Noutăți

„Grația și ușurința cu care autoarea trece de pe tărâmul basmului clasic și modern (vezi incursiunile în romanele ciclului Harry Potter), la epopeea antică (Iliada și Odiseea), de la dramaturgia shakespeariană la cea beckettiană și brechtiană, de la Cervantes la Flaubert, de la ficțiunile lui Alexandre Dumas, J. Archer, Agatha Christie, Somerset Maugham, Josephine Tey, Mark Twain, Marguerite Yourcenar la Alfredo Bryce Echenique, P. Coehlo, Mario Vargas Llosa etc. îi permit realizarea unei coregrafii de cea mai bună calitate, proiectată pe fundalul unor asociații cu artele vizuale (picturi, sculpturi, tapiserii etc.) la fel de inspirate. O infuzie benefică de energie reinventează astfel trecutul, umplându-l de strălucirea prezentului, după cum, în același proces, prezentul își descoperă ființa în adâncimile tradiției”. Monica Pillat

Miscarea din piatra nu se refera la o actiune propriu-zisa, ci la capacitatea cuvintelor de a creea si transforma lumi mai mult sau mai putin existente.

Prin intermediul acestor poeme, experientele cotidiene prind valente noi, nemaifiind doar evenimente pasagere, ci devenind mediatoare intre lume si poezie. La fel cum Lectia despre cub a lui Nichita – poet indragit de Maria Petrovna – vorbeste metaforic despre cub, piatra in care se gaseste miscarea poate fi inlocuita fie cu un corp, fie cu poezia insasi. 

Aceasta placheta marcheaza o trecere brusca dinspre adolescenta spre maturitate, aratand cum „Femeia de acum/ n-are nici ziduri, nici voaluri,/ pentru ca ai stiut-o inainte sa fie, ea insasi, femeie”. In aceste cateva poeme vedem cum poeta devine o femeie puternica care isi asuma alegerea unor cuvinte si, implicit, consecintele care nu se lasa asteptate. Poemele Mariei stau sub semnul unei feminitati plina de curiozitate asemeni Evei care „e totusi mama - mi se spune,/ Inainte de a fi o pacatoasa”. Feminitatea ca si poezia se descopera si descopera, impunandu-se in acelasi timp printr-o atitudine blanda in fata masculinului. Ambivalenta celor doua semne ramane prezenta in fiecare poem, adesea, acestea formand hermafroditul: „As putea marturisi stramb despre mine/ Dar nu despre noi”.

Descoperirea poeziei coincide cu descoperirea corpului si a intimitatii, admiratia ingerilor si incercarile de gasire a unor aripi metaforice pentru a putea zbura si a miscarii din piatra.   – Nicolata Papp

Inca joc, totusi, iar acest totusi e inca o vindecare. Inca mai vad scopul ca fiind aparitia unui partener de joc care sa imi ceara sa maresc miza, sa uit de numaratoarea monedelor, sa ametesc in vartejul adrenalinei, care sa isi joace momentul si nu eternitatea, rolul si nu pietrele de moara.
Dar totusi, niciodata sa nu arunci pe masa de joc ceva ce nu iti permiti sa pierzi. Cat (si cand?) mai conteaza un astfel de cliseu?
Conteaza exact in momentul in care intelegi, dupa ce miza ai fost tu insati, ca partenerul de masa era de fapt dealer-ul, pervers deghizat in jucator. - (Maria Petrovna)

În peisajul atît de diversificat al liricii noastre feminine Mihaela Marilena Chiţac este o poetă interesantă, evoluînd într-un registru specific. Afinităţi cu poetica lui Ion Barbu sînt de ordinul evidenţei. Autoarea se menţine programatic în spaţiul unui ermetism din care nu lipsesc valenţele muzicale.

Putem vorbi la Mihaela Marilena Chiţac şi de o reprezentare picturală a realităţii, ea filtrînd culorile (senzaţiile) printr-o retină personală extrem de flexibilă.Nu întîmplător volumul de debut se numeşte Culoare prin cuvînt (Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006).

Pentru Mihaela Marilena Chiţac ritmurile, cadenţa şi ecoul acustic sînt la fel de importante ca substratul ideatic. Dar, dincolo de atenţia acordată veşmîntului lexical, descoperim în poezia sa un neistovit efort de evitare a platitudinii. Există aici mult artificiu, adică meşteşug, deci elaborare, dar totdeauna dublate de candori şi evanescenţe din care în final să rezulte un discurs elevat, calofil şi plin de subtilităţi. Victor  Teişanu

Prin felurile alese, prin denumirile lor, uneori de un pitoresc deosebit, si prin modul de prezentare editoriala, este o carte ce incanta orice intelectual, mai ales daca are si un anumit grad de rafinament cultural. – Constantin Balaceanu-Stolnici

Graiul arhaic, bogat, elocvent, plin de culoare, infloriturile stilistice, eufemismele bine gasite, ironiile la adresa vremilor originale ce le traim, ingredientele desemnate prin termenul stiintific in latineste fac din lectura o placere cu urmari salutare in instruirea culturala a cetitorului. – Adrian-Silvan Ionescu

O carte de literatura gastronomica, ma grabesc sa precizez, in traditia scrierilor lasate in acest domeniu de Stolnicul Cantacuzino, Kogalniceanu si Negruzzi. – Eugen Simion

Retetele din Bucataria Balkaniei reinvie ceremonialul pitoresc din cuhniile de altadata. Ele sunt nu numai instructiuni pentru bucatari sau gospodine, ci si pagini de literatura buna, scrise parca de descendenti ai lui Al. Odobescu, Mateiu I. Caragiale sau Constantin Toiu. – Alex. Stefanescu

