să se confrunte, curajos, cu teme de cercetare transfrontaliere. Cărțile și conferin?ele lui îl recomandă ca pe un intelectual înclinat să privească analitic și dincolo de hotarele strictei specializări. Are ce spune și altor interlocutori decât colegilor lui de meserie, fără riscul de a divaga diletant pe teme «ingenioase» din sfera purei speculativități sau a «misterelor» istorice de tot soiul. Poți să-i fii interlocutor și fără să-i fii pacient… 3. Hărnicia cercetătoare, amploarea informației, scrupulul hermeneutic nu au decât de câștigat dacă sunt practicate cu îndemânare scriitoricească, cu participare emoțională, cu talent dialogal. Textele lui Cătălin Vasilescu nu sunt, de aceea, numai solide performanțe investigatoare, ci și probe de participare afectivă, de umor, de deschidere transcendentă. În această privință, el nu poate decât să respingă afirmația «corespondentului» său Alfred Russel Wallace, după care «poți trăi fără apetit metafizic». Așa stând lucrurile, nu-mi rămâne decât să felicit Editura Humanitas pentru publicarea cărții de față și să doresc cititorilor ei – petrecere bună!“ — ANDREI PLEȘU

Îl cheamă Brian Spencer și se numără printre ultimii romantici ai Europei. În biografia lui apar războiul, Churchill, Stalin, Tito, Balcanii, împărțirea Europei, Bosnia, Ucraina. Destinul lui e să dea un sens întâmplărilor și năpastelor, plecând în ultima misiune a vieții. Bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, acest roman e o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase. „Englezul din Gara de Nord readuce la viață trecutul prezentat prin ochii personajului principal, cu migăloasă fidelitate și atâta vervă, încât ajungi să citești romanul pe nerăsuflate. Tatiana Niculescu ne invită să revizităm evenimente care au marcat și continuă să marcheze lumea de azi. Un roman viu ca viața, care evoluează în funcție de ea. Deosebit de semnificative sunt paginile care prezintă notoriul acord de «procentaj» pe care Winston Churchill l-a semnat cu Iosif Stalin în octombrie 1944, prin care cel din urmă, prin forță și denaturare, a impus la putere în spațiul est-european câte o minoritate comunistă. Încă mai trăim consecințele acestui act.“ — DENNIS DELETANT

„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre. Sarcina – dacă nu vocația – intelectualilor este să opună regimurilor totalitare îndoiala, conștiința, spiritul lor critic. Guvernele autoritare, în schimb, le cer să spună da sau nu, ca să știe cine e de împușcat pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască. Ce e de făcut însă cu cei care nu spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze nici la dreapta, nici la stânga? se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles că acestea sunt rostul și rolul intelectualilor și scriitorilor într-o societate. În orice caz, acestea sunt atitudinea și convingerea lui. A nu fi nici de dreapta, nici de stânga nu înseamnă demisia din treburile cetății, ci curajul de a veghea cu conștiința trează în fața deciziilor politice care hotărăsc viața individului și a colectivității. Misiunea cărturarului constă tocmai în curajul de a-și afirma activ modul nepartizan de gândire.

BESTSELLER GAUDEAMUS 2023 Texte de Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Marius Chivu, Cătălina Dumitrescu, Mihai Frățilă, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Germina Nagâț, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu, Vlad Stroescu „Ultimele cercetări în domeniu arată că principala trăsătură a pisicii e arta de-a suscita simpatie comportându-se antipatic. Performanța nu e la îndemâna oricui, să fim sinceri. Când un om face lucruri nesuferite, el devine – în mod logic – nesuferit. Când o pisică face lucruri nesuferite, ea devine – în mod ilogic – obiect al adoraţiei. Supremaţia felină e violentă, netă şi implacabilă. Pisica nu se simte datoare să câştige dragostea omului prin fapte bune. Şi, în fond, de ce-ar face-o? Omul i-a dovedit deja că-i apreciază la fel de mult năzbâtiile. Dacă un copil dărâmă un ghiveci cu mingea şi intră cu pantofii înnoroiaţi în sufragerie, riscă o scatoalcă sau măcar o vorbă de reproş. Dacă pisica sfâşie perdeaua, franjurează fotoliile abia cumpărate, scămoşează covorul cozonăcindu-l cu ghearele şi îşi face nevoile în papucii de casă, o luăm în braţe şi-o consolăm pentru pocinogul pe care ni l-a pricinuit. Cotizanţii acestui volum felinofil au profesii, vârste şi experienţe de viaţă diferite. Şi se bucură împreună – dacă bucurie o fi asta – de foloasele şi ponoasele notorietăţii. Unul e coregraf, altul agent literar. Unul e filozof, altul prozator. Unul e faţă bisericească, altul critic literar. Unul e poet, altul director de editură. Unul e psihiatru, altul se ocupă de Securitate. Umbrela sub care încap cu toţii e din blană şi are coadă, oricât de suprarealistă ar părea imaginea. În prezenţa pisicii, ei îşi leapădă haina profesiei şi, odată cu ea, sobrietatea posturii publice. Apelativele de curtoazie se topesc, protocolul se destramă şi colocatarii felinelor rămân Otilia, Gigi, Gabriel, Denisa, Marius, Germina, Dan C., Cătălina, Mihai, Simona, Vlad, Tania, Lidia, Alina, Radu etc.“ — RADU PARASCHIVESCU

