Noutăți

Trei audiobookuri în lectura lui Răzvan Vasilescu: Colonia penitenciară de Franz Kafka, Tunelul de Ernesto Sabato și Povestea maiorului Pătrulescu de Gabriel Liiceanu.

Setul conține 5 CD-uri; durata totală a audiției este de 5 ore și 19 minute.

Colonia penitenciară de Franz Kafka. Ediție integrală / 1 cd / Timp total 01:01:36

„Lucrurile stau altfel. Aici, în colonia penitenciară, principiul după care iau hotărârile este următorul: vina e întotdeauna mai presus de orice îndoială. Alte tribunale nu pot urma acest principiu, întrucât sunt alcătuite din mai multe capete şi mai au şi alte instanţe superioare. La noi, însă, nu e aşa.“

Tunelul de Ernesto Sabato. Ediție integrală / 3 cd-uri / Timp total 03:22:26

Roman tulburător şi captivant despre dragoste şi moarte, întemeiat pe o investigaţie existenţială a dramei determinate de imposibilitatea comunicării cu semenii, de solitudinea iremediabilă a individului şi mai cu seamă a artistului, de abisul halucinant dintre puritate şi nebunie, Tunelul este confesiunea pictorului Juan Pablo Castel. Din închisoare, acesta decide să relateze faptele şi să dezvăluie motivele obscure care l-au determnat s-o omoare pe María Iribarne. Sondând cu rigoare magistrală condiţia tragică a omului contemporan, izvorâtă din credinţa excesivă în raţiune, Sabato descrie modul în care un artist sensibil şi talentat ajunge treptat, sub imperiul propriilor demoni lăuntrici, de la obsesia atotstăpânitoare pentru dragostea absolută la gelozie (auto)distrugătoare, apoi la nebunie şi crimă...

Povestea maiorului Pătrulescu de Gabriel Liiceanu. Ediție integrală / 1 cd / Timp total: 00:56:49

„În anii 70, Pătrulescu fusese omul care, din partea Securității, răspunsese de întocmirea dosarelor de urmărire informativă, ale lui Constantin Noica și al meu. Fusese, cum se spunea în limbaj de specialitate, ofițerul nostru de caz. Mi-a fost greu să-i conving pe unii dintre cititorii mei că, deși scrise la persoana I – maiorul e cel care-și spune povestea – paginile acelea îmi aparțineau în exclusivitate, exact ca restul cărții. Așadar, deși povestea are aerul unei spovedanii târzii sau al unor pagini de memorii, ele reprezintă o ficțiune, iar eroul lor este un personaj literar.“ ( Gabriel LIICEANU)

O carte cu două personaje: un cunoscut şi un necunoscut, care se întâlnesc şi se înfruntă.

Cunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de persoană publică. Necunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de om pur şi simplu. El e personajul principal al cărţii: omul cu tainele şi spaimele lui, acela pe care orice scriitor adevărat caută să-l descopere odată cu fiecare nouă pagină. Cine sunt eu? Aceasta e întrebarea.

Răspunsul e de căutat în însemnările care, deşi par legate de o zi sau de alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

Din întâlnirea celor două personaje cu cititorul – şi el un necunoscut – ia naştere imprevizibilul acestor pagini. Din forţa lor confesivă – tensiunea lor.
Dacă aţi apucat cândva să deschideţi „uşa interzisă“, urmarea este că aveţi acum, iată, o „întâlnire cu un necunoscut“.

„Încercat-am să înțeleg de unde vin lacrimile și m-am oprit la sfinți. Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar ști? Se pare însă că lacrimile sunt urmele lor; dar fără ei nu știam că plângem din regretul paradisului. Aș vrea să văd o singură lacrimă înghițită de pământ... Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinții n-au făcut altceva decât să le reabiliteze.“ (Emil CIORAN)

„Dupa ce in 2013 am publicat „Dragul meu turnator“, mai multi cititori m-au intrebat cum de am reusit sa fac rost de povestea Maiorului Patrulescu, caci asa se chema unul dintre capitolele cartii. Mi-o daduse chiar el? Deci il cunoscusem? O scrisese de mana? Ii cerusem eu sa o scrie?
In anii 70, Patrulescu fusese omul care, din partea Securitatii, raspunsese de intocmirea dosarelor de urmarire informativa, ale lui Constantin Noica si al meu. Fusese, cum se spunea in limbaj de specialitate, ofiterul nostru de caz.
Mi-a fost greu sa-i conving pe unii dintre cititorii mei ca, desi scrise la persoana I – maiorul e cel care-si spune povestea – paginile acelea imi apartineau in exclusivitate, exact ca restul cartii. Asadar, desi povestea are aerul unei spovedanii tarzii sau al unor pagini de memorii, ele reprezinta o fictiune, iar eroul lor este un personaj literar.“ (Gabriel LIICEANU)

„Lucrurile stau altfel. Aici, in colonia penitenciara, principiul dupa care iau hotararile este urmatorul: vina e intotdeauna mai presus de orice indoială. Alte tribunale nu pot urma acest principiu, intrucat sunt alcatuite din mai multe capete si mai au si alte instante superioare. La noi, insa, nu e asa.“