Si iata ca generoasa evergheta ‒ Kera Calita alias Laura Nicolau ‒ ne ofera acum, impreuna cu Horia Pana, un manual academic al deliciilor balcanice pe care Domniile lor le stiu dintr-o traditie venerabila. – Razvan Theodorescu

Fragment din carte:

"Primii istorici ai urbei nu pomenesc nimic despre mahalaua dintre Patriarhie si manastirea Antim, nici Iosif Genilie, nici Alexandru Pelimon. Abia Dimitrie Pappazoglu publica si un plan al orasului (mult dupa primul plan ai maiorului Barroczyn, dar mult mai cunoscut) si vorbeste despre Calea Craiovei. Se stie insa din legendele transmise din veac in veac de Hanul lui kir Nicola; descarcau aici rachierii si podgorenii butiile pline, aduse sub pulpana noptii, ocolind acciza agiei de la bariera, la biserica Barbatescu vechi, de altfel cea mai veche biserica din oras ramasa in picioare, unde slujbele se tin si in zilele de azi. 
Fundatiile hanului s-au gasit la sapaturile din urma pentru noi cladiri, se pare ca vechiul han si-a dat sfarsitul sub focul pus de neferii lui Chehaia-bey, spre nimicirea locului de adapost pentru licorile necredinciosilor. 
Calea Craiovei, botezata dupa Razbelul de Independenta Calea Rahovei, si-a continuat viata fabuloasa si plina de miscare, pravaliile de negotiu se insirau una dupa alta, de la Dambovita, unde prima maghernita era contoarul lui Cilibi Moise, pana hat incolo, spre zarile Alexandriei, alaturi de maidanul hanului ars, carciumile prosperau si infloreau. Pana la demolarile din urma, datorate abstinentului secretar general si presedinte al tarii, se afla vestita carciuma-zahana Bumbesti, cu numele datorat santierului tineretului comunist de la Bumbesti-Livezeni. Aici aduceau parlagii abatorului, ascunse in pantalonii stransi pe glezne, ficati, rinichi, momite, inimi din septelul dus la sacrificiu. La mese se intindeau largi tablale cu ce frigea gratarul si galeti pline cu gheata, unde vinul prost isi schimba incet culoarea, vin dupa punga saraca a clientilor, veselie cat se poate, parca inviasera vremurile vechi ale gradinei Suzana pe 11 Iunie, astazi disparuta sub un fatos blockhaus de secol XXI. 
Un mic stabiliment, ramas in furia demolarilor, a rezistat tuturor vitregiilor. Batranii cartierului ii spuneau Carciuma lu' Getuta , pe firma insa scria „Restaorantul Jaristean”. Aceasta femeie trupesa, trecuta de prima tinerete, tragea putin un picior, precum un adevarat doctor Schlepfuss balcanic, avea in galantar, de dimineata, doua-trei sticle de vin si una-doua sticle de tuica, bauturi falsificate din industria corporatista. Veneau atotstiitorii batrani ai cartierului, se cinsteau si, cand stocul lichid se termina, Getuta, tarandu-si imperceptibil piciorul, inchidea carciuma si pleca acasa. "

Cand am publicat, in 8 iunie 2016, in exclusivitate, in ziarul „Adevarul“, dosarul lui Marian Munteanu de la Securitate, in care apare ca sursa „Ioan“, fara sa dau niciun fel de verdict (nici nu aveam cum, eu doar am publicat, ca jurnalist, acest dosar asa cum este el pastrat in arhiva CNSAS), am primit sute de mesaje prin care am fost pusa la zid. Putini au fost, atunci, de partea mea, intelegand exact demersul jurnalistic. Cei mai multi mi-au spus: cum mi-am permis sa scriu ceva rau despre fostul lider din Piata Universitatii? Nu mi se aduceau argumente solide care sa demonteze cele scrise de mine, ci doar mi se spunea ca nu aveam dreptul sa ma ating, in niciun fel, de „Mesia“ din timpul „Golaniadei“.

Altii m-au acuzat ca am inventat un dosar intreg. Munteanu insusi mi-a spus ca totul este o inventie. Cel mai straniu, dezamagitor a fost sa vad jurnalisti care, in loc sa caute adevarul, adica sa mearga singuri la CNSAS si sa verifice dosarul, asa cum eu am facut, s-au transformat in aparatorii lui Marian Munteanu. Ce rusine!

Ceea ce facusem eu fusese sa ma acreditez ca cercetator al CNSAS, sa stau cateva zile in sala de lectura a institutiei, sa imi copiez integral dosarul lui Marian Munteanu, sa il studiez, sa pun cap la cap informatiile si sa public totul in ziarul „Adevarul“, pentru care scriu de aproape noua ani. Mi s-a parut un demers firesc, cinstit, de jurnalist care, in timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016, a vazut ca Marian Munteanu, pentru scurt timp candidatul PNL pentru Primaria Capitalei, s-a incurcat in explicatii privind relatia sa cu fosta Securitate.

Asa am ajuns la CNSAS, pentru a verifica singura ceea ce o parte a opiniei publice banuia, anume ca Munteanu a fost sursa a Securitatii. Cand am publicat articolul in ziar, nu am dat verdicte, ci am spus ca, asa cum arata acest dosar, Marian Munteanu a fost sursa „Ioan“ a Securitatii, a scris note informative despre un lector portughez cu care era si prieten, dar si despre alti profesori si colegi de-ai lui de la Facultatea de Filologie. Atat facusem.