Cu o postfață de Papa Francisc Traducere de Doru Mareș „În fond, sunt două modalități de a concepe o călătorie în Israel și Palestina, la fel de legitime și una, și cealaltă. Unii își caută în pământul de acolo rădăcinile. Eu le-am găsit în cer.“ — ERIC-EMMANUEL SCHMITT „Provocarea pe care Ierusalimul o ridică și-n ziua de azi în fața lumii exact aceasta este: să trezească în inima fiecărei ființe omenești dorința de a-l privi pe celălalt ca pe un frate în unica familie omenească.“ — PAPA FRANCISC „Eric-Emmanuel Schmitt ne dezvăluie intimitatea sa spirituală cu sinceritatea pe care i-o cunoaștem. Aceea a unui om sfâșiat între o minte «voltairiană» și un suflet de credincios care îndrăznește să-și mărturisească sus și tare credința.“ — Le Figaro După Noaptea de foc, în care își dezvăluia experiența mistică trăită în deșertul Hoggar, în 2022, la invitația Vaticanului, Eric-Emmanuel Schmitt se întoarce la originile marilor credințe monoteiste călătorind în Țara Sfântă, iar Provocarea Ierusalimului – jurnalul acestui pelerinaj la Betleem, Nazaret, Cezareea – consemnează aprofundarea experienței sale spirituale, întrebările, reflecțiile, senzațiile, uluirea, până la surpriza finală, la Ierusalim, a unei întâlniri incredibile cu ceea ce autorul numește „de neînțelesul“. O carte-mărturie, despre o călătorie în spațiu, în timp, dar, mai presus de toate, către sine, scrisă cu ardoare, care transmite un mesaj al compasiunii, al iubirii, al toleranței: „Provocarea pe care Dumnezeu o adresează și credincioșilor, și necredincioșilor depășește ceea ce aceștia își imaginează. Dumnezeu nu le spune: «Ascultați-mă!», ci le strigă: «Ascultați-vă!» La Ierusalim, unde a început totul, nimic nu este încheiat.“

Cu umor și documentare minuțioasă, chirurgul Cătălin Vasilescu ne introduce în lumea unor operații, practici, experimente și descoperiri medicale a căror influență asupra sănătății umane este ori benefică, ori de-a dreptul nocivă. Astfel, ajungem să cunoaștem chirurgi celebri care voiau să salveze vieți prin asumarea unor riscuri uriașe și prin adoptarea unor practici dintre cele mai scandaloase. Bestiarul se adresează oricui este interesat de progresul medical în general și de felul în care chirurgia poate salva sau distruge vieți. „Am citit cartea chirurgului Cătălin Vasilescu cu un complicat amestec de perplexitate și adeziune admirativă. Perplexitate, pentru că îmi deschidea perspective nebănuite spre istoria medicinei, provocând un neașteptat orizont de interogativitate, o combinație palpitantă de cunoaștere și trăire. Admirație, pentru că întâlneam, la fiecare pagină, un condeier profesionist, un scriitor capabil să combine cu naturalețe realismul documentar, suprarealismul unor conjuncturi miraculoase, umorul, drama, surpriza. Istoria lumii se împletește cu destinul privat al personajelor invocate și deschide spre reflecții neconvenționale despre dimensiunea trupească a spiritului și despre dimensiunea spirituală a corporalității. Cătălin Vasilescu se înscrie cu grație în seria de medici-scriitori și gânditori, ilustrată, la noi, de Vasile Voiculescu, C.D. Zeletin, Emil Brumaru ș.a. Parodiind titlul ales de autor pentru cartea sa, îl asigur pe cititor că are în mână un text... bestial.“ — ANDREI PLEȘU „O carte extraordinară – ca un documentar BBC – despre acei oameni temuți, iubiți, bârfiți, necesari și minunați care sunt marii chirurgi. Pe fundalul istoriei mari, se povestesc episoade esențiale din istoria medicinei moderne, în care intenția bună se transformă uneori în victorie, alteori în tragedie (răscolitoare sunt rătăcirile lobotomiei). Povești despre noi toți, despre corpul în care suntem instalați pentru o vreme, despre viața care e mai puternică decât pare și despre boala care o sabotează. Scrisă limpede, cu luciditate, înțelegere a omenescului și, nu în ultimul rând, cu umor și talent, cartea chirurgului Cătălin Vasilescu face bine la sănătate.“ — IOANA PÂRVULESCU

