Noutăți

S-ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într o formă mai blândă“. GABRIEL LIICEANU

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020.

PETRU CREŢIA (1927-1997), important filolog, elenist, editor, traducător, eseist. În perioada 1952-1971 a urmat o carieră universitară, fiind asistent, apoi lector la Secţia de limbi clasice a Facultăţii de Litere din Bucureşti. În anii 1971-1975 a fost cercetător la Institutul de Filozofie. Din 1975 a îngrijit, alături de Dimitrie Vatamaniuc şi un grup de cercetători de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediţia critică a operei lui Mihai Eminescu. Din 1971 a coordonat împreună cu Constantin Noica la Editura Ştiinţifică ediţia Platon, Opere. După 1989 a condus revista de istorie literară Manuscriptum.

Scrieri originale (prima ediţie): Norii (Cartea Românească, 1979); Epos şi logos (Univers, 1981); Poezia (1983); Pasărea Phoenix (Cartea Românească, 1986); Oglinzile (Humanitas, 1993); Luminile şi umbrele sufletului (Univers Enciclopedic, 1995); Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997); În adâncile fântâni ale mării (Albatros, 1997). Traduceri (multe însoţite de aparat critic): Cinci cărţi din Biblie / Iov, Iona, Ecleziastul, Ruth, Cântarea cântărilor; Platon, Phaidon, Banchetul şi în colaborare Hippias Minor, Ion, Euthyphron, Menon; Dante, De vulgari eloquentia, Epistolae, Eclogae; M. Bontempelli, Oameni în timp; E. Cecchi, Peştii roşii; Longos, Daphnis şi Chloe; A. Tilgher, Viaţa şi nemurirea în viziunea greacă; Marguerite Yourcenar, Povestiri orientale, Alexis, Creierul negru al lui Piranesi; Imre Toth, Palimpsest; G. Dumézil, Zeii suverani ai indoeuropenilor; Emil Cioran, Antologia portretului; G. Duby, Cavalerul, femeia şi preotul; F. Bluche, De la Cezar la Churchill; Virginia Woolf, Doamna Dalloway, Valurile, Eseuri; T.S. Eliot, Eseuri; Frances A. Yates, Iluminismul rozicrucian; Graham Swift, Ultima comandă.

„Scriind paginile acestui jurnal de idei, nu m-am putut desprinde de imaginea «spiritului universal» ca activitate a unui uriaș creier al omenirii traversat fără încetare de ideile celor care, de-a lungul câtorva mii de ani, au gândit în beneficiul speciei noastre. Ramificațiile ideilor exprimate de fiecare dată altfel, adăpostite de acest mega-creier, reprezintă cultura lumii.
Urmărirea acestor zig zaguri și ricoșeuri mintale, fie că e vorba de recunoștință și ingratitudine, de nevoia de a te compara, de uitare, de prostie, de calomnie, de remușcare, de invidie, ură și crimă, de ticăloșie, de cruzime, de iubirea care nu așteaptă nimic, mă rog, de toate temele pe care omenirea le macină la nesfârșit de două-trei milenii în filozofie și literatură, mi-a produs mari satisfacții, m-a făcut să mă simt bine citind și notând deopotrivă, m-a făcut să nu mă plictisesc niciodată.
Am ajuns în final să sper că paginile mele i-ar putea convinge și pe alții că splendoarea este la îndemână: nu trebuie decât să deschizi un volum de pe un raft și să te lași purtat de ceea ce am numit undeva «dans cu o carte». Cei ce au lăsat în scris aceste idei au devenit, fără să știe, prietenii mei, toți prietenii mei.“ – Gabriel Liiceanu

Trei audiobookuri de Gabriel Liiceanu, în lectura autorului: Ce ne facem cu calul negru, Continentele insomniei – Emil Cioran și Despre limită.

Setul conține 6 CD-uriș durata totală a audiției este de 6 ore și 36 de minute.

Audiobookurile în ediție integrală Minima moralia de Andrei Pleșu și Despre limită de Gabriel Liiceanu, ambele în lectura autorilor.