In octombrie 2016, la patru luni dupa ce am publicat dosarul lui Marian Munteanu, CNSAS a facut publica adeverinta din care aflam ca documentele sunt valide, ca fostul lider din Piata Universitatii, desi nu a colaborat in sensul legii, a scris si semnat cu mana lui atat angajamentul prin care a primit numele conspirativ „Ioan“, cat si notele informative, dar si ca, in schimbul acestui „efort“, a primit 500 de lei de la Securitate. Asa ca ceea ce mi-a spus Munteanu in interviul pe care mi l-a acordat inainte de publicarea in ziar a dosarului sau, anume ca acesta este o inventie, o facatura, s-a dovedit a fi doar o minciuna.

In 13 iunie 2016, tot in exclusivitate, tot in ziarul „Adevarul“, am publicat si dosarul de la Securitate al lui Miron Cozma. In cazul lui, CNSAS deja se pronuntase. Verdictul era la fel ca la Munteanu. Cozma nu a colaborat in sensul legii cu Securitatea, adica nu a facut politie politica, dar a scris si semnat angajamentul prin care a devenit sursa „Paul“ si a dat note informative despre mineri, colegi de-ai lui. Spre deosebire de „Mesia“ de la Universitate, „Luceafarul huilei“ nu a primit, insa, bani pentru informatiile cu care i-a ajutat pe securisti.

Desi demersul meu jurnalistic a fost identic cu cel pe care l-am urmat in cazul lui Marian Munteanu, dupa publicarea dosarului lui Miron Cozma, reactiile au fost, in mare parte, pozitive. Si de data asta am primit sute de mesaje, insa cele mai multe erau laudative. In baza unor informatii similare, am realizat ca multi dintre cei care au citit ceea ce am scris reactionau emotional. Din start, Munteanu, „baiatul bun de la Universitate“, „nu avea cum sa fie sursa Securitatii“. Insa Cozma avea cum, se stia doar deja ca a fost „baiatul rau“ din timpul Mineriadelor. Cam acesta era rationamentul in multe dintre mesajele primite de mine.

Din august si pana in octombrie 2016, perioada in care am scris aceasta carte, avand la baza si o ampla cercetare facuta in arhivele CNSAS, m-am gandit de foarte multe ori la cat de emotional ne judecam propria istorie. Cat de simplu e sa credem sau sa nu credem ceva. Nu conteaza, de multe ori, ce date avem in fata noastra, nu conteaza nici ca putem verifa informatiile. Conteaza doar ceea ce simtim. Atat.

Istoria e foarte cruda. de multe ori, ne doboara. Ne da peste cap credinte, idealuri. Unii alegem, mai bine, sa nu o stim. Dar asta nu inseamna ca ea nu mai exista. Exista, chiar si foarte dureroasa, asa cum ni se pare ca este cateodata. – Ramona Ursu

Aceste insemnari sunt amintirile mele, ale unei sotii si ale unei mame, totodata. Sunt prin excelenta subiective, dar drepte, fara sa fie insemnarile unui istoric. Daca voi fi gresit cu ceva, cu vreun detaliu, de exemplu, nu fiti, totusi, aspri, nu a fost nicio clipa din rea intentie. Cu timpul, amintitile fiecaruia dintre noi se transforma in esente care nu mai retin detaliile. Mai am atatea de povestit, insa, si voi avea si mai mult loc pentru detalii. - Mioara Roman 

Mama, vino, ca e tata la televizor
- Termina cu prostiile! 
- Mama, iti spun ca e tata la televizor! 
Am venit, l-am vazut si... 
- Nu se poate sa-mi faci asa ceva! 

- Ce ramane din istorie dupa ce ai trait-o, doamna Mioara Roman? 
- As minti daca as spune ca istoria nu este ispititoare cand o traiesti. Aventura mea a fost, insa, mai degraba cea a sotiei si mamei. Iar cand aventura ta personala se conjuga la timpul istoriei, ea poate deveni opresiva. Dupa 1989, mai multe evenimente, istorice - se pare-, mi-au invadat viata si mi-au ingradit libertatea personala prin poveri adeseori greu de purtat. A fost adeseori la fel de greu ca o privare de libertate. Trebuia sa-mi recastig libertatea necontenit, cu ziua si cu ora - cum spuneam uneori. Era altfel decat inainte de '89. 
Am platit un pret al libertatii pe care inca imi este greu sa-l masor. - Mioara Roman 

Fragment din carte:

"Nici macar oamenii maturi, din functii de raspundere, cum se zice, nu stiau ce au de facut. Unii dintre ei, in zilele si anii care au urmat, ma intrebau pe mine: „Cum credeti dumneavoastra ca trebuie facut?" Ce sa le raspund? Nu am avut niciodata obiceiul acela prost de a ma baga in meseria altuia. „Nu stiu ce sa va spun, eu sunt doar profesor. De limba si civilizatia araba, daca asta va ajuta la ceva." Iar cand, mai tarziu, rareori mi-am spus parerea, in circumstante informale, cu toate rezervele necesare, am devenit obiectiv de campanie negativa. 
Ce aveau oamenii acestia cu mine? Ce eram eu, in afara de o sotie si de o mama care incepea sa simta gustul panicii? 
De ce ma intrebau? Ce voiau? Mi-am dat seama, inca o data, cat de iresponsabili sunt acesti oameni care ar fi trebuit sa stie exact ce s-a intamplat cu tara si cu societatea romaneasca. Oamenii care ar fi trebuit sa actioneze nu aveau habar de nimic. 
Si s-a vazut mai departe, si se vede si azi, cum oameni iresponsabili se implica fara sa aiba habar, nu traiesc in realitate, indiferent ca sunt, asa-zis, de dreapta sau de stanga. Sau poate ca traiesc exclusiv in realitatea propriilor interese marunte. 
Nu arata nimeni ca l-ar fi cunoscut pe Petre Roman. Sora mea, Rodica Georgescu, a povestit cum au sculat-o noaptea, in China, ca au vazut stirea ca un Petre Roman a ajuns prim-ministrul Romaniei. „Ia te uite — a zis, ce coincidenta! Si pe cumnatu-meu il cheama Petre Roman." Si s-a culcat la loc. Rodica era in China si a venit ambasadorul Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Nastase, a sculat-o din nou si i-a spus: „Acel Petre Roman prim-ministru este profesor universitar. Nu-l cunoasteti?" „Ba da." „El este." Si atunci Rodica a reactionat ca la o ciudatenie: „Cumnatul meu — prim ministru!" Altfel spus, ce are de-a face Petre Roman cu politica? 
„Cine? Petre Roman?! Prim-ministru? Asta de unde a aparut?!" Asta era si atitudinea unor sefi ai armatei, care asteptau tot timpul ordine de la Victor Stanculescu, ca daca nu mai era seful mare... Si nu numai a liderilor militari. Toti cei implicati in supravietuirea nenaturala a vechiului regim functionau mai departe pe principiul vaselor comunicante. Mai mult decat atat, istoria a demonstrat, ulterior, ca si partidele istorice si ce s-a mai creat atunci, ONG-uri si altele, au fost, de la inceput, infiltrate cu oamenii vechiului sistem. Am convingerea ca si acum se considera ca, daca ai undeva o legatura in sistem, e foarte bine. 
Nimeni nu isi imagina ca Petre Roman era in afara sistemului. Mai mult decat atat, ideea ca taica-sau facea parte din vechea nomenclatura este disproportionata fata de realitate. Si este cu totul eronata ideea ca pozitia pe care a avut-o Valter Roman l-ar fi ajutat pe Petre incepand din decembrie '89. L-am intrebat pe Octavian Paler: „Domnule, nu era iubit Valter Roman de tovarasi?" „Aaa, nu!il detestau de moarte", mi-a spus. "

Cartea are in vedere inclusiv noile modificari aduse de la data de 1 iulie 2016 O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, noile modificari aduse de la data de 11 august 2016 Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului si Legii nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, precum si Statutul elevului intrat in vigoare la data de 22 septembrie 2016.

Copiii au drepturi! Oriunde s-ar afla – acasa, in institutii de ingrijire, la scoala sau oriunde in societate - drepturile copiilor exista! Parintii, familiile si cei care lucreaza cu copiii trebuie sa le cunoasca. Ba mai mult, orice cetatean trebuie sa stie de existenta acestor drepturi! Exista multe situatii in care chiar si simplul cetatean are o responsabilitate fata de copil cum sunt cazurile in care un copil se afla in pericol precum abuzul sau neglijenta; cu toate ca politistii si judecatorii sunt cei care aplica legea, toata lumea (in special cine lucreaza cu copiii) are obligatia sa raporteze astfel de cazuri de abuz sau neglijenta indreptate asupra copiilor! 

Un drept care este de necunoscut sau de neinteles celui ce poate beneficia de el este fara de folos. Si daca adultii sunt singurii raspunzatori pentru deciziile pe care le iau si pentru informatiile pe care le detin, pentru copii avem o raspundere mult mai mare pentru ca ei depind de noi, adultii de azi, devenind chiar o obligatie aceea de a cunoste drepturile copilului avand astfel posibilitatea de a intelege ce i se cuvine unui copil, de a cunoaste cand si cum sa solicitam acordarea unei facilitati legale si de sti cand ii este incalcat un drept si cum trebuie actionat pentru a-l apara.

Aceasta carte da sansa parintilor, viitorilor parinti si tuturor celor ce iubesc si au in grija un copil precum educatori, invatatori, profesori, asistenti sociali sau bone sa-si intregeasca bagajul de cunostinte cu privire la copil, pe langa cele ce tin de sanatatea sa, de dezvoltarea sa, de psihicul sau, si cu cele din domeniul juridic pentru a-i putea oferi cea mai buna crestere si educatie. De asemenea, cartea poate fi extrem de utila celor ce activeaza in domeniul drepturilor copilului pentru o radiografie a acestora la acest moment, dar si tuturor celor ce isi doresc sa cunoasca intr-un mod unitar domeniul drepturilor copilului din Romania.

Nr. 22-23 / 2016 al Revistei ARTA a ieşit din tipar! Numărul conţine un dosar tematic, sub coordonarea artistului Ciprian Ciuclea, intitulat Imaginea (post) grafică şi consacrat analizei direcţiilor contemporane în arta grafică românească, dar nu numai.

„Spațiul grafic s-a modificat nu doar din punctul de vedere al organizării, cât, mai ales, ca structură de gândire și poziționare extinsă în arta contemporană. Ca organizator al unei bienale de gravurăexperimentală, sunt nevoit să dezvolt un proiect care se reinventează periodic, cu recuperări, dar și destructurări ale tehnicii și tehnologiei gravurii. Însuși termenul de experiment este rediscutat, ca să nu mai vorbim de faptul că bienala, ca entitate organizațională, este și ea deconstruită. Probabil că s-a născut o post-bienală, cu o bucătărie proprie, cu pseudo-pavilioane și multă imagine obținută cu ajutorul algoritmilor diferiți ai serialității. Hibridizarea a modificat radical grafica, dezvăluindu-ne un organism cu ADN augmentat, care îi impulsionează evoluția. Bombardamentul informațional, la care se adaugădinamica socială a prezentului, împing artistul către o analiză a sistemelor complexe, dar și către un strigăt hotărât la tot mai multe derapaje politice. Din aceastăperspectivă, acest dosar dedicat artelor grafice ar fi fost probabil mai bine prezentat sub forma unui fișier cu extensii .ai, .psd, .eps, .cdr, .tiff, .raw, .jpg, .gif etc.” (Ciprian Ciuclea)