BESTSELLER GAUDEAMUS 2022 „O scriitură unică la nivel mondial.“ — Die Zeit „N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală). Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.

BESTSELLER GAUDEAMUS 2022 „Venim pe lume echipați cu «Dumnezeu», altfel spus cu nevoia de a da nume vastității, acelui «Ceva» gândit în toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfecțiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e «cuierul» ontologic în care ne agățăm nevoia de absolut, idealul, dorința fierbinte, speranța și frica de moarte. Nu facem decât să-l înjosim căutându-l prin ceruri, văzduhuri și galaxii. Pentru a-l găsi, ne-ajung galaxiile dinlăuntru, «cămările infinite ale spiritului nostru» (Sf. Augustin).“ „Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. Nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar reper și idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit să te salte în ochii lui și să sfârșească răsplătitor cu un loc călduț în rai. Totul, în raportarea la el, se petrece pentru a te întoarce la tine. Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e «banca din cer» în care ne-am depus tot capitalul moral. Dar nu e bine să crezi că ai, în contul transcendenței, mai mult decât ai. Tot ce primești primești prin ricoșeu din ideea orientativă de Dumnezeu. În tot ce faci. Tot prin el îți măsori derapajele și căderile; la limită, ticăloșiile de ființă neîngerească. Însă e tare greu să-ți reglezi de-a lungul vieții cântarul interior care-ți permite să nu trăiești cu o falsă imagine de sine. Neexistând un tribunal divin, nu vei primi niciodată un certificat de bună purtare. Lui Dumnezeu nu-i ceri, iar el nu-ți dă. N-ai cu cine negocia. Obligația care-ți revine la ieșirea din viață este – dacă te-ai uitat bine la el – să-ți fi numărat singur păcatele.“ — GABRIEL LIICEANU Ilustraţia de pe copertă: Pescar (simbol al lui Isus), mozaic, sec. VI, Biserica Sfinţilor Lot şi Procopius, Khirbet al-Mukhayyat (Nebo), Madaba, Iordania

Într-un interviu pentru Hotnews, fizicianul Cristian Presură spunea că nu e de acord cu perspectiva strict materialistă după care între un copil și un laptop nu e nici o diferență. Politicieni răuvoitori i-au citat trunchiat afirmația, inversând-o și creând în rețelele de socializare o isterie anti-Presură. Această împrejurare a declanșat scrierea cărții de față, mărturie a unui om aflat în căutarea credinței și eșafodaj complex de explicații științifice.

 

„Durerea și suferința personală mi-au suflat mereu în ureche: poţi nega orice, dar nu poţi nega faptul că tu simţi durerea asta! Desigur, nu pot convinge pe nimeni că «a simţi» depăşeşte limitele materiei, pentru că nu am argumente: este o problemă de credinţă. Odată acceptată această credinţă a durerii simţite, alte întrebări decurg în mod natural una din alta. Dacă simt, ar trebui să existe ceva care simte, nu? Dacă da, ce este acel lucru care simte? Este ceva material sau nu? Poate fi localizat procesul de simţire în creier? Au localizat cercetătorii conştiinţa în creier? De fapt, ce spun ei că este conştiinţa? Călătoria mea personală către aceste răspunsuri trece, în cartea de față, prin religie, fizică şi neuroștiințe.“  — CRISTIAN PRESURĂ

Traducere de Victor Scoradeț

 

După zece ani petrecuți în Rusia, Norris von Schirach documentează în primul său roman, primit cu entuziasm de critică și de publicul cititor german, traumele și excesele anilor ’90 din această țară.