Setul conține 8 CD-uri; durata totală a audiției este de 8 ore și 36 de minute.

Minima moralia, Editie integrala / 4 cd-uri/ Timp total: 04:03:13

„Singura autoritate pe care conştiinţa individuală nu şi-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală. Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemâna tuturor. În materie de etică, funcţionăm constant printr-o nedemolabilă autocomplezenţă. Trăim într-o inflaţie barocă a competenţei morale, într-o lume a cărei principală dezordine riscă să fie faptul că toţi membrii ei se simt moralmente în ordine sau că toţi resimt dezordinea proprie drept neglijabilă. L’enfer c’est les autres – părem a concede cu toţii. Prin urmare, le paradis c’est nous-mêmes.“ (Andrei PLEȘU)

Despre limită, Ediție integrală / 4 cd-uri/ Timp total: 04:32:46

„Nu ne temem niciodată de vag, ci doar de precis. Îmi imaginez un omuleț care îmbracă o togă și care îmi rostește sentința. Totul aici e precis: judecătorul, vina, sentința. Răspunderea mea este de asemenea precisă, dar e mică, iar consecințele nu sunt ultime. Și totuși teama mea e teribilă și fac tot ce pot pentru a nu ajunge în fața omulețului în togă. Stăm față în față cu viața noastră sau cel care ne-a făcut concesia libertății. Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința. Dar răspunderea aici este maximă, iar consecințele sunt strivitoare. Și totusi aici teama rămâne, la rândul ei, vagă. Ne temem mai mult de judecătorul de cartier decât de Judecătorul Suprem. Suntem gata să riscăm oricând damnarea în locul unei condamnări de câteva luni.Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spațiu populat cu limite. Limita îl închide pe om mai întâi în spațiul precisului. Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului, pentru a ajunge la lucruri vagi.“ (Gabriel LIICEANU)

Gabriel Liiceanu: Sa acceptam ca exista ganditori in fata carora te poti „preda", ca gandurile lor, in loc sa fie „digerate pana la a li se pierde urma", devin totodata, deindata ce le expui si interpretezi, calea ta privilegiata de acces la lucruri. Nu exista nici o garantie ca numai drumul drept te poate duce la tinta. Exista si ocoluri convenabile. Asa cum exista si exegeze mincinoase. Citezi, sistematizezi, explici. Dar o faci pe fondul unui travesti mental: lasandu-l pe celalalt sa vorbeasca, vorbesti si tu odata cu el. De ce n-am putea imagina opera unui predecesor ca pe un ustensil de gandire, ca pe o scula perfectionata care te transporta rapid in locul la care vrei sa ajungi? Cand nu e facuta in scopuri strict didactice, explicarea unui ganditor poate foarte bine sa devina o stilistica a exprimarii tale. Interpretandu-l, imprumuti o masca spre a putea sa-ti arati chipul mai bine. In aceasta cheie va rog sa ascultati conferinta mea „despre Cioran".

„Nu ne temem niciodată de vag, ci doar de precis. Îmi imaginez un omuleț care îmbracă o togă și care îmi rostește sentința. Totul aici e precis: judecătorul, vina, sentința. Răspunderea mea este de asemenea precisă, dar e mică, iar consecințele nu sunt ultime. Și totuși teama mea e teribilă și fac tot ce pot pentru a nu ajunge în fața omulețului în togă. Stăm față în față cu viața noastră sau cel care ne-a făcut concesia libertății. Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința. Dar răspunderea aici este maximă, iar consecințele sunt strivitoare. Și totusi aici teama rămâne, la rândul ei, vagă. Ne temem mai mult de judecătorul de cartier decât de Judecătorul Suprem. Suntem gata să riscăm oricând damnarea în locul unei condamnări de câteva luni.Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spațiu populat cu limite. Limita îl închide pe om mai întâi în spațiul precisului. Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului, pentru a ajunge la lucruri vagi.“ (Gabriel LIICEANU)