Autorii contribuţiilor: Ciprian Ciuclea, Ileana Pintilie, Adrian Guţă, Ethel Lukats-Băiaș, Liviana Dan, Cosmina Chituc, Raluca Oancea (Nestor), Olivia Niţiş, Maria Orosan-Telea, Ana Golici, Richard Noyce, Ferris Olin, Javier Martín-Jiménez, Marius Tănăsescu, Simona Vilău, Alexandra Titu şi Mălina Ionescu.

Dosarul mai cuprinde şi o serie de intervenţii site-specific, gândite special pentru Revista ARTA, semnate de: kinema ikon, Claude (Simona Dumitriu) şi Ciprian Ciuclea.

„Povestioarele mele Montessori” este o colectie de carti inspirate de filosofia Montessori, care le are drept protagoniste pe surioarele Liv si Emy, doua fetite curioase si inventive.
Povestioarele sunt simple si scurte, delicat ilustrate, potrivite incepand de la varsta de trei ani. Inspirate din viata reala, sunt urmate, la finalul fiecarei carti, de indicatii pentru o activitate complementara lecturii.

„Povestioarele mele Montessori” este o colectie de carti inspirate de filosofia Montessori, care le are drept protagoniste pe surioarele Liv si Emy, doua fetite curioase si inventive.
Povestioarele sunt simple si scurte, delicat ilustrate, potrivite incepand de la varsta de trei ani. Inspirate din viata reala, sunt urmate, la finalul fiecarei carti, de indicatii pentru o activitate complementara lecturii.

„Povestioarele mele Montessori” este o colectie de carti inspirate de filosofia Montessori, care le are drept protagoniste pe surioarele Liv si Emy, doua fetite curioase si inventive.
Povestioarele sunt simple si scurte, delicat ilustrate, potrivite incepand de la varsta de trei ani. Inspirate din viata reala, sunt urmate, la finalul fiecarei carti, de indicatii pentru o activitate complementara lecturii.

Nimic nu este mai important pentru Lucas, pe langa fotbalul american, decat Benny: prietenul tatalui sau, pompier si fost mare fotbalist. El l-a invatat pe Lucas sa joace si tot el il ajuta sa se antreneze. Asa ca, in ziua in care parintii lui Lucas decid ca fotbalul e prea periculos si vor sa-l retraga, Lucas trebuie sa ii ceara ajutorul celui mai inflacarat sustinator al sau. 
Fara sa stea prea mult pe ganduri, Lucas nu se mai urca in autobuzul scolii, ci ia trenul spre oras. In New York e o zi insorita de toamna. Dar, la scurt timp dupa ce Lucas ajunge la statia de pompieri, totul se schimba... si nimic nu va mai fi vreodata la fel.

Cand lovesc dezastrele, se nasc eroii.

Fragment din carte:

"Era o vreme cand tata se aseza pe patul lui sa-i povesteasca ce planuri are pentru urmatoarea aventura. In unele nopti, o asteptau pe mama sa adoarma si se strecurau la subsol sa lucreze la Seagrave. 
Tata si Lucas formau o echipa — ei doi. 
Dar apoi s-a intamplat incendiul de la depozit. 
Trecusera deja doi ani de la incident, insa amintirile erau inca vii — soneria care sunase in miez de noapte, seful si unchiul Benny stand in usa, mirosind inca a fum. Lacrimile mamei. Apoi imaginea tatei, invelit in bandaje, palid de durere. 
Lucas stiuse dintotdeauna ca serviciul tatalui sau era periculos. Uneori, in zilele libere, tata il ducea pe Lucas la sectia de pompieri. Lucas il ajuta la diverse munci — spala masina, pregatea masa de pranz, verifica furtunurile. Dar cel mai tare ii placea sa stea cu ceilalti la masa mare si rotunda din bucatarie asculte pe baieti povestind despre incendiile pe care le-au stins. 
Pentru Lucas, erau niste supereroi. 
Patrundeau in cladiri cuprinse de flacari portocalii si fum negru, inecacios. Foloseau topoare ascutite ca sa sparga ferestre, sa darame pereti si sa doboare usi. Carau oamenii pe scari incinse ca un cuptor si se lasau pe franghii de la zeci de metri inaltime. Incendiile pe care le stingeau erau mai rele si mai indaratnice decat orice raufacator din jocurile video sau monstru din filme. 
Dar abia dupa incendiul de la depozit a inteles Lucas ce-i poate face focul unui om in carne si oase, un om ca tatal sau. 
Tata nu vorbise niciodata despre ce i se intamplase in depozitul acela. Lucas stia doar ca murisera patru pompieri si ca tata se arsese rau in urma unei explozii. Dupa atata timp, tata tot mai avea pe brate cicatrici ridate, de un rosu aprins, ca un hamburger crud. 
Insa incendiul acela avusese asupra tatei si alte urmari, mai rele decat arsurile. 
Nu mai zambea atat de des si nu mai radea din toata inima. Devenise un om tacut. In unele zile, tata abia scotea doua vorbe. Avea o privire de parca mintea ii era in alta parte — probabil se strecura, printr-un nor de cenusa, inapoi in depozitul acela. "

Cuprins:

Un mare prieten, Romulus Rusan - la despărțire p. 3

In forfota orasului Pompei, oamenii nu-si fac griji cand pamantul de sub talpile lor incepe sa se cutremure. Fiara de sub muntele Vezuviu, la poalele caruia se intinde orasul, se trezeste uneori prost dispusa – dar intotdeauna adoarme la loc. 
Dar lui Marcus i se face frica. Simte ca urmeaza sa se intample ceva ingrozitor – iar tatal lui, care are mai multa incredere in stiinta decat in creaturile mitologice, ii da dreptate. Dupa ce din Vezuviu tasneste un nor de cenusa fierbinte, iar pietrele incep sa cada din cer precum ploaia, vor reusi ei oare sa scape – si sa supravietuiasca distrugerii epice a Pompeiului?