 

Rusia după eșecul lui Gorbaciov. Pe de-o parte, un teritoriu imens, cu bogății incomensurabile, o cultură măreață. Pe de altă parte, într-o degringoladă economică și morală fără precedent, inimaginabilă chiar și pentru cei mai dezabuzați expați. Unul dintre aceștia este Anton, aparent perfect integrat în configurația unei lumi ce se reinventează cu dezinvoltură și fără scrupule. La un moment dat însă, Anton nu mai poate ține pasul cu ea.

 

„Anii ’90 sunt definiți în Rusia în moduri foarte diferite: de la «libertate absolută» la «haos total». Oricât ar părea de ciudat, aceste aprecieri extreme au temeiurile lor. Ajungând la Moscova, germanul Anton descoperă din proprie experiență cât de fragilă este granița dintre libertate și haos. Această carte este pentru cei cărora le plac aventurile captivante, descrierile vii și, nu în ultimul rând, umorul, care în Cei mai frumoși ani din viața lui Anton combină spiritul năstrușnic rusesc cu rigoarea germană.“ — EVGHENI VODOLAZKIN

Traducere și note de Mugur Zlotea

 

În 1966, Fan Shen, în vârstă de 12 ani, devine membru al Gărzilor Roșii, fiind antrenat astfel în tăvălugul Revoluției Culturale din China. Entuziasmul inițial este urmat foarte curând de dezamăgire, dezgust și teamă, când înțelege că devine complice la torturarea și uciderea dușmanilor politici. De unul singur nu este doar relatarea experiențelor unui tânăr care se maturizează într-o epocă a terorii, ci și o neașteptată poveste picarescă: Shen reușește, prin curaj, viclenie, istețime, tenacitate și inventivitate, urmând un drum presărat cu pericole și capcane, să evadeze dintr-un regim opresiv și să iasă învingător în lupta cu sistemul.

 

„Oricine vrea să fie arhitectul propriului destin ar trebui să studieze aceste memorii, un testament al spiritului uman.“ — Foreword

 

„O carte de memorii care se citește obsesiv... Stilul sarcastic, anecdotic al lui Shen te face să citești mai departe cu sufletul la gură, ca să vezi cum învinge în cele din urmă.“ — Booklist

 

Pe copertă: Familia lui Fan Shen în Piața Tian’anmen, 1967 (fotografie din arhiva autorului)

„Cosmopolit și totuși român, călugăr și totuși om de lume, ortodox, dar cu o anumită aromă iezuită, André Scrima recită îndelung din Jalāl ad-Dīn Rūmī și din Rilke, din Emily Dickinson și Ion Barbu, din Upanișade și din Evanghelie. Se desfată de pitorescul unor rare și vechi cuvinte neaoșe, dar vorbește cu un cochet accent franțuzesc. Invocă astro­fizica, genetica modernă sau topologia ca pe niște domenii la îndemână, fredonează cântece rusești și își încheie conversațiile telefonice cu o sintagmă arabă... Competența cărturărească e dublată, în chip neașteptat, de o sensibilitate existențială puțin obișnuită, de finețuri sufletești care merg de la simpla candoare până la sondajul amețitor în măruntaiele interlocutorului. Iată, pe scurt, portretul cuiva care poate stârni, rând pe rând sau de-a valma, admirația, curiozitatea, perplexitatea, iritarea și dragostea... Nu contest că avem de-a face cu o identitate paradoxală. Eu însumi îi resimt vagul, când constat că, uneori, spun, spontan, «domnule Scrima», alteori «domnule profesor», alteori «părinte». Și e semnificativ că interlocutorul le acceptă pe toate, de la caz la caz, fără a se identifica, în fond, cu nici una.“ — ANDREI PLEȘU

 

„Există o anumită maturitate a gândirii în care spiritul devine atât de subtil, atât de pătrunzător, atât de deschis oricărei realități, încât ține locul, ca să spunem astfel, inimii. Cunoașterea suplinește atunci afecțiunea: îi înțelegi atât de bine pe oameni, încât îi tratezi cu tot atâta tact și indulgență ca și cum i-ai iubi.“ — ANDRÉ SCRIMA

