In toamna anului trecut am plecat la drum cu gandul sa imbunatatesc cartea Resurse Geostrategice: geografia economica in arena politicii globale si am ajuns intr-un final, prin adaugiri si dezvoltari ulterioare, sa constat ca, in fapt, schimbasem destul de mult optica lucrarii. Prin adaugarea altor trei capitole noi, unele dintre cele mai mari din carte, am schimbat destul de mult sensul si menirea cartii pe care doream sa o imbunatatesc. Prima schimbare majora a fost aceea a introducerii unui capitol despre regiuni si a analizei unor concepte geoeconomice precum Occident, Nord (global) si Sud (global). Insa acestea nu au facut decat sa deschida calea unei perspective mai largi, mai aprofundate in privinta rolului pe care resursele il au in actuala configuratie globala, care a devenit de-a dreptul multipolara, atat geopolitic, cat si economic. Capitolele despre apa si hrana mi-au generat o prima intrebare in legatura cu schimbarea sensului cartii, anume daca mai poate fi vorba despre resurse geostrategice sau doar despre resurse strategice?
In timp ce Consiliul de Securitate al ONU incepe sa aiba abordari de tipul apa este o resursa strategica a intregii omeniri, in privinta hranei situatia nu mai sta la fel. Statele considera agricultura drept domeniu strategic, insa abundenta hranei face ca statele bogate, care-si asigura (ba chiar arunca) hrana fara mari eforturi, sa-i piarda din vedere pe flamanzii Africii si pe cei de aiurea.
Importanta geostrategica a resurselor discutate aici este destul de contrastanta, iar prefixul geo dinaintea conceptului strategie ne obliga sa atribuim resurselor o importanta egala la nivel global pentru toti actorii statali. In realitate, aceasta situatie este greu de dovedit, iar aprecierea este valabila pentru toate resursele, mai putin pentru apa, intrucat ea sta la baza tuturor lucrurilor. Chiar si petrolul, resursa strategica cea mai importanta a secolului trecut, a avut si are alternative, cum sunt ceilalti combustibili minerali fosili, metalele radioactive sau sursele alternative de obtinere a energie. Apa, in schimb, nu are alternative si tocmai de aceea este cea care poate fi considerata fara rezerve o resursa geostrategica. In consecinta, in cartea de fata am optat, de data aceasta, pentru sintagma resurse strategice si nu geostrategice.
Intelegand dimensiunea competitiei globale pentru resurse, fapt reiesit din multitudinea tabelelor, hartilor si graficelor care sintetizeaza importanta lor economica, dar nu numai, am preferat sa „reciclez” prefixul geo si sa-l atribui economiei, pe care am spatializat-o facand-o geografica, de unde si apelarea fireasca la termenul de geoeconomie. In fapt, geoeconomia, asa cum a fost gandita de Edward Luttwak, nu este altceva decat studiul aspectelor spatiale, temporale si politice ale economiei si resurselor. Or, lucrarea de fata tocmai acest lucru si l-a propus.
Daca nu v-ati convins deja de adevaratul motivul pentru care sa va bateti capul cu un astfel de studiu, sau de ce sa invatati care sunt resursele strategice, de ce sunt ele importante sau care sunt motivele ascensiunii geoeconomiei si de ce este necesar un domeniu care sa imbine tot mai mult geografia si economia, mai jos aveti mai multe argumente. Pentru inceput trebuie sa stiti ca daca ati deschis si rasfoit macar putin aceasta lucrare, aveti probabil cel putin un interes trecator pentru geografia economica si resursele strategice, iar geoeconomia va starneste atentia. Si nu sunteti singurul, multi altii inainte au incercat sa inteleaga si sa studieze distributia geografica a anumitor resurse, pentru a elucida misterul din spatele dezvoltarii sau, dimpotriva, subdezvoltarii statelor. Este adevarat ca resursele, umane sau naturale, nici nu are importanta mai exact care, nu explica intru totul dezvoltarea statelor. Insa este un bun punct de plecare in analiza dezvoltarii economice.