Cand lovesc dezastrele, se nasc eroii.

Tocilara. Volumul I. De la geek la sic...

Harriet Manners este o tocilara stangace, care tine pe noptiera dictionare si colectioneaza informatii de tipul „stiati ca...?”. Evident, nu e cea mai populara fata din scoala, asa ca, in ziua in care i se ofera sansa sa se reinventeze, Harriet nu sta pe ganduri si accepta un... contract de modelling! Va reusi ea sa se descurce cu o creatoare de moda excentrica, un agent flamboaiant, o multime de modele geloase si un tanar seducator pe nume Nick?

Captivanta serie Tocilara te va tine, fara indoiala, cu sufletul la gura si cu rasul mereu pe buze! Primul volum al seriei Tocilara a fost cea mai bine vanduta carte pentru adolescenti din UK in 2013, iar in anul urmator a primit Waterstones Children’s Book Prize. Seria a fost publicata in 28 de limbi, in intreaga lume.

Harriet Manners stie o multime de lucruri.
• Urechile unei pisici au, fiecare, cate 32 de muschi.
• Mierla albastra americana nu percepe culoarea albastra.
• Un om rade, in medie, de 15 ori pe zi.
• Din arahide se obtine un ingredient al dinamitei.
Dar nu stie de ce nimeni de la scoala nu pare sa o placa. Asa ca, atunci cand i se ofera sansa sa se reinventeze, Harriet profita de ocazie. Va reusi ea sa treaca de la geek la sic?

In aceasta lucrare, bazata pe metoda pedagogica a Mariei Montessori folosita pentru copiii foarte mici, de la nastere pana la 15 luni, veti gasi idei si activitati pentru:

• pregatirea universului nou-nascutului;


• crearea si pregatirea materialului senzorial adaptat fiecarui stadiu al dezvoltarii sale;


• asistarea copilului in dezvoltarea abilitatilor;


• incurajarea independentei sale, ajutandu-l „sa faca singur”;


• asigurarea unei ambiante calme si pozitive acasa.

Judy Moody este o fetita isteata, cu o personalitate puternica. Toane, mofturi, nazuri, hachite – nimic nu lipseste din arsenalul ei de stari de spirit! Dar ambitia, ingeniozitatea si umorul o ajuta sa iasa cu bine din toate incurcaturile, alaturi de Rocky – cel mai bun prieten al ei, Stink – fratiorul care-i urmareste fiecare pas, si Frank – colegul mancator de lipici.
 
Daca nu ai cunoscut-o inca pe Judy, deschide o carte si pregateste-te sa intri in cea mai buna stare de spirit! Cartile din seria Judy Moody s-au vandut in peste 18 milioane de exemplare, au fost traduse pana acum in 27 de limbi si s-au aflat in lista de bestselleruri New York Times si Publisher’s Weekly.

Judy Moody e invidioasa – invidioasa ca poza Jessicai Finch a aparut pe prima pagina a ziarului. Asa ca Judy porneste sa-si caute si ea norocul si celebritatea.
Incercarile ei de a deveni faimoasa vor reusi sa te bage si pe tine intr-o stare de spirit foarte... Judy Moody-easca!

Judy Moody este o fetita isteata, cu o personalitate puternica. Toane, mofturi, nazuri, hachite – nimic nu lipseste din arsenalul ei de stari de spirit! Dar ambitia, ingeniozitatea si umorul o ajuta sa iasa cu bine din toate incurcaturile, alaturi de Rocky – cel mai bun prieten al ei, Stink – fratiorul care-i urmareste fiecare pas, si Frank – colegul mancator de lipici.
 
Daca nu ai cunoscut-o inca pe Judy, deschide o carte si pregateste-te sa intri in cea mai buna stare de spirit! Cartile din seria Judy Moody s-au vandut in peste 18 milioane de exemplare, au fost traduse pana acum in 27 de limbi si s-au aflat in lista de bestselleruri New York Times si Publisher’s Weekly.

Judy Moody e invidioasa – invidioasa ca poza Jessicai Finch a aparut pe prima pagina a ziarului. Asa ca Judy porneste sa-si caute si ea norocul si celebritatea.
Incercarile ei de a deveni faimoasa vor reusi sa te bage si pe tine intr-o stare de spirit foarte... Judy Moody-easca!

Judy Moody este o fetita isteata, cu o personalitate puternica. Toane, mofturi, nazuri, hachite – nimic nu lipseste din arsenalul ei de stari de spirit! Dar ambitia, ingeniozitatea si umorul o ajuta sa iasa cu bine din toate incurcaturile, alaturi de Rocky – cel mai bun prieten al ei, Stink – fratiorul care-i urmareste fiecare pas, si Frank – colegul mancator de lipici.
 