În societatea noastră, în care credința creștină este prea adesea motiv de bravadă, iar nu de trăire interioară, acest jurnal are un caracter aparte. Cald, limpede și direct, PS Mihai Frățilă evocă harul binefăcător al credinței în Dumnezeu, un Dumnezeu prea puțin cunoscut – Cel al lui Isus –, care suferă alături de fiecare dintre noi. Ne este dăruit, astfel, un mesaj prețios pentru discernământul speranței. Aceasta este miza centrală a unui text solar, marcat de experiențe personale neașteptate, care pledează cu sobră eleganță pentru forjarea caracterelor sub povara încercărilor. O carte care inspiră curaj și luciditate, lipsită de comodități trufașe și de complicități facile. O carte aflată în așteptarea Binelui, oricare ar fi greutățile timpului.

 

„Când m-am infectat cu covid, celebrul microorganism parazit, m-am trezit, fără nici un preaviz, în fața posibilității de a-mi pierde viața. Orice comentariu sau lamentare, dar și actele de cutezanță deveniseră de prisos. După ce m-am vindecat – n-am avut parte de o formă prea ușoară –, într-o conversație la telefon cu Gabriel Liiceanu, discuția a alunecat inevitabil spre întâlnirea cu boala. Prevenitor în glas, filozoful m-a întrebat foarte direct: «V-a fost de ajutor credința, Monseniore?» Deși firească, întrebarea m-a surprins. Nu mă simțeam deloc chemat să perorez despre superioritatea credinței. Echilibrul la ceas de încercare nu-mi fusese asigurat de un curaj temerar, pe care oricum nu-l simțisem, ci de atașamentul față de Isus răstignit. Mai precis față de îngemănarea bucuriei cu suferința în Persoana lui.“ — MIHAI FRĂȚILĂ

 

Pe copertă: Giotto di Bondone, Visul lui Ioachim – Capela Scrovegni (detaliu)

„Oamenii de știință sunt priviți de publicul larg drept elita națiunii. Cu cât prestigiul lor este mai mare, cu atât va fi mai accentuată tentația de a‑i înfățișa ca reprezentanți ai ei. Se instalează astfel o tensiune între tendința de a le atribui marilor cercetători rolul de purtători ai prestigiului național și semnificația universală a rezultatelor muncii lor.  În vremuri pașnice, ceea ce îi deosebește pe cercetătorii din comunități diferite nu va atrage prea mult atenția. Cu totul altfel stau lucrurile atunci când adversitățile dintre statele naționale degenerează în conflicte și confruntări armate. O asemenea confruntare, fără precedent ca amploare, pierderi, sacrificii și suferințe, a fost Primul Război Mondial. Cei mai reprezentativi oameni de știință nu mai puteau acum să evite un răspuns lipsit de echivoc la întrebarea: ce este pentru ei mai presus de orice – cauza patriei, care îi opunea colegilor din țările vrăjmașe, sau, dimpotrivă, cauza cercetării științifice, situată deasupra lucrurilor ce pot despărți comunitățile omenești?“ — MIRCEA FLONTA, CĂTĂLIN VASILESCU

 

Pe copertă sunt reproduse portretele unora dintre cei mai importanți semnatari ai Manifestului celor 93: Ulrich von Wilamowitz-Moellendorff, Adolf von Harnack, Fritz Haber, Max Planck, Ernst Haeckel, Wilhelm Röntgen.

Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau  oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.

Prefață de Andrei Pleșu

Traducere și note de Tatiana Niculescu

 

„Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

„Misiunea mea e să-i trezesc pe oameni din somnul lor dintotdeauna, știind totodată că astfel comit o crimă și că ar fi de-o mie de ori mai bine să-i las să doarmă mai departe, de vreme ce oricum, când se trezesc, nu am nimic să le propun.“ — EMIL CIORAN

 

„Paris, Cartierul Latin, «într-una din mansardele pământului»: istoria otrăvită a sfârșitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spațiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperișul de pe strada Odéon 21, s-a născut opera care avea să devină conștiința nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la școala moraliștilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin. El însuși, la 20 de ani, se recomanda drept «specialist în problema morții», iar mai târziu ca «un străin pentru poliție» – metecul prin excelență –, «pentru Dumnezeu și pentru sine însuși». A cerut să i se «finanțeze insomniile», obligându-se în schimb să ne destrame orice iluzie și să păstreze pentru noi, nealterată, memoria neantului.“ — GABRIEL LIICEANU

„Un avertisment la început: mii de cărți vor mai apărea în acest an, dar va fi greu de găsit una care să fie atât de remarcabilă precum Oxenberg & Bernstein (America de peste pogrom) a autorului român Cătălin Mihuleac. Cine va începe să citească această carte n-o va mai putea lăsa din mâini. Căci romanul lui Mihuleac poate orice: provoacă râsul și plânsul, meditația și îndoiala, ne ia cu el și ne răvășește.“ — GABRIEL RATH, Die Presse

 

„America de peste pogrom e un roman aflat într-un echilibru instabil între burlesc și gravitate, dar de o forță indiscutabilă.“ — Libération

Traducere și note de Diana Constantinescu-Altamer

 

Privit din spațiu, Pământul pare o planetă liniștită. Nu este deloc așa. Arcele vulcanice, cutremurele sau aurorele polare ne arată că în străfundurile sale se ascund forțe colosale. Mii și mii de ani, ele au hrănit miturile și legendele omenirii.  La mai bine de 150 de ani de la bine-cunoscuta carte a lui Jules Verne, David Whitehouse ne propune o expediție de explorare științifică a acestei lumi și ne arată tot ce putem înțelege astăzi despre adâncurile sale. Reputatul astrofizician britanic ne povestește istoria planetei noastre și ne împărtășește descoperi-rile recente privitoare la nucleul intern, călăuzindu-ne într-o aventură care ne aduce mai aproape de enigma propriei existențe.

 

„Așa cum văd eu lucrurile, călătoria spre centrul Pământului nu seamănă cu nici o altă expediție pe care am putea să ne-o imaginăm. Ea implică mai mult dramatism, mai multe situații-limită, mai multă știință și mai mult spirit de aventură decât o călătorie până la marginea galaxiei noastre și dincolo de ea… Vom ajunge la stelele îndepărtate înainte de a ajunge în centrul Pământului.“ — DAVID WHITEHOUSE

 

„Dezvăluindu-ne o parte din misterul ce se ascunde sub picioarele noastre, Whitehouse urmărește evoluția seismologiei și ne arată cât de mult am progresat.“ — Good Book Guide

Traducere de Vlad Vedeanu

 

„O introducere extraordinară în studiul creierului.“ — Kirkus Reviews

 

Michael Graziano ne propune o perspectivă cu totul nouă asupra conştiinţei. „Experiența subiectivă“ este înțeleasă pragmatic, prin teoria schemei atenției – un model intern străvechi, simplificat, șlefuit de evoluție, cu două funcții principale: de monitorizare și control al atenției, oferindu-ne un model al sinelui, și de liant social, care ne permite să intuim intențiile celorlalți şi să le anticipăm comportamentul. Dar cum putem analiza obiectiv o entitate esențialmente subiectivă? Michael Graziano porneşte de la cele mai noi studii despre creier, multe dintre ele desfășurate în laboratorul său de la Princeton, dar și de la exemple din lumea animală, interpretate în cheie evoluționistă. Răspunsul lui la marea enigmă a conștiinței este surprinzător și cucerește prin limpezimea expunerii și prin rigoare, iar implicațiile morale ale descifrării experienței subiective sunt discutate cu talentul unui scriitor.

 

„Teoria schemei atenției elaborată de Graziano marchează un punct de cotitură, oferind un răspuns mecanicist plauzibil la problema dificilă a conștiinței.“ — Science

 

„Când mă gândesc cât mai departe în viitor, schimbarea esențială pe care o văd – momentul-cheie din istoria speciei noastre – este clipa în care oamenii vor înțelege conștiința. Dacă vom reuși să înțelegem conștiința dintr-o perspectivă pragmatică, tehnică, vom putea avea un viitor remarcabil. În acel viitor, mintea e ceva prețios, ce trebuie îngrijit, dezvoltat și apoi salvat, ceva ce poate fi prelevat din platforma biologică inițială și transferat, multiplicat, ramificat, menținut pe termen nedefinit, poate chiar combinat cu alte minți.“ — MICHAEL GRAZIANO