Daca nu ai cunoscut-o inca pe Judy, deschide o carte si pregateste-te sa intri in cea mai buna stare de spirit! Cartile din seria Judy Moody s-au vandut in peste 18 milioane de exemplare, au fost traduse pana acum in 27 de limbi si s-au aflat in lista de bestselleruri New York Times si Publisher’s Weekly.

Toane rele, toane bune, chiar si toane de „s-a terminat vacanta” – Judy Moody le are pe toate! Fa cunostinta cu Judy, cu pacostea ei de frate mai mic, Stink, cu prietenul ei cel mai bun, Rocky, si cu amicul ei sacaitor, Frank Pearl.
 
Cu siguranta, vor reusi sa te bage si pe tine intr-o stare de spirit foarte... Judy Moody-easca!

In cartea de fata, lectorul neinfricat si prea putin ispitit de tocsouri tembelizuante va afla trei soiuri de textule. Nu mai multe. Fiindca in unele i se intampla autorului sa reactioneze intelectual si scriptural, dar ofensiv, la operele, operetele ori izbanzile altora: acestea, heteroceptive cat incape, stau sub titulanta Despre ei si dinspre mine. Altele, unde se pozitioneaza defensiv, recurgand la raspunsuri iscusite, poate si catihetice, fata cu agresiunile interogatorii ale unor contemporani de ambe sexe, mai mult sau mai putin amicali, curiosi, insidiosi, insa nicidecum aflatorii in treaba se vor ivi in sectiunea Dinspre ei si despre mine, eminamente conversationala, careia nu au cum sa ii lipseasca intersolarele accente polemiciene (caci nu degeaba are Magister Casvanaeus reputatia, nu stim cat de meritata, ca exploreaza in continuare, alaturi de scriitura fragmentara, moduri lirice, epice sau dramatice pentru forma eseului, hranit pasamite din materia prima oferita si de specializarea sa profesionala, si de freamatul editorial din Euromania noului mileniu). Iar la mijloc de ele, semeata, straluce o sectiune de „modeste“ contributiuni in cioranologia vremilor de pe urma, unde va da cetitorele nostru rabduriu chiar peste nitcai surprize de ordinul istoriei neevenimentiale, precum spovedania fratelui nerisipitor al Decompozitorului sibiuan si interventiile acestuia din urma, in Comoedia, valeat 1943, asupra omului din Humulesti sau a tainitelor sufletului valah.

„Nu cred că am întâlnit vreun copil care să nu adore poveștile… Ei adună informațiile precum un burete adună apa. Sunt atrași de mister, de lumea înconjurătoare. Și pentru că ei, copiii, sunt cei care trebuie educați, nu putem face acest lucru decât cu ajutorul unui procedeu îndrăgit: jocul de cuvinte, rima. În fabulele și poeziile sale, Aurora Georgescu folosește un limbaj jucăuș și atractiv, indirect și metaforic, dar trasat pe înțelesul celor mici, creând simboluri, senzații și imagini din care copiii pot descoperi singuri semnificațiile și modurile în care trebuie înțeles mesajul pe care autoarea a vrut să-l transmită. În felul acesta, copiii învață mult mai ușor normele morale, iar părinții, beneficiarii indirecți, nu pot decât să fie mândri de ei. Iată de ce această carte trebuie să-și găsească locul în bibliotecile tuturor copiilor!” Gianina Georgescu, profesor învățământ primar

Bine-cunoscutul autor al romanelor Oscar și Tanti Roz și Evanghelia după Pilat publică de această dată o carte autobiografică despre miracolul petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, care avea să-i influențeze decisiv viața și scrisul, oferindu-ne o poveste vie, concisă despre noaptea sa de foc, după cum Pascal și-a numit propria noapte mistică.

„Îmi schimbasem concepția despre călătorie: destinația contează mai puțin decât renunțarea. A pleca nu înseamnă a căuta, ci a părăsi totul, apropiați, vecini, obiceiuri, dorințe, opinii, pe tine însuți. Nu are rost să pleci decât ca să te abandonezi necunoscutului, neprevăzutului, posibilităților infinite, chiar imposibilului. A pleca înseamnă să-ți pierzi reperele, stăpânirea, iluzia că știi și să fii dispus să întâmpini ceea ce e ieșit din comun. Adevăratul călător rămâne fără bagaje și fără țintă.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)

La 28 de ani, autorul-personaj pleacă într-o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu de­spre misticul Charles de Foucauld. În timpul expediției, se rătăcește de grupul de excursioniști și de ghidul tuareg și este nevoit să petreacă o noapte singur în imensitatea muntelui Hoggar. Rămas fără mân­care și fără apă, în frigul nopții deșertice, simte cum se deșteaptă în el o forță arzătoare care-i dă încrederea că nu e totul pierdut și puterea să se întoarcă nevătămat, după un urcuș ca o cursă a supraviețuirii, un urcuș real și simbolic totodată. Eric, occidentalul, intelectualul, filozoful raționalist convins că oamenii sunt doar praf de stele în mijlocul universului infinit, își vede zdruncinate toate certitudinile: focul pe care l-a trăit ca pe o imensă împăcare, libertate și bucurie salvatoare poartă oare numele de Dumnezeu?

Cosmologia voioasa este o explorare a intuitiilor pe care drogurile ce provoaca modificari ale constiintei, precum LSD, mescalina si psilocybina, le pot facilita „in clipa cand sunt insotite de o reflectie filosofica sustinuta, in cazul cuiva care nu se afla in cautare de «senzatii tari», ci de intelegere”.

Depasind nivelul unei simple descrieri de experiente, cartea lui Alan Watts este un jurnal captivant ce porneste de la experimente personale si ajunge pana la meditatii profunde cu privire la nesfarsitele dileme referitoare la natura existentei si la simtirea sacrului.