Traducere de George Arion jr

 

Lisa – numele pe care artista Chrisann Brennan și Steve Jobs l-au ales pentru fiica lor nou-născută. Fata a crescut în Silicon Valley într-o perioadă în care zona era marcată de schimbări accelerate. În copilărie, tatăl s-a dovedit o figură absentă. Crescând, Lisa s-a apropiat de el, ceea ce i-a deschis calea către o lume în care casele luxoase, vacanțele exotice și școlile private erau normalitatea. Uneori o copleșea cu atenție, alteori era rece, critic și imprevizibil. În adolescență, când relația cu mama ei s-a răcit, Lisa a decis să se mute în casa tatălui, sperând că el va deveni părintele pe care și-l dorise dintotdeauna. O poveste complexă de familie, dar și o frescă a Californiei anilor ’70–’80, Small Fry este o carte de o sensibilitate aparte, care ne dezvăluie o voce literară profundă și inteligentă.

 

„Un tablou intim, conturat până la ultimul detaliu. Cititorul acestor memorii va rămâne cu imaginea unei femei înțelepte, capabilă să iubească și să ierte, împăcată cu propriul trecut.“ — San Francisco Chronicle

 

„O declarație copleșitoare de dragoste pentru tatăl ei – cu toate defectele și calitățile lui deopotrivă.“ —  Seattle Times

Traducere și note de Lia Decei

 

Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil. — Proverb sovietic

 

„Rusia este o țară fără granițe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevărată identitate centrală. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se întinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeană Kaliningrad până la Strâmtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska. Dacă ne mai gândim și că multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar populația este izolată, toate acestea ne ajută să explicăm de ce menținerea controlului central a fost o adevărată provocare și de ce pierderea acestui control asupra țării i-a obsedat pe conducătorii ei. Am întâlnit odată un ofițer KGB (în rezervă) care mi-a spus așa: «Am crezut întotdeauna că e vorba despre totul sau nimic: fie ținem țara cu pumn de fier, fie se va destrăma». Presupun că predecesorii lui, de la ofițerii țariști la primii cneji medievali, aveau cam aceleași îngrijorări – iar demnitarii lui Putin, cu toate progresele comunicațiilor moderne, le au cu siguranță în ziua de azi.“ — MARK GALEOTTI

 

„O sinteză accesibilă și edificatoare despre devenirea modernă a Rusiei.“ — Publishers Weekly

 

„O lucrare extraordinară..., foarte pătrunzătoare și care îi deschide cititorului curiozitatea.“  — Diplomatic Courier

Traducere de Irina Manea şi Andreea Niţă

 

ÎN TOPUL THE TIMES AL CELOR MAI BUNE CĂRŢI DIN 2019

 

E văzut drept cel mai periculos om din lume. Așa să fie cu adevărat? Cine e de fapt Vladimir Putin? Ce vrea? Ce planuri are?  S-a scris enorm despre Rusia de azi, însă Occidentul încă nu-l înțelege pe acest politician a cărui sferă de influență cuprinde întreaga planetă și ale cărui relații de putere pătrund până în cele mai intime sfere ale vieții noastre de zi cu zi. Mark Galeotti ne arată cine e omul din spatele mitului, analizează cele mai frecvente prejudecăți despre Putin și îi descifrează motivațiile. Urmărindu-i cariera de la începuturi, de când era un simplu ofițer KGB, până în prezent, cartea aceasta ne oferă o viziune inedita și realistă asupra omului care înclină, de multe ori decisiv, balanța politicii internaționale.

 

„O carte extrem de pertinentă, genială, captivantă, uimitor de pătrunzătoare. O lectură esențială.“ — SIMON SEBAG MONTEFIORE

 

„Mark Galeotti a sintetizat o cantitate imensă de cercetări în acest volum pasionant, ce le poate servi drept manual tuturor celor care ar putea avea de-a face cu președintele Rusiei.“ — Guardian

 

„De departe cea mai inteligentă analiză a politicii lui Putin.“ — Affairs

Traducere de Gabriela Russo

 

Făcându-și ordine prin hârtii și manuscrise în timpul pandemiei de Covid-19, Ludmila Ulițkaia descoperă un scenariu scris în 1988 și niciodată publicat, din motive politice. Îl găsește uluitor de actual, și astfel se naște acest microroman apărut în Rusia în 2020, care e bazat pe un fapt real: epidemia de ciumă izbucnită la Moscova în 1939, într-o vreme când „dușmanii“ regimului stalinist erau arestați pe capete.