„Cosmologia voioasa este o unda purtatoare de informatii si intuitie, care nu si-a pierdut deloc subtilitatea, supletea sau agerimea.” Daniel Pinchbeck                                                                                                           

„Alan Watts descrie cu o uimitoare claritate si cu frumusete poetica experiente provocate de droguri.” Contemporary Psychology

„O introducere stimulatoare in una dintre cele mai noi cautari interioare ale umanitatii.” Newsweek
                                                                                                                          

Vindecarea corpului, a sufletului si a mintii a luat nenumarate forme si a apelat, de-a lungul secolelor, la numeroase mijloace. Printre ele, pietrele, entitati cu proprietati miraculoase, de mare ajutor in tratamente si terapii.
In Cartea pietrelor, ele se dezvaluie in relatia lor profunda cu omul si cu natura. Lucrarea prezinta corespondente secrete si trasaturi care pot contribui la vindecarea diverselor afectiuni, folosind notiuni din medicina, biologie, geografie, psihologie etc.
Informatiile practice, ilustratiile, abordarea cuprinzatoare si accesibila a celor doi autori fac din Cartea pietrelor un instrument foarte util pentru toti cei interesati de spiritualitate si sanatate, aspecte esentiale pentru o viata armonioasa. 

Senzualitatea, nostalgia, regretul si moartea invaluie delicata ceremonie a ceaiului, in care cel mai simplu gest are o semnificatie profunda.

Cand Lars salveaza un pui de husky blocat intr-o crapatura adanca in gheata, catelusul se ia dupa el, iar ursuletul polar ajunge curand sa dea din nou de bucluc. Catelul il implora scheunand: „Te rog, nu ma parasi! Imi este foame si vreau la mama mea!” Asa ca Lars ii vine in ajutor. Dar poate el sa il duca in siguranta pe catelul nazdravan la echipajul de husky?

Fanii fermecatorului ursulet polar al lui Hans de Beer nu vor vrea sa rateze aceasta aventura captivanta!

„Povestea este placuta si vesela...Ilustratiile in acuarela, cu nuantele de albastru ale zapezii, infatiseaza animale simpatice.” - The Horn Book Guide

Cu maiestrie si sensibilitate, biografia scrisa de Barbara Leaming exploreaza lumea aparent magica a tineretii lui Jackie, casatoria ca de poveste cu un senator si candidat la presedintie bogat si atragator, si transformarea ei uimitoare intr-o sotie abila de politician si o Prima Doamna unica. Felul cum tanara femeie a respins hotarat ideea unei „casatorii sigure”, ca sotie a vreunui barbat remarcabil din punct de vedere social dar absolut predictibil, a condus-o catre JFK si, in timp, catre faima internationala. Insa trauma asasinarii sotului avea sa-i dauneze mai mult decat s-a stiut. Pana acum.

„Jacqueline a fost metafora vizuala a administratiei Kennedy si efigia modei anilor 1960. Alaturi de accesoriile celebritatii feminine, personalitatea sa intregeste portretul Primei Doamne ca etalon international, cel putin pentru secolul XX, si cu siguranta continua sa reprezinte un clasic al feminitatii din preajma puterii supreme, fiind denumita de presa internationala Regina Americii sau Prima Doamna a Modei.” - Diana Mandache

„Leaming ii contureaza lui Jackie Kennedy un portret tulburator si sensibil, descrie lupta curajoasa a acesteia pentru a-si salva casnicia si a-si crea propria identitate.” - USA Today

Romanul acesta este o fresca in culori vii a lumii comertului parizian intre anii 1860−1870, deoarece Zola, atent la toate aspectele moderne ale vremii sale, a redat, intr‑un mod uluitor de verosimil, concurenta comerciala acerba, acapararea spatiului urban si a clientelei de catre un mare magazin modern, ceea ce a dus la falimentul inevitabil al micilor pravalii din cartier, ai caror patroni priveau cu o furie neputincioasa cum le scad vanzarile si cum sunt, unul cate unul, scosi de pe piata.

„Societatea lui Zola e o mare sumbra, cateodata o cloaca, ale carei secrete nu sunt alcoolismul si nedreptatea, ci efortul rabdator sau exagerat al oamenilor de a trai aceste fatalitati. [...] Zugravirea societatii reinvie, fara voie, tragedia: un grup uman, niste destine, o fatalitate. Toate elementele unei arte care depaseste literatura descriptiva si creeaza, dincolo de realismul banal, marile cicluri naturaliste unde, pentru prima oara, omul e infatisat deopotriva in destinul sau biologic, social si cosmic.” - R.-M. Albérès

Intr-o galaxie actionata de flux, toata lumea poseda un har.

CYRA e sora brutalului tiran care conduce poporul Shotet. Harul ei ii confera durere, dar si putere – ceva ce fratele ei exploateaza fara mila, folosind-o pentru a-si tortura vrajmasii. Dar Cyra e mult mai mult decat o arma in mana fratelui ei: e indaratnica, agila si mai isteata decat stie el.

AKOS e fiul unui fermier si al unui oracol de pe inghetata natiune-planeta Thuvhe. Protejat de harul sau neobisnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea lui fata de familie e nemarginita. Atunci cand el si fratele sau sunt capturati de soldatii dusmani din Shotet, singurul tel al lui Akos e sa-si scoata fratele in viata de acolo – indiferent de pret.

Apoi Akos e aruncat in lumea Cyrei, iar animozitatea dintre tarile si familiile lor pare insurmontabila. Se vor ajuta unul pe celalalt pentru a supravietui sau se vor distruge reciproc?