 

Un cercetător care lucrează la crearea unui vaccin împotriva ciumei se infectează fără să-și dea seama. În aceeași zi, este chemat la Moscova, pentru a-și prezenta rezultatele. Când îi apar simptomele, autoritățile se pun în mișcare pentru a depista toate persoanele cu care a fost în contact și a le izola. Dramatismul situațiilor capătă accente de un comic grotesc, care amintește de scrierile lui Bulgakov sau Gogol.

Traducere și note de Alexandru M. Călin

 

O incursiune în istoria și în atmosfera Barcelonei, Cofetăria cu miracole pornește de la povestea adevărată a cofetăriei Escribà, un loc emblematic pentru toată Catalunya. O călătorie în universul catalan care acoperă aproape un secol, romanul ne face părtași la sărbători și tradiții locale deosebit de pitorești, precum și la evenimente care au marcat dramatic viața oamenilor, urmărind două destine, cel al lui Mateu Serra și cel al tinerei Alba. Un tablou plin de culoare al Barcelonei, o feerie care are în centrul său magia dulciurilor.

 

Mateu Serra, un orfan răzbătător care are sclipirea de a transforma o mică brutărie de cartier într-o cofetărie modernă, va deveni întemeietorul unei dinastii. Alba, a cărei naștere pare să se afle sub semnul unei stele norocoase, vine pe lume în zorii zilei de Crăciun a anului 1926, când peste Barcelona se așază o ninsoare miraculoasă. Pasionată de dulciuri și înzestrată cu un talent neobișnuit, manifestat încă din copilărie, Alba nu-și dorește decât să lucreze la faimoasa cofetărie Escribà, de care intuiește că este legat drumul ei în viață.

Traducere și note de Luana Schidu

 

Romanul În amintirea memoriei a fost distins în 2018 cu Premiul Bolșaia Kniga, propulsând-o pe Maria Stepanova în rândul marilor prozatori ruși actuali. Reușind să cuprindă diferitele forme – ficțiune, eseu, memoir, jurnal de călătorie, documente istorice – într-o vastă panoramă a ideilor și personalităților, Stepanova proiectează, cu precizie și lirism totodată, o inedită și îndrăzneață explorare a memoriei culturale și personale.

 

Fotografii, ilustrate, cărți, scrisori și obiecte vechi, răzlețe – din toate acestea, autoarea reconstituie povestea familiei sale, o poveste ce nu se lasă scrisă ușor, dar care treptat crește, căpătând, parcă, o viață proprie și devenind istoria unei lumi pe parcursul unui secol. Deopotrivă roman documentar, eseu și poem în proză, într-o înșiruire de imagini care apar și dispar, într-un joc de lumini și umbre, Stepanova își ține cititorul în mrejele poveștii sale cu iscusința unei Șeherezade. Oamenii și urmele lor pier, lucrurile își pierd sensul, iar mărturiile vorbesc limbi moarte, lăsându-ne, în cele din urmă, față în față cu propria istorie și cu propriile întrebări despre cum poate fi păstrată memoria trecutului.

Traducere și note de Sînziana Dragoș

 

Un roman-puzzle, o poveste surprinzătoare, emoționantă și plină de suspans, care îmbină cu măiestrie secrete de familie, sentimente înăbușite, locuri feerice și personaje de o forță copleșitoare.

 

Bestseller internațional, nominalizat în 2016 la Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year.

 

Romanele scriitoarei australiene Kate Morton s-au vândut în 11 milioane de exemplare în 42 de țări, fiind traduse în 34 de limbi.

 

Cornwall, iunie 1933. Domeniul familiei Edevane, Loeanneth, își așteaptă oaspeții pentru petrecerea tradițională de la mijlocul verii. Alice Edevane are 16 ani, o inteligență vie și vrea să fie scriitoare. Apropierea balului o emoționează peste măsură, iar motivele nu-i lipsesc – a scris o povestire polițistă după toate regulile artei și se pregătește să-și dezvăluie secretul: este îndrăgostită. Dar la miezul nopții, când focurile de artificii luminează cerul întunecat, familia Edevane va suferi o pierdere atât de grea, încât va părăsi Casa de lângă lac pentru totdeauna.